15,723 matches
-
ani încoace, nu reușim să avem un gazon ca lumea. Și dacă o să se înfăptuiască minunea să-l vedem măcar început pe plaiurile pe care paște astăzi legendara vacă federală, să-i zicem Cîmp Nou. Asta ne va reliefa ginta latină și va dovedi că ni s-a acrit de cîmpuri vechi, de bălării și de abureala șefilor din sport. noiembrie 2004 Egalii lui Apula Apula Edela Bete, 18 ani, portar armean de origine cameruneză, a obținut o remiză cu România
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
într-o unică direcție (dinspre prezent, înspre cea mai îndepărtată perioadă explorată). Noțiunea de imaginar devine relevantă și stabilă abia în secolele I-IV d.Ch., în contexte ritualice romane, cu evidentă relevanță politică, dar și în forme lingvistice grecești și latine strict circumscrise. Modificarea condițiilor ei de existență după anul 330, odată cu afirmarea în "imperiul greco-roman" (Paul Veyne) a unui al doilea centru de putere, Constantinopolul, ne impune o prospectare mai adâncă, înspre texte de filosofie clasică, din secolele V-IV
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mare decât s-ar fi putut crede inițial. Se impune de aceea în etapa următoare o sondare mai adâncă, și anume către cetatea greacă, pentru a căuta noțiunile și ritualurile care pot lumina dinspre trecut semnificația formei primare a cuvântului latin. Totodată, textele clasice grecești revelă la rândul lor un mod de a reflecta asupra valorilor comune și mai ales asupra politicului, dezvoltat în paralel cu "filosofia" și cu teleologia ceremonialurilor publice. Două rădăcini regăsim așadar aici: una, în ritualul funerar
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Georges Dumézil în relație cu ritualul și cu simbolismul, dar nu din cauza unui împrumut metodologic operat aici. Este adevărat că, prin natura observației, pun în lumină rolul componentelor ritualice în raport cu semnificația simbolică și cu denotația cuvântului "imaginar" (în formele sale latine). Ceea ce rezultă însă din analiza unor texte ale cetății antice despre politic și a reprezentărilor puterii în imperiul creștin nu întâlnește conținutul social al sistemului lui Dumézil. Urmez mai curând linia care îl desparte pe Durand de teoria societăților indo-europene
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o entitate abstractă, structurală (gândirea colectivă), spre diferență de "politica-adevăr", caracterizată de angajament asumat explicit, atât la nivelul discursului care poate produce efecte imediate, cât și al gestionării propriu-zise a vieții cetății (23-33). Într-un volum dedicat antichității grecești și latine, pentru că îi servește în propria analiză, Moses I. Finley exploatează diferențele de sens dintre noțiunile moderne politics și policy: primul denumește modalitățile oficiale de a conduce un stat, precum și pe funcționarii cu ajutorul cărora sunt luate deciziile pentru activitatea de guvernare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și ele, după câte cunoaștem acum, de diferite reprezentări, preluate și sedimentate în formele ulterioare de organizare politică, dar și în imaginarul colectiv. Continuitatea le-a fost asigurată și prin intermediul textelor de filosofie, transmise dinspre lumea greacă înspre cea romană (latină) și nu doar, astfel încât au putut constitui, la un anumit nivel de interpretare (neoplatonismul, gândirea stoică), o sumă de numitori comuni ai politicului, chiar atunci când, sub influența unei alte religii, paradigma guvernării s-a transformat (spre exemplu, la trecerea de la
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
multiple contexte, domenii și discipline? În ce relație semantică a stat el cu ceilalți termeni din propria familie lexicală, precum "imaginea" și "imaginația"? Dar cu cetatea filosofilor, cu instituțiile puterii sau cu comunitatea? În ciuda dispariției din vocabularul politic al limbii latine târzii (odată cu funus imaginarium, despre care vorbeam anterior și căruia îi vom dedica o analiză atentă), cum de a revenit conceptul atât de puternic în cultura modernă și în științele contemporane, după ce a fost definit negativ în discursul raționalist al
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care ni-l indică numeroasele studii dedicate istoriei și chiar teoriei lui, precum și modul în care constatăm că se manifestă? Dar între acesta și cultura, respectiv credințele grecești, care i-au dat inclusiv o funcție civică? Cuvântul-pivot al familiei lexicale latine a imaginarului, imago, s-a format pe baza rădăcinii imitor, care implica noțiunea complexă și ambiguă de "real": pe de o parte, modelul exista efectiv pentru receptor, însă la fel de relevantă era și proiecția lui subiectivă. Termenul latin echivala într-o
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
al familiei lexicale latine a imaginarului, imago, s-a format pe baza rădăcinii imitor, care implica noțiunea complexă și ambiguă de "real": pe de o parte, modelul exista efectiv pentru receptor, însă la fel de relevantă era și proiecția lui subiectivă. Termenul latin echivala într-o bună măsură termenii grecești, care numeau "copia imperfectă a unui model". Imaginea (uneori eídōlon, alteori eίkōn; și altele) nu căuta așadar să copieze, cum făcea "dublul" (kolossós, asociat însă uneori și cu fantasma
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dată într-un mod nealterat, pentru că ea este însoțită de un travaliu de recunoaștere, fie prin anticipare (prólēpsis), fie prin trimitere în urmă (analēpsis). Dacă diferă ceva anume, fundamental, la cele două concepții asupra imaginii, ambele cunoscute de latini, este modul de constituire a mediului ambiant al imaginii și, prin urmare, și a reprezentărilor propriu-zise (Boulogne 43-44). La Plotin, în Enneade (Despre frumos 1, I.6), regăsim o critică radicală la adresa concepției estetice generale a grecilor - preluată de romani
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
actul fondării orașului − amintite prin aducerea în cadrul cortegiului care însoțește catafalcul imperial a unei măști de ceară, privite ca fiind a miticului Romulus. Deși cu o vocație universalistă indiscutabilă, întărită de întreaga suită a cuceririlor și de civilizația construită de latini, gândirea politică romană caută repere proprii în istoria lumii, într-un mod legitim(ant), așa cum are nevoie discursul ei triumfalist și pragmatic. În vechea Grecie, faptele trecute erau ordonate după genealogii, cum apreciază Vernant (Mit și gândire 142), nu după
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
antice. Phantasía, noțiune introdusă de Platon în vocabularul filosofic, cu sensul de "apariție", "iluzie" sau "imaginație" - așa cum apare în doar cele șapte ocurențe ale sale din dialogurile Politeía, Theaitetos și Sofistul (Follon 3-11) −, ajunge în preluarea latină să interfereze implicit cu memoria (apelul la modelele istorice din trecut), noțiune consacrată de retorica romană drept al cincilea element al sistemului retoric, tot astfel cum, la nivel semantic sau simbolic, eikōn întâlnește historia, iar mŷthos, narratio exemplară. Constelația semantică
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
corpului defunct, funus in corpore (chiar atunci când era repatriată doar cenușa împăratului) și ale obiectului-manechin din ceară, funus in effigie. Autorul acestei pasionante anchete istorice și filologice (la care vom mai face apel), în baza textelor grecești și (mai ales) latine, atrage atenția asupra faptului că expresia funerară nu denumea doar actul arderii pe rug a corpului sau (rar) înhumarea, ci chiar evenimentul funerar în ansamblu și că ea trimitea la gesturi și comportamente specializate pentru momentul ritualic respectiv 18. Noțiunea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a ritualului popular de aniversare anuală a Romei, printr-o mișcare firească, s-ar zice, dacă ținem cont de modul în care își stabilise autocrația rolul și funcțiile de reprezentare. Atât poeții principatului, începând cu Virgiliu, cât și emisiile monetare latine, atât țesutul urban al traseelor puterii, cât și scenografia arhitecturală care deservea ceremonialurile atestă grija pe care populus romanus și în special puterea au avut-o pentru (re)scrierea atentă a trecutului, în toate formele posibile, abstracte sau materiale. Trimiterea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care comunitatea are un rol de atestare și de memorare. Funus imaginarium este, ca ritual, complementul nu doar al lui adventus (primirea) și al cortegiului triumfal, ci, parțial, și al manifestării publice în Hipodrom a puterii romanilor. Politicul în cetatea latină nu este încadrat doar de teorie și de simbolismul ceremonialurilor care îl au ca actor principal pe împărat. Prezența manifestă a comunității, în orice acțiune spectaculară a puterii, îi alocă și dreptul de facto de a fi o voce la fel de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
comercial dinamic, avea o viață spirituală conservatoare la data reconstrucției sale ca oraș imperial - cum demonstrează Dagron). Valoarea simbolică a cuvântului, câștigată prin contextualizarea ritualică, se va transforma nu pe structura civilizației urbane romane, ci mai degrabă datorită reconectării spiritualității latine la matricea elenă și a modificării gândirii imperiale. Precum un cursor care a glisat de la est la vest și înapoi, într-un schimb creator (teza lui Paul Veyne, exprimată prin formula imperiului "greco-latin"), noțiunea de imagine trece mai întâi de la
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
organizeze într-o rețea dinamică, într-un "système du vivant" (Thomas, "Introduction" 18), caracterizat de mișcare și ritm. Faptul că este posibil să sondăm atât de adânc pentru a-i afla rădăcinile, până la confluența a două bazine semantice (grec și latin) generoase și complementare, demonstrează forța acestei lumi interioare a mentalului colectiv, de a cuprinde și de a ordona câmpuri discursive și structuri imaginative corespunzătoare lor, complexe și productive. Studiul genealogic relevă capacitatea imaginarului colectiv de a păstra, de a arhiva
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în discursul identitar, dar și în discursul științific despre imaginar - pe care îl putem înțelege ca fiind mai complex decât o simplă paradigmă operatorie, cu diferite variabile specifice (imagini fanteziste, simboluri etc.). Sondarea arheologică ne conduce către textele (grecești și latine) care pun termenul în relație atât cu funcția creativă a spiritului uman, imaginația − subst. φαντασία, adj. φαντασιώδης, φανταστικός, respectiv subst. imaginatio, implicit cu adj. imaginarius −, cât și cu plăsmuirea și reprezentarea, imaginea − φάντασμα și είκος, respectiv imago, chiar cu sensul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
la rândul său, al timpului. Într-un larg bazin al confluențelor semantice, derivat din observațiile precedente, între historiae și tempus se poate realiza o grefă, dat fiind că în cazul acestuia din urmă, și varianta lingvistică greacă (κρόνος), și cea latină cuprind, pentru majoritatea sensurilor, ideea de periodicizare, de marcaje temporale (aspect important pentru înregistrarea trecutului și reprezentarea lui prin povestirea istorică). În vecinătatea termenului care denumește timpul, în latină cel puțin, se regăsesc două familii de cuvinte, derivate prima din
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
câmpului semantic, cu relevanță stilistică și retorică, s-a manifestat decisiv în timp în favoarea configurării noțiunii de imaginar. Substanța ei s-a decantat pe corpusul lingvistic oferit de familiile de cuvinte din cele două limbi europene antice (greacă veche și latină) și a devenit o unitate semnificantă atât de complexă, încât, în studiile contemporane de specialitate, imaginarul este definit drept o ordine simbolică, ce trimite la ordinea realităților − simbolizantul său global (Dubois 35). În cadrul analizei dedicate lui, majoritatea termenilor din familiile
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
semantic al imaginarului cu diverse alte analize teoretice, este cea a imaginației și a complementului său, imaginea. Nu altfel decât în legătură cu imaginarul politicului, dar și cu arhetipul, mitul și simbolul. * Dat fiind că adjectivele din greaca veche - φαντασιώδης, φανταστικός -, respectiv latină - imaginarius - sunt derivate din substantivele phantasia (pentru care voi folosi în continuare transcrierea în alfabet latin), respectiv imaginatio, analiza de față caută să revadă semnificațiile dezvoltate în timp ale termenului de imaginație, într-o selecție orientată, precum și rolul jucat de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginea. Nu altfel decât în legătură cu imaginarul politicului, dar și cu arhetipul, mitul și simbolul. * Dat fiind că adjectivele din greaca veche - φαντασιώδης, φανταστικός -, respectiv latină - imaginarius - sunt derivate din substantivele phantasia (pentru care voi folosi în continuare transcrierea în alfabet latin), respectiv imaginatio, analiza de față caută să revadă semnificațiile dezvoltate în timp ale termenului de imaginație, într-o selecție orientată, precum și rolul jucat de funcția imaginativă în configurarea sistemului imaginarului. O primă relație care se impune a fi abordată este
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dicționarul fraților Grimm (10-11). Unii scriitori medievali (traducătorii lui Aristotel, dar și Albert cel Mare și Toma d'Aquino) adoptă un lexic grecizant (notația fiind fantasia), ce urmărește astfel menținerea semantismului original al cuvântului; în schimb, alți scriitori de limbă latină înțeleg phantasia negativ, ca vana phantasia, precum somnul (phantasia somnialis) sau, chiar mai mult, ca phantasia diabolica, în timp ce "imaginația" este atribuită mai mult trupului și relațiilor lui cu lumea obiectuală (Ferraris 12). Practic, începând cu secolul XII, se recurge la
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
am urmărit ceremonialul roman al glorificării, pe care l-am corelat cu diverse aspecte ale ritualului similar din cetatea greacă, dar și cu scurte analize ale unor noțiuni învecinate semantic și conceptual sau înrudite lexical (prezente în texte gecești și latine), în a doua sondare am căutat să prezint unele elemente de teorie, la Platon și la Aristotel, care au putut modela viziunea asupra exercițiului puterii în lumea greco-romană și ulterior în cea creștină. În a treia sondare în istoria conceptelor
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de înfruntare în timpul Comnenilor, spre exemplu, între o elită clericală constantinopolitană și o oligarhie a aristocrației laice. Oncțiunea "vetero-testamentară" (ceea ce asigura și caracterul de sacerdot al autocratului), invocată după înfrângerea din 1204 și după instaurarea la Constantinopol a pasagerului Imperiu latin, rămâne o chestiune mai mult ritualică − sancțiune în imaginar și în "sistemul semiotic al puterii" (după cum îl numea Le Goff) pentru neajunsurile de imagine provocate în timpul crizei icoanelor, din secolele VIII-IX (Dagron, Empereur 26). În siajul episodului iconoclast (încheiat în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]