KorAP: Find »[drukola/base=rană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...413 414 415 ...468 >

11,679 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

cuminte. Într-o iarnă, jucându-se îmbujorat și fericit, se îmbolnăvise de pneumonie. Trupul lui de înger șubred rezistase doar trei zile. După care a murit. Am înțeles că, zguduit de moartea fratelui meu, care îi lăsase în suflet o rană nevindecată, tata dorise în sinea lui ca eu să umplu un gol. Și îmi închipui ce neplăcut i-a fost să constate că nu-i semănam lui Dinu în nici o privință. Printr-o ironie a destinului, eram exact inversul celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sub o cârpă. Livia dispăruse, luându-și toate lucrurile. Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ține departe de haită. Mă simțeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să cânt și azi la violoncel, admițând că aș fi părăsit chirurgia pentru muzică așa cum doream. Poate aș fi ajuns un muzician bun. Cine știe? Așa, nu sunt decât un doctor ratat, care nu e în stare să vadă o rană deschisă fără să se crispeze. 26 august Am plătit o dată pierzând muzica. Am plătit a doua oară pierzând dragostea. Am plătit a treia oară pierzând onoarea. Nu mai am de pierdut decât viața speriată din mine. Mi se învârtesc toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să umple ea golul în care era amenințat să se scufunde azilul. Nu m-am mirat prin urmare că povesteau, privind ploaia aceea bicisnică, despre furtuni aproape legendare; una în care se aprinsese o lumină roșie pe cer, ca o rană uriașă; alta în care tot țărmul se umpluse de fluturi morți. Îi ascultam, pentru că n-aveam ceva mai bun de făcut, fără să particip la discuție, pe jumătate absent; pe de o parte fiindcă mă indispun ploile nemernice, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am rămas pe loc. Am ridicat doar privirea și m-am uitat o vreme la cerul înstelat înainte de a avea curajul să mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
gravă nedreptate acel accident stupid! Când a venit însă Dinu și a desfăcut prosopul, m-a liniștit. „Nici o grijă, mai ai până când va trebui să-ți pregătești piatra funerară, dragă Daniel”, a râs el de sperietura mea. Mi-a spălat rana, care din fericire era superficială, m-a pansat și am pornit împreună spre azil. Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că vina o purtam totuși eu. Fiindcă mă purtasem cu Laura cum mă purtasem. Numai că răul într-o asemenea situație nu e să fii învinuit, ci să crezi că ai puțină dreptate. Prin vinovăție te mai poți mântui. Arzi rana cu fierul roșu și, dacă nu mori, se vindecă. Dar mie nu mi-a fost dată, se pare, decât infecția. N-am fost în stare să regret ruptura brutală cu Laura nici măcar după moartea ei. Dimpotrivă, am acuzat-o în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei m-am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig interesul celorlalți și autoritatea, prin viclenie. Mi-am lins rănile și am surâs. Silindu-mă să mă simt ca un vierme, mă sileau să mă vreau înălțat și mai sus pe soclul meu tainic. 35 (Din caietul de vise) Bătrânul și-a potrivit piciorul bolnav pe perna de postav roșu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

sau mai ales umblă de la o pășune la alta niște oameni înalți, cu trupul mai alb, și cu arcuri care trimit săgeata departe. Cu oamenii aceia neamurile negre, de la poalele munților de piatră, și cele de la miazănoapte schimbau nu o dată răni și săgeți. Unii mureau, însă viața mergea înainte. Dacă te îndrepți spre valea fluviului Hapi, până să ajungi la apele nesfârșite de la capătul lumii, afli câteva țări cu oameni roșii, care au multe arme iuți, de aramă călită; acolo au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
așa de blajini, încît lui Iahuben i se păru că sunt ai unui frate. Merseră mult prin noapte. Auta privea într-una numai cerul din față, ferindu-se să abată pasul taurilor de la drumul ales. Cu toate că plin de arme și răni vechi și cu amintirea tixită de laudele căpitanilor, soldatul Iahuben de la o vreme, începu să se simtă mult mai sigur alături de robul neînarmat decât sub toate armele sale. Într-o zi descoperi în sine neîntîrziata nevoie să-i mărturisească aceasta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și săgeți, se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea oazei, iar munții cu peșteri își suiau stâncile în dreapta, pe zarea de la miazăzi. CAPITOLUL V

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
localnic. Și de n-ar fi fost nesfârșitele lăcomii și neînțelegeri între numeroasele țărișoare din Ta Kemet, zeul Hapi i-ar fi mulțumit zeului morții, Osiris, pentru leșurile întregii oști atlante. Soldatul Iahuben era și el aici. Scăpase cu o rană trecătoare. Îngrijindu-și-o, aștepta nerăbdător corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să se stăpânească, răsuflară ușurați. Mai-Baka și Auta, plănuind să cerceteze numai valea țării Retenu, au ajuns să străbată un drum obositor și lung care le-a răpit mai mult decât o lună. Dar aflaseră tot. Când îi văzu cu răni la picioare și cu fețele supte de istovire, Mehituasehet îi liniști: - Vă vindecă Maat! - Care Maat? întrebă Auta râzând. Zeița adevărului pe care ați născocit-o voi în Ta Kemet? - Nu! răspunse Mehituasehet jignită. Maat, zeița de-aici. Îi dăduse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fi zgâriat. De la început, Auta îl întrebă pe Hor cine erau acești oameni veseli și voinici, care muncind întruna, cântau. - Sclavii biciuiți care am venit să-i vindecăm. După ce Maat și celelalte trei prietene ale ei i-au vindecat de răni, prietenul nostru Mai-Baka i-a rânduit să muncească. Am vrut să-l opresc, dar am aflat că nu ne puteam descurca fără ajutorul lor. Mi-au plăcut acești oameni și de altceva. Bineînțeles, n-aveam cu ce să-i plătim

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

printre gemetele camarazilor răniți. Dar, dintre cei alcătuiesc micul grup de ajutoare ale autorului, numai Burgess Noakes știe ce Înseamnă moartea pe frontul de vest, iar el nu dorește să vorbească despre ea. E mulțumit că a scăpat cu o rană Încasată În slujba Angliei - mai exact treizeci de răni mici, treizeci de schije de mortier german care i-au trebuit extrase dureros din cap, corp și picioare - și cu auzul irevocabil afectat de explozie; mulțumit că se află Într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
grup de ajutoare ale autorului, numai Burgess Noakes știe ce Înseamnă moartea pe frontul de vest, iar el nu dorește să vorbească despre ea. E mulțumit că a scăpat cu o rană Încasată În slujba Angliei - mai exact treizeci de răni mici, treizeci de schije de mortier german care i-au trebuit extrase dureros din cap, corp și picioare - și cu auzul irevocabil afectat de explozie; mulțumit că se află Într-o permisie de convalescență prelungită printr-o dispensă specială, astfel Încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
sprijinit de perne, zâmbind benign pe deasupra muntelui de hârtii ca (după părerea Theodorei) un Buddha care primește petițiile scrise ale credincioșilor. Nu toate numele sunt Întâmpinate cu o Înclinare mulțumită din cap. Cel al lui H.G. Wells atrage o Încruntare - rana provocată de Boon, un jeu d’esprit satiric publicat la Începutul anului, În care stilul târziu al lui Henry James era caricaturizat cu cruzime („Este un hipopotam magnific dar suferind, decis cu orice preț, chiar și cel al propriei demnități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
scutit de serviciul militar din pricina bolii de coloană, care Îmi este și acum cruce de purtat, de aceea mă simțeam un pic... ăă... intimidat, lăsat În umbră s-ar putea spune... de acești... acești veterani bronzați și acoperiți cu cicatricele rănilor din bătălii. Pe scurt, m-am ținut deoparte. Nu m-am afirmat. Dar cred că știam amândoi că avem o afinitate specială, Minny și cu mine. Avea o sensibilitate excepțională - o delicatețe a simțirii excepțională și o... o... - Henry Întinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
aspră, mai mult de tragedie decât de comedie - dar nu uitați că suntem, totuși, Trupa de Comedie Compton. Iar moartea fratelui, a lui Valentin, aruncă o umbră funerară. Dezbătură un timp acest aspect. Henry apăra energic moartea lui Valentin, În urma rănilor Încasate Într-un duel. Duelul, cu desueta și practic goala sa idee de „onoare“, era Întruparea dramatică a diferențelor de ordin etic dintre Europa și Lumea Nouă, iar mișcătoarea reconciliere dintre Valentin și inamicul său, Înainte de moarte, pregătea pentru reunirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
sentimente. Erau lucruri pe marginea cărora comunicau mai deschis prin scrierile lor decât În conversații. Doctorul Hugh avea de-acum câteva personaje analoge În viața reală - tineri inteligenți și fermecători, Întâmplător majoritatea americani expatriați, care așterneau balsamul admirației personale peste rănile provocate de uitarea publicului. Bietul Balestier fusese unul dintre ei. William Morton Fullerton, un ziarist chipeș și foarte deștept care se mutase de la Boston la Londra În 1890 și obținuse rapid un post la The Times, Îl ajutase să umple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
refacă, fără să Îl cuprindă greața. „Huo! Huo!“ Probabil va strânge din dinți și o va face. Pentru actori și pentru ideea de onoare profesională, va mai face o „tăietură“, ultima, În textul deja sângerând și plin de cicatricele nenumăratelor răni de același fel. Nu Își făcea nici o iluzie că această bâjbâială chirurgicală avea să salveze spectacolul de la a deveni un eșec comercial; și dacă, printr-o minune, Îl salva, aceasta nu avea să Îi schimbe hotărârea de a nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
spate și râse din tot sufletul. Mulțumit de replica sa spirituală, Henry i se alătură. Ulterior, amintindu-și acest moment plăcut pe drumul spre casă, Își spuse că, dacă era capabil să glumească pe tema lui Guy Domville, Însemna că rana lăsată În sufletul său de eșecul piesei era, În fine, vindecată. 5 La fârșitul primăverii, În anul următor, 1896, se mută În căsuța lui Blomfield din Playden, pe care o Închiriase pentru trei luni, la un preț foarte convenabil. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

să fiu. În mijlocul tuturor. Și acolo să îmi cânte insectele mărunte ce mișună. Sunt unde vreau să fiu. Pentru că fac ceva. Lupt. Atunci când eram mică am citit o carte. "Lux cristalin". Nobil. Lumina soarelui mi-a ajuns. Mi-a uns rănile și m-a ocrotit de frig. Mi-a iubit pielea până când a intrat în mine și de atunci nu am mai putut-o scoate. Am de atunci un singur rând de piele, nemuritor, ce va exista chiar și după ce soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
rău! Nu e vina ta. Vru să o atingă. Stai așa! Remarcă o tăietură adâncă pe obrazul ei, și una pe braț. Dumnezeule! Cum de n-am văzut? Stai jos, vin imediat. Îi șterse dâra de sânge și îi bandajă rana. E mai bine? Da. Mult mai bine. Ar trebui să chemăm un doctor, ceva. Nici gând. Sigur? Mai întâi, ar fi drăguț să-mi mai aduci o cană. Vrei? Când se întoarse Doru, Amanda plecase. O parte din el se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]