43,150 matches
-
și moarte este, totuși, atât de importantă? În primul rând, pentru că moartea e parte a acestuia, un main ingredient, o componentă de bază, dacă nu chiar punctul de fugă, ținta involuntară spre care se Îndreaptă. Când Jean Rousset avansa ipoteza absenței destinatarului În cazul jurnalului intim 6, el viza, desigur, pactul secretului care, mai ales În secolul al XIX-lea, intra În regula jocului. Chiar În cazul jurnalelor intime necunoscute, păstrate de către autorii lor Într-o taină nesfârșită, ele participă la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Scrisul, ca formă a unui nou tip de raportare la realitate, mărește spaima de alteritate, de diferență și relevă tragedia de a nu putea să accepți o lume pentru care nu ai fost pregătit. Frica infantilă, resimțită Întotdeauna ca o absență - a mamei și a protectoarei „fuste materne”, a tatălui (bărbatul puternic, dominator, cu care nu discuți, nu ai dialog, ci i te supui, ascultându-i ordinele), În fine, a Bisericii, care și-a pierdut definitiv austeritatea, fiind „prea liberă” - colorează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și a memoriei scriitorului. Între alte mobiluri, jurnalul intim Îl are și pe acela de „a desena adâncimea confuză a unui eu pe care nu-l poți defini”7. Autorul de jurnale intime nu suportă confuzia În care trăiește și absența reperelor ferme. El vrea să pună ordine În vagul senzațiilor pe care și le reprezintă doar cu aproximație, iar experiența aceasta - o experiență limită, În multe aspecte ale ei - e o căutare disperată a certitudinilor. Inutila dublare a realității? O
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
moliciunea, retragerea, sfioșenia, secretul, complicitatea, el e o componentă virilă a imaginarului creatorului. Fiind, inițial, doar oglinda Întâmplărilor cotidiene, el devine, treptat, un loc al interpretării, al dubiului și al negației. Raphael Molho vede originea literaturii intimității În „sentimentul unei absențe a ființei”8. În felul acesta, se deschide un câmp larg speculațiilor privind nihilismul jurnalului intim. În fapt, jurnalul neagă realitatea diurnă, contrapunându-i un product care năzuie să conecteze imaginarul și febrilele sale transpuneri scriptice la realitatea aleatorie a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Drumul spre autonegare Împărțirea lumii Într-un spațiu privat și unul public pare a fi o invenție mediteraneeană 20, provenind din tradiția culturală a greco-romanilor. Separația Între o agoră (for)21 și intimitatea care Își rezolvă diferendele și conflictele În absența martorilor (deci a alterității) e o moștenire În egală măsură plină de avantaje și insuportabilă. „Dezbaterile” petrecute În liniștea complice a paginii de hârtie vor migra, ca sub un semn al predestinării, spre În afară, spre „forul extern” al confruntării
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pol, al existenței sociale și politice, conotează direct șovinismul și xenofobia!), trebuie observat că descifrarea și relevarea intimității, departe de a fi o descătușare a energiilor ascunse, dezamăgește prin tehnicismul aproape Întotdeauna decelabil (și prin excesele acestuia), dar și prin absența unei perspective ferme. Totul pare „filmat de aproape”, de la abia câțiva centimetri, iar detaliile pretind dreptul la Întâietate: părți ale unui univers invizibil, ele se oferă privirii În toată răceala de-contextualizării lor. Ca o consecință directă, intimitatea se relevă și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În inconștiența fragmentarismului, intimul reevaluează insignifiantul și Îi acordă un rol determinant În viața scriitorului. Neliniștea, frustrările, ambițiile, automatismele sunt captate de pagina de hârtie și transformate Într-o formulă coerentă, a cărei expresivitate autorul nu și-o poate imagina. Absența „stilului” În majoritatea scrierilor intime provine dintr-un dispreț neconștientizat față de materia primă avută de autor la dispoziție. Însă tocmai molozul, deșeurile, schijele de realitate sunt martorii cei mai calificați ai existenței sale. Interdependența jurnal/intim În loc să anuleze tensiunea acumulată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
propriului sine. O propune prin investigații făcute aproape la Întâmplare și prin reevaluarea constantă a aluviunilor depuse de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare zi, ci și prin ierarhizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autoportretului din artele plastice. Recompus după o geometrie variabilă, el propune o lectură proprie, un decupaj mai degrabă al stărilor decât al imaginilor. Portretul construit de către jurnal va fi, așadar, Întotdeauna unul mai apropiat de psihologic decât de arta literară. Absența autoportretului sistematic și voluntar se leagă, fără Îndoială, de pactul secretului. Scriind, inițial, doar pentru sine, autorul nu simte nevoia prezentării, ca În narațiunile clasice, a personajului „central”, a „eroului”, a „protagonistului” - În fond, a ființei fictive În care se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de a reface, de a re-da, de a salva in extremis realitatea primă. E un rol asumat aproape În mod inconștient, extras din datele inițiale care-l fac posibil. Decupaj În real, jurnalul acționează În funcție de pulsiunile conținute de selecția (sau absența selecției) operată la nivelul realității propriu-zise. Cu toate acestea, el cade În plasa ficționalizării, Împrumutând tehnicile prozatorului, constrâns de tensiunea conținută de Întâmplările pe care le narează nu atât cu obiectivitate, cât prin ignorarea subiectivității. Neintrând În calculele inițiale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
prin ignorarea subiectivității. Neintrând În calculele inițiale ale scriitorului, autoportretul se va releva, așadar, numai prin accident. Ieșirea din cursivitatea cotidianului va avea loc printr-o fractură, prin violentarea (pe cale directă, ori prin inducție mediată) a linearității, a uniformității - prin absența asperităților, dar și prin monotonia Întâmplărilor multiplicate la nesfârșit ale existenței zilnice. Această ieșire din normă nu este asimilabilă Întotdeauna accidentului. Dar ea presupune de fiecare dată posibilitatea obiectivării autorului de jurnal. Deși ni-l imaginăm de regulă Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obiectiv, el putea face: descrierea seacă a unui șir de Întâmplări În care ființa sa a fost pusă În joc. Miracolul adamismului Autoportretul migrează spre zonele imaginarului În mod spontan și cu o anumită fascinație a jocului prezenței și al absenței. Cu adevărat șocantă e absența memoriei din orice autoportret compus În scris. Ca Într-un blestem, autorul trebuie s-o ia mereu de la capăt, ca și cum s-ar afla pe o fantasmatică, ireală corabie a argonauților: adăugind mereu câte o piesă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
seacă a unui șir de Întâmplări În care ființa sa a fost pusă În joc. Miracolul adamismului Autoportretul migrează spre zonele imaginarului În mod spontan și cu o anumită fascinație a jocului prezenței și al absenței. Cu adevărat șocantă e absența memoriei din orice autoportret compus În scris. Ca Într-un blestem, autorul trebuie s-o ia mereu de la capăt, ca și cum s-ar afla pe o fantasmatică, ireală corabie a argonauților: adăugind mereu câte o piesă nouă, el schimbă În Întregime
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
uitat cine sunt eu și, ca atare, ce am de făcut. Să-mi amintesc că nu sunt stăpân, ci slugă 8. Aceste cuvinte ale lui Tolstoi descriu, probabil, exemplul clasic al omului dubitativ: momentul de tensiune În care conștientizarea unei absențe se transformă În sursă potențială a prezenței. O câștigare a pariului cantitativ, dar Însoțită de o dramă. O dramă vizibilă mai ales la scriitorul-intelectual: de la Virginia Woolf la Radu Petrescu, jurnalele consemnează lamentourile celui care se descoperă nepregătit să Înfrunte
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rămâne simplă „literatură de sertar”, jurnalul creează În juru-i surse de tensiune În momentul În care devine public. Nu e vorba doar de fireasca reacție a posibililor cititori-actori ai săi, ci de Încălcarea clauzei secretului. La rândul său, aceasta presupune absența unei credințe reale În clauza de sinceritate: nimeni nu spune tot adevărul (cel neplăcut, desigur) dacă știe că, odată și odată, el va fi cunoscut de persoanele implicate. Într-un sens mai general, legătura dintre realitate și ficțiune se rezolvă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În plus că jurnalul intim suportă nu numai elogiile, ci și contestările - chiar și pe cele care-l neagă fundamental. E și aceasta o formă paradoxală a „democrației” jurnalului! Studiu, privire, meditație Jurnalul intim al scriitorilor Încearcă să suplinească o absență. Pe lângă opera propriu-zisă, pe lângă creație există Întotdeauna un gol. Dacă literatura tinde să livreze și un secret (fie și numai unul „de fabricație”), el nu va fi desăvârșit fără prezența creatorului. În ochii celui care scrie, literatura În sine nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scriitorul e biograful propriei sale existențe. Resentimentele, frustrările, tensiunea care, În mod normal, s-ar rezolva Între două ființe, Între două sensibilități, sunt obligate să se confrunte, să se stingă În pagina unică, de jurnal. Scriitorul are de Înfruntat și absența celuilalt, handicap pe care-l compensează doar dorința difuză, inexplicabilă, haotică a mărturisirii. Mișcarea constantă a celui care „ține” jurnal se desfășoară Între un Înăuntru și un În afară. Afară sunt ceilalți, universul inform, societatea, evenimentul banal și cel istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cititorului. El nu fusese prevăzut, el nu participase la proiectul scriitorului. Cititorul de jurnale se simte un intrus. În cel mai bun caz, autorul Îl tolerează, dar nu simte nevoia să Îl ia părtaș. Subordonarea psihologică a cititorului provine din absența unui pact. Dacă autobiografia sau memoriile prevăd o destinație precisă a scrierii, jurnalul intim aproape că exclude posibilitatea confruntării publice. Dacă totuși există, pactul Îl dezavantajează pe cititor: acesta rupe sigiliul unui secret, pătrunde Într-o lume prohibită, baricadată În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul intim aproape că exclude posibilitatea confruntării publice. Dacă totuși există, pactul Îl dezavantajează pe cititor: acesta rupe sigiliul unui secret, pătrunde Într-o lume prohibită, baricadată În propriile-i cuvinte. O lume interzisă. O lume a prezenței și a absenței, pe care o preia Întocmai: fără interpretare, fără modulații ale unghiului de receptare. Din perspectiva cititorului, jurnalul intim este o fatalitate. Nici o șansă de răstălmăcire, nici un centimetru sacrificat orgoliului hermeneutic. Cuvintele jurnalului intim - neverificabile - ajung sub ochii indiscreți ai cititorului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realității, apăsător, vorace, timpul care nu se poate răscumpăra decât sacrificând o existență umană. O existență răscumpărată, la rândul ei, prin supunerea oarbă la presiunea acestuia, prin asumarea deliberată a unei fatalități. Discontinuitatea jurnalului intim provine și din obsesia sau absența obsesiei elaborării. Între listele de comisioane ale lui Baudelaire, inscripțiile de pe parapetele insulei Saint-Louis, ale lui Restif de la Bretonne și, poate, casetele Înregistrate ale viitorului și pagina savant compusă a unui Gide sau Claude Mauriac aproape că nu există nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
71. Tendință facilitată și de idealul fragmentarismului: suprema condensare. O reducere nu a sensului, ci a formei. Aceasta este și una din rațiunile pentru care jurnalul intim nu este preocupat de stil. Dacă nu admitem că stilul său e Însăși absența stilului - o tehnică a omisiunii și a revenirii, a aproximării și a descrierii amănunțite. Un stil creat de presiunea conjugată a timpului și a memoriei, care nu se pot reconcilia decât negându-se și afirmându-se reciproc, la nesfârșit. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
structurii narcisice 76 care dă soluția activității creatoare. Arta, manifestare triumfătoare a eului, a rămas ultimul „bastion al narcisismului”77. Reflectarea, sub orice formă, dar, mai ales, reflectarea ca Înfruntare a vieții, introduce o „structurare speculară”78 și, odată cu ea, absența și Îndoiala interpretării. Plăcerea estetică dovedește, În cazul jurnalului intim, existența unui narcisism autoproducător, liber, suficient sieși. Jocurile artei ori unicul joc al artei cu eul scriitorului permit repetiția și multiplicarea, instaurând o subtilă diferență. Jurnalul intim devine posibil În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
explorare a părții sale nevăzute. Ca mitologie a autenticității, ca oglindire a eului, ca depozitar al inexprimabilului, ca text potențial, ca écriture livrée au hazard, ca modalitate de exprimare paralelă, ca alternativă existențială, ca gen al incertitudinii, ca memorial al absenței, ca falsificare (prin Înfrumusețare, prin adecvare la adevăr), ca lipsă de imaginație, ca procedeu literar, ca revanșă psihologică, mărturie maniacală, diversiune teoretică, În fine, răstălmăcire, rea-voință, tăgăduire, efemeridă, capriciu, unicitate, document, autoreferențialitate, meditație, transparență, modă, strategie, tehnică, metodă, slăbiciune, eșec
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în cursul polemicilor de la sfârșitul anului 1999, prin contrast cu lipsa informațiilor din noile manuale "alternative" de clasa a XII-a, în special cu cel al editurii Sigma. În repertoriul de acuzații aduse acestuia din urmă s-a aflat și absența unei expuneri mai consistente despre personalitățile definitorii ale istoriei naționale, inclusiv despre Ștefan cel Mare. A fost un reproș atât de insistent încât, până la urmă, editura și l-a asumat 123. Mizele polemicii au fost însă mult mai complexe, vizând
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
S-au înregistrat însă și eșecuri. În unele localități, lipsise aproape complet acel public căruia îi erau destinate "producțiile artistice" ale serbărilor. Starea vremii nu fusese, de această dată, vinovată. Dimpotrivă, ziua frumoasă de primăvară pare să fi contribuit la absența sătenilor, plecați la muncile câmpului. Faptul că sărbătorirea avusese loc în cursul săptămânii, fără să coincidă cu o sărbătoare religioasă reducea din start audiența rurală. Cel puțin aceasta ar putea fi o explicație de domeniul evidenței: "fiind [...] la câmp, la
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]