14,215 matches
-
față de care ironia, umorul etc. sunt varietăți secundare. Cu rigurozitate matematică, Jean-Marc Defays distinge apoi râsul ca efect, de comicul văzut drept cauză a lui, stabilește categoric locul intermediar al rizibilului înțeles drept "totalitate a stimulilor intelectuali care pot provoca râsul"35, cu precizarea că râsul comic este stârnit deliberat și nonaccidental, și propune convenția cu valoare de definiție conform căreia comicul "va fi termenul generic desemnând toate fenomenele verbale și nonverbale care au proprietatea de a provoca râsul"36. Cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt varietăți secundare. Cu rigurozitate matematică, Jean-Marc Defays distinge apoi râsul ca efect, de comicul văzut drept cauză a lui, stabilește categoric locul intermediar al rizibilului înțeles drept "totalitate a stimulilor intelectuali care pot provoca râsul"35, cu precizarea că râsul comic este stârnit deliberat și nonaccidental, și propune convenția cu valoare de definiție conform căreia comicul "va fi termenul generic desemnând toate fenomenele verbale și nonverbale care au proprietatea de a provoca râsul"36. Cu astfel de formulări, pe cât de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pot provoca râsul"35, cu precizarea că râsul comic este stârnit deliberat și nonaccidental, și propune convenția cu valoare de definiție conform căreia comicul "va fi termenul generic desemnând toate fenomenele verbale și nonverbale care au proprietatea de a provoca râsul"36. Cu astfel de formulări, pe cât de generoase în conținut, pe atât de concise și nesofisticate ca formă, putem spera că ne apropiem de dezideratul definirii adecvate și operaționale a unui fenomen care rămâne totuși obiect de speculații filosofice controversate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o altă limbă 43. Clasificarea tematică pune în evidență în sferele superioare ale generalității abstracte câteva categorii ale comicului: caracter, intrigă și moravuri. În jurul acestora, Henri Bergson brodează propria sa ramificație. Preocupat îndeosebi de identificarea și ilustrarea cauzelor care declanșează râsul comic, Bergson departajează mai întâi categorii precum: "comicul mișcărilor și comicul formelor"44 pentru ca apoi să insiste în capitole speciale asupra comicului de situații și de limbaj și asupra caracterului. Pentru primul tip sunt descoperite inepuizabile surse precum: repetiția, inversiunea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elaborate pe suport lingvistic, de caricatura, banda desenată specifice artelor plastice și de comedia, filmul comic, spectacolul de clown, de mim etc. manifestate scenic. Articularea se referă la natura elementului pe care se bazează mecanismul comic. Trăsătura pertinentă care provoacă râsul poate fi de natură formală și este în acest caz responsabilă de așa-numitul comic de limbaj, mai exact, de "comicul pe care îl creează limbajul" (fantezia verbală), dar și de comicul stârnit de alte procedee, cum ar fi gesturile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
oricare dintre multiplele și diferitele definiții date comicului primește exemplificări concludente prin opere integrate acestui gen pe baza unor trăsături estetice revelatoare. Opera unui comediograf prin structură, așa cum a fost Caragiale, despre care Paul Zarifopol nota memorabil că deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului, ca instinct fundamental"49, suportă examenul tuturor formulărilor determinative ale comicului, ilustrând la fel de adecvat cele mai divergente aspecte examinate, ca dovadă a polivalenței elementelor de construcție a textului său. Mai mult decât atât, o astfel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bucureștean și remanența comportamentului și a limbajului neaoș de mahala, explică în mod concret efectul ilar ca descătușare de tensiune, dar și ca manifestare a sentimentului de superioritate a receptorului în stare să observe, să respingă și să sancționeze prin râsul comic abaterea și contradicția rizibilă. Cu alte cuvinte, comicul din această celebră schiță caragialiană satisface toate definițiile care esențializează fie teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie pe cea a relaxării. În același mod se poate găsi o ilustrare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Henri Bergson ar fi recunoscut în piesa O scrisoare pierdută, în automatismul unor personaje (Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Pristanda), în jocul de marionetă al lui Dandanache, în numeroasele interferențe și repetiții, în caracterele rizibile, destule elemente prin care concepția sa despre râs se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin plastica imagine a unui orator care strănută, trimite cu gândul, de pildă, la ipostaza comică a Prezidentului, capul revoluției ploieștene evocată cu disimulată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
54. Teoria contrastului dintre pretenții și realitate care scoate în evidență ridicolul explică declanșarea comicului caragialian nu doar din dramaturgia, ci și din proza sa, în care falsitatea și corolarele ei demagogie, incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu, pentru care comicul este o impostură demascată și făcută, o dată cu aceasta neprimejdioasă 55. Chiar și formula aristotelică a ,,urâtului fără durere" poate evidenția un aspect
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întotdeauna în punctul de plecare. În piesele lui Caragiale relația dintre insider și outsider nu se modifică nici în final. Outsider-ul (cititorul sau spectatorul) știe întotdeauna mai mult decât insider-ul (personajul comic) și își permite să-l sancționeze prin râs pentru defectele pe care i le detectează și pe care acesta din urmă este incapabil să și le conștientizeze constructiv. Nici în timpul și nici după ,,criza" care le pune în pericol poziția, personajele nu intenționează să schimbe ceva care ar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că majoritatea teoriilor referitoare la comic insistă asupra acestui aspect esențial, și anume existența acelei atitudini de viață care face posibilă receptarea, reperarea acestui fenomen inexistent în afara umanului. Numai omul, acest "animal care știe să râdă"58 și care "produce râsul"60 este înzestrat cu capacitatea de a da unui gest, unui incident, unei fizionomii, unei opere literare semnificație comică. În lipsa unui simț al comicului, a unei dispoziții specifice, a unei anatomii caracterologice cu atribute deosebite, bine precizate, comicul rămâne în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intenționalități artistice. Corelate cu această atitudine sunt: buna dispoziție, lipsa de griji, seninătatea, evitarea gravitații, suspendarea urgenței necesităților vitale. În atitudinea comicului primează ridicolul reperat prin acuitatea simțului comic asociat cu cel critic, de respingere, de neaderență și dispreț. Dacă râsul mecanic este superficial și distractiv, cel critic se vrea a fi un corectiv, aplicat diferențiat, în funcție de gravitatea malformației detectate, cu bonomie, înțelegere sau, dimpotrivă, în răbufniri satirice, violent sarcastice, cu malițiozitate și cruzime. În conturarea portretului robot al comediografului tipic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cam ca și Eminescu. Își regăsea buna dispoziție între oameni, glumind și râzând ca Figaro, ca să nu plângă"73. Observația lui Cioculescu este relevantă pentru sociabilitatea, pentru apetența comunicativă a scriitorului comic necesitând organic un cadru de desfășurare în care râsul să se poată "propaga cu ecou"74. Sterilitatea anilor de la Berlin se poate explica prin dezrădăcinarea dintr-un mediu social ale cărui vibrații le-a augmentat ca printr-o cutie de rezonanță, într-un cadru ce nu-i stârnea nici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Dialogurile lui din comedii și din momente au ceva din arta dialogului socratic"76. Această atitudine condescendentă pornește de la credința orgolioasă în propria superioritate care-i girează actul acuzator, negarea prin ridiculizare, prin demascarea făcută cu o mânie abia reținută: "Râsul său nimicitor face să explodeze ca niște baloane de săpun toate închipuirile vidului, de la demagogia vorbelor deșarte și umflata hagiografie națională, până la falsa cultură, falsul civism, falsa prietenie și falsul amor"77. Conștient de opoziția dintre creația sa și direcția
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
modificări, nu lipsite de importanță sunt cele care vizează literatura de factură comică. În esență, numărul și obiectivele modurilor comice au fost amalgamate și limitate la cel redat prin sintagma "satiră și umor", cu sensul de "text combativ provocând un râs combativ"1. Comicul a fost astfel disociat de gratuitate, pretinzându-i-se eficiență în noua pragmatică politică. S-a impus oficial abandonarea ironiei sau a zeflemelei ușoare în favoarea modului sarcastic, pentru optima expresie de respingere și nimicire a vechilor și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel mai ciudat este că acum sunt alcătuit dintr-un amestec..."3. Se configurează astfel chiar din momentul consfințirii satirei ca nouă și hibridă modalitate de expresie dialectică, punctele sale de conjuncție dar și de disociere cu comicul. Deși nu râsul, ci surâsul este efectul scontat de satiră, el este prezent în atitudinea creatorului care se bizuie pe procedeele comicului nu pentru a amuza, ci pentru a exprima o saeva indignatio (indignare crudă), pentru a critica vindicativ, batjocoritor sau aluziv o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fie reconsiderată opinia aproape generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea, Mihail Dragomirescu și mai cu seamă Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale nu este un satiric din cauza obiectului zugrăvit, ci din cauza firii sale. Dacă era un umorist din fire, alegea altă lume, alte subiecte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care ar fi animat satira caragialiană împotriva "vechii orânduiri", opera lui putea fi "reconsiderată în lumina științei marxist-leniniste" și "restituită poporului ca îndreptar contra ideologiei burgheze"16. Pe acest considerent sunt trasate sarcini care vizau "dezmințirea falselor teorii despre gratuitatea râsului caragialian"17 și exploatarea sau fabricarea conținutului ideologic al scrierilor lui Caragiale care se remarcau sau se salvau exclusiv prin "acuitatea observației care demască filistinismul marii și micii burghezii, farsa liberalismului regimurilor politice"18. De altfel, ca toți marii clasici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al răstălmacirilor care, în cazul lui Caragiale, nu reușesc să mutileze și esența comicului său, capabil în sine, prin orice lectură directă sau orice reprezentare scenică, să dezmintă interpretările tendențioase și chiar să reveleze, prin contrast cu regimul care ostracizase râsul în zonele trecutului sau ale "imperialiștilor", o lume paradisiacă 23: "Realismul socialist este o doctrină vagă dar eminamente serioasă, plictisul și cenușiul fiind trasăturile sale dominante. Într-un astfel de spațiu, delimitat de o parte de lagărul de concentrare, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paradisiacă 23: "Realismul socialist este o doctrină vagă dar eminamente serioasă, plictisul și cenușiul fiind trasăturile sale dominante. Într-un astfel de spațiu, delimitat de o parte de lagărul de concentrare, de alta de moralizarea didactică și de optimismul vigilent, râsul se stinge. De aceea, comuniștii îl caută în trecut, și cred că l-au găsit la Caragiale, fără să-și dea seama, poate, că recunosc astfel tocmai diferența între regimul politic de pe vremea dramaturgului care oricât de hulit ar fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de hohot revărsat, și regimul de azi, în care teroarea face de negândit cea mai slabă critică, cel mai mic surâs. De un lucru par să nu-și dea seama comuniștii sau cei ce se denumesc astfel, și anume că râsul lui Caragiale îi țintește și pe ei. Între cele două războaie, satira socială din teatrul lui Caragiale se estompase, stările de lucruri schimbându-se și oamenii maturizându-se în limbajul lor politic. După ce vedeam o piesă de Caragiale, când ieșeam
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau ca de niște arhetipuri ale prostiei omenești. Devenise un comic în stare pură. Acum, însă, oamenii care asistă la Conu Leonida, la Noaptea furtunoasă n-au oare ispita de a căuta personajele în prezent?"24 Echivocul denunțării caragialiene paralizează râsul pentru că vizează esența și nu veșmântul contextual al referenților. Însă nu doar prin tentația echivalarii mentale a ridicolelor personaje caragialești cu noile și mult mai hidoasele specimene ("Pristanda, de pildă, e transformat în paznic de închisoare, Rică Venturiano în cerber
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
abilităților de decriptare pe care trebuie să le posede receptorul, textul își pierde practic însușirile parodice, eșuând și în crearea vreunui efect comic pentru care esențial este, așa cum am precizat, surprinderea contrastului. În cazul particular al parodiei, opoziția care declanșează râsul comic va trebui să fie între orizontul de așteptare al receptorul avizat, mai exact, între convențiile recognoscibile de gen, conținut sau stil și maniera deformată în care acestea sunt prezentate. Importantă este și valența satirică a parodiei. Întrucât presupune un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
noncomunicarea acaparează toate nivelele rezultate din cuplarea combinatorie a celor trei instanțe ale comunicării: personaje, autor și public. Teatrul presupune un dialog multietajat în care Receptorul (spectatorii) decodează mesajul piesei și transmite propriul mesaj de răspuns prin aplauze, hohote de râs etc. La prima reprezentație în versiunea modificată în 1950, La Cantatrice Chauve a produs o reacție de surpriză atât asupra publicului cât și, dacă acordăm credit confesiunilor din amintitele Note, asupra dramaturgului însuși. "Genialul farsor" pretinde că a asistat cuprins
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]