10,832 matches
-
otomanilor i-a permis lui Ștefan să contraatace. Următorii nouă ani au reprezentat o perioadă de luptă continuă pentru menținerea indepndenței față de otomani. Eforturile lui Ștefan cel Mare au fost unul dintre cele mai importante motive pentru care cele două principate românești nu au împărtășit soarta statelor vasale ale turcilor de la sud de Dunăre În 1479, după o serie de atacuri împotriva Transilvaniei și Voivodinei în perioada 1474 - 1475, otomanii au atacat la nord de Carpați, prin Câlnic. Voievodul Ștefan Báthory
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
în grija Aloarei cinci fii; Landulf, principe de Capua și Benevento; Pandulf, principe de Salerno; Atenulf, intitulat conte și marchiz, probabil de Camerino; Landenulf, principe de Capua; și Laidulf care au ajuns, cu toții, la un moment sau altul, la conducerea principatelor longobarde din sudul Italiei. Landulf al IV-lea a dispărut într-o bătălie luptând pentru împăratul occidental în 982, împotriva bizantinilor și sarazinilor. Fratele său Landenulf i-a succedat, însă, fiind prea tânăr, împăratul Otto I "cel Mare" l-a
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
sudul Italiei. Landulf al IV-lea a dispărut într-o bătălie luptând pentru împăratul occidental în 982, împotriva bizantinilor și sarazinilor. Fratele său Landenulf i-a succedat, însă, fiind prea tânăr, împăratul Otto I "cel Mare" l-a învestit cu principatul de Capua, astfel încât Aloara să poată guverna în comun cu el. Această hotărâre a fost confirmată de Theofano, văduva împăratului Otto al II-lea și regentă pe timpul minoratului lui Otto al III-lea. Aloara și-a început guvernarea din 982
Aloara de Capua () [Corola-website/Science/324709_a_326038]
-
iar Guaimar s-a căsătorit cu Itta, fiica ducelui Guy al II-lea de Spoleto și sora ducelui Guy al IV-lea de Spoleto. Cu sprijinul lui Guaimar, Guy a reușit să recupereze Benevento în 895, contribuind la creșterea prestigiului principatului salernitan inclusiv prin oferirea lui Guaimar a regenței în Benevento. Nu se știe cu certitudine dacă Guaimar a acceptat oferta. Se cunoaște doar că el a întreprins o încercare de a-l asasina pe gastaldul de Avellino, Adelferio, însă a
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
forțele bizantine (Ioan I și Docibilis al II-lea din Ducatul de Gaeta, Grigore al IV-lea și Ioan al II-lea de Neapole din Ducatul de Neapole) și cele ale formațiunilor longobarde din sud (Guaimar al II-lea din Principatul de Salerno, Landulf I din Ducatul de Benevento, Atenulf al II-lea din Principatul de Capua). Regele Berengar însuși a trimis un contingent din regiunea Marche. Ca urmare a bătăliei victorioase, Alberic a fost numit "consul al romanilor" în 917
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
al IV-lea și Ioan al II-lea de Neapole din Ducatul de Neapole) și cele ale formațiunilor longobarde din sud (Guaimar al II-lea din Principatul de Salerno, Landulf I din Ducatul de Benevento, Atenulf al II-lea din Principatul de Capua). Regele Berengar însuși a trimis un contingent din regiunea Marche. Ca urmare a bătăliei victorioase, Alberic a fost numit "consul al romanilor" în 917 . Cu toate acestea, Alberic a devenit un fel de tiran la Roma, iar populația
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
fost asasinat, iar Radelchis I a uzurpat tronul beneventin, familia Dauferizilor a acordat ajutor în eliberarea lui Siconulf, fratele principelui ucis, și l-a sprijinit în războiul declanșat împotriva lui Radelchis, inclusiv proclamându-l principe de Salerno. În 851, marele principat de Benevento a fost în mod oficial divizat între Benevento și Salerno de către împăratul Ludovic al II-lea. Fiul și succesorul lui Siconulf, Sico al II-lea a trecut sub controlul lui Peter, care, în decembrie 853, a primit recunoașterea
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
Guaifer, împăratul era ocupat cu alte priorități la acea vreme. La începutul domniei sale, era încă deschisă chestiunea Capuei, care, după mai multe evoluții, devenise independentă sub gastaldul și contele Landulf al II-lea, însă Guaifer a reușit să mențină noul principat sub stăpânirea salernitană. În acest context, Guaifer s-a căsătorit cu Landelaica, fiica lui Lando I de Capua, cu care a avut un fiu, viitorul Guaimar I, care i-a și succedat. În 865, Guaifer a întemeiat mănăstirea de la San
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
fost asasinați. Domnia sa a dus la refacerea pentru scurtă perioadă de timp a puterii otomane în timpul mandatelor marilor viziri din familia Köprülü, Mehmed și Fazıl Ahmet. Otomanii au recucerit insulele din Marea Egee stăpânite de Republica Veneția, a obținut victorii împotriva Principatului Transilvaniei (1664) și statului polono-lituanian (1670-1674). Turcii s-au aliat la un moment dat cu hetmanul ucrainean Petro Doroșenko,fiind pe punctual să își extindă controlul asupra Podoliei și Ucrainei vestice. Un presupus incident din timpul războiul ruso-turc din 1676-1681
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
încheierea păcii cu Neapole de teama amenințării dinspre nord a francilor. Această teamă s-a materializat în 787, atunci când Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către noua sa reședință, portul Salerno. Aflat sub presiunea francilor, Arechis s-a supus (fie și aparent) suzeranității acestora. După cum biograful lui Carol, Eginhard, notează în a sa "Vita Caroli Magni
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
-i mobilizeze pe greci în lupta împotriva turcilor și că elenii se dovedesc aliați credincioși și luptători viteji. Activitatea agenților ruși nu s-a limitat numai la misiuniile din Peloponez, dar ei au fost prezenți și în Albania, Muntenegru și Principatele Dunărene, unde s-a încercat mobilizarea populație la luptă împotriva turcilor. La începutul lunii noiembrie 1768, mai înainte chiar de semnarea manifestului cu privire la declarația de război, Orlov a propus trimiterea unui ecadre ruse în zona de coastă a Mării Egee, care
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
căutarea ei. Boierul Radu Gorj părăsise însă Italia, iar casa lui este găsită pustie. Frâncu este lovit pe la spate de o persoană necunoscută și stă o perioadă în spital. După ce-și revine, el află că Partenie trecuse granița în Principatele Române. În plus, ziaristul Policretti îl anunță că nu-i poate publica protestul în gazetele italiene din cauza situației politice tulburi din Italia. În aceste condiții, Frâncu decide să se întoarcă în Transilvania. Ajuns la moșia sa, boierul află de la Roșca
Castelul din Carpați (film din 1981) () [Corola-website/Science/326090_a_327419]
-
planificării insurecției elene. Ipsilanti visa să mobilizeze întreaga populație creștină din Balcani pentru lupta împotriva otomanilor și să forțeze Rusia să intervină în favoarea coreligionarilor lor. Ipsilanti a traversat în fruntea voluntarilor eleni râul Prut pe 22 februarie, facându-și intrarea în Principatele Dunărene . Pentru a-i încuraja pe creștinii români să se alăture Eteriei, el a anunțat că are sprijinul Marilor Puteri, în principal al Rusiei. La două zile după intrarea în Moldova, Ipsilanti a emis o proclamație prin care îi chema
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Constantinopoluliu și sinodul i-au anatemizat și excomunicat pe Ipsilanti și pe Șuțu, exprimându-se în mod clar împotriva revoluției, în conformitate cu politica bisericii ortodoxe . În loc să înainteze rapid spre Brăila, unde ar fi putut să împiedice armatele otomane să intre în Principate, ceea ce i-ar fi putut forța pe ruși să intervină, Ipsilanti a rămas la iași și a ordonat executarea unui număr de boieri moldoveni filootomani. După ce a ajuns cu o întârziere de câteva săptămâni în București (începutul lui aprilie), el
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
revoluționar Papaflessas, care a declarat despre sine că este reprezentantul Eteriei, a încercat să îi convigă pe liderii civili și clerul superior de necesitatea declanșării rebeliunii, în ciuda absenței unor garanții cu privire la intervenția Rusiei. După aflarea veștilor intrări lui Ipsilanti în Principatele Dunărene, atmosfera din Peloponez a devenit tensionată, iar la mijlocul lunii martie au izbucnit incidente sporadic între greci și musulmani. Tradiția istorică elenă consideră ziua de 25 martie 1821, când mitropolitul Germanos a sfințit drapelul cu cruce în mănăstirea Agia Lavra
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
document stipula ca cele două puteri să acționeze ca mediatori între greci și turci, pornind de la premisele câștigării autonomiei complete a Greciei în cadrul statului otoman. Chiar înainte de întâlnirea cu Wellington, împăratul Rusiei trimisese un ultimatul Porții, prin care cerea evacuarea Principatelor Dunărene și rezolvarea chestiunilor aflate în suspensie între cele două puteri de către ambasadori plenipotențiari turci trimiși la negocieri în capitala Rusiei. Sultanul a fost de acord să-și trimită ambasadorii la negocieri și, pe 7 octombrie 1826, a semnat Convenția
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
cele două puteri de către ambasadori plenipotențiari turci trimiși la negocieri în capitala Rusiei. Sultanul a fost de acord să-și trimită ambasadorii la negocieri și, pe 7 octombrie 1826, a semnat Convenția de la Akkerman, acceptând pretențiile țarului cu privire la Serbia și Principatele Dunărene. Grecii s-au supus condițiilor mediatorilor europeni, dar turcii și egiptenii nu s-au arătat dornici să oprească luptele. Drept consecință, Canning a început negocierea unui tratat tripartid (6 iulie 1827) cu Franța și Rusia. Tratatul prevedea ca puterile
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
i-a prezentat domnitorului o petiție cu doleanțele poporului în 35 de puncte, dar Bibescu o respinge. Cel care organizase răpirea celor doi austrieci era Troianoff, care susține că cei pentru care lucrează sunt gate să dea 20 de milioane principatului pentru înființarea unei bănci naționale. Răpirea trimisului băncilor vieneze avea rolul de a-l determina pe domnitor să nu negocieze cu Austria pentru înființarea unei bănci naționale. În această afacere, Troianoff este aliat cu Fuad, trimisul sultanului, care-i făgăduise
Colierul de turcoaze () [Corola-website/Science/326203_a_327532]
-
Tatăl Feodorei a fost fiul cel mic al lui George II de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții a acestuia, Feodora de Hohenlohe-Langenburg. Mama Feodorei a fost copilul cel mare al lui Ernst, Conte de Lippe-Biesterfeld regent al principatului Lippe timp de șapte ani (1897-1904). Feodora a avut cinci frați, printre care și Prințul George, ucis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Prințul Bernard și Prințesa Adelheid căsătorită cu Prințul Adalbert al Prusiei. În timpul unei vizite de vară
Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen (1890-1972) () [Corola-website/Science/326239_a_327568]
-
scăpa de persecuție. Antitrinitarienii erau, totodată, în linia întâi în lupta pentru toleranță. Unii, cum ar fi teologul spaniol Miguel Servet, au plătit chiar cu viața pentru convingerile lor. În loc să poarte războaie religioase sau să-i persecute pe nonconformiști, un principat a adoptat o modalitate cu totul diferită de a rezolva lucrurile. Acesta a fost Transilvania, pe atunci un principat autonom, care actualmente face parte din România. Istoricul maghiar Katalin Péter a explicat că regina-mamă Isabella a Transilvaniei „a făcut tot
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
Miguel Servet, au plătit chiar cu viața pentru convingerile lor. În loc să poarte războaie religioase sau să-i persecute pe nonconformiști, un principat a adoptat o modalitate cu totul diferită de a rezolva lucrurile. Acesta a fost Transilvania, pe atunci un principat autonom, care actualmente face parte din România. Istoricul maghiar Katalin Péter a explicat că regina-mamă Isabella a Transilvaniei „a făcut tot posibilul să nu se implice în conflicte religioase, luându-și rolul de apărătoare a tuturor confesiunilor”. Între 1544 și
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
Doja. Nobili au înăbușit răscoala și s-au răzbunat cu cruzime. După dezastrul de la Mohacs (1526), Ioan Zapolya, regele ales al Ungariei, și-a stabilit stăpânirea și peste Arad. Când turcii au creat pașalâcul de la Buda, Transilvania a devenit un principat autonom, care includea și regiunea Aradului. După distrugerea de către turci, în anul 1551, a vechii cetăți și cucerirea orașului în 1552 între 1553 și 1555, turcii au construit un fort pătrat, pe malul drept al Mureșului, aproape de actualul pod Traian
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
cuprindea orașul și 113 sate. Recensămintele din 1567 și 1579, comandate de sultan, au înregistrat pentru Arad și localitățile învecinate, un număr de 297 familii, majoritatea țărani. Armatele Transilvaniei au eliberat valea inferioară a Mureșului în 1595, reintegrând Aradul în Principatul Transilvaniei. După victoria de la Șelimbăr (1599), teritoriul Aradului a ajuns sub autoritatea lui Mihai Viteazul. După moartea acestuia, Gabriel Bethlen a dat turcilor fortăreața de pe Mureș (inclusiv Aradul), în schimbul Ineului. După eșecul asediului otoman asupra Vienei (1683), trupele imperiale au
Istoria Aradului () [Corola-website/Science/322607_a_323936]
-
este un palat construit între anii 1778-1788 în orașul Sibiu de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787). El a fost înălțat în etape, cu scopul de a fi reședință oficială a baronului von Brukenthal și sediu al colecțiilor sale. Palatul se află situat în partea de vest a Pieței Mari, având adresa Piața Mare
Palatul Brukenthal din Sibiu () [Corola-website/Science/322747_a_324076]
-
Mari, având adresa Piața Mare nr. 4. , azi Muzeul Brukenthal , a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2015, având codul de clasificare . Construcția a început după ce Samuel von Brukenthal a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a ocupat-o între anii 1777 și 1787. Ca model au servit palatele din Viena, construite stilul Barocului Târziu. Clădirea a fost ridicată pe latura vestică a Pieței Mari, pe locul a două case, din
Palatul Brukenthal din Sibiu () [Corola-website/Science/322747_a_324076]