12,392 matches
-
Victoria”, ar fi fost un beci unde se ținea vinul adus de la Cotnari, fapt ce presupune și existența unui han. Între anii 1930-1960, comuna Trușești a fost centru de raion (raionul Trușești din Regiunea Suceava). Denumirea satului vine de la numele boierului Trușescu Ervin. Stema comunei a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 273 din 23 aprilie 2014 și se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în căprior (chevron). În partiția superioară, pe câmpul verde, se află două
Comuna Trușești, Botoșani () [Corola-website/Science/299261_a_300590]
-
afluent de stînga al Prutului. Localitatea este una dintre cele mai vechi așezări din Basarabia, prima mențiune documentară fiind din anul 1421. Dintr-un hrisov domnesc datat cu 30 septembrie 1503 aflăm că voievodul Ștefan cel Mare oferea moșia Hădărăuți boierului Dancu Buceațchi. Pînă în 1711 a făcut parte din Ținutul Hotinului al Voievodatului Moldovei, iar între 1711 și 1812 din raiaua Hotinului din cadrul Imperiului Otoman. Între 1812 și 1918 a făcut parte din județul Hotin al guberniei Basarabia din Imperiul
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
examinarea preoților cu privire la cunoștințele lor în legătură cu sfintele taine, căci cei mai mulți dintre ei erau neștiutori de carte” În 1650, Popa Lupu din Moisei avizează Bistrița că din cauza omătului mare nu a putut să meargă cu oile la muntele lor. În 1672, boierii din Maramureș poftesc călugării din Putna la sfințirea Mănăstirii Moisei, afiliată Putnei, iar egumenul Sava din Putna cere Bistriței pașaport pentru doi călugări, care fiind trimiși să asiste la sfințirea Mănăstirii Moisei, nu pot să se reîntoarcă pe drumul pe
Moisei, Maramureș () [Corola-website/Science/299764_a_301093]
-
maluri ale Dunării maritime. Trebuie spus că, pentru scurtă vreme, Loviștea a fost cedată contelui Sas Conrad. Societatea Țării Românești se împărțea în principal în două clase, cea de jos a țăranilor (în majoritate liberi) și cea de sus a boierilor, juzilor și cnezilor. Țărănimea era principala furnizoare de impozit; de asemenea ea constituia corpul principal al oastei celei mari. Vechii juzi și cnezi rămăseseră la stadiul de conducători locali sau slujbași domnești, în vreme ce boierimea era nou alcătuită din marii proprietari
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
al oastei celei mari. Vechii juzi și cnezi rămăseseră la stadiul de conducători locali sau slujbași domnești, în vreme ce boierimea era nou alcătuită din marii proprietari de pământuri, nu atât de primejdioasă pentru autoritatea domnului cât valoroasă în cazul confruntărilor armate. Boierii se vor concentra în jurul unei puteri centrale, cea a voievodului, iar acesta îi va folosi în constituirea aparatului de stat. Pătura de mijloc, alcătuită în principal din negustorii locali era nesemnificativă, căci aceștia practicau comerțul la scară redusă cu produsele
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
în principal din negustorii locali era nesemnificativă, căci aceștia practicau comerțul la scară redusă cu produsele străine. Dezvoltarea economică din timpul lui Basarab va accentua diferențele și conflictele de interese dintre "rustici" și "majores terrae". Curtea domnească era alcătuită din boierii de sfat și slujitori. Dregătoriile fuseseră preluate în această vreme, prin filiera bulgară, din Bizanț. De la unguri a rămas funcția de ban (întâi de Severin, mai târziu al Olteniei). Ceremonialul și moda curții domnești au fost împrumutate tot de la bizantini
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
caz de primejdie, acestea se adunau în reședința județului, urmând ca mai apoi să pornească spre tabăra de luptă. Cavaleria era organizată la rându-i din cete boierești care difereau ca dimensiune după posibilitățile fiecăruia. Aceste cete erau comandate de boierul respectiv, iar în cazul cetelor domnești de un slujbaș. În ceea ce privește echipamentul militar și armele folosite de români, știrile sunt mai bogate. Miniaturile din Cronica pictată îi arată pe români îmbrăcați țărănește, mânuind arcuri. În 1331, împăratul bizantin Andronic al III
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
Reușește să se mențină pe ultima funcție și pe timpul domnitorilor Ștefan Tomșa și Radu Mihnea. La 4 februarie 1619 domn al Țării Moldovei este ales croatul Gaspar Graziani originar din Bihać (Bosnia). Costea Bucioc este unul dintre cei mai influenți boieri. Iată ce ne scrie Miron Costin despre acesta: „"era mai capu atunce Bucioc, vornicul mare de Țara de Jios"”. Prima măsură a noului domn a fost înăbușirea în sânge a unei revolte a țăranilor orheieni. Fiind pus la tron cu
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
toți domnitorii Moldovei, fiind considerată ca biserică domnească. Dimitrie Cantemir descrie acest obicei în lucrarea sa monografică, "Descriptio Moldaviae" (1714-1716). La o milă de Iași, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de caimacamii puși de el, prin scrisoare de la Constantinopol, împreună cu boieri, oșteni și târgoveți, după care intra cu pompă în oraș și se oprea în curtea Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”, unde descăleca. În fața ușii bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu două lumânări mari, îl tămâia cu o cățuie și îi dădea să
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
salve de tun. Odată ce se sfârșea slujba religioasă, domnitorul era înveșmântat în tinda bisericii cu straie domnești, după care ieșea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal și se ducea la curtea domnească, însoțit de mitropolit și de boierii din Sfatul Domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului, iar boierii se așezau pe scaunele lor, după rânduială. Printre domnitorii care au fost unși în Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cronicile îi amintesc pe următorii: Gheorghe Ștefan (1653
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
cu straie domnești, după care ieșea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal și se ducea la curtea domnească, însoțit de mitropolit și de boierii din Sfatul Domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului, iar boierii se așezau pe scaunele lor, după rânduială. Printre domnitorii care au fost unși în Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cronicile îi amintesc pe următorii: Gheorghe Ștefan (1653, 1653-1658) , Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711) , Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
fi suferit ceva stricăciuni. Alte stricăciuni au fost provocate probabil de focul pus de tătari în 1650 , când, după relatările lui Miron Costin, "(...) au arsŭ atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas câte o dugheniță. Curtea cea domnească, casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stătutŭ (...)". Biserica a fost profanată în perioada 20-28 iulie 1672, cu prilejul trecerii prin Iași a sultanului Mehmed al IV-lea în drumul său spre Camenița, când a fost transformată
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
și Bucovinei, în prezența patriarhului Bartolomeu Arhontonis al Constantinopolului. Începând din anii '90 ai secolului al XX-lea, Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” funcționează ca paraclis mitropolitan, sub administrarea Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”. Mitropolitul Dosoftei Barilă (1671-1674, 1675-1686) i-a scris boierului Nicolae Milescu, aflat în slujba țarului Feodor al III-lea, cerându-i să intervină pe lângă patriarhul Ioachim Savelov al Moscovei pentru a-i procura o mașină tipografică. La 15 august 1679, el îi scria direct patriarhului, scrisoarea sa fiindu-i
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
aflat în slujba țarului Feodor al III-lea, cerându-i să intervină pe lângă patriarhul Ioachim Savelov al Moscovei pentru a-i procura o mașină tipografică. La 15 august 1679, el îi scria direct patriarhului, scrisoarea sa fiindu-i dusă de boierul Ionașco Bilevici, agent al domnitorului pe lângă țar. Ca urmare, la începutul anului 1680, Ionașco Bilevici a dus în Moldova mașina tipografică, iar mitropolitul Dosoftei a instalat-o într-o clădire din incinta mănăstirii „Sf. Nicolae Domnesc”. În această tipografie au
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași () [Corola-website/Science/299865_a_301194]
-
drept al unui sclav era cel la viață, stăpânul fiind deci obligat să-l țină în viață. Felix Colson, secretar al consulului Franței în 1839, afirmă în studiul său "Starea prezentă și viitorul Principatelor" că, „"deși se întâmplă frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorârea unui țigan aflat în posesia sa"”. Un călător englez de la începutul secolului al XIX-lea atrăgea atenția că în ciuda faptului că „"țiganii alcătuiesc o parte atât de însemnată a comunității, ei sunt priviți cu
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
la etnia lor. Odată introdusă economia de piață în anii 1800, sclavii sunt exploatați și mai mult ca înainte. Felul cum erau tratați varia mult și în general ei erau la voia celui care îi avea în proprietate. Importanța unui boier creștea odată cu numărul de sclavi pe care îi deținea. Codul penal muntenesc din 1818 conținea articolul „"Toți țiganii sunt născuți robi"” și „"țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului"”. Mărturiile lui Mihail Kogălniceanu sau Colson din acea perioadă sunt tulburătoare. Existau
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
țiganii sunt născuți robi"” și „"țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului"”. Mărturiile lui Mihail Kogălniceanu sau Colson din acea perioadă sunt tulburătoare. Existau bineînțeles și cazuri rare în care robii erau tratați omenește de stăpânii lor. Un număr mic de boieri, simțind vremurile în schimbare, chiar și-au eliberat robii. În secolul al XVIII-lea, opinia progresistă din Europa s-a întors împotriva sclaviei, însă aceasta era apărată de puternice interese constituționale. Mișcările aboliționiste au apărut din două principii fundamentale: răspândirea
Sclavie () [Corola-website/Science/299891_a_301220]
-
într-o luptă dreaptă deși nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund și zvelt. Era însă foarte îndemânatic cu armele, îndrazneț, energic și avea un farmec personal deosebit. Era fiul unei familii destul de înstărite de slugeri pe domeniile boierilor din Romanați. La apogeul puterii, conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci și trei tunuri. Acțiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A
Iancu Jianu () [Corola-website/Science/299952_a_301281]
-
un farmec personal deosebit. Era fiul unei familii destul de înstărite de slugeri pe domeniile boierilor din Romanați. La apogeul puterii, conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci și trei tunuri. Acțiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune. Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sunt incendiate Vidinul
Iancu Jianu () [Corola-website/Science/299952_a_301281]
-
multe domnițe de la curte își exprimă această dorință. Iancu Jianu o alege pe Sultana Gălășescu, o jupâniță din anturajul domniței Ralu, fiica lui Caragea vodă, și renunță treptat în următorii ani la viața de haiduc. Devine cu timpul un mărunt boier de țară, cu moșii în Romanați și mai multe case și conace risipite prin Craiova, București, Caracal și Slatina. În 1821 Iancu Jianu la anii maturi îl întâmpină într-un cadru emoționant pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci strânse de
Iancu Jianu () [Corola-website/Science/299952_a_301281]
-
stat peste o sută de ani. S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului aflată în orașul Caracal, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat vestitul haiduc. Haiduc sau boier mărunt, Iancu Jianu rămâne o figură legendară și romantică într-o perioadă foarte tulbure din Țara Românească. Notă S-au păstrat câteva fragmente din înscrisurile lui Iancu Jianu în care își povestea faptele:
Iancu Jianu () [Corola-website/Science/299952_a_301281]
-
și sfânt, relatează Marcu. Același evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere. Totuși, când Irod își prăznuia ziua dând un ospăț boierilor săi, mai-marilor oștii și fruntașilor Galileii, fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
unui nou atac al lui Mihai la 21 noiembrie 1600. În scurta lui domnie, Simion strică toate actele făcute de predecesorul său, din dorința de răzbunare și setea de bani. În curând el îi nemulțumește pe cei mai de frunte boieri, care după Teleajen l-au părăsit pe Mihai, pe Buzești, și care, trecând cu oastea peste râul Olt, îl alungă pe Simion din țară, și îl pun pe tron pe Radu Șerban Basarab. Detronarea lui Simion a fost determinată și
Simion Movilă () [Corola-website/Science/299287_a_300616]
-
tron pe Radu Șerban Basarab. Detronarea lui Simion a fost determinată și de uciderea lui Mihai în Transilvania, și pentru că nemții ajunseseră stăpâni acolo și astfel amenințau ocârmuirea Munteniei ca vasală a turcilor și a polonezilor. Noul domn sprijinit de boieri era chiar protejatul împăratului german și se ciocnise de mai multe ori cu oștile lui Simion, ajutat fiind și de oștile lui Basta (1602). Cu toate eforturile pe care le-au făcut Simion și boierii partizani lui, refugiați în Moldova
Simion Movilă () [Corola-website/Science/299287_a_300616]
-
polonezilor. Noul domn sprijinit de boieri era chiar protejatul împăratului german și se ciocnise de mai multe ori cu oștile lui Simion, ajutat fiind și de oștile lui Basta (1602). Cu toate eforturile pe care le-au făcut Simion și boierii partizani lui, refugiați în Moldova, nu reușește să ia tronul. În cele din urmă, când fratele său Ieremia Movilă moare, el îi ia locul pe tronul Moldovei în iulie 1606. Făcând daruri bogate, Simion reușește să fie recunoscut și de
Simion Movilă () [Corola-website/Science/299287_a_300616]