11,584 matches
-
ceasul? întrebă Pierre. Ce spune vechitura ta? Limbile rămăseseră înțepenite ca niște ruine înnegrite la unu fără un sfert. Pentru primar acesta a fost cel mai cumplit moment din viața sa, mult mai îngrozitor decât cel în care fusese luat prizonier de nemți. În închisoare toate simțurile se alterează și primul care dispare este simțul proporției. Primarul se uită la fiecare prizonier în parte ca și cum ar fi comis un act de trădare: dăduseră pe mâna dușmanului singurul timp real existent. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
acesta a fost cel mai cumplit moment din viața sa, mult mai îngrozitor decât cel în care fusese luat prizonier de nemți. În închisoare toate simțurile se alterează și primul care dispare este simțul proporției. Primarul se uită la fiecare prizonier în parte ca și cum ar fi comis un act de trădare: dăduseră pe mâna dușmanului singurul timp real existent. Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu se afla acolo nici un locuitor din Bourge. În grup erau: un bărbier din Etain, trei funcționari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
aceasta întâlni privirea singurului om care, se temea el, l-ar putea prinde cu minciuna: un avocat din Paris numit Chavel, un tip singuratic care din când în când făcea încercări stângace de a se dovedi uman. Cam toți ceilalți prizonieri îl priveau ca pe o curiozitate sau chiar ca pe o glumă: un jurist nu este o persoană alături de care să poți trăi, e o păpușă mare pe care o arăți la ocazii speciale și care acum își pierduse roba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
la o distanță de cinci ore. N-ar fi avut această șansă nici măcar când ieșeau să-și facă nevoile. Toaleta era un șir de găleți așezate în curte și, pentru a-și face misiunea mai ușoară, gardienii nu permiteau nici unui prizonier să meargă singur la găleată: se duceau în grupuri de cel puțin șase oameni. Și nici căderea nopții nu i-ar fi fost de folos primarului, căci în celulă nu li se dădea voie să aibă lumină și n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pară de-a dreptul îngrozitor faptul că i se adresa un salut în închisoare. „Bună ziua“, rosteau ei și „Noapte bună“, ca și cum i-ar fi spus aceste cuvinte pe stradă, când era în drum spre tribunal. Numai că ei erau cu toții prizonieri într-un depozit de beton de zece metri pe cinci. Timp de o săptămână și mai bine își dăduse toată silința să se comporte ca un prizonier adevărat, intrase chiar și în jocul lor de cărți, dar constatase că miza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pe stradă, când era în drum spre tribunal. Numai că ei erau cu toții prizonieri într-un depozit de beton de zece metri pe cinci. Timp de o săptămână și mai bine își dăduse toată silința să se comporte ca un prizonier adevărat, intrase chiar și în jocul lor de cărți, dar constatase că miza pe care se juca era peste puterile lui. N-ar fi avut nimic împotrivă să piardă niște bani, însă resursele lui - cele câteva bancnote pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
în cele din urmă -, iar pe el nu prea-l mai interesa cine va ieși învingător, conta doar ca războiul să se sfârșească. Era ostatic, dar nici nu-i trecea prin minte că ostaticii sunt împușcați câteodată. Moartea celor doi prizonieri îl impresionase doar pentru scurt timp: se simțea prea părăsit și rătăcit ca să-și dea seama că există posibilitatea ca el însuși să fie într-o zi cel ales din celula prea aglomerată. Într-un loc aglomerat te poți simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
se așeză din nou lângă zidul de ciment, departe de toți ceilalți. În noaptea aceea împușcăturile se auziră pentru a treia oară: o rafală scurtă de mitralieră, câteva focuri de armă răzlețe și ceva ce semăna cu explozia unei grenade. Prizonierii stăteau întinși pe jos, fără să-și vorbească; așteptau, nu dormeau. Ar fi fost greu să-ți dai seama dacă simțeau teama celui aflat în primejdie sau fericirea celui care stă în preajma unui bolnav, pândind ivirea primelor semne de însănătoșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pentru a fi descoperit. Primarul își acoperi ceasul cu amândouă mâinile, încercând în zadar să reducă la tăcere sunetul constant și demodat: tic-tac, tic-tac. 3 A doua zi după-amiază, la ora trei (după ceasul deșteptător), un ofițer intră în celulă: prizonierii nu mai văzuseră un ofițer de câteva săptămâni, iar acesta era tânăr și lipsit de experiență, lucru care se putea vedea chiar și din felul în care își potrivise mustața, luând prea mult din ea în partea stângă. Era stânjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
momentul să vă plătiți factura pentru hotel. Și să nu dați vina pe noi. Ucigașii voștri sunt de vină. Ordon, așadar, ca unul din zece oameni din acest lagăr să fie împușcat. Câți sunteți aici? Numărătoarea, comandă el tăios, iar prizonierii executară ordinul. —... douăzeci și opt, douăzeci și nouă, treizeci. Ei știau că el știe și fără să-i numere. Totul era doar o secvență dintr-un spectacol la care nu putea renunța. Așadar, cota voastră este de trei, spuse el. Nouă ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Însurat, zise Pierre. Primarul începu să-și deșire din buzunar ceasul: faptul că rivalul său nu era amenințat veni să-i întărească bănuiala că, întrucât era stăpânul timpului, el însuși avea să fie următoarea victimă. Se uită la fiecare dintre prizonieri pe rând și îl alese pe Chavel - poate pentru că era singurul care purta o vestă de care se putea atașa ceasul. Domnule Chavel, spuse el, vă rog să-mi țineți dumneavoastră ceasul, dacă se întâmplă cumva... Mai bine ați alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
surdă - care nu putea fi încă definită ca teamă - puse din nou stăpânire pe Chavel. O simțea ca pe o încătușare. Când cel de-al șaselea om trase un bilețel alb, Chavel căscă, iar când trase cel de al zecelea prizonier - cel pe care ei îl numeau Janvier - îl cuprinse un soi de mulțumire, căci șansele lui erau din nou aceleași ca la începutul extragerii. Unii dintre prizonieri scoteau primul bilețel pe care-l atingeau, alții, parcă bănuind că soarta vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
trase un bilețel alb, Chavel căscă, iar când trase cel de al zecelea prizonier - cel pe care ei îl numeau Janvier - îl cuprinse un soi de mulțumire, căci șansele lui erau din nou aceleași ca la începutul extragerii. Unii dintre prizonieri scoteau primul bilețel pe care-l atingeau, alții, parcă bănuind că soarta vrea să le forțeze mâna, luau un bilețel și, înainte de a-l scoate cu totul din pantof, îl aruncau înapoi și luau altul. Timpul trecea incredibil de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Scoase un bilețel din pantof, apoi, simțind că acesta îi fusese impus prin voința tovarășilor săi și că este tocmai bilețelul marcat, îl aruncă în pantof și luă altul. —Te-ai uitat la el, avocatule! strigă unul dintre cei doi prizonieri rămași, dar un altul îl liniști: Nu s-a uitat. Acum l-a luat pe cel însemnat. 4 —Veniți aici, Monsieur Chavel, luați loc lângă noi! îi spuse Lenôtre, de parcă îl invita pe Chavel să ocupe o poziție privilegiată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
de frică. Parcă Chavel cel calm se distra șoptindu-i ironic: „Minunat spectacol! Mai insistă puțin. Ar fi trebuit să te faci actor, bătrâne! Nu se știe niciodată. Poate ai noroc“. Cu pași mici și repezi, Chavel trecu prin fața fiecărui prizonier și-i arătă bilețelul, de parcă ar fi fost la o licitație. O sută de mii de franci, implora el, iar ceilalți îl priveau șocați și cuprinși de milă: el era singurul om bogat din tot grupul și aceasta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Are două sute douăzeci și trei de ani, răspunse Chavel. Cam prea veche, mi-ar fi plăcut ceva mai modern, comentă Janvier. Bătrâna suferă de reumatism. Întunericul îi cuprinse pe amândoi și ultima rază de lumină se prelinse pe tavanul celulei. Prizonierii se pregătiră imediat de culcare. Își bătură pernele, apoi le îmbrățișară ca pe niște copii. Filozofii spun că trecutul, prezentul și viitorul există simultan și, cu siguranță, în acest întuneric apăsător, trecutul reveni la viață într-o multitudine de ipostaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
anii 1937 și 1938. La data de 26 decembrie 1937, erau consemnate următoarele: „Discuție cu Menzies șregizor americanț despre film. Două idei pentru posibile filme în viitor. Prima: o situație politică asemănătoare celei din Spania. Un ordin de decimare. Zece prizonieri trag la sorți folosindu-se de bețișoare. Un prizonier bogat trage bețișorul cel mai lung. Oferă tot avutul său celui care e dispus să-i ia locul. Unul acceptă, de dragul familiei sale. Mai târziu, când scapă din pușcărie, bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
1937, erau consemnate următoarele: „Discuție cu Menzies șregizor americanț despre film. Două idei pentru posibile filme în viitor. Prima: o situație politică asemănătoare celei din Spania. Un ordin de decimare. Zece prizonieri trag la sorți folosindu-se de bețișoare. Un prizonier bogat trage bețișorul cel mai lung. Oferă tot avutul său celui care e dispus să-i ia locul. Unul acceptă, de dragul familiei sale. Mai târziu, când scapă din pușcărie, bărbatul care fusese cândva bogat vizitează, fără a-și dezvălui identitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
consoleze. Tripp își revine din leșin la Ambasada Germaniei. Este supus unor presiuni uriașe pentru a-și da în vileag rețeaua, dar el n-are ce da în vileag. Aflat sub amenințare, are de ales între două căi: fie rămâne prizonier în interiorul ambasadei până la izbucnirea războiului și atunci va fi dat pe mâna Gestapoului ca spion, fie trimite un mesaj cifrat ticluit de ei, cu informații false, și în acest caz va putea fi pus în libertate la momentul potrivit. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
păstreze intreagă mintea, sufletul și trupul. În acest registru, Dumitru Dinsus, țăranul de esență tare, se impune ca un model sugestiv. Moștenitorul unei mentalități sănătoase, dobândită acolo unde s-a născut Veșnicia, omul răzbate prin focul războiului, învinge starea de prizonier în lagărele rusești, participă la o spectaculoasă evadare, terminată în chip fericit, nu se lasă doborât de „Noile rândueli” impuse cu tancul și cu revolverul, iese viu și puternic din iadul Canalului Dunărea-Marea Neagră, redevine țintă a acelorași noi autorități
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
îndeamnă să o citești până la capăt, cartea lui Vasile Ilucă te ia părtaș la călătorii de pe vremea când lotrii ațineau calea rădvanelor cu mirodenii sau cu alte mărfuri de preț; la evenimentele dramatice ale războiului; la viața din lagărele de prizonieri din inima Siberiei, cum și la cea din lagărele românești, tot de inspirație sovietică; la confruntările dintre „bolșăvicii” autohtoni și țăranii statornici în credința și în deprinderile lor. Dar și la atâtea alte evernimente care alcătuiesc existența omului. Este o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
vreunui pacient începeau să-și facă de cap. Ceea ce, conform spuselor lui Margot, se întâmpla cam tot timpul. Pe drumul de la mașină până la cabinet, am simțit că toți oamenii din oraș se uitau la mine. Ca și cum aș fi fost un prizonier dintr-o închisoare de maximă securitate care fusese eliberat pe perioada dimineții ca să participe la înmormântarea tatălui său. Mă simțeam diferită, străină. Eram sigură că oamenii știau, doar uitându-se la mine, de unde veneam. Am reperat vreo câțiva tineri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am început să mă fac mică în fundul patului. —După care a băut toată berea în câteva ore. Brigit apăruse în pragul ușii, iar eu îmi doream ca în secunda aia să fi fost undeva în Coreea de Nord, într-un lagăr, unde prizonierii sunt puși să muncească douăzeci și trei de ore pe zi. Trebuia să fie o situație de preferat felului în care mă făcea Brigit să mă simt. —Scuze, am îngânat. Era singurul lucru pe care puteam să-l spun. Brigit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îmbrățișat, am făcut schimb de adrese și ne-am promis să ținem legătura. Eram uluită de cât de strânse erau legăturile care se formaseră între noi indiferent de vârstă, sex sau clasă socială. Mă întrebam dacă așa se simțeau și prizonierii de război sau ostaticii. Dacă aveau aceeași senzație: că fuseseră împreună până-n iad și-napoi și că tocmai această călătorie era aceea care îi unea. Cu toate că le duceam dorul celor care plecaseră, lipsa lor nu lăsa în urmă un gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trimis imediat în zona Kandahar în misiuni de curățire a teritoriului inamic. Era o denumire eufemistică a misiunii de căutare și eliminare a taberelor de mujahedini. Nu exista nici o milă, odată identificat amplasamentul rebelilor îi vânau până la ultimul. Rareori luau prizonieri, numai pentru a-i interoga în scopul obținerii informațiilor, după care îi executau fără nici o reținere. Distrugeau tabăra și echipamentul militar pe care îl găseau, după care se retrăgeau pe pozițiile lor. Nu existau uniforme de partea afgană, luptătorii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]