11,336 matches
-
prelungire mascată” a puterii politice. Este vorba de instituțiile psihiatrice destinate dizidenților politici, celor care prin convingerile lor politice, prin acțiunile și propaganda pe care o desfășoară aduc prejudicii ordinii de stat, instituțiilor și chiar unor personalități politice. Trebuie să delimităm însă, în mod precis, structura și funcțiile acestei instituții psihiatrice represive. Avem de-a face cu două tipuri de structuri: Spitalele de psihiatrie închise, supravegheate, în care sunt internați pe termen lung, bolnavi psihici care au comis acte antisociale de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stat (A. Damaye, Ph. Rappard, M. Foucaidt, D. Cooper, A. Laing, A. Szasz, C. Koupernik). Rolul psihiatrului în stat este de a „creea”, de a „formula” și de a susține cu argumente științifice „imaginea socială a nebuniei și de a delimita prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
relație secretă între psihopatologie și etică. Anularea barierelor care „izolau” nebunii de societate este însă diferențiată. Ea va privi toate aspectele care au pentru societate semnificația de pericol. Sentimentul de culpabilizare este însoțit de cel de frică. Societatea definește și delimitează pericolul pentru a se pune la adăpost de acesta. Ea va justifica această segregație ca pe o formă de protecție raportată la conservarea valorilor. Răul trebuie izolat sau chiar exclus din lume. Prima acțiune este marcată prin delimitarea și definirea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
etichetează ca „străin”, „ostil”, „contrar” naturii sale și luptă ca să-l elimine. Este un act de purificare, o atitudine etică de apărare, dar și o recunoaștere indirectă a faptului că acest „rău” îi aparține, că el este produsul său. Societatea delimitează răul, dar afirmă prin aceasta că urmărește să-l îndrepte. Orice reprimare, este diferențiată, în raport cu nivelul la care se adresează și ea urmărește formal, o remediere a acestuia, prin instituirea unor măsuri de protecție. Este protecția socială sinceră sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu fie o necesitate biologică 137. Acest demers presupune ca cercetătorul să-și definească tot timpul propriile posibile și imposibile. Atîta vreme însă cît și introspecția își are limitele sale, trebuie ca ceilalți, care îl citesc și ascultă, să-și delimiteze și ei propriile posibile și imposibile și să i le aducă la cunoștință. De unde și necesitatea unor ample și animate dezbateri publice. Contează la fel de mult ceea ce face dar și ceea ce nu face cercetătorul. E foarte greu să reziști tentației de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu înseamnă voință liberă: suntem tot timpul prinși în posibilele și imposibilele noastre, în bucla noastră. Teoria asupra umanului pe care o propunem refuză ideea de "marjă de libertate", credința potrivit căreia suntem liberi în interiorul unei arii "arie de posibilități" delimitată de constrîngerile realității. Lumea nu este o constrîngere exterioară, este viziunea noastră asupra lumii. Lumea nu răspunde nici unei necesități, nici unui determinism, nici unei constrîngeri exterioare. Produsă de imaginația omenească, lumea este efemeră și contingentă. Noi înșine suntem constrîngerea: sunt poveștile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un gînditor la altul și de la o epocă la alta. Astfel, în dialogurile lui Platon, în încercarea de a elucida noțiunile utilizate, cercetarea este împinsă către o analiză a semnificațiilor cuvintelor (deci, către realitățile lingvistice), în vreme ce, prin tentativa de a delimita adevărul de falsitate prin analiza limbii -efort specific unor filozofi antici și medievalise producea o supralicitare a raporturilor dintre structurile logice și cele ale limbii. Dar, dacă elementele principale în constituirea filozofiei limbii țin de această perspectivă interioară (Coșeriu are
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii și trăsăturile filozofiei create în limba respectivă, în spațiul etnic în care se vorbește limba. Deși nu se menționează întotdeauna explicit, încercarea de a stabili consecințele unei astfel de relații dovedește efortul de a înscrie limba în sfera spiritualului (delimitat etnic), considerat ca fiind determinant în orientarea cugetării filozofice. Dacă în cazurile anterioare filozofia limbajului se dizolvă într-o filozofie a limbii, într-o cercetare filozofică a manifestării diversificate a facultății limbajului, investigația își păstrează totuși caracterul de generalitate (caracter
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
filozofia limbii nu cunoaște, așadar, nici continuitatea în investigare și nici interesul momentan pentru ultima realizare la care s-a ajuns și, de aceea, reprezintă o altă manieră de a aborda lucrurile decît știința. Prin aceasta, filozofia limbii își poate delimita sfera în raport cu lingvistica generală, și aceasta o disciplină teoretică dar orientată spre rezolvarea problemelor propriu-zise ale limbii și, de obicei, fără o corelare imediată cu problematica filozofică. Obiectul comun, limba, și, uneori, perspective apropiate, fac însă ca această delimitare să
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este aceea că unitățile care îl alcătuiesc își au individualitatea proprie și se pot identifica numai fiindcă în ansamblul sistemului au o anumită poziție, un anumit statut, o anumită funcție. Mai mult, Saussure constată chiar o mare dificultate în a delimita componentele sistemului și în a stabili dacă acestea sînt cuvintele, frazele sau alte elemente, deși nu se poate pune la îndoială existența lor și faptul că pe funcționarea lor se bazează limba 23. Antoine M e i l l e
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
genului uman. Ca entitate, orice limbă este un sistem de elemente și de relații și, ca atare, se opune altor limbi, dar, în interiorul sistemului, se asigură o mare libertate pentru manifestările individuale ale vorbirii, pentru creativitatea individuală, căreia sistemul îi delimitează spațiul de manifestare și evită arbitrarul 38. Fiind însușită de individ, iar nu inventată de el, dar oferindu-i în același timp mari posibilități de creație, limba pare să-și releve în mod concret esența prin răspunsul la întrebarea: "Ce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
denumirea de act de vorbire și rezultatul lui este enunțul realizat în mod efectiv de un locutor într-o situație dată. Actele de vorbire, adică enunțurile concret realizate (enunțul fiind șirul de cuvinte dintr-o limbă emis de locutor și delimitat de momente de tăcere), sînt produse ale competenței lingvistice ale vorbitorilor, într-un act de vorbire producîndu-se realizarea și actualizarea potențialităților limbii într-o situație de comunicare determinată 78. Dar, întrucît numărul situațiilor posibile de modificare a unui enunț este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcționa decît ca metalimbă, și acesta este reprezentat de lingvistică, de știința limbii, deși limbajul lingvistic nu pune totuși, în principiu, probleme diferite în raport cu limbajele și nomenclaturile utilizate de alte științe. Lingvistica se prezintă astăzi ca o sumă de discipline delimitate între ele, fiecare uzînd de o terminologie proprie, și fiind dominată, succesiv sau simultan, de teorii cu ample rezonanțe în întregul domeniu al științelor umanului. Tentativa manifestată deseori de a transforma filozofia într-o investigație asupra limbii și eforturile logicii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
existenței și funcționării ei, a apărut și necesitatea de a se cerceta în ce măsură limba redă sau nu adecvat cunoașterea. Gînditorii antici și medievali se străduiau chiar să descopere modul în care limba se raportează la esența lucrurilor. Treptat, s-a delimitat o altă problemă, legată direct de cealaltă, și anume, aceea a măsurii în care limba redă adevărul. S-a ajuns aici deoarece una dintre problemele de bază ale gnoseologiei este cea a adevărului cunoașterilor noastre, a adevărului cunoștințelor și, prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pornim de undeva în chestiunea întemeierii adevărului și a asigurării certitudinii în cunoaștere. Aceasta înseamnă că, măcar în opera sa tîrzie, Wittgenstein nu a fost departe de unele idei behavioriste (proprii filozofiei comportamentului), deși intenția sa a fost să se delimiteze de ele. Nu se pune deci problema formulării unor întrebări sau răspunsuri în legătură cu validitatea acestor jocuri de limbaj; ele se sprijină pe experiența, acordul, obiceiurile și regulile unei comunități, ceea ce le dă conținut. Ca atare, se pare că, într-un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
comunitară a limbajului, stilul funcțional este particularizarea socială a limbii, iar vorbirea este concretizarea individuală a limbii în interiorul unui stil. Deși inoperant în lingvistica occidentală, conceptul de "stil funcțional" poate contribui în mare măsură la reabilitarea stilisticii ca ramură lingvistică, delimitată de poetică, hermeneutică, textologie etc., așa cum au văzut-o întemeietorii ei. Pornind de la această premisă și preluînd cele două trăsături ale limbii, omogeneitatea și varietatea, remarcate de Eugen C o ș e r i u160, se poate aprecia că stilurile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a determina identitatea unui stil funcțional, identitate care permite și stabilirea momentului în care el a devenit specific unei limbi literare, după constatarea însumării de elemente marcate și nemarcate, trebuie stabilite palierele de caracterizare, indicii sau dimensiunile în funcție de care se delimitează și care, în forma lor abstractă, reprezintă normalitatea și instituie norma stilistică, adică o particularizare a normei limbii. Cît privește dimensiunile ce trebuie avute în vedere în delimitarea stilurilor funcționale, dimensiuni care trebuie luate în considerare și în cercetarea speciilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ci și sub raport performativ (deoarece înmagazinarea cunoștințelor despre limbă nu se suprapune cu folosirea efectivă a limbii). Actele de vorbire, deci frazele realizate în fapt, relevă performanța, modalitățile prin care competența se aplică la cerințele comunicării, fiind direcționată și delimitată prin aceste cerințe. Dar, realizarea propriu-zisă a textelor (vorbite sau scrise), adică finalizarea concretă și coerentă a discursului printr-o adecvare la situație și prin atingerea exigențe-lor de acceptabilitate din punct de vedere lingvistic, implică mai multe tipuri de competențe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
produs trecerea din accidență în necesitate și din fenomenal în esențial, astfel încît creația individuală are numai în anumite circumstanțe șansa de a deveni o creație socială și de a modifica aspectele fixate prin normă. Voința a întemeiat și a delimitat, așadar, un domeniu al competenței, al esenței și al necesității, instituind un aspect al determinismului social caracteristic numai unei societăți evoluate, fiindcă numai aceasta presupune existența unei limbi literare. Acționînd ca formă a autorității și concretizîndu-se în acte de conștiință
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
majoră), există și două tradiții corespunzătoare. În mod obișnuit, tradiția culturii populare se raportează la limba populară, aceasta fiind -de altfelo componentă a acelei tradiții. Dar, atît cultura populară, cît și limba populară sînt intens marcate de trăsăturile etnice care delimitează o comunitate și, împreună, alcătuieasc spiritualitatea comunității respective. Pe de altă parte, elemente ale limbii și ale culturii de la acest nivel pot fi preluate de nivelul major, însă aceasta se produce printr-o selecție valorică, cu anumite scopuri sau datorită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
anumite norme și de a opera selecții. Limbă și cultură Deși entități distincte, limba și cultura nu se pot dezvolta independent, ambele fiind produse ale spiritului și cooperînd la edificarea spiritualității fiecărei comunități închegate tocmai prin limbă și cultură și delimitate de alte comunități tot prin limbă și cultură. În linii mari, cultura reprezintă ansamblul aspectelor intelectuale ale unei civilizații și se concretizează în suma cunoștințelor achiziționate într-un sistem cumulativ al produselor cunoașterii care permit dezvoltarea simțului critic, a gustului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
În mod obișnuit, limbii i se atribuie rolul de a exprima gîndurile, adică produsele, construcțiile gîndirii, încît subiectivitatea constatată în modul de delimitare a entităților prin limbă este conferită acestei intermedieri a gîndiri. De aceea, nu cuvintele sînt acelea care delimitează obiectele lumii, ci conștiința omului implicată în realizarea actelor de gîndire în procesul cunoașterii. Ca atare, gîndirea dă conținut limbii, fără ca aceasta să presupună o congruență între modurile de structurare și de delimitare a conținuturilor celor două manifestări umane, limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cuvintelor vechi −cu semantism bogat și sugestive−, textul filozofic eminescian oferă aspecte particularizante din acest punct de vedere. Prin preferarea cuvintelor indigene în locul împrumuturilor neologice "reci" și inexpresive sau în paralel cu acestea, se produce o atenuare a granițelor care delimitează stilurile, fie printr-o extindere funcțională a cuvintelor vechi, fie prin atribuirea unor semnificații noi, prin calchiere, acestor cuvinte. Desigur, Eminescu invidia posibilitățile atît de mari ale limbii germane de a crea cuvinte noi (prin compunere) de la elementele vechi, pentru
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dar s-ar putea observa că această viziune nu trebuie considerată ca fiind întotdeauna în mod radical deosebită de viziunile oferite de alte limbi 374. De aceea, este exagerat să se considere concepția aceasta despre lume dată de limbă ca delimitînd prin specific, comunitățile umane, într-o manieră categorică. Ca să devină însă sursă pentru determinarea unei concepții sau unei viziuni ce ar sta la baza unei filozofii originale, fiecare limbă ar trebui să aibă, măcar în parte, și anume, în elementele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aceasta nu înseamnă că ele însele sînt filozofice și nici că dacă se pornește de la ele se creează în mod necesar filozofie. Ca formă culturală, limba este anterioară posibilității de a crea filozofie, deoarece filozofia interpretează ceea ce limba prezintă și delimitează în lumea înconjurătoare, iar dacă filozofia ar fi dată de limbă, nu ar mai fi nici necesar și nici posibil să se creeze filozofie, adică sisteme individualizate alcătuite în diferite momente și în diferite spații cultura-le. Pe lîngă aceasta
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]