11,066 matches
-
pe care și-o impusese de atâta vreme, de când era Îndrăgostit În taină, tânărul Își apăsă buzele pe mânuța albă care o strângea pe a lui. Cerul și pământul se Învârteau În jurul tinerei prințese. Fără să-și dea seama, se aplecă și sărută ușor buclele Întunecate aplecate asupra mâinii ei. Apoi, cu o voce pe care nu și-o recunoștea, adăugă: — Pentru domnia ta nu sunt un ideal Îndepărtat și de neatins, domnule Bodo. Îngrozită de Îndrăzneala ei, Își smulse mâna din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
atâta vreme, de când era Îndrăgostit În taină, tânărul Își apăsă buzele pe mânuța albă care o strângea pe a lui. Cerul și pământul se Învârteau În jurul tinerei prințese. Fără să-și dea seama, se aplecă și sărută ușor buclele Întunecate aplecate asupra mâinii ei. Apoi, cu o voce pe care nu și-o recunoștea, adăugă: — Pentru domnia ta nu sunt un ideal Îndepărtat și de neatins, domnule Bodo. Îngrozită de Îndrăzneala ei, Își smulse mâna din cea a bărbatului și cu toată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Câinii blestemați, nici măcar nu se mai ascund! Atât de siguri sunt de victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu poate cuceri cetatea mea, o să vedeți! Da, Conrad, hai mai aproape, ca să vezi cu ochii tăi cum se leagănă În spân zurătoare drăguța ta prințesă! — Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să Înainteze, nici să străbată calea Întoarsă. Picioarele i se Înmuiară și se Împiedică de un morman negru, prăvălindu-se deasupra. Îngrozit, simți sub el un corp omenesc și-l strigă cu voce Înceată pe slujitorul cu facla. Când se aplecară asupra mormanului, la lumina ce pâlpâia șters văzură trăsăturile Împietrite de groază ale seniorului de pe Stouff. Era În armură, ca și cum s-ar fi pregătit de luptă. Coiful și-l ținea În mâna Înțepenită și la gât avea o tăietură adâncă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l pe stăpânul lor. De asemenea au răpit-o pe nobila Adelheid și-o țin prizonieră aici În cetate. Nu vă faceți părtași acestor fărădelegi pentru care nici o pedeapsă nu-i prea mare. — Veniți de ne luați, strigă Eglord batjocoritor, aplecându-se peste ziduri. Veniți să ne faceți prizonieri, vă așteptăm cu cea mai mare bucurie! Nu-și duse fraza până la capăt, când un roi de săgeți zbură de jos spre creneluri. Eglord se trase Înapoi și le spuse oamenilor: — Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
amestecăm elementele componente ale bicicletelor: pedala mea intrase în roata lui, apoi ghidonul lui intră între spițele roții mele. O explicație ar fi fost că eram la deal, și nu coborâsem nici unul de pe biciclete. Eu eram întors, Mircea se aplecase, încercând să descâlcim pedalele dintre roți, dar mai mult încurcându-ne unul pe celălat. Am râs amândoi și după ce ne-am liniștit, am plecat. Numai că amintindu-mi atenționarea bărbatului la Drăgușeni, mi-am căuat într-o doară buletinul, într-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
încercam să- mi închipui ce s-ar fi întâmplat dacă pierdeam controlul direcției, sau dacă - pur și simplu - mă dezechilibram o fracțiune de secundă. Undeva am depășit un ARO accidentat și la mică distanță am oprit lângă un grup. Priveau, aplecați peste parapetul de pe marginea drumului, în jos la o Dacie prăbușită într-o prăpastie. Se rostogolise, lovindu-se de stânci. Traseul pentru acea zi fiind parcurs, căutam un loc pentru odihnă și dormit. Prima cabană întâlnită, înconjurată de corturi și
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
nu mai mari decât un caiet de dictando. Distanța dintre geamuri era de vreo jumătate de metru. Afară începuse să se lumineze mai bine. Caporalul s-a apropiat de primul geam, cel care dădea spre ușa de la intrare; s-a aplecat cu capul de cercevea până când steaua în cinci colțuri fixată pe partea superioară a bonetei militare a atins ochiul de geam de sus. Colegii lui au procedat la fel, dar la al doilea gem. Acum toți trei se uitau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sub observație. "Flagrantul" n-a durat mult. Aveam o pălăriuță verde, frumoasă, de care eram tare mândru. Convins că totul e-n regulă, am acționat ca de obicei: am pus în pălăriuță vreo zece-douăsprezece bucățele de zahăr, apoi m-am aplecat și am introdus cu grijă capul în ea. Dar acum avea o poziție nefirească: stătea țuguiată, atrăgând atenția asupra echilibrului precar și fistichiu. La poartă, mama a ridicat piciorul și mi-a barat trecerea. M-am aplecat încercând să trec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
apoi m-am aplecat și am introdus cu grijă capul în ea. Dar acum avea o poziție nefirească: stătea țuguiată, atrăgând atenția asupra echilibrului precar și fistichiu. La poartă, mama a ridicat piciorul și mi-a barat trecerea. M-am aplecat încercând să trec de bariera mamei. În momentul acela vârful pălăriuței a atins piciorul ei și bucățelele de zahăr s-au împrăștiat la picioarele mele. Vasăzică așa, domnul Ticuță! Tu ești șoricelul căruia îi place grozav de mult zahărul? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înapoi, că pute! În aceeași secundă, mama, care era în spatele meu, m-a plesnit scurt și îndesat cu dosul mâinii peste gură. Aplecată ușor deasupra capului meu mi-a șoptit la ureche: Nesimțitule! Scena s-a consumat rapid. Gestul mamei, aplecată asupra creștetului meu, a fost considerat drept unul de tandrețe, de ocrotire. Eu, însă, înțepenisem. Eram consternat, nedumerit și revoltat. O singură întrebare scurtă îmi vâjâia prin creier: De ce? De ce? Ce se întâmplase? Unde am greșit? Eu doar îl avertizasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și mai subțiri și mai groase, dar nu mai mari decât degetul opozabil al unui bărbat, altfel își pierdeau elasticitatea și opuneau o prea mare rezistență la îndoire. Pe ambele maluri ale pârâiașului erau sălcii bătrâne de când lumea, care își aplecau podoaba capilară până deasupra albiei complet secate. În acest univers halucinant, sfidând căldura toridă și foamea insuportabilă, două ființe absolut nevinovate, bunicul și nepotul, "beneficiau" din plin de "mila", "dragostea" și "protecția" Păstorului cel Bun. Și-i voi arunca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cel mai bine, cu mișcări din ce în ce mai lente și lipsite de siguranță. Mă uitam la el, la bocancii lui cazoni și solizi pe care îi adusese tata din Cernăuți. Se sprijinea cu șezutul pe partea posterioară a bocancilor cu trunchiul firav aplecat înaintea lui ca în "Rugăciunea" sculptorului de la Hobița. Ce făcea? Muncea? Se ruga? Pe nesimțite vergeaua i-a alunecat din mâna bolnavă, iar fruntea s-a proptit în gardul de nuiele la care lucra. Probabil, intuind că a sosit momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
combativă la cote mult mai ridicate. Prin urmare, au atacat. Toate zonele corpului meu au fost geometrizate, delimitate și împărțite între ei, într-o viziune absolut puricească. Mă scărpinam în neștire; ridicat în capul oaselor, făceam cu trunchiul mișcări automate, aplecându-mi torsul în față și în spate asemenea evreilor care, aflați în fața Zidului Plângerii, se apleacă înainte și înapoi, lovindu-și, în cadență, capul de cărămizile vechiului Templu distrus de romani în anul 70 post christum. În momentele zbuciumului din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
geometrizate, delimitate și împărțite între ei, într-o viziune absolut puricească. Mă scărpinam în neștire; ridicat în capul oaselor, făceam cu trunchiul mișcări automate, aplecându-mi torsul în față și în spate asemenea evreilor care, aflați în fața Zidului Plângerii, se apleacă înainte și înapoi, lovindu-și, în cadență, capul de cărămizile vechiului Templu distrus de romani în anul 70 post christum. În momentele zbuciumului din timpul nopții, ale diferitelor mișcări pe care le-am făcut: suciri, răsuciri, scărpinări, fel de fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai încet, silențios și lin pe șinele de oțel strălucitor, până s-a oprit într-un zgomot surd, provocat de izbitura înăbușită a tampoanelor unsuroase. În secunda opririi, corpurile noastre flexibile, respectând cu strictețe legea imprescriptibilă a inerției, s-au aplecat în față, apoi, printr-un recul automat, au revenit la poziția inițială. Iar noi, copiii, cum eram în picioare în fața gemulețului, ne-am bulucit unii într-alții căutând speriați cu mâinile întinse vergelele gemulețului pentru a nu ne prăvăli grămadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
urmă păduricea de salcâmi și am intrat pe un drum de miriște. Am rămas mut de uimire! Ochii mei nu mai văzuseră niciodată un asemenea peisaj: înaintea noastră, în stânga noastră și în dreapta noastră un ocean de grâu cu tulpinile ușor aplecate sub greutatea spicelor aurii, mari și grele, gata pentru secerat. Doamne! Oare printr-un asemenea imens lan de grâu a trecut Iisus cu ucenicii săi într-o sâmbătă când, răzbiți de foame, frecau în palme spicele de grâu mâncând boabele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lume multă, da? Da, mama. Multă. Vai, săracul de tine, cât te-ai mai chinuit! Mă ținea de mână, trăgându-mă încet după ea. Am ajuns în dreptul locului unde-i căzuse baticul. Stai, Titi, stai să luăm baticul. S-a aplecat, a luat baticul și mi l-a pus pe cap legându-mi-l pe sub bărbie. O, Titi, ce drăguț ești acum... Parcă ai fi o fetiță frumoasă, da, da. Chiar așa. Mama glumea, încercând să mă aducă pe linia de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-i curgeau pe obraz, l-au speriat cumplit pe Mircea. Țile, ce s-a întâmplat? Spune! Babica, babica mea cea bună... s-a dus... Și a început să plângă copilărește, cu sughițuri neîntrerupte, care-i zguduiau corpul. Mircea s-a aplecat, l-a cuprins cu brațele pe după umeri, încercând să-l potolească. Îmi pare atât de rău, o, Doamne! Țile! Țile! Țile! Copiii aceștia sufereau. Se aflau în fața unei realități crude, a unei lecții dure. Omul este pe acest pământ doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
din mine se mai ridică și atacă o fac cu ultimele lor recunoașteri publice; dar patria lor nu e întotdeauna și patria mea cum cauza lor nu e întotdeauna și cauza mea. De asta îți zic: nu te speria, nu apleca fruntea, nu dezerta. Rămîi în contact. (Piatra Neamț Galați, 30 octombrie 2011) Christian W. Schenk Aveam atâtea de făcut încât ziua de ar fi avut 30 de ore nu mi-ar fi ajuns. Am fost nevoit să iau o hotărâre decisivă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
text; îmi e imposibil, oricâte eforturi aș face, să-l rescriu). Am nevoie să stea lângă mine câteva carnetele cu însemnări făcute de mâna, mai multe pixuri cu pastă de diferite culori, o lupa mare și cărțile asupra cărora mă aplec. Deși este un factor perturbator, telefonul celular este totuși tolerat cu manie surdă. Alte tabieturi nu am! M-am lăsat de fumat de vreo șase ani; cafea nu beau de pe vremea studenției de când era să mor în urmă unei urâte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ne ia cu mașina. În mâna dreaptă, unde de obicei Își Înșurubează creionul, are acum gheara, cu care apucă bine schimbătorul de viteze și volanul. Ne așezăm 8 persoane În jurul unei mese rotunde. Doamna ne invită să facem rugăciune. Toți apleacă capul și Împreunează mâinile, stau În reculegere. Apoi doamna taie mărunt friptura soțului, Îi Înșurubează furculița și Începem prânzul. Facem glume, În amintirea felului cum am făcut cunoștință cu doamna. Eram invitați la o recepție, mulți doctoranzi și străini la
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
proprietari Îl cultivau după leguminoase, islaz pășunat de oi, arat În iunie În ogor negru, după rapiță sau după cereale de primăvară. Țăranul pierdea acum ocazia de a-și valorifica mai intens munca cu vitele și munca brațelor familiei. Înainte de apleca În America, am luat În dijmă o suprafață la gara Iovănești (Ialomița) de la familiile ing. Gh. Roiu, colonel Remus Opreanu, ing. Moțoi și Medigreceanu. Primeam pământul și dădeam În schimb o treime din recolta de boabe, fără paie și coceni
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
indicați în acest caz. O problemă mai dificil de rezolvat este găsirea termenului potrivit pentru înglobarea tuturor evenimentelor. Considerăm că denumirea lansată de Virgil Ierunca în cartea sa omonimă, 'fenomenul Pitești', este vagă și ușor metaforică. Numeroși supraviețuitori s-au aplecat asupra termenului 'experimentul Pitești'. Cu riscul de a părea didactici, vom spune că un experiment presupune prezența unor oameni de știință care folosesc o metodă bine definită pentru a ajunge la un rezultat dorit. Or, în cazul nostru, ni se
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
noaptea la tălpi, iar când i se învinețeau era pus să alerge, în timp ce anchetatorii îl loveau în continuare cu ciomegele, pumnii și picioarele după un sistem bine pus la punct, care alterna loviturile în burtă, ce determinau victima să se aplece în față, cu loviturile în spate, forțând-o să se îndrepte. A cedat în anchetă abia când și-a dat seama din confruntarea cu Ion Buliman plămânii și a făcut o hemoptizie masivă, vărsând aproape doi litri de sânge. A
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]