11,591 matches
-
Țarinei Charlotte a Prusiei. Charlotte a fost fiica lui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a Louisei de Mecklenburg-Strelitz. După căsătorie a luat numele de Alexandra Feodorovna. După decesul tatălui său în 1864, Karl i-a succedat la tron. Cuplul nu a avut copii, probabil din cauza homosexualității lui Karl. Karl a devenit obiect al scandalurilor de câteva ori din cauza apropierii sale de diferiți bărbați. Cel mai notoriu dintre acestea a fost americanul Charles Woodcock, fost șambelan pe care Karl
Carol de Württemberg () [Corola-website/Science/322228_a_323557]
-
a-și apăra dreptul lor la independență. Prasutag era mai în vârstă decât soția sa și a trăit o viață lungă. Pentru a-și păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comoștenitor al tronului pe imperatorul roman. A "tolera" independența regatelor unite era o practică romană normală cu condiția că regatul se lăsa ca moștenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia Și
Boudica () [Corola-website/Science/322268_a_323597]
-
după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia Și Galatia (Galația). La fel, Legea romană permitea lăsarea moștenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la Imperiul Roman. Pământul și averea au fost confiscate. Averea nobililor și a robilor erau deja egale. Potrivit lui Tacitus, Boudica a fost biciuită, iar fiicele ei au
Boudica () [Corola-website/Science/322268_a_323597]
-
alte rude. Au avut o ceremonie luterană simplă. Cuplul a avut un singur copil, Prințul Karl Franz al Prusiei (15 decembrie 1916 - 22 ianuarie 1975). Nepotul lor, Prințul Franz Wilhelm, s-a căsătorit cu Maria Vladimirovna a Rusiei, pretendentă la tronul Rusiei. După ce socrul ei, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, a abdicat, soțul ei, Joachim, n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin
Prințesa Marie-Auguste de Anhalt () [Corola-website/Science/322267_a_323596]
-
sa, Anne Eleonore de Hesse-Darmstadt. Sophie Amalie s-a căsătorit cu Prințul Frederic la Castelul Glücksburg la 1 octombrie 1643 și a trăit în Bremen. Căsătoria a fost aranjată în 1640; el era arhiepiscop de Bremen și nu moștenitor al tronului. În 1646-47, au trăit în circumstanțe umile în Flensborg înainte ca Frederic să fie declarat moștenitor. Sophie Amalie a devenit regină a Danemarcei în 1648. Au avut 8 copii, inclusiv pe viitorul rege Christian al V-lea al Danemarcei și
Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg () [Corola-website/Science/322277_a_323606]
-
Șahin Ghirai. În noiembrie 1776 cneazul Prozorovskiy a ajuns în Crimeea. Rușii au ocupat cetățile din Crimeea revenite Rusiei conform cu Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, fără nicio opunere. Turcii au fost nevoiți să se retragă, Devlet Ghirai a fugit în Turcia, iar tronul Crimeii a fost obținut de fratele lui Sahib II Ghirai - Șahin Ghirai, în primăvara anului 1777, căruia Rusia i-a înmânat paralel 50.000 ruble și o pensie anuală de 1.000 ruble pe lună. Noul han nu se bucura
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
Portugaliei și membră a Casei de Braganza prin naștere. Până la nașterea fratelui ei Miguel, Duce de Braganza, Maria a deținut titlul de Prințesa Regală a Portugaliei. Prin căsătoria cu Alfonso Carlos de Bourbon, Duce de San Jaime, pretendent carlist la tronul Spaniei, Maria a avut titulatura de regina a Spaniei, Franței și Navarei.
Infanta Maria das Neves a Portugaliei () [Corola-website/Science/322320_a_323649]
-
Marie-Adélaïde a fost confirmată și proclamată drept moștenitoare la 10 iulie 1907. După decesul tatălui ei, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxemburg. După abdicarea ei de la 14 ianuarie 1919, sora ei, Charlotte de Luxemburg, i-a succedat la tron. Mare Ducesă Maria Ana a fost regentă pentru soțul ei în timpul bolii acestuia din 19 noiembrie 1908 până la 15 februarie 1912 și apoi regentă în timpul minoratului fiicei sale Marie-Adélaïde din 25 februarie 1912 până la 18 iunie 1912. Marea Ducesă Maria
Marie Anne a Portugaliei () [Corola-website/Science/322324_a_323653]
-
(11 martie 1725 - 13 iulie 1807) a fost cardinal romano catolic și al patrulea pretendent iacobit la tronul Angliei, Scoției și Irlandei. Spre deosebire de tatăl său James Francis Edward Stuart și fratele său Charles Edward Stuart, Henry nu a făcut nici un efort să capete tronul. După decesul lui Charles în ianuarie 1788, papalitatea nu l-a recunoscut pe Henry
Henry Benedict Stuart () [Corola-website/Science/322332_a_323661]
-
13 iulie 1807) a fost cardinal romano catolic și al patrulea pretendent iacobit la tronul Angliei, Scoției și Irlandei. Spre deosebire de tatăl său James Francis Edward Stuart și fratele său Charles Edward Stuart, Henry nu a făcut nici un efort să capete tronul. După decesul lui Charles în ianuarie 1788, papalitatea nu l-a recunoscut pe Henry ca fiind conducătorul Angliei, Scoției și Irlandei, însă se referea la el numindu-l Cardinalul Duce de York. Și-a petrecut viața în Statele Papale și
Henry Benedict Stuart () [Corola-website/Science/322332_a_323661]
-
ultimul Prinț Moștenitor al Bavariei. Titlul său întreg a fost "Înălțimea Sa Regală Rupprecht Maria Luitpold Ferdinand, Prinț Moștenitor de Bavaria, Duce de Bavaria, de Franconia și de Swabia, Conte Palatin de Rin". De asemenea, a fost moștenitorul iacobit la tronul Angliei, Irlandei, Scoției și Franței de la decesul mamei sale în 1919 sub numele de Robert I și IV. Rupert s-a născut la München și a fost primul copil din cei treisprezece ai regelui Ludwig al III-lea, ultimul rege
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
când atât regele Ludwig al II-lea al Bavariei cât și succesorul său Otto au fost declarați nebuni în 1886. În urma acestor evenimente, poziția lui Rupert s-a schimbat, deoarece a devenit clar că într-o zi el va moșteni tronul Bavariei. După absolvirea liceului, a intrat ca sublocotenet în armata bavareză. Și-a întrerupt cariera militară pentru a studia la universitățile din München și Berlin din 1889 până în 1891. A fost avansat la rangul de colonel și a devenit ofițer
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
viitoarele conferințe de pace și a respins blamarea că împăratul Wilhelm al II-lea a fost de vină pentru Primul Război Mondial. În timp ce s-a opus Republicii de la Weimar și nu a renunțat niciodată la drepturile sale de succesiune la tron, Rupprecht și-a imaginat o monarhie constituțională pentru Bavaria. După decesul tatălui său în octombrie 1921, Rupprecht și-a declarat pretenția la tron. A devenit șeful Casei de Wittelsbach. A format "Wittelsbacher Ausgleichfond" în 1923, care a reprezentat un acord
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
s-a opus Republicii de la Weimar și nu a renunțat niciodată la drepturile sale de succesiune la tron, Rupprecht și-a imaginat o monarhie constituțională pentru Bavaria. După decesul tatălui său în octombrie 1921, Rupprecht și-a declarat pretenția la tron. A devenit șeful Casei de Wittelsbach. A format "Wittelsbacher Ausgleichfond" în 1923, care a reprezentat un acord cu statul Bavaria prin care cele mai importante palate Wittelsbach, ca Neuschwanstein și Linderhof, au rămas bavarezilor. Nu a fost niciodată ispitit să
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
două ori, prima dată cu Anna Thomae (1632-66) și a doua oară cu Barbara Kissling (1633-91), dintr-o veche familie săsească de judecători regali. În 1661, când a participat la o misiune diplomatică la tabăra otomană implicată în disputele pentru tron, conducătorul otoman Ali Pașa i-a oferit titlul de Principe al Transilvaniei, încercând astfel să câștige simpatiile sașilor. Petrus a refuzat oferta. Fiul lui Petrus, Georg Soterius (cel bătrân) s-a născut înainte de 1673 în Bodendorf (Bunești). A urmat gimnaziul
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
a lui Dusan s-a fragmentat într-un conglomerat de principate, dintre care unele nu au recunoscut nici nominal domnia sa. Prima provocare majoră pentru Ștefan Uros a fost reprezentată de către unchiul său, Simeon Uros Paleologul, care a încercat să ocupe tronul în 1356. Învins, Simeon Uros s-a retras în Tesalia și Epir, unde a continuat să păstreze titlul de "împărat al românilor și sârbilor". Poziția lui Ștefan Uros nu a fost ajutată nici de mama sa Elenă, care a început
Ștefan Uroș al V-lea al Serbiei () [Corola-website/Science/329614_a_330943]
-
început să conducă autonom la Serres, în alianță cu Jovan Uglješa. O poziție asemănătoare de autonomie a fost asumată de către familiile Dejanovic, Balșić, Nikola Altomanović și fratele lui Uglješa, Vukašin Mrnjavčević. În 1365, acesta din urmă s-a asociat la tron că rege a lui Ștefan Uros. La sfarsitul domniei sale numai terenurile de sub controlul direct al lui Ștefan Uros au fost cele dintre munții Sar și Dunăre. Ștefan Uros al V-lea a murit fără copii, în decembrie 1371, după ce o
Ștefan Uroș al V-lea al Serbiei () [Corola-website/Science/329614_a_330943]
-
multe funcții de conducere în Regatul Ungariei. Almos a fost duce al Slavoniei între 1084 și 1091, iar între 1091 și 1095 a devenit duce al Croației. Unchiul lui, regele Ungariei Ladislau I dorea ca Álmos să îi urmeze la tron, iar pe Corea să îl preoțească și să îl ridice la rangul de episcop. În 1095, regele Ladislau l-a numit moștenitor pe nepotul lui, regele Croației, Álmos. Cum Coloman nu era deloc atras de cariera de episcop, a fugit
Prințul Álmos () [Corola-website/Science/329649_a_330978]
-
îl ridice la rangul de episcop. În 1095, regele Ladislau l-a numit moștenitor pe nepotul lui, regele Croației, Álmos. Cum Coloman nu era deloc atras de cariera de episcop, a fugit în Polonia, unde a căutat sprijin pentru ocuparea tronului. El a revenit în țară după moartea lui Ladislau și a devenit rege al Ungariei. Pe fratele său, Álmos, regele Coloman l-a numit duce de Nitra, ceea ce îi conferea acestuia dreptul să conducă o treime din regat. În acest
Prințul Álmos () [Corola-website/Science/329649_a_330978]
-
Svačić, a unificat Croația până la râul Drava prin incorporarea Sloavoniei și l-a alungat pe Almos din teritoriile controlate. În 1097, în bătălia de la Muntele Gvozd, regele maghiar Colomar l-a învins pe Petar și a s-a urcat pe tronul croat, cele două coroane fiind unite într-o uniune personală care avea să reziste până la încheierea primei conflagrații mondiale. Álmos, după ce a primit sprijin din partea germanilor și boemienilor a intrat în conflict cu fratele său în 1098. Pe 21 august
Prințul Álmos () [Corola-website/Science/329649_a_330978]
-
în anul 1881 catedrala a fost din nou modificată, ajungând la forma ei actuală. În anul 1968 catedrala din Aachen a intrat în patrimoniul mondial UNESCO . Printre cele mai faimoase atracții ale catedralei din Aachen se numără "Crucea lui Lothar", "Tronul lui Carol cel Mare", "Candelabrul lui Barbarossa" și "Bustul lui Carol cel Mare", precum și mormântul său.
Domul din Aachen () [Corola-website/Science/329654_a_330983]
-
de detențiune și exil la Kerak, în Transiordania, În anul 1377 când sultanul al-Ashraf Sha'ban,a fost detronat și asasinat, complotiști mameluci din regimentul Al Burdjiya (adică din citadela orașului Cairo,ar. burdj, plural abradj) l-au urcat pe tron pe copilul său, de 7 ani, al-Mansur Ăla ad-Din Ali ibn Sha'ban. După decesul acestuia i-a urmat la domnie fratele său mai tânăr,Aș Salih Salah ad-Din Hadji ÎI ibn Sha'aban. Barkuk era membru al facțiunii la
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
si a preluat puterea în țară, luându-și titlul de „Malik az-Zahir”. Regimul instalat de el și de urmașii săi, numiți Burdjiți, a fost la fel de arbitrar că și cel precedent. Pentru a-și întări puterea, încă înainte de a urca pe tron, în 1380, Barkuk a procedat la o împărțire administrativă a Egiptului rural după modelul sirian în trei "niyăbat al saltanat",cu centrele la Alexandria,Damanhur și Asyut, de asemenea a localizat și adus în Egipt cu ajutorul aceluiaș negustor de sclavi
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
egipteană. După ce în anii 1386-1387 Barkuk a trebuit sa reprime în fașa o mișcare de revoltă din Damasc inspirată de câțiva juriști din jurul lui Ahmed az-Zahir, si numită de aceea „revoltă zahirită”, în anul 1389 el a fost înlăturat de pe tron de o altă rebeliune pornită, de această dată,din nordul Siriei, condusă de guvernatorii din Malatya și Aleppo - Mintash, si, resepctiv,Yalbogha al-Nasiri, și susținută de turkmeni anatolieni. În locul său a fost readus pe tron predecesorul său, Al Salih Hadji
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
el a fost înlăturat de pe tron de o altă rebeliune pornită, de această dată,din nordul Siriei, condusă de guvernatorii din Malatya și Aleppo - Mintash, si, resepctiv,Yalbogha al-Nasiri, și susținută de turkmeni anatolieni. În locul său a fost readus pe tron predecesorul său, Al Salih Hadji al II-lea, care a primit acum și numele de al-Muzaffar. După înfrângerea sub zidurile capitalei la 6 mai 1389. Fiind prins, Barkuk a fost închis la Kerak, la est de Iordan.In Egipt a
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]