60,569 matches
-
negre sunt cele rele. Apoi le-am așezat pe-o tablă, Într-o ordine firească, Rânduindu-le după rang, Că așa-i în șah. Apoi am purces la deschidere, De,și aici tot albele au întâietate, Doar sunt cele bune, Negrele le-am lăsat să aștepte. Citește mai mult Mi-am adunat gândurile,În nonculori,ca la șah.Cele albe sunt cele bune.Cel negre sunt cele rele.Apoi le-am așezat pe-o tablă,Într-o ordine firească,Rânduindu-le
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
Apoi am purces la deschidere, De,și aici tot albele au întâietate, Doar sunt cele bune, Negrele le-am lăsat să aștepte. Citește mai mult Mi-am adunat gândurile,În nonculori,ca la șah.Cele albe sunt cele bune.Cel negre sunt cele rele.Apoi le-am așezat pe-o tablă,Într-o ordine firească,Rânduindu-le după rang,Că așa-i în șah.Apoi am purces la deschidere,De,și aici tot albele au întâietate,Doar sunt cele bune,Negrele
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
negre sunt cele rele.Apoi le-am așezat pe-o tablă,Într-o ordine firească,Rânduindu-le după rang,Că așa-i în șah.Apoi am purces la deschidere,De,și aici tot albele au întâietate,Doar sunt cele bune,Negrele le-am lăsat să aștepte.... VI. AM VRUT, DIN VOLUMUL ÎNTÂLNIRE CU ASTRUL, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1797 din 02 decembrie 2015. Am vrut să-ți șoptesc noapte bună, Dar noaptea s-ar fi supărat pe
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
2016 Toate Articolele Autorului Trecuți prin iarnă de pe-acum, Cu nouri grei și cu tristețe, La soare o să-i dăm binețe Și vom porni pe-un proaspăt drum, Plin de parfum și frumusețe. Ne-am scuturat de pesimism, De negre nopți și încruntare, Ca beți de dor și de culoare Și încărcați de romantism, Să ne deschidem ca o floare. Nu ne mai trebuie bogăție, Sau orice alte avuții. Redevenind din nou copii, Un zâmbet lumea o să fie, Purtând pe
E-ATÂTA PRIMĂVARĂ-N NOI... de MIHAI MANOLESCU în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383282_a_384611]
-
descifrabilă. Știa că majoritatea ciprioților sunt vorbitori de engleză,o altă moștenire lăsată de trecut. Îl studiază atent ,din cap până-n picioare, iar zâmbetul amabil îi este înlocuit treptat de unul chiar sinistru,ce îi dezvăluie dinții inegali și strungăreața neagră și urâtă. - I do not need employees ! Please go ! Engleză lui era cu mult mai bună ,dar Mihai nu avea de gând să renunțe atât de ușor. Foamea îți dă de multe ori curaj nebănuit. - Cine-l iubește pe Zorba
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
iar lângă el,pe patul pe care zace ,mama îi umezește fruntea cu batista.Iar apa e atât de rece ! - Se pare că nu ești în stare să „trăiești” ! îl apostrofează de deasupra , patronul cu găleata goală în mână. Strungăreața neagră i se pare acum și mai urâtă ,iar dinții inegali parcă îl mușcă direct din beregată. Se ridică cu greu,este ud fleașcă ,dar șuvoiul l-a readus instantaneu la viață. Înțelege că o să fie dat afară, și fără preaviz
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
Lustruiește -mi pantofii sau te dau pe mâna poliției ! Nu avea nevoie de complicații , înțelegea că este un fugar, ajuns acum o slugă . Se simțea murdar până în măduva oaselor ,la fel ca și cârpa pe care hidosul bătrân cu strungăreața neagră, i-o întindea acum în față. Se apleacă,scuipă cu scârbă și începe să dea luciu scarpeților oribili ce nu mai avuseseră parte de o lustruire amănunțită din vremuri ancestrale. Fiecare urmă de praf ce dispărea de pe pantof i se
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
zâmbesc, se îmbrățișează, își dau aere; peste un ceas - ori șapte - vor hotărî soarta unei regiuni a lumii. Așa cred ei, așa cred mulțimile. Întuneci ecranul, deschizi sonorul: se aude o fanfară; luminezi, oprești muzica: tipii se urcă în mașini negre. De undeva, spre coloană, sunt îndreptate carabine cu lunetă. Te joci cu viitorul Planetei. O Stațiune mai mare. Ce Magistrat ai fi putut să fii!... Castelanul încă nu s-a arătat la față. Între el și restul lumii stă mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fără să zică pâs! Tocmai îi ajunsese la urechi - cu o zi înainte - că Domeniul se află sub protecția Coroanei. De la un anonim primise și o epistolă. „...Regele și Castelanul au un strămoș comun...” Caravella. Aurul. Coroana. Răvașul. O serie neagră. Magistratul simte că este ținta unui atac precis. Laborios. Se gândește, totodată, la coincidențe, e un ins logic. Dilema, uneori, este mai greu de suportat decât chiar pericolul... Stațiunea, deocamdată, se pregătește să petreacă. Mai sunt câteva zile. Castelanul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în primul rând - pe mine și pe Romancier ne-ar da drept pildă! Pentru că aceia care au subminat o tiranie, doborând-o, sunt capabili să năruie încă una. Nici Actorul nu ar fi mai ferit. Vom fi mereu pe lista neagră. A Magistratului, a Regelui, a Președintelui, când se va proclama Republica. A invadatorului, când vom face parte din Imperiu. Ne creăm dușmani pe măsură. A coborât o toamnă lungă. Tot mai rece. Peste Domeniu plutește, aproape tot timpul, un fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
alungită, scade: proiecția pajurei în picaj. Se ridică din albul zăpezii cu o potârniche albă; în ghearele păsării albe privitorul nu distinge o pasăre albă. Câteva puncte rubinii fac zăpada și mai albă. § Alb. Lupi albi; leul alb, hipopotami albi, negrul albinos, în Saludos; pajura albă. Obsedat de alb. La mare, într-o povestire pe care nu ai publicat-o, un bărbat desena pe spatele iubitei sale un pescăruș alb. „Îl șterg?” o întrebase A. „Până nu se usucă vopseaua.” „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de credință față de Statul Mondial Unitar. Ereziile ulterioare sunt sancționate exemplar, dar mai sigur e să nu apară martiri. Considerăm nepotrivită stocarea textului notat Stațiunea în Depozitul de memorie „SOCIAL”. Eventual, eliminarea din orice bancă de date. Delir de grandoare neagră: trece. Cumpără-ți un costum elegant; două: unul de zi, altul de seară; cămăși fine, încălțăminte ușoară, din chevreau. O pălărie de fetru, pentru ocazii, ochelari cu ramă fină, cum ai văzut, la televizor, că poartă un ex-președinte american. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă Însuflețea puntea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă Însuflețea puntea. Pe podeaua de scânduri, Întreg echipajul, Înarmat, era pregătit să respingă, prin lovituri de vâsle, masa de fugari care căuta cu disperare să urce la bord. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascuns În interiorul hainei. Oameni Înarmați, În spatele ușii lui, la acea oră. Cât timp se scursese de la dangătul clopotului care dăduse stingerea? Se simțea dezorientat. Căută cu privirea un semn care să Îi redea sentimentul timpului, Însă, dincolo de fereastra Îngustă, cerul negru nu arăta Încă nici o urmă a zorilor. Se ridică În tăcere și stinse lumânarea, pitulându-se lângă ușorul ferestrei. Își ținu răsuflarea, Încordându-și auzul spre a surprinde cel mai mic zgomot. Dincolo de ușă, zăngănitul continua, ca și când soldații s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o blândă lucire roșiatică. Lângă banc, poetul văzu un bărbat ce părea să aibă aceeași vârstă ca și dânsul, care Îl privea curios, În timp ce se Îndeletnicea cu pisatul unor ierburi uscate Într-un mojar. Era zvelt la trup, cu părul negru ca pana corbului și cu ochii Întunecați, ușor alungiți, precum orientalii. Privirea Îi era vie, inteligentă, cu ceva felin În mobilitatea sa. Pupilele Îi emanau o ușoară fosforescență, În lumina felinarului așezat pe banc. — Cu ce ți-aș putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fost Îndeajuns. Însă celălalt, În loc să se ducă spre rafturile cu medicamente, se apropie de el și mai mult. — Care este natura răului care te mistuie? Îl Întrebă, ca și când ar fi Încercat să pătrundă, prin poarta ochilor, În suferința lui. — Bila neagră, revărsată În vene. Îmi arde fruntea ca o lavă aprinsă, răspunse Dante anevoie. O străfulgerarea luci În ochii lui Teofilo. — Poate că dispun de ceva... de un leac nou, zise el. Părea fericit că avea ocazia să-i fie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zise Dante, Încercând să Își ascundă răceala. — Șeful Cancelariei Sanctității Sale. Cândva, confirmă vulpea. Însemnele și prestigiul rangului său erau dezvăluite de lanțul greu de aur și de inelele ce Îi Împodobeau degetele, ca și de luxul ostentativ al hainei negre, țesute cu fire de aur, care sărea În ochi În comparație cu sobrietatea celorlalți. — Bruno Ammannati, maestru În științele despre Dumnezeu, reluă Teofilo, arătând spre un al treilea bărbat care rămăsese deoparte, ca și când rasa franciscană pe care o purta i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cărnurile lor care miros a pește, exclamă el, izbucnind Într-un hohot de râs zgomotos. Părea să Își fi recâștigat buna dispoziție, dar În ochi Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În delta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În cârciumile din Florența. Acum, ajunsese În dreptul mesei lor și se oprise, legănându-și ușor șoldurile și scuturând tăblițele rotunde din metal pe care le ținea legate la Încheieturile mâinilor. Îi fixa cu niște ochi cum nu se poate mai negri, ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o cascadă de cercuri subțiri din aur. Apoi Își mișcă umerii ca și când ar fi fost pe punctul să plece, agitându-și bustul și șoldurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însemna o primejdie de moarte. Unii sunt de părere că e mai simplu să-i evoci pe răposați prin forța taumaturgică, smulgându-i din zonele unde se găsesc. — Acele zone sunt zonele lui Dumnezeu. Vorbești cumva de necromanție? De magia neagră? Augustino ridică din umeri, fără să răspundă. Crezi că sufletele morților ar putea fi forțate să vorbească cu viii? Și consideri că dumneata Însuți ești capabil de asta ori că ar fi În stare cineva pe care Îl cunoști? adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de a privi de aproape trupul acela statuar care Îl stârnise Într-o asemenea măsură. Picioarele goale se iveau de sub tivul turcoaz al mantiei, Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul ei, pe lângă ochii cum nu se poate mai negri, se distingeau pielea arămie și dinții mari și albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap, scuturându-și cerceii mari din aur. Apoi, cu un gest plin de grație, se așeză pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
insecte din preajmă nu părea să se deosebească prea mult de creditorii care Îl chinuiau. Iată, pentru domnia voastră, messere! Glasul cârciumarului Îl distrase de la gândurile lui. Acesta Îi depusese În față un platou din lemn, acoperit cu felii de pâine neagră, Îmbibate Într-o zeamă roșiatică. Deasupra se aflau două felii de brânză, cu o coajă groasă, atacată deja de mucegai. — Și iacătă și vinul, adevărat nectar al sfântului Dionisie! exclamă adăugând o carafă de teracotă ieftină și umedă. — Dionisos, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi Îi ieși În Întâmpinare și avu impresia că solicitudinea acestuia urmărea mai cu seamă să Îl distragă de la acțiunea sa. Oricum, politețea lui Îi plăcu, după modul cum fusese tratat mai Înainte. Doi ochi cum nu se poate mai negri Îi străluceau cu vioiciune pe chipul zbârcit, cu toate că vârsta Îi cocârjase trupul. — Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? — Am nevoie de Înțelepciunea dumitale Într-o privință aparte. — Toată știința mea, deși modestă, se află la dispoziția dumitale. — Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai văzut și altele? — Da... cel puțin alte două, foarte asemănătoare cu acesta. — Ce Îmi poți spune despre metal? E aur? Vreau să spun aur natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi, privind cu luare aminte striațiile pe care metalul le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]