10,369 matches
-
în țesuturi. Plămânul este organ esențial în excreția gazelor respiratorii, precum și a substanțelor gazoase și volatile, precum anestezicele gazoase, corpii cetonici sau alcoolii. Excreția salivară nu este o formă reală de excreție, pentru că de obicei substanțele eliminate prin salivă sunt înghițite. Excreția este dependentă de pH-ul salivar și de gradul de legare cu proteinele plasmatice. Tubii excretori ai glandelor salivare excretă apă și săruri și sunt sensibili la reglarea eliminării prin aldosteron. Eliminarea salivară a substanțelor este folositoare pentru monitorizarea
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
a brațului meu unde își avea locul un semn de naștere ciudat. Am grăbit pasul. Șoapte nearticulate se auzeau peste tot în jurul meu, mam răsucit încercând să zăresc pe cineva însă nimic. Doar copaci ce se întindeau la nesfârșit. Am înghițit în sec strângându-mi brațul cu putere pentru a opri usturimea. Un alt crănțănit ca de oase și am rupt-o la fugă, picioarele mi se încurcau și împleticeau, vântul tăios îmi îngheța nasul și urechile făcându-mă să mă
Sfera by Roşca Ştefania () [Corola-publishinghouse/Science/91764_a_93588]
-
Îi revin. Mai sunt și alte exemple În care situațiile incomprehensibile acceptate ca atare scot din sfera limbajului obișnuit o realitate sacră care trebuie să se exprime pe un plan diferit de cel cotidian: A ieșit Coroana Albă și a Înghițit-o pe Cea Mare. Limba Coroanei Albe a Înghițit-o pe Cea Mare fără să se vadă vreo limbă. (239) Este o formulă folosită, printre altele, Împotriva șerpilor. Dar s-a mai presupus că ar fi o referire evidentă la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
situațiile incomprehensibile acceptate ca atare scot din sfera limbajului obișnuit o realitate sacră care trebuie să se exprime pe un plan diferit de cel cotidian: A ieșit Coroana Albă și a Înghițit-o pe Cea Mare. Limba Coroanei Albe a Înghițit-o pe Cea Mare fără să se vadă vreo limbă. (239) Este o formulă folosită, printre altele, Împotriva șerpilor. Dar s-a mai presupus că ar fi o referire evidentă la o victorie a Egiptului de Sus („Coroana Albă”) Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru ea Însăși. Pe această cale, se poate ajunge la formule magice mai clare („o față a căzut Împotriva altei fețe - o față a privit o față. Atunci ieși un cuțit colorat, negru și verde, Împotriva acestuia - și a fost Înghițit ceea ce fusese rănit”, ș228ț), iar operațiunea de Înfășurare a cadavrului este transfigurată În imnul scurt, care Însoțește această acțiune, imn adresat zeiței țesăturii, Taitxe "Tait": A spune cuvintele: Te salut, o Taitxe "Tait", cea care ești la marginea marelui cuib
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nici completă; ea Își menține coerența doar În interiorul listelor din tratate și răspunde În primul rând dorinței de centralizare a regelui. În aceeași perioadă, un analog fenomen de sistematizare este aplicat și practicii cultuale, astfel Încât vechile sărbători locale sunt Înghițite de mari sărbători periodice, desfășurate În capitală, celebrate de rege și de familia regală. Echilibrul dificil și precar Între cultele locale și cultul oficial al statului, creat În prima parte a imperiului, Începe să se altereze odată cu domnia lui Muwatalli
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suveranitatea universală. În timp ce ceilalți zei, paralizați de groază, sunt incapabili să reacționeze, Baal și Mot se Înfruntă Însă: nici măcar eroul cel mai curajos al panteonului nu poate să i se opună și trebuie să cedeze puterilor Morții. El este astfel Înghițit de gura lui Mot și dispare În pântecul acestuia, adică În lumea de „dincolo”. Întâmplarea Îi Îngrozește pe zei și are ca efect devastator bulversarea ciclului natural, oprirea ploii și suspendarea oricărui proces de fecunditate și fertilitate. Mai mult, victoria
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
detronat la rândul lui de Kumarbixe "Kumarbi", care Îl emasculează și ingerează organele genitale, rămânând gravid. Dar chiar admisă omologia lui Kumarbi cu Cronos, care Își emasculează tatăl pentru a-și elibera frații oprimați În sânul mamei și apoi Își Înghite proprii fii, emascularea lui Uranus poate fi atât rodul unei reformulări a modelului hitit, reformulare petrecută pe pământ grec și realizată de Hesiod, cât și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a doua generație, caracterizată de o activitate importantă pe plan ritual (subcapitolul 3-4a). La rândul lui, Zeusxe "Zeus", după ce noua ordine a fost instaurată În cosmos, se Îngrijește să o Întărească, mai Întâi căsătorindu-se cu Metisxe "Metis", Înțelepciunea, apoi Înghițind-o când era Însărcinată (Hesiod, Teogonia, 881-891) pentru a-și Însuși calitățile ei. Rodul lui Metis va fi Atena, ieșită din capul lui Zeus (ibidem, 924-926), zeiță a ordinii și a Înțelepciunii, fecioară prin excelență și expresie a puterii politice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puteau fi schimbate Între ele. Foarte adesea este vorba despre istorii Înfricoșătoare și sângeroase, În care tații se hrănesc de-a dreptul din carnea fiilor, ca Thyestes sau Tereusxe "Tereus", aproape repetând schema povestirii hesiodice În care Cronosxe "Cronos" Își Înghite fiii, pentru a nu fi detronat. Sau fiii sunt cei care Își ucid tații și se căsătoresc cu mamele, ca Oedipxe "Oedip", sau Își ucid mamele pentru a răzbuna moartea taților, ca Orestexe "Oreste". Sunt istorii ale unor incesturi Între
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un mod foarte eficace critica sacrificiului sângeros - și, de aceea, a unui rit fundamental ce ține de theologia civilis - cu doctrina metempsihozei. Tatăl care sacrifică un animal zeilor Își ucide propriul fiu, care și-a schimbat Înfățișarea; tatăl Își Înghite fiul, fiii Își Înghit mama (F 137). Această predică macabră se face auzită Îndelung În epoca romană: „Pitagora și Empedocle afirmă că există o lege unică pentru toate ființele vii și susțin că pe cei prin care un animal este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eficace critica sacrificiului sângeros - și, de aceea, a unui rit fundamental ce ține de theologia civilis - cu doctrina metempsihozei. Tatăl care sacrifică un animal zeilor Își ucide propriul fiu, care și-a schimbat Înfățișarea; tatăl Își Înghite fiul, fiii Își Înghit mama (F 137). Această predică macabră se face auzită Îndelung În epoca romană: „Pitagora și Empedocle afirmă că există o lege unică pentru toate ființele vii și susțin că pe cei prin care un animal este vătămat Îi amenință pedepse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
geografico-lingvistice (MacKenzie, 1988), În timp ce alții au abandonat-o complet (Boyce 1975a, pp. 3; 1992, pp. 1 sqq.). Această teorie prezintă unele puncte slabe (Gnoli, 1980, pp. 91 sqq.; 1991), dar are meritul de a nu-l fi lăsat pe Zoroastru Înghițit În mod neverosimil de negurile unei preistorii de nepătruns. Grație descoperirilor recente ale arheologiei ruse (V. Sarianidi), a fost confirmat rolul important pe care regiunea Merv l-ar fi putut avea În ceea ce privește originile zoroastrismului, dar datele relevate până acum nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hotarului propriu. Vedem deci cum în esența oricărei hotărâri rezidă această ambiguitate a preluării în proiect. Căci orice hotărâre în privința a ceva sau a cuiva poate să se manifeste ca o cuprindere care îmbrățișează și sporește sau ca una care înghite anihilând. Ea poate acționa ca limită acceptată sau ca limită impusă; ea poate defini, spori și împlini sau poate mutila, uniformiza și desființa. De aceea, pentru că în orice hotărâre se joacă destinul de ființă al cuiva, pentru că în joc sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care îl joacă în istorie aceste uriașe formațiuni nonorganice (imperiile)". După părerea lui Iorga, există pe de o parte dorința firească a entităților organice de a se dezvolta și a se împlini, iar pe de alta, aceste strădanii naturale sînt înghițite cu forța de unități uriașe, abstracte și nonorganice, imperiile "superstatale" sau "supranaționale". Acest lucru nu se va întîmpla! Pentru că "imperiile sînt trecătoare, în timp ce națiunile sînt indestructibile; imperiile sînt o simplă formă, în timp ce națiunile constituie un organism". Din punctul de vedere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și-a fondat propria editură și și-a publicat multe dintre cărți, adesea în mai mult de 500 de exemplare. Se plîngea mereu că nu are destui cititori 93. Unii susțineau că stilul lui Iorga este "prea fierbinte ca să fie înghițit". El respingea cu furie ideea că stilul său pătimaș ar putea jigni pe cineva 94. Construia fraze complicate și folosea cuvinte inventate. Cum spunea Tudor Vianu: "... dificultatea frazelor lui Iorga se datorează densității lor. Concentrarea unui mare număr de idei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și mai profundă pentru Albania, care lupta pentru afirmarea ei națională. Toate națiunile erau sacre pentru Iorga. Avea cunoștințe istorice imense, dar a ști nu înseamnă neapărat a prezice lucruri care urmează să se întîmple. Iar atunci cînd Italia a înghițit Albania, Iorga a fost foarte nefericit. Atunci cînd a scris Scurtă istorie a slavilor răsăriteni: Rusia și Polonia (București, 1919), Iorga s-a temut, ca de obicei, că oamenii nu o vor citi. Ar fi păcat dacă n-au făcut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
teapă 211 Supt trei regi, p. 418 212 "The Times", Londra, 12 noiembrie 1928 213 "Neamul românesc", 11 noiembrie 1928 214 "Neamul românesc", 10 ianuarie 1930 215 Iorga considera drept "ridicole" pretențiile celei de a Patra Puteri" și nu putea înghiți presa cu succes la publicul mare, rubricile care cuprindeau știri despre divorțuri, scandaluri sexuale și violență 216 Toate impresiile lui Iorga despre Statele Unite pot fi găsite în autobiografia sa, O viață de om..., vol. III, între paginile 378 și 388
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a mobilizat pentru prima oară statul european modern la capacitate maximă, În principalul scop de a cuceri și de a exploata alți europeni. Ca să lupte și să Învingă, britanicii și-au consumat până la epuizare resursele proprii: spre sfârșitul conflictului, războiul Înghițea mai mult de jumătate din produsul național brut al Marii Britanii. Germania nazistă, În schimb, a susținut războiul - mai ales În ultimii ani - parazitând economiile statelor-victimă (ca și Napoleon după 1805, dar cu o eficiență incomparabilă). Norvegia, țările de Jos, Belgia, Boemia-Moravia și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale vechilor sindicate industriale ce fondaseră partidul cu cincizeci de ani În urmă: după cum explica prim-ministrul interimar Herbert Morrison Cabinetului În 1950, când invitația lui Schuman a fost (sumar) analizată, „nu merge, nu se poate, minerii din Durham nu Înghit așa ceva”. și apoi mai era Commonwealthul. În 1950, Commonwealthul britanic cuprindea mari părți din Africa, Asia de Sud, Australia, Oceania și cele două Americi. Teritorii coloniale din Malaysia până În Ghana aduceau profituri frumoase și mențineau În Londra sume importante - faimoasele „balanțe sterline
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
descentralizată: responsibilitatea pentru administrație și asigurarea serviciilor publice a fost transferată către Länder, unitățile regionale În care era Împărțită țara. Unele dintre acestea, ca Bavaria și Schleswig-Holstein, corespundeau statelor germane independente de odinioară care În secolul al XIX-lea fuseseră Înghițite de Germania imperială. Altele, ca Renania-Westfalia În nord-vest, rezultaseră din unirea sau Împărțirea unor unități teritoriale mai vechi În vederea unei administrări mai ușoare. Berlinul de Vest a devenit Länd În 1955, fiind reprezentat În Bundesrat (camera superioară a parlamentului, formată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Guineea ori Capul Verde, unde charismaticul Amílcar Cabral imobilizase peste 30.000 de soldați portughezi Într-un război de gherilă nemilos Împotriva a zece mii de rebeli, situația devenea insuportabilă. La Începutul anilor ’70, În cea mai săracă țară europeană, războaiele africane Înghițeau jumătate din bugetul anual al Apărării. Unul din patru bărbați portughezi era Încorporat pentru a lupta În Africa - iar după 1967, stagiul minim obligatoriu era de patru ani. Până În 1973 și-au pierdut viața 11.000 de soldați: o rată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
monopoluri și nici să fixeze prețuri sau venituri. În ochii „neoliberalilor”, cele mai multe dintre serviciile oferite de stat (asigurări, locuințe, pensii, sănătate și educație) puteau fi asigurate mai eficient În sectorul privat și achitate de cetățeni din venitul pe care Îl Înghițeau În prezent resursele publice. În viziunea celui mai faimos adept al pieței libere, economistul austriac Friedrich Hayek, chiar și statele cel mai bine administrate sunt incapabile să proceseze eficient datele și să le transforme În politici viabile: ele distorsionează informația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptă îi reînnoiește puterile secătuite și el pornește spre alte vămi. În schimb, în romanul Linia de plutire există numai învinși, oameni înecându-se în inerție, stereotipie („uniformizare”, după cum spune prozatorul), în neîmplinire. Puterea inerției este irezistibilă, e hăul care înghite omul, factorul care îl depersonalizează și îl transformă într-un naufragiat, într-un obiect rătăcit în niciunde. Linia de plutire prezintă radiografia provincialismului ca mentalitate și fenomen social: închistare, incultură, dublată de agresivitate, interes meschin față de treburile altuia. Provincialismul se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
Tentației sfântului Anton. Abundența de detalii vizionare a acestei ultime opere apare în mod particular apropiată, în spirit, tablourilor lui Moreau"54. Cealaltă trăsătură dominantă a decadentismului pe care o relevă pictura lui Moreau o constituie tendința ornamentului de a înghiți întreg spațiul și în general orice corporalitate. Aceasta face parte din aceeași estetică decadentă a fragmentului care se impune în defavoarea întregului. Pictura lui Moreau tinde să se transforme într-o caligramă, chiar dacă pictorul încă îndatorat picturii academice nu trece la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]