13,008 matches
-
Coloniile separate, nu s-au unit până la formarea provinciei Massachusetts Bay în 1691. Peninsula Shawmut este conectată la continent printr-un istm îngust și este înconjurat de apele golfului Massachusetts și Back, un estuar al râului Charles. Mai multe situri arheologice nativ-americane care au fost descoperite în oraș au arătat că peninsula a fost locuită încă din 5000 î.Hr. Primii coloniști europeni au numit prima dată zona unde este acum Boston, Trimountaine, dar redenumit mai târziu după Boston, Lincolnshire, Anglia, de unde
Boston () [Corola-website/Science/302678_a_304007]
-
se referă la evoluția minorității de etnie evreiască pe teritoriul actual al României de-a lungul istoriei. Prezențe iudaice în acest spațiu este atestată arheologic în Antichitate, iar începând din Evul Mediu este documentată de surse literare și alte categorii de izvoare istorice. Minoritatea evreiască a devenit semnificativă din punct de vedere numeric și al ponderii economice și culturale în special începând cu secolul al
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
actualul spațiu geografic românesc cu aproape două milenii în urmă. Începuturile prezenței evreiești au fost plasate de istoriografia mai veche, înainte de cucerirea Daciei de către Traian, însă această opinie a fost revizuită de cercetările actuale, deoarece nu este confirmată de mărturii arheologice. Existența evreilor în Dacia înainte de cucerirea romană nu este susținută de istoriografia actuală. Chemarea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. Au fost dezmințite și teoriile unor istorici ai secolului
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
a celui de al II-lea Templu, masacre, robie și exil pe tot teritoriul controlat de romani. Ponderea coloniștilor evrei pe teritoriul Daciei rămâne și în acest caz, discutabilă. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu pomenește nici un izvor arheologic cu privire la prezența unor astfel de populații pe teritoriul Daciei romane, dar există unele mărturii, mai ales monede, care o confirmă. Când Roman I Mușat, domnul Moldovei între 1391-1394, a întemeiat orașul Roman . Roman I i-a eliberat pe evrei de
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
și 1100 era noastră. Conform tradiției orale, prima așezare umană a fost ridicată lângă plajă Anakena. Într-un studiu recent, realizat de arheologii Terry Hunt și Carl Lipo, se susține următoare idee: „Datările prin radiocarbon pentru cele mai timpurii straturi arheologice la Anakena conduc la concluzia că insula a fost colonizata relativ târziu, în jurul anului 1200. Impactul ecologic major asupra mediului precum și ridicarea statuilor monumentale au început foarte repede după ce insula a fost populată”. Jared Diamond precizează în cartea sa „Collapse
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
care ofera cel mai bun adăpost împotriva valurilor plus un loc ideal pentru ridicarea canoelor pe uscat sau lansarea acestora la apă, prin urmare, pare extrem de probabil că primii coloniști să întemeieze aici o așezare. Aceste afirmații contrazic alte date arheologice care, tot prin metoda de datare cu C14, au arătat că alte situri preced colonizarea de la Anakena cu mulți ani, măi ale la Tahai, unde viețuirea umană pare a fi cu câteva sute de ani mai timpurie decât la Anakena
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
războaielor civile. În 1838, singurele statui nerăsturnate se aflau pe panțele de la Râno Raraku și Hoa Hakananai'a (la Orongo, în sudul insulei) precum și pe Ariki Pâro din Ahu Te Pito Kura (în nordul insulei). Oricum, există foarte puține indicii arheologice care să susțină ideea unui colaps al societății pascuane anterior venirii europenilor. De fapt, patologia osoasă și datele osteometrice colectate de la rămășițele umane anterioare venirii europenilor sugerează faptul că foarte puțini pascuani au avut parte de morti violente (Owsley et
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
au demonstrat faptul că șobolanul polinezian, adus de primii coloniști, a avut un rol major în dispariția palmierului din Râpă Nui. Urme de dinți de șobolan pot fi văzute pe 99% dintre nucile descoperite în peșteri sau în diferite situri arheologice, ceea ce a dus la concluzia că șobolanul polinezian a împiedicat, practic, reproducerea acestor arbori. Acest lucru, plus faptul că multe zone au fost defrișate pentru a face loc noilor așezări au condus în cele din urmă la extincția palmierului din
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atît din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII-XIV) cît și moldovenească (sec. XV-XVI). Complexul Orheiul Vechi constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică. Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi prezintă un relief complex, care îmbină structuri geologice sarmațiene de circa 13 milioane ani cu un caracter rupestru pronunțat și peisajuri cuaternare argiloase de circa 1
Orheiul Vechi () [Corola-website/Science/302741_a_304070]
-
este o cultură neolitică, răspandită pe teritoriul României. Este prima cultură arheologică corespunzătoare procesului de neolitizare a spațiului de la nord de Dunăre. Contemporane ei sunt cultura Körös în Ungaria și cultura Starčevo în fosta Yugoslavie. Manifestările culturale de tip Starčevo-Körös-Criș sunt, în general, considerate ca făcând parte dintr-un mare complex al
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]
-
Nicolae Vlassa în 1966, referindu-se la descoperirile din Transilvania . A fost urmat de Gheorghe Lazarovici în 1969 cu o sinteză asupra descoperirilor din Banat, ulterior în 1979 apărând lucrarea "Neoliticul Banatului" . Anii '80 au fost marcați de numeroase cercetări arheologice atât în România cât și in Ungaria, o mare parte a acestora rămânand însă nepublicate. Tot în acestă perioadă se remarcă mai multe studii privind habitatul și așezările culturii Körös din Ungaria studii publicate de Andrew Sherratt. Începând cu 1990
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]
-
împrejmuiește așezarea în care apar materiale Starčevo-Criș, la Ostrovu Golu, Schela Cladovei și, recent, la Dudeștii Vechi în România în apropierea graniței ungare unde s-a realizate o prospectare magnetometrică și s-au realizat fotografii aeriene ale stațiunii, alături de săpături arheologice. Apariția acestor fortificații este pusă în legătură cu finalul acestei culturi, fortificațiile apărând la orizonturi târzii și a fost puse în legătură recent cu apariția tell-urilor și începutul neoliticului dezvoltat în regiune. Economia așezărilor se bazează în mare măsură pe resursele acvatice
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]
-
romanizare. Cu toate acestea, în afara orașelor, cultura dominantă a rămas cea iliră. Romanii au înființat provincia Dalmația, care cuprindea și ceea ce astăzi este Muntenegru. Cel mai important oraș roman din această regiune a fost , fondat în jurul anului 100 e.n. Descoperirile arheologice din Doclea (de exemplu, bijuterii și opere de artă) indică faptul că acesta a fost un nod al unei rețele de comerț extinse și plină de viață. Chiar și cu această gamă largă de rețele de comerț, Roma era în
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător (mnir.ro), inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, , descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc. Reportaje
Muzeul Național de Istorie a României () [Corola-website/Science/302779_a_304108]
-
alese locații pentru mari proiecte inginerești sau mari operațiuni de colectare și procesare de deșeuri, geofizicienii evaluează întâi proprietățile materiei în apropierea suprafeței Pământului. Tehnologia din geofizică este folosită și în aplicații de mediu cum ar fi: Deoarece un sit arheologic excavat este în același timp sistematic distrus, în ultima vreme s-a optat pentru geofizică, care, prin eficiența și acuratețea metodelor sale, oferă în cercetarea arheologică instrumente alternative, nedistructive și repetabile, permițând achiziția de informații geofizice pentru suprafețe foarte mari
Geofizică () [Corola-website/Science/302821_a_304150]
-
geofizică este folosită și în aplicații de mediu cum ar fi: Deoarece un sit arheologic excavat este în același timp sistematic distrus, în ultima vreme s-a optat pentru geofizică, care, prin eficiența și acuratețea metodelor sale, oferă în cercetarea arheologică instrumente alternative, nedistructive și repetabile, permițând achiziția de informații geofizice pentru suprafețe foarte mari și într-un timp scurt, pe două direcții majore:
Geofizică () [Corola-website/Science/302821_a_304150]
-
-se o existență mai veche decât cele consemnate în documente. La început, "Holmgard" era numele fortăreței din sud-estul orașului de azi, Riurikovo Gorodișce (numit astfel după căpetenia Rurik, despre care se presupune că și-ar fi stabilit aici reședința). Datele arheologice sugerează că Gorodișce, reședința cnejilor locali, datează de pe la mijlocul secolului al IX-lea, de aici probabil și numele de "Orașul nou" al restului localității. La mijlocul secolului al X-lea, Novgorodul devenise un oraș medieval complet dezvoltat. În 882, succesorul lui
Veliki Novgorod () [Corola-website/Science/302815_a_304144]
-
sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare și Tâmpa mică). Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se și în dialectele meridionale italiene și la albanezii din Calabria. Dar aceasta nu este singura teorie existentă. În urma săpăturilor arheologice, se pare că strămoșii noștri, având credințe uranianiene (zeii lor își aveau sălaș în cer), au ridicat pe Tâmpa altare pentru sacrificii. La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian, atunci când au găsit altarele de pe Tâmpa, în spiritul lui Saturn
Tâmpa () [Corola-website/Science/303239_a_304568]
-
Ilion"; latină: Troia, Ilium) este un oraș legendar, locul unde s-a desfășurat Războiul Troian, așa cum este descris în Ciclul războaielor troiene, în special în "Iliada", unul dintre cele două poeme epice atribuite lui Homer. Astăzi, este numele unui sit arheologic, localizarea tradițională a Troiei homerice, în turcă "Truva", la Hisarlık () în Anatolia, aproape de coastă, în Provincia Çanakkale de astăzi, în nord-vestul Turciei, la sud-vest de strâmtoarea Dardanele sub Muntele Ida. Un oraș nou, Ilium a fost fondat pe acest loc
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
o blocadă navală pentru a-i împiedica pe troienii de pe țărmul european și din Lemnos să vină în ajutorul Troiei. Odată cu căderea orașului, troienii de pe țărmul european au plecat către nord, devenind etruscii din Italia. Straturile de ruine din situl arheologic sunt numerotate Troia I - Troia IX, cu diferite subdiviziuni: Primul oraș a fost fondat în mileniul al III-lea î.Hr. În timpul Epocii Bronzului, a devenit un oraș comercial înfloritor, localizarea sa permițând un control complet asupra strâmtorii Dardanele, prin care
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
trebuia să treacă pentru a ajunge din Marea Egee în Marea Neagră. Troia VI a fost distrusă în jurul anului 1300 î.Hr., probabil în urma unui cutremur. A fost descoperit doar un singur vârf de săgeată din această perioadă, și nicio rămășiță umană. Stratul arheologic cunoscut sub numele de Troia VIIa, datat, pe baza stilurilor ceramicii, de la mijlocul, sau sfârșitul secolului al XIII-lea î.Hr., este considerat cel mai probabil candidat pentru orașul descris de Homer. Se pare că a fost distrus de un război
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
suficiente pentru a indica un război, sau un dezastru natural drept cauză a distrugerii orașului. Troia VIIb (aprox. 1120 î.Hr) și Troia VIIb (aprox. 1020 î.Hr) par să fi fost distruse de incendii. Ultimul oraș de pe acest sit arheologic a fost Iliumul elenistic, fondat de romani în timpul domniei împăratului Augustus, a fost un oraș comercial important până la desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman în secolul al IV-lea. În perioada bizantină, orașul a intrat în decil, și, în
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
al IV-lea. În perioada bizantină, orașul a intrat în decil, și, în cele din urmă, a dispărut. Odată cu dezvoltarea istoriei critice moderne, Troia și Războiul Troian au fost considerate ca fiind niște legende. Totuși, în cursul a două campanii arheologice, (1871-1873 și 1878/1879), arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături pe o colină numită de către turci Hisarlik în apropiere de orașul Chanak (Çanakkale) în nord-vestul Anatoliei. Aici, el a descoperit ruinele mai multor orașe antice, datând de la Epoca Bronzului
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
Manapa-Tarhunda, care se referă la regatul Wilusa, ca aflându-se dincolo de ținutul "Seha" (cunoscut în acea perioadă ca fiind râul Caicus), și în apropiere de țara "Lazpa" (Insula Lesbos). Dovezile recente aduc greutate ipotezei că Wilusa se identifică cu Troia arheologică. Textele hitite menționează un tunel cu apă la Wilusa, în timp ce un tunel cu apă excavat de Korfmann, considerat înainte ca fiind roman, a fost datat în jurul anului 2600 î.Hr. Identificarea "Wilusei" cu Troia arheologică și a aheilor cu "Ahhiyawa" rămân
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
că Wilusa se identifică cu Troia arheologică. Textele hitite menționează un tunel cu apă la Wilusa, în timp ce un tunel cu apă excavat de Korfmann, considerat înainte ca fiind roman, a fost datat în jurul anului 2600 î.Hr. Identificarea "Wilusei" cu Troia arheologică și a aheilor cu "Ahhiyawa" rămân controversate, dar au câștigat suficientă popularitate în anii 1990 pentru a fi luate serios în seamă. Evenimentele descrise în "Iliada" lui Homer, chiar dacă ar fi bazate pe evenimente istorice care au precedat compunerea ei
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]