13,186 matches
-
al României a fost perfect, după părerea sa. În cartea sa autobiografică ” Fragmente de viață și de istorie trăită”, Ion Iliescu recunoaște că, autobiografia sa ”nu estetocmai obișnuită”. De fapt, ce putea fi obișnuit într-o familie de cominterniști, când bunicul trăise mai bine de 20 de ani în Rusia, tatăl îmbrățișase ideile socialiste, pe când ceilalți membri ai familiei Penu erau liberali? Ion Iliescu afirmă în aceeași carte autobiografică și faptul că Alexandru, tatăl său, fusese exclus din partid de oameni
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
familia în toamna lui 1941 după ce Basarabia a fost eliberată de sub ocupația sovietică de către Armata Română. Ambii părinți provenind din familii înstărite, au reușit în scurt timp să-și pună pe picioare o gospodărie frumoasă, asigurându-și un trai decent. Bunicul din partea mamei, Bobutac Costache, era un mic boierinaș de țară în Edineț, cu mult pământ arabil, livadă, grădină de zarzavat și multe animale, mai ales oi. Bunicul din partea tatei, din Ruseni, Teodor Dumitrache, era un om înstărit la acea vreme
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
să-și pună pe picioare o gospodărie frumoasă, asigurându-și un trai decent. Bunicul din partea mamei, Bobutac Costache, era un mic boierinaș de țară în Edineț, cu mult pământ arabil, livadă, grădină de zarzavat și multe animale, mai ales oi. Bunicul din partea tatei, din Ruseni, Teodor Dumitrache, era un om înstărit la acea vreme având presă de ulei, mașină de treierat, tractor, plug, semănătoare și deasemeni multe animale, dar și mulți copii 9 la număr. Cu ajutorul primit din partea părinților și cu
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
mama și surorile ei mai mari. Vești de pe front din partea tatei nu soseau, așa că mama și cu mine în brațe, am trăit momente de nesiguranță și neliniște, stare care s-a prelungit devenind din ce în ce mai acută, culminând cu primăvara anului 1944. Bunicul din partea mamei (papașa) văzând situația frontului, cunoscând și atrocitățile comise de amata sovietică în prima ocupație din anii 1940-1941, intuind ce urmează întrucât era considerat un om înstărit (culac), a hotărât să se refugieze în regat, dar nu singur ci
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
care a agățat și o trăsură în care ne-a instalat pe mine și pe mama mea și așa am plecat cu toții pe drumul fără întoarcere, pe data de 17 martie 1944 trecând Prutul pe podul de lemn de la Manoleasa. Bunicul a lăsat la Edineț și Horghinești toată averea dar a luat cu el spre România 400 de oi care s-au dovedit ulterior a fi salvarea noastră. La plecarea în bejenie s-a alăturat și un alt frate mai mare
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
așa că în primăvara anului 1947 am plecat către Moldova în județul Botoșani instalându-ne în satul Dungeni. Deoarece se făceau tot mai auzite zvonurile că vor veni americanii și vor elibera Basarabia, familia mea cu fratele mamei Derevenciuc Constantin și bunicul Bobutac, ne-am mutat cu toții la Mitoc pe malul Prutului pentru a fi mai aproape de “casă” (18 km), atunci când vor veni americanii. Tot așteptându-i pe aceștia, tata a fost reclamat că face propagandă în acest sens și fără a
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
și Rareș. Între timp tatăl meu s-a stins din viață, deasemenea și soția mea, răpusă de timpuriu de o boală necruțătoare. Pentru a avea aproape pe cei care în viață m-au crescut și educat bine, am adus osemintele bunicului Bobutac Costache decedat la Mitoc în 1952 și a tatălui meu Nicolaie decedat la Iași în 1990, aici în cavoul familiei la Onești, unde odihnește de veci și soția, mama copiilor. Acum, ajuns la vârsta când scriu aceste rânduri sunt
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
tulpanul 7. Și tulpanu ședea mai sus pe cap. Și dintr-o dată moșu a băgat amândouă mânele pe sub tulpan și a prins pe bunica de cap de cozi. Ea a țipat și cei 3 ficiori au pus mânele pe mânele bunicului, bătându-se și țipând au eșit în tindă și apoi afară. În vremea asta eu am luat un picior de mămăligă și tigăița de schijă cu 3 picioare cu bucăți de cârnați și chișcă, care înotau în tigae în multă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
ani după mine a născut în casa făcută de tata în care trăesc eu azi, pe sora mea Marița. Marița era o copilă voinică și grăsuță și rotunda și eu îi ziceam Maranda popii. Cine era Maranda popii? Era sora bunicului tatii Ghiorghi a lui Popa Vasile Șarpe. Și era un băboi mare și umflat. Și când îi ziceam așa, ea țipa și mă spunea mamei că o batjocoresc. Și atunci mama mă bătea. Și eu mă strâmbam că mă durea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
în clasa a II-a. Băieții lui Iorgu Vasiliu, erau foarte obraznici și ghidusoși. Aveau o căruță foarte mică și la ea erau înhămați 2 țapi. Cine-i vedea se strica de râs. Odată de Bobotează au pus și pe bunică-sa mama mamei lor în sanie și au venit unde făcea preotul Vasile Mihăilescu Iordanu și au răsturnat baba cu tălpile în sus. Și cum pe atunci nu erau chiloți s-a văzut tot Parisul babei. Și Jan zice bunică-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
bunică-sa mama mamei lor în sanie și au venit unde făcea preotul Vasile Mihăilescu Iordanu și au răsturnat baba cu tălpile în sus. Și cum pe atunci nu erau chiloți s-a văzut tot Parisul babei. Și Jan zice bunică-să: "Scoală bunică, aici ai venit să-ți arăți arma, unde face părintele Mihăilescu Iordanu ?" A râs și popa și toți oamenii. Nu-i întrecea nici dracu la ghidușii. Și Iorgu Vasiliu la bătrânețe a trăit foarte greu. Au murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
la 12 sept., îi mai trebuia 2 zile să aibă 38 de ani! Mi-a arătat ordinul de plecare la război și m-a întrebat: "Ce zici?". Ce să zic, război! La Tulgheș în Transilvania, am întâlnit pe sergentul Labiș, bunicul lui Nicolae Labiș, că-i ducea la Stoleriu o blană și haine și Stoleriu era mort. Și am scris o carte poștală soției, că nașu e mort, îngroșând diferite litere, pentru a păcăli cenzura armatei, a cetit și nașa dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
intrat în a doua jumătate a vieții și nu știm cum să facem să prelungim lumina. Mama noastră a fost fiica preotului Neculai Grigorescu și a soției sale Iliana, paroh în Rădășeni-Lămășeni, înaintea preotului Neculai Iordăchescu, unchiul mamei după bunica . Bunicii mei au murit de tineri și odihnesc în curtea bisericii vechi din Rădășeni. Mama a rămas orfană de copil și a fost nevoită să stea la mătușa noastră sora ei Amalia Stamati căsătorită cu brigadierul Alexandru Stamati din Găinești decedat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
în care avem peste 3000 de meri și peri tineri, toți altoiți în vârstă de 20 ani, iar în afară de aceștia avem încă peste 2000 de meri și peri asemenea altoiți bătrâni pe care așa i-a apucat și părinții și bunicii noștri, îs de sute de ani. Căci dacă la 1340 când a descălecat Dragoș Vodă în Baia și l-a găsit sat ori orășel și dacă Baia are peste 7-800 de ani și a fost prima capitală a Moldovei, după cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
sunt alte celebrări. în restul timpului sunt închise. - Catedrala din León La ora 20 merg la Sf. Liturghie într-o biserică de lângă hanul unde sunt cazat, Sf. Maria del Camino. Sunt câteva persoane în vârstă și un copil însoțit de bunicul său, probabil. După Liturghie revin în curtea surorilor și ascult cu plăcere o reprezentație muzicală destul de reușită. Animatorii de la han cântă la vioară și chitară melodii clasice sau moderne iar pelerinii aplaudă după fiecare piesă interpretată. Frumoasă și plăcută această
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
ardă. La Faba este un cătun unde găsești o tienda, adică un mic magazin alimentar. Este și o fântână cu apă rece, proaspătă. în rest, doar câteva case, pe lângă care văd mai mulți copii ce se joacă, iar părinții și bunicii lor trebăluiesc pe lângă casă. Recomand oricui să se oprească prin sate, să privească cu atenție locuitorii, deși prea mulți nu o să vezi pe stradă, să admire arhitectura simplă, unitară a caselor de piatră și mai ales să admire nenumăratele flori
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
c) IOAN SBÂRNĂ (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Ioan Sbârnă MoscovaLima, via București, Helsinki, Madrid Editura Junimea Iași 2012 Nepoților mei, Andrei și Alexandru, precum și celor ce vor urma, cu speranța că, la timpul potrivit, vor înțelege câte ceva din "zmângăliturile" bunicului lor, așternute pe hârtie cu toată dragostea mea pentru ei. Adresez, încă o dată, calde mulțumiri, colegilor și bunilor prieteni domnului ambasador Ion Brad și profesor universitar Gheorghe Doca pentru sfaturile lor benefice. Revenirea definitivă la București după o misiune permanentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
instinct, am intrat în cea din stânga, care își păstrase aceeași funcție din vremea, dinainte de război, a bunicilor, era o bucătărie. M-am oprit în fața cuptorului și mi-am pus palmele pe cărămida lui roasă. Era cuptorul în care mă culcau bunicii și dormeam până la orele de mai târziu ale dimineții, în timp ce ei erau plecați la muncile de vară ale câmpului. Venită și se pare puțin intrigată de abaterea de la protocol, noua stăpână a casei, văzându-mă cu mâinile întinse spre cuptor
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
Craiului Munților, Avram Iancu. Cântecele Închinate Lor mi-au fost primele cântece de leagăn și faptele Lor, primele povești ale copilăriei. Și unele și altele mi-au marcat viața, deși, nu sunt urmașul direct al Tribunului. Casa acestuia devenise proprietatea Bunicului din partea Mamei, Ioan Munteanu, care, cu inima largă de tată, aciuise În gospodărie și proaspăta familie a celei mai mici fete, Saveta și Ilie Paul, până la amenajarea gospodăriei proprii, la o margine a comunei Frâua, comună zbuciumată de vremuri ca
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
a Înălțimilor cerului. Așezarea comunei se prelungește În sus, spre răsărit, pe cele două părți ale unui pârâu, care culege izvoarele dealului răsăritean ce duce spre șes, străbate comuna și le contopește cu Visa. Plăcile de marmură de pe fațada casei Bunicului, În care m-am născut Înainte de trecerea șoselei naționale Nr. 14: Sibiu-Mediaș-Sighișoara, peste râul ce străbate satul, În dreapta șoselei se ridică vechea cetate săsească, ce adăpostește Între zidurile ei biserica evanghelică și cămările de alimente ale populației săsești. În timp
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
șusterul Liuca i-a căzut cu tronc Mamei, Saveta Munteanu, o fetișcană zglobie, de nici 16 ani, vrednică și plină de viață. La Înjghebarea tinerei familii cred că o influență favorabilă a avut-o și Bunica Raveca Lenghea, conviețuitoare cu Bunicul rămas văduv, vecină cu mătușa Ana Chisăliță, una dintre surorile Bunicului, pe care am mai prins-o În viață, care m-a iubit și m-a chemat lângă ea la Împlinirea vremii (decembrie 1936, la câteva luni după plecarea Bunicii
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
fetișcană zglobie, de nici 16 ani, vrednică și plină de viață. La Înjghebarea tinerei familii cred că o influență favorabilă a avut-o și Bunica Raveca Lenghea, conviețuitoare cu Bunicul rămas văduv, vecină cu mătușa Ana Chisăliță, una dintre surorile Bunicului, pe care am mai prins-o În viață, care m-a iubit și m-a chemat lângă ea la Împlinirea vremii (decembrie 1936, la câteva luni după plecarea Bunicii Raveca). Bunica Raveca le oferea tinerilor casa proprie de pe ulița ce
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
de prundiș, acoperit cu iarbă grasă și deasă, În care primăvara se strângea tineretul satului la “bătutul cotcii” (o variantă a oinei) și datul fetelor pe vârtej, loc de atracție și a copiilor și a vârstnicilor. Nu mi-am cunoscut Bunicii din partea Tatei, căci așa cum am menționat anterior, era orfan de ambii părinți. I-am cunoscut doar surorile, mătușile mele: Iustina Bogdan și Sofia Chisăliță; ambele locuiau În Suseni; și Maria (Mia) Bogdan văduvă de război, cea mai apropiată de noi
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
satul Șoala, peste deal de satul nostru, soțul ei Neagu Gligor, verii și verișoarele din ramura lor, care ne-au rămas apropiați. Familia Mamei a fost mai numeroasă și ca În majoritatea cazurilor sa implicat mai mult În viața mea. Bunicul (Moșul) Ioan Munteanu, În onoarea căruia am primit și eu numele de botez∗, era un țăran Înstărit, măcelar de meserie, scund, cu mustață mare cenușie și permanent Îmbrăcat În costumul popular de Săliște. Îi văd și astăzi șerparul din piele
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
mele la orice Întâlnire, căci șerparul ascundea printre altele totdeauna un cornețel cu bomboane (dropsuri colorate), pe care le consumam cu mare plăcere. Avea 3 băieți și 4 fete: Ioan, salariat CFR În gara Copșa Mică, mai independent de familia Bunicului; Anghelina, fiica cea mai mare; a avut o viață foarte zbuciumată. Văduvă de război, a emigrat În America, asemănător multor tineri ardeleni. După numeroase peripeții s-a repatriat și, la nașterea mea, era lucrătoare la revizia de vagoane CFR din
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]