10,832 matches
-
formațiunea statală în ducat ereditar, atunci când l-a numit pe fiul său mai mare, Grigore al III-lea, drept co-duce. De asemenea, el a început să bată monede cu propria sa efigie. În 859, Sergiu a purtat un război cu Principatul de Capua, cu al cărui principe, Lando I, a încheiat în cele din urmă un acord, prin care fata sa urma să se căsătorească cu fiul principelui, Landulf, gastald de Suessola. Acesta din urmă, răsculat apoi contra lui Lando I
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
Ducatul și apoi Principatul de Benevento a fost inițial cel mai sudic ducat longobard din Italia medievală, axat în jurul orașului Benevento, situat în sudul Italiei. Datorită existenței "Ducatus Romanus" al papilor, care tăia practic ducatul de Benevento de stăpânirile longobarde din nordul Italiei (Langobardia
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
pentru a construi un nou palat princiar, a cărui curte se identifică astăzi în "Piano di Corte". După modelul dușmanilor lor bizantini, ducii de Benevento au legat palatul lor cu o biserică națională, numită Sfânta Sofia Hagia Sophia. În 788, principatul a fost invadat din nou de trupele bizantine conduse de fiul fostului rege Desiderius, numit Adalgis, care se refugiase după 774 la Constantinopol. Cu toate acestea, încercările lui Adelchis au fost dejucate de către fiul lui Arechis, Grimoald al III-lea
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
civil. Rudă cu Sicard, Siconulf a fost proclamat principe de Salerno, pe când asasinul lui Sicard, Radelchis a fost aclamat în Benevento însuși. Situația încordată s-a încheiat cu divizarea ducatului, operată la ordinul împăratului Ludovic al II-lea, în două principate distincte: Benevento (cuprinzând actuala regiune Molise și Apulia de la nord de Taranto) și Principatul de Salerno. Câțiva gastalzi și conți locali, precum cel din Capua, au profitat de situația creată și și-au declarat independența. Criza a fost agravată de
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Sicard, Radelchis a fost aclamat în Benevento însuși. Situația încordată s-a încheiat cu divizarea ducatului, operată la ordinul împăratului Ludovic al II-lea, în două principate distincte: Benevento (cuprinzând actuala regiune Molise și Apulia de la nord de Taranto) și Principatul de Salerno. Câțiva gastalzi și conți locali, precum cel din Capua, au profitat de situația creată și și-au declarat independența. Criza a fost agravată de începerea ravagiilor din partea sarazinilor, la început aceștia fiind chemați în ajutor de către Radelchis, iar
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
i-a delegat pe ducii Guy I de Spoleto și Sergiu I de Neapole să intermedieze o divizare a marelui principal longobard. După aceea, în 849, împăratul următor, Ludovic al II-lea, pe atunci rege al Italiei, a stabilit împărțirea principatului de Benevento în două diviziuni: una cu capitala la Salerno iar cealaltă la Benevento. cuprindea Taranto, Cassano, Cosenza, Paestum, Conza, Potenza, Sarno, Cimitile (Nola), Capua, Teano și Sora. Este vorba de o adevărată putere maritimă, beneficiind de numeroase porturi, inclusiv
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Sarno, Cimitile (Nola), Capua, Teano și Sora. Este vorba de o adevărată putere maritimă, beneficiind de numeroase porturi, inclusiv Salerno însuși, și care controla în principal partea occidentală a fostului ducat de Benevento. În primii săi ani de existență, noul principat creat nu s-a bucurat de o adevărată stabilitate. În 851, Siconulf a murit, iar fiul său Sico era încă un copil. El a fost depus și înlocuit de către regentul său, Petru, în anul 853, iar Petru a fost succedat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Guaifer, vlăstarul unei familii locale cu oarecare notorietate, Dauferizii, l-a orbit pe Ademar și l-a aruncat în închisoare. Guaifer a urmat la tron, având sprijinul populației. Pe parcursul lungii sale domnii de 19 ani, Guaifer a izbutit să stabilizeze principatul de Salerno. Succesorii săi au avut și ei parte de domnii de lungă durată, astfel încât într-o scurtă perioadă Salerno a depăsit Benevento în măreție. Pe parcursul domniei sale, Principatul de Capua a devenit la rândul său independent. "De jure", Salerno încă
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Pe parcursul lungii sale domnii de 19 ani, Guaifer a izbutit să stabilizeze principatul de Salerno. Succesorii săi au avut și ei parte de domnii de lungă durată, astfel încât într-o scurtă perioadă Salerno a depăsit Benevento în măreție. Pe parcursul domniei sale, Principatul de Capua a devenit la rândul său independent. "De jure", Salerno încă era vasal al împăratului occidental, însă în practică se manifesta ca un stat independent. La un moment dat, principele său s-a aliat chiar cu sarazinii. În 880
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
aliatului său, Pandulf Cap de Fier, care apoi l-a încredințat fiului său, Pandulf al II-lea. De la 978, anul morții principelui Gisulf I, până la 983, anul în care salernitanii au reinstalat la putere o dinastie aleasă de ei înșiși, principatul de Salerno s-a aflat sub conducerea "străinilor": fie din casa princiară de Capua, fie de către ducii de Amalfi. Amalfitanii au profitat de moartea lui Pandulf Cap de Fier din 981 pentru a prelua stăpânirea asupra Salerno de la Pandulf al
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
asupra Salerno de la Pandulf al II-lea, astfel încât Manso I de Amalfi a devenit principe. Acesta a fost însă nepopular, și Ioan, originar din Spoleto, a fost ales după alungarea amalfitanilor. Relațiile de discordie cu Amalfi au continuat până la finele principatului. Ioan al II-lea și-a stabilit propria dinastie, moment care anunța perioada finală de măreție a Principatului de Salerno ca entitate longobardă independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
însă nepopular, și Ioan, originar din Spoleto, a fost ales după alungarea amalfitanilor. Relațiile de discordie cu Amalfi au continuat până la finele principatului. Ioan al II-lea și-a stabilit propria dinastie, moment care anunța perioada finală de măreție a Principatului de Salerno ca entitate longobardă independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
să înflorească pentru prima și a putut să facă astfel încât sintagma "Opulenta Salernitanum" să fie inscripționată de monedele sale, ca un semn al bogăției rezultate de pe urma comerțului efectuat de orașul său. La rândul său, Guaimar al IV-lea a adus Principatul de Salerno la cele mai înalte culmi, însă această poziție nu i-a supraviețuit. Guaimar al IV-lea i-a utilizat pe normanzi, ca și tatăl său, drept pentru care poate fi considerat ca unul dintre principalii responsabili pentru ridicarea
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
care poate fi considerat ca unul dintre principalii responsabili pentru ridicarea familiei normande Hauteville în sudul Italiei. Spre deosebire de tatăl său, Guaimar al IV-lea s-a opus lui Pandulf de Capua și a reușit să atașeze posesiunile acestuia din urmă Principatului de Salerno, pentru prima dată după perioada lui Pandulf Cap de Fier. În 1038, el a solicitat arbitrajul celor doi împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru rezolvarea situației create de Pandulf de Capua, însă doar împăratul Conrad al II
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
chiar împotriva lui Robert Guiscard, devenit duce de Apulia. Deși Salerno a rămas prosper la sfârșitul domniei lui Gisulf, ultimul principe al său a utilizat ineficient această bogăție și în final, în 1077 a pierdut propria capitală și, odată cu ea, principatul în favoarea lui Guiscard. Odată cu înfrângerea lui Gisulf, Salerno a încetat să mai fie capitala unui principat extins, iar posesiunile sale cândva atât de vaste au fost în întregime integrate ducatului de Apulia și Calabria al dinastiei Hauteville. Salerno a continuat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
domniei lui Gisulf, ultimul principe al său a utilizat ineficient această bogăție și în final, în 1077 a pierdut propria capitală și, odată cu ea, principatul în favoarea lui Guiscard. Odată cu înfrângerea lui Gisulf, Salerno a încetat să mai fie capitala unui principat extins, iar posesiunile sale cândva atât de vaste au fost în întregime integrate ducatului de Apulia și Calabria al dinastiei Hauteville. Salerno a continuat să fie cel mai important oraș din Italia sudică până la sfârșitul dominației familiei Hauteville, în 1194
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
au adus în acel oraș pentru a-l proclama principe, în opoziție cu Radelchis. Acest moment a marcat începutul unui război civil care avea să dureze mai mult de un deceniu; totodată, el a constituit nașterea unei noi formațiuni statale, Principatul de Salerno. În 841, Radelchis a chemat în ajutor cete de mercenari sarazini, așa cum procedase în urmă cu patru ani și ducele Andrei al II-lea de Neapole. Mercenarii au prădat orașul Capua, forțându-l pe Landulf să construiască o
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
imediat să pacifice sudul Italiei. În 851, el a silit pe Radelchis și Siconulf să încheie pacea și să îi alunge pe sarazini din Benevento, Radelchis fiind bucuros să îi trădeze pe luptătorii din Emiratul de Bari. Radelchis a divizat principatul în mod constant. El a fost succedat de fiul său, Radelgar.
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
său a fost principele Guaimar I, iar mama se numea Itta. Guaimar al II-lea a fost asociat la domnie alături de tatăl său încă din 893. În 895, atunci când tatăl său a fost capturat, Guaimar al II-lea a guvernat principatul, iar când ducele Athanasie de Neapole a incitat o răscoală împotriva tatălui său, intervenția promptă a lui Guaimar al II-lea a făcut ca revoltă să fie stinsa. După ce despoticul și nepopularul sau tata s-a retras în 901 (sau
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
-lea a făcut ca revoltă să fie stinsa. După ce despoticul și nepopularul sau tata s-a retras în 901 (sau a fost forțat să o facă) la mănăstirea din Sân Massimo, Guaimar al II-lea a preluat întreaga conducere a principatului. Pentru început, Guaimar a continuat bunele relații cu Imperiul Bizantin promovate de tatăl său și a primit de la Constantinopol titlurile de "patrikios" și "protospatharius". De asemenea, el s-a aliat cu Principatul de Capua, pe atunci unit cu Ducatul de
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
al II-lea a preluat întreaga conducere a principatului. Pentru început, Guaimar a continuat bunele relații cu Imperiul Bizantin promovate de tatăl său și a primit de la Constantinopol titlurile de "patrikios" și "protospatharius". De asemenea, el s-a aliat cu Principatul de Capua, pe atunci unit cu Ducatul de Benevento, căsătorindu-se cu Gaitelgrima, fiica principelui Atenulf I. În fapt, este vorba de o a doua căsătorie a sa, despre prima necunoscându-se informații, doar că, urmând politică de alianțe în
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
Landulf I. Ca și socrul său, Atenulf I de Benevento, Guaimar al II-lea s-a raliat luptei împotriva sarazinilor. El a participat la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din Catepanatul de Italia au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
Atenulf I de Benevento, Guaimar al II-lea s-a raliat luptei împotriva sarazinilor. El a participat la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din Catepanatul de Italia au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II-lea. După episodul Garigliano, Guaimar s-
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
940, la insistențele soției sale, Guaimar l-a acceptat pe principele Landulf de Conza, exilat din Benevento alături de fiii săi, și le-a oferit teritorii în Salerno. Pe plan intern, Guaimar al II-lea este direct responsabil pentru creșterea măreției principatului de Salerno: el a restaurat palatul princiar, a construit campanila bisericii Sân Pietro și a revenit la emiterea de monede de aur. Guaimar a fost un principe pios. El a decorat Sân Massimio, care fusese întemeiat de către bunicul său, Guaifer
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
a se apăra de amenințarea Ungariei. Poziția geografică a Modovei, la nord-est de Valahia și de Dunăre, a ținut departe pericolul otoman până în 1420, când Mahomed I a efectuat primul raid militar în regiune, după înăbușirea rebeliunii lui Sheikh Bedreddin. Principatul Moldovei a fost slăbit în următorii treizeci de ani de la acest atac de războiul civil pentru controlul tronului. Sultanul Murad al II-lea a profitat din plin de slăbirea Modovei, obligându-l pe voievodul Petru Aron să accepte suzeranitatea otomană
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]