KorAP: Find »[drukola/base=insista & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...412 413 414 ...610 >

15,241 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

aduc și eu aminte. — Cum? Exact la fel? Aceeași istorie să se petreacă la cele două extremități ale Europei, coincidențele mergând chiar până la rochia de culoare albastru-deschis? insistă nemiloasa Nastasia Filippovna. O să vă trimit Indépendance Belge! — Țineți seama, încă mai insista generalul, că mie mi s-a întâmplat cu doi ani mai înainte... — Asta ar putea fi o explicație! Nastasia Filippovna râdea de parcă ar fi apucat-o isteria. — Tată, ieși puțin pe coridor să-ți zic două vorbe, spuse Ganea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se apropie hotărât de prinț. — Prințe, am fost un netrebnic, iertați-mă, spuse el deodată din toată inima. Trăsăturile feței lui exprimau o îndurerare puternică. Prințul îl privi mirat și nu-i răspunse imediat. Ei bine, iertați-mă, vă rog! insistă Ganea cu nerăbdare. Dacă vreți, vă sărut mâna! Prințul era extrem de surprins; tăcut, cu amândouă mâinile, îl îmbrățișă pe Ganea. Se sărutară amândoi cu sinceritate. — Nu mi-am închipuit deloc, deloc că sunteți așa, spuse, în sfârșit, prințul, oftând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tot cu extremă curiozitate, începuseră să se intereseze Afanasi Ivanovici și Ivan Teodorovici. Se dovedise că informații interesante asupra lui Rogojin putea da Ptițân, care avusese de furcă cu el și cu treburile lui până aproape de ora nouă seara. Rogojin insista categoric să i se facă rost chiar astăzi de o sută de mii de ruble. „Ce-i drept, era beat, observă Ptițân, însă, oricât de greu ar fi, se pare că va face rost de suta de mii; nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
căuta aici, în orice caz nu în prezența Excelenței Sale. — Ah, generale, îl întrerupse Nastasia Filippovna de îndată ce el i se adresă cu această declarație, uitasem! Dar fiți convins că în legătură cu dumneavoastră am prevăzut totul. Dacă vă simțiți atât de jignit, nu insist și nu vă rețin, deși aș dori foarte mult ca tocmai dumneavoastră să fiți lângă mine acum. În orice caz, vă mulțumesc mult pentru amiciția și măgulitoarea dumneavoastră atenție, dar, dacă vă temeți... — Dați-mi voie, Nastasia Filippovna, strigă generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
coridor. Dar fratele tău unde stă? — Frate-meu Semion stă în atenansă. — Are familie? — E văduv. Da’ de ce mă întrebi? Prințul îl privi și nu-i răspunse: brusc, căzuse pe gânduri și nu părea să fi auzit întrebarea. Rogojin nu insistă și rămase în așteptare. Tăcură câtva timp. — Venind încoace, am ghicit care-i casa ta de la o sută de pași, spuse prințul. — Cum așa? — Habar n-am. Casa ta are fizionomia întregii voastre familii și a modului vostru de viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar lăsă pe altădată și, dacă expresia n-ar fi fost prea jignitoare, ar fi renunțat chiar cu totul să se mai supere, într-atât de mult îi plăcuseră îngrijorarea și neliniștea Lizavetei Prokofievna când aflase de boala prințului. Aceasta insistă mult timp asupra necesității de a trimite un curier la Petersburg ca să pună în mișcare vreo celebritate din lumea medicinei și s-o aducă încoace cu primul tren. Însă fetele o făcură să se răzgândească; dar nici ele nu voiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se dovedește că domnul Burdovski nu este „fiul lui Pavlișcev“, în acest caz pretenția domnului Burdovski apare ca escrocherie pe față (adică, desigur, dacă ar fi știut adevărul!), dar tocmai asta-i problema, că a fost înșelat și de aceea insist să fie absolvit; de aceea spun că e vrednic de compătimire, din pricina credulității, și nu poate rămâne fără susținerea dumneavoastră; altfel, din această afacere, ar reieși că și dumnealui e un escroc. Însă eu sunt deja convins că nu înțelege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu mai sta în picioare! Ține scaunul! exclamă Lizaveta Prokofievna și îi împinse scaunul cu mâna ei. — Vă mulțumesc, zise încet Ippolit. Dumneavoastră așezați-vă în fața mea și-o să stăm de vorbă... o să stăm negreșit de vorbă, Lizaveta Prokofievna, acum insist s-o facem... zise el și zâmbi din nou. Gândiți-vă și dumneavoastră că acum sunt pentru ultima oară la aer, printre oameni și că peste două săptămâni voi zăcea cu siguranță în mormânt. Deci, ar fi un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
terasa era mai spațioasă și mai elegantă. Subiectul conversației înfiripate părea să nu fie pe placul multora; discuția, după toate probabilitățile, începuse din pricina unei polemici febrile și, desigur, toți ar fi vrut să vorbească altceva, însă Evgheni Pavlovici părea să insiste tocmai din această pricină, neținând cont de impresia pe care o provoca; sosirea prințului parcă îl întărâtase și mai mult. Lizaveta Prokofievna se încrunta, deși nu înțelegea chiar totul. Aglaia, care ședea deoparte, aproape în colț, nu pleca, asculta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
intraseră, se pare, de puțin timp, având drum prin apropiere (apariția lor coincisese cu incidentul de la gară); apoi apăruse Keller, anunțase ziua de naștere și ceruse șampanie. Evgheni Pavlovici venise doar de o jumătate de oră. Pentru șampanie și sărbătorire insistase stăruitor și Kolea. Lebedev le dăduse cu plăcere băutura. — Dar din a mea, din a mea! îi gângurea el prințului. Pe socoteala mea, ca să vă slăvim și să vă felicităm, va fi și ceva de mâncare, niște gustări, de asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și impresia dureroasă produsă ascultătorilor. Iată acest „articol“ în întregime. „EXPLICAȚIA MEA NECESARĂ Après moi, le déluge! Ieri dimineață a fost prințul la mine; printre altele, m-a convins să mă mut la casa lui de vacanță. Știam că va insista negreșit asupra acestui lucru și eram sigur că mi-l va trânti de-a dreptul, spunându-mi că la vilă «âmi va fi mai ușor să mor printre oameni și copaci», după cum se exprimă el. Însă astăzi nu a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-n) și soarta mea e pecetluită. Scuzați... Iar am vrut să deschid ușa și să-l părăsesc pe doctorul meu jenat, recunoscător și strivit de rușine, dar tocmai atunci blestemata de tuse a dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi spuse câteva cuvinte de mulțumire și prietenie. Era atât de fâstâcită, încât obrajii ei palizi, uscați chiar se îmbujorară. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Se zice că-i teribil de caraghios. Tot de la ele am aflat. Mi s-a părut că și de mine își râdeau pe față, mă refer la cele mari. Până la urmă și Ganea începu să se încrunte; poate că Varia insistase intenționat asupra acestui subiect, ca să poată pătrunde în adevăratele lui gânduri. Dar de sus se auziră iarăși strigăte. — Îl alung din casă! zbieră Ganea, parcă bucurându-se că-și poate vărsa năduful. — Și atunci o să ne facă iarăși de rușine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar muta din casa lui. Dar, încă din timpul mutării, Ippolit susținea deja că se mută la Ptițân, „care are bunătatea să-i ofere un ungher“ și niciodată, parcă intenționat, nu se exprimase că se mută la Ganea, deși acesta insistase să fie primit în casă. Ganea remarcase încă de pe atunci această atitudine, tăinuindu-și însă în inimă supărarea. Avea dreptate când îi spunea surorii lui că bolnavul s-a întremat. Într-adevăr, Ippolit se simțea ceva mai bine ca înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tot... De ce te-ai dus aseară la Epancini? Și mai zici că ești bătrân, ai părul alb, te crezi cap de familie! Bine-ți mai șade! — Taci, Ganka! strigă Kolea. Taci, prostule! Dar eu, eu cu ce l-am jignit? insista Ippolit, parcă având în continuare același ton de zeflemea. De ce zice că-s o elice? Doar ați auzit, nu? Singur s-a legat de mine; a venit și a adus vorba despre nu știu care căpitan Eropegov. Generale, nu țin câtuși de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încheiase prin cearta cu Ippolit și „blestemul asupra acestei case“. Ce-i din jur observaseră, de asemeni, că în aceste trei zile cădea necontenit în ambiția de a i se arăta respect, care avea drept consecință o suscpiciune neobișnuită. Kolea insista, încercând să-și convingă mama că la mijloc nu-i decât faptul că tânjește după băutură sau, poate, și după Lebedev, cu care generalul intrase în niște speciale relații de prietenie. Însă, cu trei zile mai înainte, se certase brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
le-a vândut ariciul și le-a luat pe el cincizeci de copeici, iar toporul l-au convins ei să-l vândă, pentru că s-a nimerit tocmai la țanc și toporul e foarte bun. Atunci Aglaia a început deodată să insiste pe lângă Kolea să-i vândă ei ariciul, și-a ieșit din sărite, i-a spus lui Kolea chiar „dragă“. Kolea mult timp nu a acceptat, dar în cele din urmă nu a mai rezistat și l-a chemat pe Kostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl luă de mână) și fii sigur de respectul nostru nemărginit. Și dacă am îndrăznit să iau în glumă minunata, buna dumitale... naivitate, te rog să consideri că sunt un copil și să-mi ierți năzbâtia. Iartă-mă că am insistat asupra unei stupizenii, care, desigur, nu poate avea nici cele mai mici consecințe... Ultimele cuvinte Aglaia le rosti accentuându-le în mod deosebit. Tatăl, mama și surorile ajunseseră la timp în salon ca să poată auzi și vedea toate acestea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prostești“ și, printre altele, a lăsat să-i scape că “încă nu are de gând să țină locul amantelor nimănui“. Aceste cuvinte îi uluiră pe toți, mai ales pe părinți. Într-o consfătuire de taină cu soțul ei, Lizaveta Prokofievna insistă ca acesta să aibă o explicație decisivă cu prințul în legătură cu Nastasia Filippovna. Ivan Feodorovici se jura că asta nu-i decât o „ieșire“, pe care Aglaia a avut-o din „pudoare“, că, dacă prințul Ș. nu ar fi adus vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Vreți să mă ascultați? — Spune, te ascult. — Și totuși îmi schimb din nou părerea. Voi începe tot cu Ganecika. Dacă vă puteți imagina, și mie mi s-a fixat întâlnire astăzi, la banca verde. De altfel, n-o să mint: am insistat chiar eu asupra întâlnirii, m-am rugat, am promis că voi dezvălui secretul. Nu știu dacă nu voi fi ajuns cumva prea devreme (se pare că am venit într-adevăr devreme), dar, de îndată ce mi-am ocupat locul lângă Aglaia Ivanovna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tresărind și pălind teribil. — Știu că nu v-ați dus la muncă și ați plecat cu bogătașul Rogojin, ca s-o faceți pe îngerul căzut. Nu mă mir că Toțki a vrut să se împuște din pricina îngerului căzut! — Nu mai insistați! spuse Nastasia Filippovna cu dezgust și parcă răvășită de durere. M-ați înțeles la fel ca și... camerista Dariei Alexeevna, care zilele acestea a ajuns cu logodnicul ei în fața judecătorului de pace. Până și ea ar fi înțeles mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe care Lebedev i-l prezentase cu acest prilej, să ia asupra lor toate diligențele, atât pe cele bisericești, cât și pe cele gospodărești, că prințul poruncise să nu se facă economie la bani, că Nastasia Filippovna era cea care insista și grăbea nunta, că, la rugămintea personală și înflăcărată a acestuia, prințul și-l alesese pe Keller cavaler de onoare, iar pentru Nastasia Filippovna fusese solicitat Burdovski, care primise cu entuziasm acest rol, și că ziua nunții era stabilită pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
au mutat cu toții la Kolmino, moșia lor, la vreo douăzeci de verste de Petersburg, unde au un conac încăpător. Belokonskaia n-a mai plecat la Moscova și chiar se pare că într-adins și-a amânat plecarea. Lizaveta Prokofievna a insistat cu tărie asupra faptului că era imposibil să mai rămână la Pavlovsk după cele întâmplate; el, Evgheni Pavlovici, o ținea zilnic la curent cu zvonurile care circulau prin oraș. Au considerat că nici casa de vară din Elanghin nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca asta, dar nu i s-a spus totuși că bine face, că e demnă de toată stima și respectul, nu? Oare peste trei luni nu v-a șoptit bunul-simț care-i problema? Da, admit că acum e nevinovată - nu insist, pentru că nu vreau -, dar oare toate aventurile ei pot justifica mândria insuportabilă, diabolică, egoismul ei atât de insolent, de avid? Iertați-mă, prințe, merg poate prea departe, dar... — Da, tot ce-i posibil. Poate că aveți dreptate, bâigui din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Acum ea era o femeie total schimbată, în comparație cu cea pe care o cunoscuse cu trei luni în urmă. Acum, de pildă, nu se mai întreba de ce fugise ea atunci de măritișul cu el, cu lacrimi, blesteme și reproșuri, iar acum insistă ca nunta să aibă loc cât mai curând. „Deci, acum nu se mai teme, ca atunci, că mă va face nefericit măritându-se cu mine“, se gândea prințul. În ochii lui, această încredere în sine, renăscută atât de repede, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]