14,215 matches
-
reacția stârnită, devenind astfel un "păcălitor păcălit" neînțeles și neînțelegător. Profund tragică, prin sugestia apocalipsei cuvântului ce anunță disoluția totală a umanului, noncomunicarea este percepută, astfel, paradoxal, prin comic. Nu este vorba, însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
anunță disoluția totală a umanului, noncomunicarea este percepută, astfel, paradoxal, prin comic. Nu este vorba, însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
modernă) alternând cu generații foarte serioase, pentru care ironia este considerată "un lux". Profetică, în acest sens pare observația lui Caragiale dintr-o scrisoare trimisă lui Th. Missir: " începem o altă istorie mai puțin veselă decât cea de până ieri; râsul și gluma nu ne vor mai sluji de mângâiere ca altădată față cu cele ce se vor petrece în lumea noastră românească. Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă noi am râs destul"144. 3.7. Sub semnul ironiei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi explorat cu precădere de avangarda literară postbelică în sens pozitiv, ca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ciamparalele, făcând gesturi și mișcări neiertate... lumea face un haz nespus...182 Acest exemplu și multe altele din lumea comediilor și a schițelor ilustrează cum grotescul personajelor lui Caragiale cumulează toate sensurile termenului: cel etimologic, de desen bizar care declanșează râsul prin alura lor comic-extravagantă, cel de ridicol absurd, cel al apariției caricaturale și sensul modern definit prin opoziție cu sublimul, așadar ca simbol al animalității din om, sens impus prin V. Hugo. Caricatura și grotescul ocupă o pondere însemnată în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt Victor Hugo, membru al Academiei Franceze. Eu am scris despre voi, despre gingășia voastră, iubiți copii, și așa mă răsplătiți, cutre nemernice?? Dar copilașii nu se sinchisiră. Victor Hugo se rostogoli din copac ca scroafa. Îl întovârășiră hohote de râs și "fructe"".194 Putem observa astfel că scrierile de tinerețe ale lui Eugen Ionescu, ale căror incipiente motive vor înflori în dramaturgia prestigioasă de mai târziu, oferă un material abundent, de neignorat în privința contribuțiilor literare românești la ilustrarea acestui mod
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inegal și schimbător. Poate avea când un aer solemn și grav, când unul degajat și ținuta cea mai extravagantă; prin constituție e mai aproape de mama sa, și oricare i-ar fi dispoziția, el nu se ferește niciodată de a provoca râsul.197 Din genealogia și caracterizarea metaforică propusă de Addison reiese eterogenitatea și ambivalența factorilor declanșatori ai umorului, responsabili de natura sa contradictorie, proteică. Esențială este mai ales combinația de afectivitate cu raționalitate, caracterul de "Ianus bifronte" (Pirandello) asupra căreia insistă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
declanșatori ai umorului, responsabili de natura sa contradictorie, proteică. Esențială este mai ales combinația de afectivitate cu raționalitate, caracterul de "Ianus bifronte" (Pirandello) asupra căreia insistă cei mai mulți cercetători. R. Escarpit, de pildă, susține că umorul, acoperind îndeosebi regiunile conștiente ale râsului, presupune o fază critică, generatoare de angoasă și de tensiune nervoasă, faza intelectuală, numită îndeobște ironie și o fază constructivă, cea afectivă, calificată drept "explozie umoristică" ("rebondissment humoristique")198, prin care echilibrul este restabilit. În privința raporturilor cu comicul, umorul este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nimicul cu un amestec de gravitate sau însuflețire va duce către melancolie; nimicul sublim și tragic, nimicul prin alcătuirea lui vremelnică și ordinară, insignifiantă și derizorie. Astfel toate devin egale în valoare și nonvaloare"199. Apropierea de tragic nu deformează râsul în grimasă, ca în cazul grotescului, ci îl edulcorează, îi atenuează izbucnirile de veselie zgomotoasă în formele reținute ale surâsului, ale zâmbetului înțelegător, tolerant. Perspectivele metafizice pe care le deschide, conștiința nimicniciei și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și neverosimilitatea ostentativă, dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului negru și absurd, prin posibilitatea de confruntare directă, exorcizatoare, cu tenebrele conștiinței, cu angoasele existenței. Pe o treaptă anterioară a umorului, așa cum indica de fapt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o treaptă anterioară a umorului, așa cum indica de fapt și arhiva genealogică investigată de Addison, s-ar afla spiritul, Witz-ul. Ca și umorul, spiritul se bazează pe tensiunea creată de apariția neașteptatului, a cărei depășire provoacă plăcerea care conduce la râs sau surâs. Însă la umor tensiunea este datorată discrepanței dintre realități ale existenței concrete, în timp ce la spirit derivă din disonanțele din domeniul ideilor, puse în lumină prin operațiile de asociere contrastivă, prin paradox sau nonsens. Tendențiozitatea ar fi o altă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de o suită de grotești prăbușiri de la speranță la deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul, alternanțele și contrastele augmentează treptat impresia de predestinare dezarmantă, ceea ce umbrește întotdeauna comicul situațiilor și face ca râsul să gliseze în surâs amar. Ilustrativă este scena răzbunării chivuțelor, în care dezlănțuirea grosolană și inversarea rolurilor apare nu doar ca imprevizibilă, ci și în vădită contradicție cu diplomația din stratagema mentală a nenorocosului Lefter Popescu: D. Lefter șezu pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Fragmentul este elocvent în privința abilității umorului de a concilia seriosul cu veselia, de a converti penibilul în ridicol amuzant, privit cu bonomie resemnată și surâzătoare. Se întrevede în aceste rânduri atitudinea umoristului veritabil care "ar plânge, dar nu poate de râs". În același sens, ușoara urmă de ironie care răzbate din conturarea personajului Cănuță este, de fapt, o perfectă ilustrare a accepțiunii umorului drept "ironie deschisă" pentru că "simulează simularea"204. Naratorul adoptă în aparență punctul de vedere comun, lăsându-și personajul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
friptură" îmi zic eu. După nuci... nu cred însă să mai vie". Mă uit mai jos: "Corbeille de fruits..."212 Aceeași undă de înțelegere, de umor ironic manifestat ca o subtilă complicitate cu ridicolul, răzbate și din aparenta luare în râs a poetului din schița Admiratorii. Contrastul dintre prozaismul gândurilor și a însemnărilor recunoscutului poet și entuziasmul trecătorilor convinși că îl surprind în actul distrat al creației, scoate în evidență greutățile și frământările inerente ale artistului ca om și nu se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ea, ceea ce o sperie si mai mult) Să... să nu te iei după mine, că strig! 224 Însă, odată spaima înlăturată, metaforele astrale nu vor mai servi drept pretexte pentru un astfel de comic vesel, ci pentru visarea care dizolvă râsul în surâs binevoitor, pentru ca finalul, restabilind echilibrul perturbat pentru o clipă, să cufunde totul în tristețea și cenușiul diurn. Nota melodramatică, admirabil evitată de Mihail Sebastian prin abila ancorare în realitatea prozaică inclusiv a celor mai vizionare și nepragmatice personaje
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
G. Panu, criticul concluziona generalizând însă astfel: "adevăratul model al capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor pentru vechi metode dramatice ori narative, Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
autohton, prin cameleonismul replicilor și prin șarmul neprețuitelor sale "găselnițe" de tipul: "Coane, să te rază frizerul, să te ducă șoferul și să te iubească vădana de treizeci de ani [...] Așa suntem noi, bărbierii de soi. [...] Avem vorba iuțită și râsul scurt ca chibriturile bune"41. Discursul ironic lasă târziu să se întrevadă, exact ca în schița caragialiană Un artist, adevarata impresie produsă de acest cabotin mitoman din tagma Amicului X. Naratorul aparent naiv descoperă astfel că vestitul bărbier nu doar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Telegramele caragialiene: Apoi se sărutară cu toții cu dulceață și efuziune, de parcă nu s-ar fi păruit de-a valma de când ani și ani de zile. Iar Mihnea pălit de-o toană de amintire, nu-și putu reține un bufnet de râs. Asta e o adevărată compoziție voluntară, lămurește el pe Vulpache, care s-a întors la dânsul nedumerit... Compoziție... !? ...da, voluntară, așa e denumită în Dreptul Roman. Compositio voluntaris, explică el doct și se repezi să caute printre cărțile vrășulite Dreptul Roman
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai bine prin contrast cu galimatia "eroilor" săi. Ori de câte ori sesizăm erori gramaticale sau de gândire care nu sunt puse pe seama personajelor, se întrevede fără dificultate intenția de șarjare sau, pur și simplu, de abilă cunoaștere a procedeelor de generare a râsului. Ne amintim, pentru primul caz, de polemicile în care face uz de cacofonii -"Cine mai poate scrie ca Caton?" (Poetul și "Moftul") iar ca exemplu de paralogism deliberat cu sens ironic, putem cita un comentariu al lui Caragiale din cronica
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ei, același Jenică Dezghețatu, sunt aglomerate multe alte indicii care-i legitimează descendența din carnavalul caragialian: Jenică, să te ferească Dumnezeu să fie adevărat ceam auzit să nu crezi tu cai săț baț joc de mine că eu nus de râs Jenică. Ai uitat când ai venit la mine gol pușcă cu două perechi de colțuni cazoni și trii cămeși rupte care țam cumpărat tot patricoler cu banii mei munciți cu sudoarea me numai eu știu cum șacuma tu să iei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Dubla existență a lui Spiridon Vădastra: Într-adevăr, D-lui Popescu îi era tot frică să nu spună nevastă-sa vreo prostie, și de câte ori avea prilejul, îi amintea că femeia mai bine să tacă decât să-și facă numele de râs. De ani de zile, D-na Popescu se obișnuise cu această orgolioasă sensibilitate a soțului ei și aproape că nu vorbea când erau și alții de față. Pe de altă parte, această muțenie nu convenea întotdeauna lui Eftimie Popescu. Nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
după o baie fierbinte, ușurătoare. Zi de libertate azi, fără ore. Teancuri de teze, de extemporale, de bibliografii, în continuare, pe masă. Carpați fără. [...] Școală, clase, caiete, versuri, cerneală roșie, sandvisuri, pauze, vorbe, ziare, autobuze, întârzieri, liste, tabele, note, oboseală, râs strâmb, grimase, manuale, tăceri, cataloage, "moaca roșcată a servietei", țigări, somn, ciorapi curați, un ceas deșteptător, cămăși, cravate, vodcă mică, soneria, cutia de scrisori, ședințe, consilii, comisii, clasicii noștri, lame, chei, dulapuri, orare, ferestre, bilete, bibliotecă, bancuri, bani, comentarii, întrebări
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până și reacțiile fiziologice firești, spectatorul confruntat cu imaginea artistică adecvată absurdului fiind constrâns să accepte că, de fapt, "comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs"9. În aparență simplu gest demolator, germinând din gratuitul instict ludic, utilizarea absurdului ca material estetic în redarea particularului, vizează, de fapt, dezvăluirea intuitei omniprezențe a absurdului însuși, revelat și neutralizat prin intermediul comicului exorcizator. Asupra acestui schimb contractual de expresie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în lumină prin intermediul comicului. În privința celei dintâi relații, aducem ca argument faptul că absurdul se regăsește în cele mai multe enunțuri cu valoare de definiție date comicului printre factorii declanșatori ai acestuia. Aristotel, Platon, Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iubesc precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea". Permisibil deriziunii, carnavalul manifestat literar prin motivul lumii pe dos oferă așadar o explicație pentru devenirea comică a absurdului. Perceput astfel, din perspectivă comică, tragismul acestei lumi absurde se reflectă în crisparea râsului angoasat determinat de lipsa de perspectivă preconizată de acest comic situat "dincolo sau dincoace de disperare sau de speranță". Critica a observat aproape în unanimitate specificul râsului caragialian care, "pentru publicul modern, trecut prin grave evenimente istorice, nu mai este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]