10,821 matches
-
În anul 1978, în cadrul planului de irigații Dunăre-Nipru, a fost construit un dig de nisip consolidat (cu lățimea de până la 0,5 km), care separă complet limanul de mare, preschimbândul în lac cu apă dulce. Barajul existent în dig este echipat cu un deversor. Salinitatea lacului a scăzut prin realizarea unui canal care face legătură cu Dunărea. Dat fiind că nu s-a ținut nici-un cont de avertizările biologilor și geologilor, apa s-a eutrofizat (exces de îngrășăminte agricole, materie organică
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
vecin. Falanga greacă a apărut pentru prima oară în Grecia, probabil în secolul al VIII-lea î.H. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în primele rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
1 exemplar 412 EA și 1 exemplar 812 EA - Rocar Autodromo). Aceste vehicule au fost aduse în anii 2007-2008, si sunt numerotate 5301-5400. Sunt vehicule cu podea joasă. Sunt împărțite între depourile Vatra Luminoasă și Bujoreni. #5399 și #5400 sunt echipate cu sistem de tracțiune în CĂ și sunt alocate depoului Vatra Luminoasă. Sunt echipate în uzina Astra Arad. Aceste troleibuze sunt în număr de 195 și au fost fabricate între anii 1997 și 2002 la uzinele Ikarus din Ungaria și
Troleibuze în București () [Corola-website/Science/318286_a_319615]
-
fost aduse în anii 2007-2008, si sunt numerotate 5301-5400. Sunt vehicule cu podea joasă. Sunt împărțite între depourile Vatra Luminoasă și Bujoreni. #5399 și #5400 sunt echipate cu sistem de tracțiune în CĂ și sunt alocate depoului Vatra Luminoasă. Sunt echipate în uzina Astra Arad. Aceste troleibuze sunt în număr de 195 și au fost fabricate între anii 1997 și 2002 la uzinele Ikarus din Ungaria și echipate la Astra Arad. Inițial au fost împărțite depourilor Bujoreni (100) și Vatra Luminoasă
Troleibuze în București () [Corola-website/Science/318286_a_319615]
-
cu sistem de tracțiune în CĂ și sunt alocate depoului Vatra Luminoasă. Sunt echipate în uzina Astra Arad. Aceste troleibuze sunt în număr de 195 și au fost fabricate între anii 1997 și 2002 la uzinele Ikarus din Ungaria și echipate la Astra Arad. Inițial au fost împărțite depourilor Bujoreni (100) și Vatra Luminoasă (100). Începând cu anul 2007, o parte dintre ele au fost date treptat către celelalte depouri (Berceni și Bucureștii-Noi), în urma sosirii noilor troleibuze Astra Irisbus Citelis. Există
Troleibuze în București () [Corola-website/Science/318286_a_319615]
-
troleibuze circulat din anul 1979 până anul 2007 . Primele modele 117 au fost înalte, apoi scunde. Ulterior după 1990, au apărut modelele 217E având un motor mai puternic (150 KW în loc de 125 KW la majoritatea DAC 117E). Unele au fost echipate cu choppere. Au fost folosite la depoul Berceni. Inițial au fost la depoul Bujoreni. Sunt troleibuze obținute din autobuze aduse din Elveția , cu normă de cașare îndeplinită. Nemaifiind eonomica utilzarea lor că autobuze, în anul 1995 s-a luat decizia
Troleibuze în București () [Corola-website/Science/318286_a_319615]
-
eonomica utilzarea lor că autobuze, în anul 1995 s-a luat decizia transformării în troleibuze, acestea fiind echipate cu chopper, și motoare de DAC 117 sau 217 . Se zice că acestea fost modele de test pentru chopperele ce urmau să echipeze IKARUS IK415T mai tarziu. Unele din ele au avut inclusiv puntea spate preluată de la DAC.In prezent acestea nu mai circulă. MTB-82 a fost un troleibuz produs în Uniunea Sovietică între 1947 și 1960 și exploatat în multe state din
Troleibuze în București () [Corola-website/Science/318286_a_319615]
-
nu era calificat încă să piloteze în condiții meteo în care avionul se pilotează doar pe baza instrumentelor și fără informații vizuale. Raportul final al Civil Aeronautics Board a arătat că Peterson făcuse cursurile de pilotaj cu instrumente pe avioane echipate cu giroorizont cu orizont artificial, diferit total de giroorizontul de pe avionul Bonanza. Cele două tipuri de instrument indică poziția avionului în zbor într-o manieră total opusă; comisia de anchetă a considerat că aceasta l-ar fi putut face pe
The Day the Music Died () [Corola-website/Science/318294_a_319623]
-
km, la 9 decembrie 1957.După ce a făcut de orbite în jurul Pământului și a parcurs circa 70 de milioane de kilometri, Sputnik 1 a intrat în atmosfera terestră unde s-a consumat la 4 ianuarie 1958. Sistemul de comunicație era echipat de două radioemițătoare cu puterea de 1 W, capabile să transmită presiunea și temperatura azotului din incinta capsulei, pentru verificarea principiilor presurizării și termoreglării folosite. Cele două emițătoare erau suficient de puternice pentru a permite radioamatorilor să capteze celebrul „bip-bip
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
sunt votanți care stau la rând. Votanții se identifică prin cardul de identificare și numărul total de buletine de vot pentru circumscripția electorală, plus un buletin de vot alb și un plic gol. Apoi se retrag într-o cabină retrasă, echipată cu un pupitru, stilou și coș de gunoi, unde selectează pe buletinul de vot candidatul potrivit. Apoi depun plicul sigilat, cu buletinul de vot în urna de vot și li se acordă cartea de identitate înapoi. Votanții pot selecta un
Alegeri în Grecia () [Corola-website/Science/319587_a_320916]
-
(în germană: bondarul) a fost un obuzier autopropulsat folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului. Bazat pe șasiul "Geschützwagen III/IV" și echipat cu un obuzier de calibrul 150 mm, era denumit oficial în inventarul armatei "Panzerfeldhaubitze 18M auf Geschützwagen III/IV (Sf) Hummel, Sd.Kfz. 165". Hitler a decis pe 27 februarie 1944 ca numele Hummel să nu mai fie folosit, considerând
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
menit a umple golul până la fabricarea acestor tancuri medii au fost solicitate de către armata germană. Krupp, MAN, Henschel, și Daimler-Benz au venit fiecare cu câte un prototip. Planul final ales era bazat pe Panzer I, fiind însă mai greu și echipat cu un tun antitanc de calibrul 20 mm. Producția a început în 1935, dar a durat încă un an și jumătate până la livrarea tancului. Panzer II a fost cel mai numeros tanc aflat la dispoziția armatei germane începând cu invadarea
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
F avea un blindaj gros de 35 de mm în față și 20 de mm în lateral. Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Cu toate acestea, tancul putea fi scos din luptă de tunurile anticar Hotchkiss de calibrul 25 mm. Majoritatea tancurilor Panzer II au fost echipate cu un tun antitanc de 2 cm KwK 30 L/55. Câteva versiuni ulterioare au fost echipate cu modelul 2 cm KwK 38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
de 2 cm avea rezultate bune în lupta antitanc dacă era folosit un proiectil din tungsten, dar această muniție era într-o cantitate limitată din cauza resurselor. Șasiul tancului Panzer II a stat la baza unor vânători de tancuri. Aceștia erau echipați inițial cu un tun de 5 cm PaK 38, înlocuit apoi cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta de bază folosea însă puternicul tun antitanc 7,5 cm PaK 40
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
cu un tun anticar de calibrul 7,62 cm PaK 36(r), capturat de la Armata Roșie. Varianta de bază folosea însă puternicul tun antitanc 7,5 cm PaK 40. Șasiul a fost folosit și pentru tunuri autopropulsate Wespe. Acestea erau echipate inițial cu un tun de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
este numele folosit pentru a denumi un tun de asalt greu folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Construit pe șasiul tancului Panzer VI Tiger I și echipat cu un lansator naval de rachete calibrul 38 cm, scopul principal al acestui vehicul de luptă era să asigure sprijin infanteriei în luptele din zonele urbane. Deși fabricat într-un număr extrem de limitat, a fost folosit în timpul insurecției din Varșovia
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
a fost mărit. Măsurile nu s-au dovedit a fi eficiente în totalitate. Drept urmare, introducerea tunurilor autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer IV a fost necesară. În 1942, versiunea finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
autopropulsate și înlocuirea tunului de pe Panzer IV a fost necesară. În 1942, versiunea finală a tancului, varianta Ausf. N, a fost produsă. Aceasta era echipată cu tunul KwK 37 L/24, menit a fi folosit în sprijinul infanteriei. Tancul era echipat însă și cu proiectile antitanc avansate care puteau perfora 70-100 mm de blindaj, însă aceste proiectile erau folosite strict pentru autoapărare. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, blindajul era următorul: 15 mm în lateral și față-spate, 10 mm
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
cu excepția proiectilelor trase de la distanță mică. În lateral, tancul era vulnerabil la focul tunurilor antitanc, iar de la distanță mică putea fi atacat cu succes chiar și de puștile antitanc ale infanteriei. Începând cu anul 1943, tancurile Panzer III au fost echipate cu scuturi laterale de protecție pentru șenile și turelă. Acestea aveau o grosime de 5 mm și erau denumite "Schürzen". Scuturile laterale erau montate pentru a proteja tancul de proiectilele perforante cumulative (HEAT). Tot în scopul măririi rezistenței la proiectilele
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
fost aplicat pe unele tancuri până în luna septembrie a anului 1944. Panzer III a fost proiectat special pentru luptele dintre tancuri; din acest motiv, tunul inițial trebuia să fie de calibrul 50 mm, turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
acest motiv, tunul inițial trebuia să fie de calibrul 50 mm, turela fiind proiectată ca atare. Infanteria era echipată însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost echipat cu tunul antitanc de 3,7 cm KwK 36 L/46.5. Acesta s-a dovedit a fi suficient în campania
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
însă cu tunuri anticar PaK 36 de 37 mm. În interesul standardizării, conducerea armatei germane a decis ca tancurile să fie echipate cu tunuri de același calibru. De la varianta Ausf. A până la variantele inițiale ale Ausf. F, tancul a fost echipat cu tunul antitanc de 3,7 cm KwK 36 L/46.5. Acesta s-a dovedit a fi suficient în campania din 1939 și 1940. De la Ausf. F până la Ausf. J, tunul de 5 cm KwK 38 L/42 a
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, tancul era echipat cu un motor Maybach cu 12 cilindri HL 108 TR (183,87 kW) ce furniza o viteză maximă de 32 km/h și o autonomie de 150 km. Toate modelele ulterioare au fost echipate cu motorul Maybach HL 120 TRM
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]