12,849 matches
-
românesc, copiii sunt aruncați în apă (sau părăsiți în codru, sunt salvați sau crescuți de ciobani, apoi, trimiși, spre pierzanie, să înfăptuiască lucruri imposibile. În varianta Schott, splendoarea lor astrală - contrastând candid cu ruralitatea ambianței - e puternic marcată: trupurile lor luminează în beznă, soarele însuși se oprește în loc și-i privește fermecat." Aceeași situație și în unele basme străine. Astfel, în basmul Peștele și inelul [Joseph Jacobs, Cântărețul vrăjitor și alte basme englezești], un baron puternic, în țara pe care le
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
performanțe culturale laice sau de civilizație, le-au asigurat totuși continuitatea. Imaginarul medieval românesc este, așadar, povestirea propriei istorii, trăite și asumate la confluența unor credințe și discursuri identitare uneori divergente. Critica și motivațiile nu fac până la urmă decât să lumineze și mai exact soluțiile găsite de această etnie - descendentă a populației mixte dintr-o fostă provincie romană de graniță, mai târziu dorită prea puțin de centrul pe orbita căruia a rămas, dorită prea mult de centre mult mai apropiate, dar
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unei repulsii într-un suflet se regăsește în anumite deprinderi de a face și de a gândi, se continuă în consecințe pe care sufletul însuși le ignoră. Marile sentimente poartă în ele însele propriul lor univers, splendid sau mizerabil. Ele luminează cu pasiunea lor o lume exclusivă, în care își regăsesc propriul climat. Există un univers al geloziei, al ambiției, al egoismului sau al generozității. Un univers, adică o metafizică și o atitudine a spiritului. Ceea ce e adevărat pentru sentimente specializate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
frățești ale inteligenței, ale artei de a trăi sau ale artei pur și simplu. Climatul absurdității e un început. Sfârșitul e universul absurd și acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat și implacabil pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neașteptate, la colțul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de a fi înlănțuit. În acest univers indescifrabil și limitat, destinul omului îș i capătă astfel sensul. O puzderie de iraționale s-au ridicat și-l înconjoară până la sfârșitul zilelor sale . O dată cu această clarviziune redobândită și deliberată, sentimentul absurdului se luminează și se precizează. Spuneam că lumea e absurdă, dar mă grăbeam. Tot ceea ce se poate spune este că lumea nu-i în ea însăși rațională. Absurda însă este confruntarea între acest irațional și această nemărginită dorință de claritate a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
-l interesează decât excepția, fie că ea aparține istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experiențele dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperate ale spiritului nietzschean, de la imprecațiile lui Hamlet sau de la amara aristocrație a unui Ibsen, el descoperă, luminează și glorifică revolta umană împotriva iremediabilului. Refuză rațiunii propriile ei rațiuni și nu începe să înainteze cu oarecare hotărâre decât o dată ajuns în mijlocul acelui pustiu cenușiu în care toate certitudinile au devenit pietre. Kierkegaard, poate cel mai interesant dintre toți
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
printr-un act orb al încrederii umane, explică totul este definită de el ca "unitatea de neconceput între general și particular". Astfel, absurdul devine Dumnezeu (în sensul cel mai larg al acestui cuvânt) și neputința de a înțelege, ființa care luminează totul. Un atare raționament nu se susține logic prin nimic. De aceea, pot să-l numesc un salt. Și, în mod paradoxal, înțelegem insistența, răbdarea infinită ale Iui Jaspers de a face irealizabilă experiența transcendentului. Căci, cu cât este mai
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
asupra acestui punct poate să nu se înșele în judecata sa, nu la fel stau lucrurile când neagă. Strigătului său de revoltă îi ia locul o adeziune nebunească și iată-l ajuns în situația de a ignora absurdul ce-l lumina până atunci și de a diviniza singura certitudine care-i mai rămâne, iraționalul. Important nu este să te vindeci, îi spunea abatele Galiani doamnei d Epinay, ci să trăiești cu bolile pe care le ai. Kierkegaard vrea să se vindece
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
explicație lumii. E firesc să i se dea o explicație limpede atunci când se admite că lumea trebuie să fie transparentă. Lucrul este chiar legitim, dar nu interesează întru nimic raționamentul pe care-l dezvoltăm aici. Scopul său este de a lumina acel demers al spiritului care, pornind de la o filosofie a nonsemnificației lumii, sfârșește prin a-i găsi un sens și o profunzime. Cel mai patetic din aceste demersuri este de esență religioasă; el se ilustrează prin tema iraționalului. Dar cel
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Ea se întâlnește în această privință cu gândirea absurdă, care afirmă inițial că nu există un adevăr, ci numai adevăruri. Fiecare lucru își are adevărul lui, vântul serii ca și această mână pe umărul meu. Conștiința este aceea care-l luminează prin atenția pe care i-o acordă 7. Conștiința nu formează obiectul cunoașterii sale, ea fixează numai, este actul atenției și, pentru a relua o imagine bergsoniană, ea seamănă cu un aparat de proiecție care se fixează dintr-o dată pe
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sunt nemijlocit prezente în orice dat al percepției. Nu mai avem de-a face cu o singură idee care explică totul, ci cu o infinitate de esențe care dau un sens unei infinități de obiecte. Lumea devine imobilă, dar se luminează. Realismul platonician devine intuitiv, dar rămâne tot realism. Kierkegaard se pierdea în Dumnezeul său, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu. Aici, gândirea se cufundă într-un politeism abstract. Mai mult decât atât: halucinațiile și ficțiunile fac și ele parte din
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
iată adevăratele bogății, de vreme ce sunt pieritoare. În mijlocul lor, spiritul își simte cel mai bine puterile și limitele. Adică eficacitatea. S-a vorbit de geniu. Dar geniul e un cuvânt prea vag; eu îi prefer inteligența. Ea poate fi măreață. Ea luminează acest deșert și-l domină. Își cunoaște servituțile și le ilustrează. Va muri o dată cu acest trup. Dar libertatea ei este că știe. Știm că toate Bisericile sunt împotriva noastră. O inimă atât de încordată se sustrage eternității, și toate Bisericile
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sau să-ți limitezi propria lume, ceea ce-i același lucru). Înseamnă a pleca de la dezacordul fundamental ce-l separă pe om de experiența sa, pentru a găsi un teren de înțelegere potrivit cu nostalgia sa, un univers încorsetat de rațiuni sau luminat de analogii care să permită rezolvarea divorțului insuportabil. Filosoful, chiar în cazul lui Kant, este un creator. El își are personajele, simbolurile și acțiunea sa secretă. El își are deznodămintele sale. Dimpotrivă, întâietatea căpătată de roman față de poezie și de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
că aceste cuvinte trebuie înțelese în sensul lor propriu. El se pregătește de moarte în numele unei idei, al unui gând. Avem de-a face aici cu sinuciderea superioară. Treptat, de-a lungul scenelor în cursul cărora masca lui Kirilov se luminează puțin câte puțin, ni se dezvăluie gândul fatal ce-l însuflețește. Într-adevăr, inginerul reia raționamentul din Jurnal. Simte că Dumnezeu e necesar și că El trebuie să existe. Dar, totodată, știe că Dumnezeu nu există și că nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să se omoare, Kirilov trebuie deci să se omoare pentru a fi dumnezeu. E o logică absurdă, dar este tocmai cea care trebuie. Interesant este însă a da un sens acestei divinități aduse pe pământ, ceea ce înseamnă de fapt a lumina premisa: "Dacă Dumnezeu nu există, eu sunt dumnezeu", care rămâne încă destul de obscură. E important să remarcăm mai întâi că omul care afirmă această pretenție nesăbuită aparține întru totul lumii acesteia. În fiecare dimineață face gimnastică spre a-și întreține
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
până la acei cărturari și poeți care, precum Ion Heliade-Rădulescu, ajung să încunune strădaniile unor generații anterioare și deschid perspective mai înalte cugetării literare, aureolată prin gândirea eminesciană. O viziune mobilă, dialectică susține acest studiu, unde, ca într-o dioramă, sunt luminate mereu alte mentalități și atitudini, semne de felurită înțelegere a actului creației, alte teme și motive poetice, cristalizând fie experiențe, trăiri intense, fie rezultate ale unor reflecții livrești, alte „măști” (uneori „ipostaze în negativ”) sau mituri. De o atașantă acuratețe
VOLOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290640_a_291969]
-
internaționale ca disciplină teoretică - a strălucit intens 1, a fost uneori ocultată de supernove ale zilei, iar abia în ultimul deceniu și-a găsit un loc ferm pe boltă 2. Morgenthau este, fără îndoială, cel mai strălucitor astru care a luminat vreodată câmpul plin de candidați la mărire și posteritate al teoriei politicii mondiale. În scrierile sale, multe și adesea inegale, se vede filosoful, istoricul, politologul și juristul complet, desăvârșirea unui ideal al omului de științe sociale de la începutul secolului trecut
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
rațională care să reflecte, oricât de imperfect și unilateral, aceste legi obiective. În al doilea rând, el crede în posibilitatea de a distinge, în politică, între adevăr și opinie - între ceea ce este adevărat, obiectiv și rațional, sprijinit de dovezi și luminat de rațiune, și ceea ce este doar o judecată subiectivă, separată de fapte așa cum sunt ele și alimentată de prejudecăți și de confuzia între dorințe și realitate. Sursă a legilor politicii, natura umană nu s-a schimbat de când filosofiile clasice ale
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în luminișuri, se pot folosi pe lângă speciile care alcătuiesc arboretul și altele, adaptate condițiilor staționare dar cu mai multe caractere decorative. Dacă liziera este în umbră sunt indicate speciile cu frunziș deschis la culoare, iar acolo unde marginea masivului este luminată intens se vor introduce specii cu frunziș mai închis. În nișele masivelor se vor amplasa specii arbustive rezistente la vânt, la tasarea și înțelenirea solului, cu înflorire abundentă, fructe frumoase sau port interesant, care să înlăture monotonia creată uneori de
ARHITECTURA PEISAJULUI CURS PENTRU LICENŢĂ by SANDU TATIANA () [Corola-publishinghouse/Science/328_a_625]
-
sur la faculté de penser, 1796-1798). Acesta, pe urmele lui Etienne de Condillac și ale filosofiei sale „senzualiste”, dorește să rămână fidel pozițiilor raționaliste apărate de enciclopediști, promovând În același timp o „știință a genezei ideilor” susceptibilă de a ne lumina În privința fundamentelor ordinii sociale. Mai târziu, conotația devine puternic peiorativă: pentru Napoleon, mai ales, „ideologii” ă adversari Înverșunați ai politicii sale ă sunt aceia care, precum doctorul Cabanis sau contele de Volney, Întorc spatele realității pentru a se refugia În
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
dulceață de vișine. Ministere, iar în vârf Marea Casă totalitară, ambiția absurdă a unui om nebun. După Casa Poporului, pitită undeva și aflată-n umbra ei, Hotelul Marriott, unde se găsește și sediul lui G.B. La acest hotel, niște minți luminate de la Bruxelles au decis să organizeze o conferință. O insulă luxoasă într-un ocean de jeg. M-am simțit pierdut în imensul hotel, fiind murdar, transpirat și nedemn a păși pe acele marmuri și covoare scumpe. Insignifiant cu cei 20
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
lui și dau drumul la reportofon. În secunda următoare, uit că l-am deschis. Uit și de foile pregătite dinainte, uit și de întrebări. Îmi vorbește despre muzică la fel cum mi-ar vorbi despre iubire, iar ochii lui se luminează-n ochii mei. Gesticulează extatic când povestește despre viață, despre energii și sentimente, dându-mi senzația că e fericit. Că Anathema e, de fapt, o nesfârșită poveste de dragoste. O ceașcă neatinsă de cafea Light shines in through an open
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
lanțul closetului, ca un pendul. Se auzi, în fine, robinetul. Prosopul nu se auzi. Se auzi Carmen, reintrând discret. Se auzi, în fine, Nora: — Ce-ați zice, stimate dom profesor, să încropim un palindrom în trei? Domnul profesor Elisav se lumină subit la față: ideea unui palindrom readucându-l în apele lui, așa-zicând, teritoriale. Emul al unui Georges Perec, faimosul autor al celui mai lung, se pare, palindrom din lumea francofonă (circa două îndesite pagini), fără să vrea să-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
de a găsi răspuns la o întrebare care-l frământă și la care nu i-a dat încă nimeni un răspuns. O veche învățătură ebraică, citată până la desuetudine, dar nu mai puțin actuală, spune că atunci când primești un răspuns te luminezi, însă când pui o întrebare, luminezi tu lucrurile. Lucrarea de față este un răspuns personal la o întrebare pe care mi-am pus-o cândva în copilărie: "A existat oare Iisus?". Nu de alta, dar aș fi vrut să fi
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
întrebare care-l frământă și la care nu i-a dat încă nimeni un răspuns. O veche învățătură ebraică, citată până la desuetudine, dar nu mai puțin actuală, spune că atunci când primești un răspuns te luminezi, însă când pui o întrebare, luminezi tu lucrurile. Lucrarea de față este un răspuns personal la o întrebare pe care mi-am pus-o cândva în copilărie: "A existat oare Iisus?". Nu de alta, dar aș fi vrut să fi fost contemporan cu El. Cum nu
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]