11,781 matches
-
presiunilor atacurilor finlandeze și pe 5 septembrie două divizii sovietice au fost transferate pe frontul german. Mai târziu, în vara anului 1942, a fost format Detașamaneul naval K sub comanda operativă finlandeză. Această forță navală a atacat în repetate rânduri ruta de aprovizioanare a Leningradului din sudul lacului Ladoga, beneficiind și de sprijinul forțelor germane. Pe 2 septembrie, rațiile de alimente au fost reduse: muncitorii manuali urmau să primească zilnic 600 g de pâine, angajații de stat 400 g, copiii și
Asediul Leningradului () [Corola-website/Science/306999_a_308328]
-
au hotărât începerea unei campanii de tăieri masive de copaci în raioanele Pargolovo și Vsevoljski din nordul orașului. Până pe 1 octombrie însă, doar 1% din planul de tăieri fusese îndeplinit. Până pe 8 septembrie, germanii încercuiseră aproape total orașul, blocând toate rutele terestre de aprovizionare ale Leningradului, lăsând liber doar o singură cale peste apele Lacului Ladoga. Germanii sau arătat incapabili sau lipsiți de dorința să blocheze și această ultimă cale de aprovizionare și, în fața apărării hotărâte organizate de Jukov, au ținut
Asediul Leningradului () [Corola-website/Science/306999_a_308328]
-
a fost gândit sau executat niciun plan de evacuare de urgență a orașului, iar Leningradul și suburbiile au sufertit cumplit de foame până 20 noiembrie 1941, când apele Lacului Ladoga au înghețat. Peste podul de gheață a fost stabilit o rută de aprovizionare care a funcționat în condițiile bombardamentelor de artilerie și a atacurilor aeriene germane. Pierderile de vieți omenești datorită bombardamentelor de artilerie și a foametei au fost uriașe, în special în prima iarnă. Drumul pe gheață a fost numit
Asediul Leningradului () [Corola-website/Science/306999_a_308328]
-
de biblioteci și reviste culturale. În septembrie 1932, la mai bine de un an de la moartea acestuia, autoritățile au dezvelit un bust din bronz, situat astăzi în fața Bibliotecii Județene, operă a sculptorului I. Dimitriu-Bârlad, după masca mortuară luată de Antonio Ruta". Autoritățile au atribuit în 1960 numele lui Ioan N. Roman străzii ce leagă bulevardul Alexandru Lăpușneanu de străzile Mihai Viteazu și Ion Lahovari. De asemenea, în 1995, liceul al cărui sediu se află astăzi pe strada Cuza Vodă nr. 80
Ioan N. Roman () [Corola-website/Science/307055_a_308384]
-
a fost un matematician român, membru corespondent (1990) al Academiei Române. Nu a fost membru al Partidului Comunist, acesta fiind motivul pentru care a fost primit în Academia Română în 1990, după Revoluție. Tatăl a fost mecanic de locomotivă, care circula pe ruta Chișinău - Sankt Petersburg. A absolvit liceul la Ungheni și Facultatea de Științe (secția matematici) la Universitatea din Iași, unde a fost oprit să lucreze, inițial ca asistent, mai apoi ca șef de lucrări, conferențiar și profesor. Mangeron este unul dintre
Dimitrie Mangeron () [Corola-website/Science/307191_a_308520]
-
vechi inscripții din Corint datează de la începutul secolului VI î.Hr. Ele folosesc un alfabet corintinean epihoric (vezi Limba greacă atică). Corintul contrazice prejudecata că dorienii ar fi fost militariști rustici, așa cum se consideră despre vorbitorii de laconiană. Poziționat pe o rută comercială internațională, Corintul a jucat un rol principal în recivilizarea Greciei, după secolele de dezordine și izolare ce au urmat declinului Greciei miceniene. Grupul greacăi nord-vestice este strâns înrudit cu grupul doric, iar uneori nu există deosebire între dorică și
Limba greacă dorică () [Corola-website/Science/307330_a_308659]
-
Numele este luat de la pârâul Celic-Dere (în limba turcă "celik dere" „pârâiașul de oțel”). Mănăstirea se află la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri vest de Cataloi, pe șoseaua Tulcea- Constanța, în raza comunei Frecăței. Autobuzele pe ruta Tulcea-Cataloi-Telița au stație chiar în fața mănăstirii. De la Mănăstirea Cocoș se poate veni cu autobuzul liniei Niculițel-Tulcea până la intersecția Telița, de unde, la dreapta, drumul asfaltat, de șapte kilometri, duce la stația Celic-Dere (în total, 22 kilometri). Pe același traseu, cu patru
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
del mundo" („"Drumurile lumii"”) (1914), "Con la pluma y con el sable" („"Cu pana și cu sabia"”) (1915), care narează perioada în care Aviraneta a fost consilier comunal în Aranda de Duero, "Los recursos de la astucia" („"Resursele șireteniei"”) (1915), "La ruta del aventurero" (1916), "Los contrastes de la vida" („"Contrastele vieții"”) (1920), "La veleta de Gastizar" („"Girueta lui Gastizar"”) (1918), "Los caudillos de 1830" („"Conducătorii din 1830"”) (1918), "La Isabelina" (1919), "El sabor de la venganza" („"Gustul răzbunării"”) (1921), "Las furias" („"Furiile"”) (1921
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
referințe la Sf. Olaf se pot întâlni. În 1968 școala a fost mutată la Orpington, Bromley. Recent traseul de pelerinaj la Catedrala din Nidaros, locul mormântului Sf. Olav, a fost reinstituit. După grafia Norvegiană traseul se numește Calea Sfântului Olav. Ruta principală, de aproximativ 640 km lungime, începe într-o parte veche a orașului Oslo și se îndreaptă înspre nord, de-a lungul lacului Mjosa, prin valea Gudbrandsdal-ului, peste Dovrefjell și în jos pe valea Oppdal-ului până la catedrala din Nidaros în
Olaf al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/308608_a_309937]
-
în hindi "parbat" derivă din "parvata" "munte". Muntele a fost descoperit de frații germani Schlagintweit. Este considerat între alpiniști ca unul dintre piscurile de peste 8.000 de metri altitudine ca unul cele mai grele de escaladat. În contrast cu Muntele Everest, chiar "ruta convențională Kinshofer" este foarte dificilă din cauza pantelor mari și pericolului avalanșelor, care au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decăt cea a urcării Everestului. Vârful
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
singur și fără oxigen, după ce final colegii săi se retrăseseră în timpul asaltului final. A doua ascensiune a vârfului Nanga Parbat s-a făcut pe versantul Diamir, în 1962 de germanii Toni Kinshofer, S. Löw și A. Mannhardt. În prezent, această rută este "ruta standard" pentru escaladarea muntelui. În 1970, italienii Reinhold și Günther Messner au atins vârful alegând un traseu deosebit de dificil, prin versantul Rupal; aceasta a fost cea de-a treia expediție reușită pe Nanga Parbat. Din păcate, la coborârea
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
fără oxigen, după ce final colegii săi se retrăseseră în timpul asaltului final. A doua ascensiune a vârfului Nanga Parbat s-a făcut pe versantul Diamir, în 1962 de germanii Toni Kinshofer, S. Löw și A. Mannhardt. În prezent, această rută este "ruta standard" pentru escaladarea muntelui. În 1970, italienii Reinhold și Günther Messner au atins vârful alegând un traseu deosebit de dificil, prin versantul Rupal; aceasta a fost cea de-a treia expediție reușită pe Nanga Parbat. Din păcate, la coborârea pe ruta
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
ruta standard" pentru escaladarea muntelui. În 1970, italienii Reinhold și Günther Messner au atins vârful alegând un traseu deosebit de dificil, prin versantul Rupal; aceasta a fost cea de-a treia expediție reușită pe Nanga Parbat. Din păcate, la coborârea pe ruta Diamir, Günther Messner a murit surprins de o avalanșă, în timp ce fratele său, Reinhold, a pierdut mai multe degete de la mâini (trei) și de la picioare (șapte) din cauza degerăturilor. În august 2005, alpinistul sloven Tomaž Humar a fost salvat de armata pakistaneză
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
degerăturilor. În august 2005, alpinistul sloven Tomaž Humar a fost salvat de armata pakistaneză după ce rămăsese blocat timp de șase zile la 5.900 de metri. În septembrie, Vince Anderson și Steve House au reușit o ascensiune rapidă pe o rută nouă, directă. În iulie 2006, José Antonio Delgado Sucre, un alpinst din Venezuela a murit la câteva zile după ascensiune, după ce a rămas blocat timp de șase zile. În anul 1997, ca parte dintr-o expediție internațională, regretatul Mihai Cioroianu
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
care a atacat vârful Nanga Parbat. În data de 19 Iulie 2013, echipa integral romaneasca formata din Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Salașan, Teo Vlad și Bruno Adamcsek , a reusit în PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ ascensiunea lui Nanga Parbat, fața Rupal, pe ruta Schell. NU s-a folosit oxigen suplimentar sau serpași, baieții echipând ei singuri integral ruta. Cucerirea celui de-al nouălea optmiar al lumii s-a realizat pe un traseu care a durat mai bine de o lună de la data plecării
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
formata din Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Salașan, Teo Vlad și Bruno Adamcsek , a reusit în PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ ascensiunea lui Nanga Parbat, fața Rupal, pe ruta Schell. NU s-a folosit oxigen suplimentar sau serpași, baieții echipând ei singuri integral ruta. Cucerirea celui de-al nouălea optmiar al lumii s-a realizat pe un traseu care a durat mai bine de o lună de la data plecării din București spre Pakistan. Echipa românească a fost și singura care a rămas pe munte
Nanga Parbat () [Corola-website/Science/308656_a_309985]
-
600x600 metri. Un an mai târziu este finalizată construcția hangarului și a aerogării, iar în anul 1938, după deschiderea oficială, primul avion care a aterizat pe noul aeroport a fost de tipul Junkers 34, care a efectuat un zbor pe ruta Cluj-Napoca - Satu Mare - Oradea - Cluj-Napoca. Până în anul 1940, pe noul aeroport operează avioane ale companiei LARES (Linii Române Aeriene Exploatate de Stat), cu zboruri zilnice de pasageri, marfă și poștă, ca mai apoi, odată cu înființarea companiei TAROM, în anul 1954 să
Aeroportul Internațional Satu Mare () [Corola-website/Science/308005_a_309334]
-
cu avioanele Airbus A310, din aprilie 1999, cursa București - Satu Mare - Chicago, cu escală la Amsterdam, iar din luna iunie, cu escală la Montreal. În plus, în perioada mai-noiembrie 2000, compania GRIVCO Air operează de două ori pe săptămână zboruri pe ruta Sibiu - Satu Mare - Brescia (Italia) cu aeronavele YAK 40. În ultimul trimestru al anului 2015 Aeroportul Satu Mare a intrat într-un proces de modernizare, urmând a se îmbunătăți terminalul de pasageri, la fel și infrastructura aferentă rulării aeronavelor. Pistă de beton
Aeroportul Internațional Satu Mare () [Corola-website/Science/308005_a_309334]
-
A2: Nădlac - Constanța În august 2014, în România existau 500 km de drumuri expres, însă principala problemă a acestora este gâtuirea care se produce în apropierea orașelor, în lipsa unor centuri ocolitoare cu două benzi. Printre drumurile expres existente se numără rutele București-Giurgiu, București-Centura Ploiești Vest-Comarnic, Constanța-Mangalia, Brașov-Codlea, Cluj-Turda, București-Urziceni-Buzău-Focșani-Bacău-Roman-Iași și Craiova-Filiași. Transportul aerian din România se desfășoară între marile orașe, traficul de pasageri fiind redus în comparație cu alte țări din Europa, respectiv 2.110.000 pasageri în anul 2006 în traficul intern
TranSporturile în România () [Corola-website/Science/308006_a_309335]
-
revin (40%), S7 Airlines (15%), Turkish Airlines (9%), , Lufthansa (6%), și Austrian Airlines (5%). Datorită politicii atractive de stimulare a companiilor aeriene a fost posibilă atragerea a astfel de operatori noi ca Wizz Air, precum și s-a contribuit la lansarea rutelor noi, operate de către Volotea si Vim Airlines În anul 2015 aeroportul a deservit 2.219.162 de pasageri, în creștere cu 25% comparativ cu anul 2014. Numărul de pasageri a crescut de peste 7 ori comparativ cu anul 2000, iar numărul
Aeroportul Internațional Chișinău () [Corola-website/Science/308051_a_309380]
-
de la Pearl Harbor, atât Statele Unite cât și China au declarat război Japoniei. Chiang Kai-shek a continuat să primească provizii din Statele Unite, conflictul chino-japonez devenind parte a teatrului de lupte din Asia al celui de-al doilea război mondial. Totuși, spre deosebire de ruta arctică de aprovizionare a Uniunii Sovietice, care a rămas deschisă aproape tot timpul războiului, rutele maritime spre China au fost multă vreme închise, astfel că între închiderea drumului Burmei în 1942 și redeschiderea lui ca drumul Ledo în 1945, ajutorul
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
continuat să primească provizii din Statele Unite, conflictul chino-japonez devenind parte a teatrului de lupte din Asia al celui de-al doilea război mondial. Totuși, spre deosebire de ruta arctică de aprovizionare a Uniunii Sovietice, care a rămas deschisă aproape tot timpul războiului, rutele maritime spre China au fost multă vreme închise, astfel că între închiderea drumului Burmei în 1942 și redeschiderea lui ca drumul Ledo în 1945, ajutorul pentru Chiang Kai-shek a fost limitat doar la ceea ce se putea transporta pe calea aerului
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
aceste regiuni a dus la înlocuirea lui Stilwell cu generalul Albert Wedemeyer. Cu toate acestea, truple chineze sub comanda lui Sun Li-jen au reușit să-i alunge pe japonezi din nordul Burmei și să securizeze Drumul Ledo, o extrem de importantă rută de aprovizionare a Chinei. În primăvara anului 1945, chinezii au lansat o importantă ofensivă pentru recucerirea provinciei Guangxi și a altor câteva regiuni sudice. Cu trupele chineze mult mai bine antrenate și înarmate, Albert Wedemeyer a planificat lansarea Operațiunii Carbonado
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
convoaielor pentru protejarea comerțului maritim, care s-a extins rapid de la coastele britanice până în îndepărtatele Panama, Singapore sau India. Convoaiele au permis Marinei Regale Britanice să-și concentreze vasele de escortă tot acolo unde se concentrau și submarinele germane: pe rutele de transport ale vaselor comerciale. Mai mulți ofițeri de marină britanici, în particular Primul Lord al Amiralității Winston Churchill, doreau să pună în practică o strategie mai ofensivă. Astfel, Royal Navy a format grupuri de vânătoare a submarinelor, care aveau
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
să pună în practică o strategie mai ofensivă. Astfel, Royal Navy a format grupuri de vânătoare a submarinelor, care aveau ca element central portavioanele. Aceste grupuri antisubmarin patrulau în zona rectangulară a Atlanticului numită Western Approaches, prin care treceau toate rutele comerciale importante către insulele britanice. Punctul slab al acestei strategii consta în faptul că submarinele aveau o siluetă puțin vizbilă în comparație cu vasele de suprafață care le vânau și se scufundau de multe ori mai inainte de a fi zărite de
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]