11,066 matches
-
depun pentru a clădi frumosul. Am simțit nevoia să rămân în meditație după lectură, să rețin aceste vibrații, să le depun în banca de comori ale divinei Kundalini. În cea de-a doua povestire îl regăsesc pe acel Florin Meșca aplecat spre partea analitică a minții, care caută legături, face sinteze, găsește conexiuni. Poate că acea plutire, pășire prin aer - nu doar o paralelă a trăirilor soției dumneavoastră - e o interpretare a ideii că trebuie să fim la înălțime chiar vizionând
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
categorie superioară, adică drumurile naționale, europene... Nu se punea problema autostrăzilor! Dar, cum viața bate filmul, naționalul nostru s-a dovedit a fi o cale bine... garnisită cu găuri de toate mărimile, pe măsura încăpățânării mele: n-am vrut să aplec urechea la sfaturile și intuiția majorității feminine a echipajului mașinii. Cel mai mult a avut de suferit această ascultătoare, docilă și extraordinară Dacia 1300 pe care o conduc. De câte ori este părtașă la acțiuni sahaj, se comportă admirabil: motorul bate regulat
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Realizarea Sinelui până seara, târziu. EPILOG După cum vedeți, ULTIMUL CAPITOL nu a fost scris și nici nu va fi vreodată... Note de jurnal: câți oameni, atâtea spirite și tot atâtea aspirații. În această călătorie misiune inițiatică am învățat să mă aplec cu atenție și răbdare asupra celor cu care mi se întretaie drumurile. Comparativ cu munca de la sală, în situațiile cu care m-am confruntat de data aceasta, am avut timp să dialoghez cu subiecții căutători și să-i înțeleg, să
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
sau, dimpotrivă, să stai cu pîinea în gură zile întregi; să mănînci stînd într-un picior; să guiți ca porcii și să mănînci din "treucă" mîncare fierbinte, cu mîinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, ți se dădea cîte o lovitură scurtă cu bocancul, arzîndu-ți fața cu arpacașul fierbinte și mozolindu-te; ți se adăugau cantități exagerate de sare în mîncare (metoda Grama), după care, timp de cîteva zile, nu ți se dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
din Baia, pe nume Gorbatîi. L-am reîntîlnit la Universitate, la Iași, după 1962. Cînd l-am văzut, am rămas paralizat de frică, din reflex. Ne-au bătut în fel și chip. De pildă. Unul lovea în plex; cînd te aplecai de durere, cel din spate te lovea în splină; te îndreptai, iarăși de durere, și erai din nou lovit în plex; și tot așa, pînă oboseau. În acest timp, ceilalți deținuți erau sub supravegherea reeducatorilor rămași fără ocupație. Se așezau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
înțelegeam. I-am dat jos. A urmat un șir de comenzi, pe care le-am executat cu stîngăcie și cu o acută senzație de degradare, sub supravegherea lui de un profesionalism impecabil: Cască gura! Saltă coaiele! Întoarce-te cu spatele! Apleacă-te! Crăcănează picioarele! Asta era. Totuși, percheziția încă nu se terminase. A luat pantofii, unul cîte unul, i-a întors cu talpa în sus, i-a scuturat și, cu un clește lucios, pe care l-a căutat îndelung printre dosare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Lasă așa, că la următorul chef îmi las ficatul în mâinile și portofelul dumitale. — Urcați sau nu ? întreabă birjarul, sictirit. — Noi nu urcăm, țipă Pribeagu, după care rămâne mut, cu o privire tembelă, către trăsură. Uitați ! Nu urcăm, caleașca se apleacă până la picioarele noastre. Birjarul pornește într-un hohot de râs. — Aveți deci o caleașcă magică ! — Și dumneavoastră, domnule, un ficat de-a dreptul fer- mecat. Așa-i, nu găsiți ? râde Pribeagu în gura mare, în timp ce se aruncă în trăsură, alături de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
țipa Fernic. Bine-așa, hai că îi avem la dege- tul mic ! Dă-le, Cristi, dă-le cu ce nimerești ! — Din stânga, din stânga, acum ! — Stânga ta ? — Nu, stânga ta, stânga bună, vin potcovarii ! zbiară Pribeagu. — Cristi ! — Acum ! strigă el și se apleacă să ia sticla de vin, pe care o nimerește fix în genunchiul unui cal, făcându-l să se sperie și să se împingă în celălalt cal, aproape scoțându-i de pe traseu pe bogătașii de la herghelie. — Bine, mă, Cristi, bine, mă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ar mama ei... Am noroi și-n chiloți. Cred că mi-am rupt piciorul, abia pot să-l simt și dacă-l simt, doare ca naiba, nu pot să-l mișc. Fernic îl găsește în câteva secunde după voce. Se apleacă înspre el și intră și el în noroi. — Da, pare o băltoacă asta, naiba știe... Te poți mișca ? — Nu... — Hai că te trag eu, și Fernic îl prinde de mâini și îl trage până pe drum, pe pământ uscat și piatră
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
frumoasă exact cum s-a întâmplat. Să n-o facem nici mai mică, nici mai mare. Și ochii ei sclipeau. Buzele le avea întredeschise de uimire, respira încet și încerca cu greu să-și stăpânească emoțiile. Atunci Cristi s-a aplecat spre ea și a sărutat-o. Cei doi și-au închis ochii și s-au pierdut în acel sărut, când soarele cald ce anunța începutul verii abia începea să răsară și bulevardul mare al Victoriei începea să se lumineze. Ea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
sunt o greșeală... — Nicidecum, și le mai sărută o dată. Sunt cele mai frumoase degete din lume ! Și vreau să îți mulțumesc că mi le-ai arătat. Câteva secunde în care nimeni n-a zis nimic. Apoi Domnișoara Coincidență s-a aplecat să-l sărute, dar el s-a retras. — Nu vă înțeleg, domnule Vasile. — Ba este chiar foarte simplu, zâmbește el. Eu nu doresc ceea ce se poate cumpăra de la dumneavoastră, mi-ați înțe- les greșit intențiile. Eu nu pentru plăcere am
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
el. Și chiar când a coborât din tren, după un drum infernal care părea că nu se mai termină, primul lucru pe care l-a făcut în fața marii gări din Paris a fost să-și lase valiza jos, să se aplece în vine, să-și umezească degetul și să dea cu el pe asfalt, apoi să-l guste. — Să fiu al naibii, chiar e puțin mai dulce, Ionele ! Cristi a ajuns la Paris împreună cu un prieten bun de-al său din
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bei în neștire ? Știi ? — De ieri, c-a murit tata, și începe să lăcrimeze. — Doamne, a murit Fernic... Și asta acum vreo două săptămâni și ceva. — A murit Fernic ? ! A, da... și-a amintit Cristi. A murit Fernic... Și se apleacă în genunchi, începând să plângă și să borască în același timp, repetând încontinuu c-a murit Fernic. — Of, haide, domnișorule Cristian, hai acasă ! Oamenii mor, și nu mor când trebuie, și nu mor cei care-ar trebui, viața-i o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
sâni, a apucat cu o mână sticla de șampanie pe care o începuseră, încă rece, și a început s-o toarne peste ei, transpirația lor amestecându-se cu alcoolul dulce, parfumurile ei explodând și sfârcurile întărindu-se imediat, s-a aplecat și i le-a lipit pe rând de buze, sfârcuri cu gust de șampanie și de vanilie din care Cristi a mușcat cu poftă, făcând-o să țipe de plăcere, într-un orgasm prelung. Atunci ea s-a ridicat și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
visat liniștit. A visat că era copil și taică-su îl ducea la prima lui zi de școală. Micuțul Cristian era cople- șit de eveniment și tremura de emoție, iar Gheorghe Vasile, cu vocea lui gravă și impunătoare, s-a aplecat în genunchi, ca să stea față în față, și i-a spus : — De ce te temi, Cristi ? Toți copiii merg la școală și de aici, dragul meu, învață lucruri nemaipomenite despre lume și despre viață. Vei învăța să scrii și să citești
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bine, ceva, mai știi, care nici nu poate fi definit, un inefabil aparte, steril și fantomatic, persistent ca un miros neplăcut care vine de niciunde și care te supără doar pe tine, aproape un miros „inventat”. Și, pentru că toată lumea se apleacă, râde și se „Înhaită” cu acest personaj, nu rămâne decât să-ți constați propria-ți inapetență, „lipsă de talent” pentru realitate, pentru viață. „Dacă nu am talent pentru această viață, Îmi spuneam Înciudat și visător, voi avea cu siguranță talent
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și calmi Într-o judecată asupra unei personalități „atipice”, de excepție, cum se zice! Nu știu de ce, nici azi, deși Îmi fac o plăcere, uneori aproape o excelență!, din a analiza tot felul de „situații epice și dramatice”, când mă aplec mai ales asupra unor personaje inventate. Nu știu și am ajuns la o vârstă când profesez acel tip de „Înțelepciune” care ne Învață, Încă din vechimea grecească, că sunt Întrebări care nu au răspuns. Sau că Înțelept este să nu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În același timp, lumi posibile care nu sunt „interesante” ca „material testimonial”, ca „dovezi ale unei existențe”, ale unei „trecute existențe” care să ne facă să Înțelegem acele lumi dispărute, ci... semne și revelații care să ne facă să ne aplecăm asupra propriei noastre „fântâni existențiale”, splendida metaforă „a fântânii” cu care-și Începe Th. Mann uriașul edificiu „fals istoric” al vechii Biblii și al istoriei din Iosif și frații săi. Iar Proust, la rândul lui, Își Începe vasta și ciudata
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
valori istorice -, am fost furați de ceea ce este poate În primul rând emblema omului: demnitatea! Bucuria libertății de exprimare, nemaipomenita bucurie și „ușurare” de a-mi putea, În sfârșit, publica textele, fără amenințarea acelei fantome aproape vizibile ce mi se apleca peste umăr la fiecare frază, afirmație sau metaforă, acel musafir obraznic și nepoftit care a fost cenzura În viața noastră, a creatorilor În literatură... Da, dar... cum se Întâmplă cu libertatea ce coboară brusc peste spiritele nepregătite, odată cu dispariția cenzurii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu care l-am „infectat” și pe prietenul meu de destin, Nichita. După cum se vede, totul poate sluji la ceva, chiar și o boală, un „defect” dacă... dacă te exersezi Într-o anume răbdare cu tine și dacă nu te apleci iute după toate rafalele de vânt social, după modele, atât de tiranice, ale artei. Patosul acesta Îmi vine probabil și de la antecesorii mei nemți, șvabi, deși „ei”, Nemții, Germanii de azi l-au pierdut de mult - În artă, literatură vreau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aceeași, interesantă, categorie sunt cel mai ades citați și, după credința mea, Parisul, care a fost mereu cea mai exemplară citadelă europeană de deschidere și de lansare a autorilor străini și a temelor mari, universale, se Închide În sine, se apleacă asupra „geniilor locale”, inși „vioi și talentați” care nu suferă comparația nici măcar cu acea ultimă generație mare a Franței literare, un Céline, un Montherlant, Claudel sau Malraux, Becket sau Ionesco! Altfel spus, se „provincializează”, poate presată, „confuzionată”, de starea ei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
atunci o prezentam din nou pe prietena mea de moment unor oameni care o cunoșteau de ani de zile. Fata își ridica privirea din oglinda plină de dâre de cocaină, aruncându-mi o privire mirată, apoi se cutremura și se apleca din nou pentru ca o altă linie albă să dispară printr-o bancnotă de douăzeci de dolari strâns înfășurată. După nunta ceea - după ce Robby m-a ținut de mână pentru întâia oară - a urmat începutul. Adică momentul distinct în care fiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aici și tu ești cam murat. S-a întins după un prosop negru cu portocaliu și mi-a tamponat fruntea. - Și când ne-a oprit asta? am întrebat „întristat“. - De la ce? întrebă ea mimând șocul, apoi zâmbi lasciv. M-am aplecat peste chiuvetă, am aspirat cele două linii cu un pai și m-am întors imediat s-o strâng în brațe, despărțiți doar de chitară. Când am sărutat-o, gura i s-a deschis fără nici o rezistență și ne-am prăbușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-am gândit eu că o să te găsesc în baie. Apoi Jay își întoarse privirea spre Aimee și zise, după ce o măsură apreciativ: Aici e depistat de obicei. - Am o vezică labilă, am dat eu din umeri, apoi m-am aplecat să-mi iau sombreroul. - Și mai ai ceva ce... Jay se întinse și-mi atinse nasul în timp ce mă ridicam, sper și nu sper că e pudră de talc pe buza ta superioară. M-am aplecat spre oglindă și mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din umeri, apoi m-am aplecat să-mi iau sombreroul. - Și mai ai ceva ce... Jay se întinse și-mi atinse nasul în timp ce mă ridicam, sper și nu sper că e pudră de talc pe buza ta superioară. M-am aplecat spre oglindă și mi-am șters rămășițele de coca, apoi mi-am așezat pălăria ușor înclinată, în așa fel încât să arate ștrengărește. - Așa de creativ și atât de distructiv, știu, știu, zise Jay, făcând-o pe Aimee să pufnească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]