10,695 matches
-
aproape doi ani, la 1 mai 1908, a fost numit provizoriu judecător la ocolul Slobozia, din județul Brăila, iar la 18 martie 1910, confirmat definitiv în această calitate, la același ocol. La 1 septembrie 1911, a fost numit permanent la ocolul Huși (II rural) iar în aprilie 1912, transferat, ca judecător la Fălciu. La 21 noiembrie 1917, a fost, din nou, avansat la gradul de președinte și detașat la tribunalul Olt, ocupând în urmă, succesiv, aceeași funcție și la tribunalele Bălți
Eugen Petit () [Corola-website/Science/310633_a_311962]
-
supună Moldova. A trecut Carpații Orientali pe Valea Trotușului, a trecut prin orașul Roman pe care l-a jefuit și incendiat și apoi a luat drumul Sucevei, unde-l aștepta Ștefan cel Mare cu oastea moldovenească. Au făcut un mic ocol la Baia în ziua de 14 decembrie 1467, unde oastea ungurească a început să prade localitatea, iar spre seara oștenii unguri erau deja beți. În acea noapte, Ștefan cel Mare a intrat în Baia cu oastea sa și i-a
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
S Părău-Comăna de Jos, DJ 104N Comăna de Jos-Comăna de Sus, apoi drumul forestier de pe valea Comănii. Rezervația cuprinde peștera (golul subteran), suprafața de teren situată la exterior, reprezentată de parcelele silvice %93, %96, %97 din U.P.V Comana, Ocolul Silvic Măieruș, precum și o zonă de pășune împădurită. Parcelele amenajistice sunt preluate din amenajamentul silvic întocmit în anul 1991, fiind incluse și pe harta silvică ce face parte integrantă din amenajament. Se pot realiza exploatări forestiere cu condiția menținerii permanente
Peștera Comăna () [Corola-website/Science/308920_a_310249]
-
orașul avea 5.038 locuitori, din care 2.344 bărbați și 2.694 femei, fiind a treia localitate din județ ca număr de locuitori după orașele Cernăuți și Sadagura. În perioada interbelică au funcționat aici o pretură, o judecătorie de ocol, un comisariat de poliție, o gară (pe linia Jurcăuți - Vrânceni), un serviciu sanitar, un oficiu P.T.T. și un oficiu telefonic. Orașul era industrializat, aici existând câteva fabrici mici de uleiuri vegetale, o moară cu aburi și câteva bănci. Comerțul local
Zastavna () [Corola-website/Science/309331_a_310660]
-
zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălti, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, sătul Tatarburnu făcea parte din Ocolul Achermanului a Ținutului Bender . Ca urmare a anexării Bugeacului de către ruși, musulmanii turco-tătari au părăsit acest teritoriu și s-au stabilit în Dobrogea și în Bulgaria. Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit stabilirea în sudul
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
acestea, primește din stânga un afluent cu curs temporar, lung de 700 m. Suprafață: 10 ha, la care se adaugă alte 85 ha zonă tampon, totalizând împreună 95 ha. Terenul este majoritar proprietate de stat (păduri, stâncării neproductive), aflat în administrația Ocolului Silvic Romsilva, la care se adaugă o suprafață redusă (pășuni și fânețe) aflată în proprietate particulară.
Cheile Poșăgii () [Corola-website/Science/309402_a_310731]
-
agricolă de 13.928 ha, din care 9.234 ha suprafață arabilă, 3.483 ha pășuni, 1.211 ha vii și livezi. Fondul forestier deține 2.300 ha, din care 1,5 ha proprietate privată, iar restul este în proprietatea Ocolului Silvic Băneasa. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Lipnița se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,25%). Principalele minorități sunt cele de turci (6
Comuna Lipnița, Constanța () [Corola-website/Science/310375_a_311704]
-
în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase și nămol de Dorna. Localitatea Vatra Dornei se dezvoltă începând din secolul al XVIII-lea în jurul stațiunii balneare și concomitent cu aceasta. Până în anul 1774 Dorna este dependentă de Ocolul Câmpulung și din această cauză nu are nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu și vornic sau primar este dobândit abia în anul 1823, dar localitatea continuă să existe sub suzeranitatea vornicului de Câmpulung până în 1853. În anii
Vatra Dornei () [Corola-website/Science/297022_a_298351]
-
o activitate recreativă care, în zona Munților Maramureș, întrunește condiții deosebite având în vedere: Avându-se în vedere valoarea ridicată cinegetică a zonei, bazinul Vaser a fost dotat cu două cabane vânătorești la Făina și Novăț. Fondul de vânătoare aparține Ocolului Silvic Vișeu de Sus. Din statistici rezultă că, pe primul loc se află iepurele urmat de cerbi, căprioare și mistreți. Din efectivul de vânat rezultă o individualizare a iepurelui, care se situează pe primul loc cu 780 exemplare, urmat fiind
Vișeu de Sus () [Corola-website/Science/297021_a_298350]
-
o populație de 2470 locuitori, din care câțiva evrei. Pe atunci, existau la Găești 12 străzi: Catanele, Mandrila, Găeștii de Sus, Vaideeasca, Bobeanca, Fusescu, Ulița Gării, Strada Noua, Cioflecu, Straosti, Strada Târgoviștei și Strada București. Aici era reședința judecătoriei de ocol si a medicului de arondisment al plășilor Cobia și Dâmbovița (deși Găeștiul era oficial comună urbană a plășii Cobia). Mai sunt consemnate o stație telegrafică, o stație de cale ferată pe linia București-Pitești, 2 școli primare urbane (una de băieți
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
în 15 circumscripții electorale "vaalipiiri", 15 zone de concentrație a forței de muncă "työvoima- ja elinkeinokeskus". În capitala provinciilor funcționeză administrația regională ("Lääninhallitus", "Länsstyrelse") condusă de un prefect ("Maaherra", "Landshövding"). Finlanda, țara pădurilor și a lacurilor, este împărțită în numeroase ocoale silvice și de vânătoare "metsäpiiri". Biserica evanghelico-luterană are împărțire administrativă proprie: 9 eparhii sau dieceze ("hiippakunta"), și 576 de parohii ("seurakunta"). O unitate administrativă mai veche era protopopiatul ("rovastikunta"). Tot învechite sunt și următoarele unități administrative: comitatul ("vapaaherrakunta") și districtul
Subdiviziunile Finlandei () [Corola-website/Science/305059_a_306388]
-
Din 1861 în Durlesti funcționează o școală parohială bisericească, în 1867 învățau 19 băieți și 3 fețe. În 1872 se deschide o școală populară cu o singură clasă. Potrivit rezultatelor recensământului din 1774 la Durlești, sat care făcea parte din ocolul Bacovăț, erau 43 de case. Toți proprietarii caselor erau trecuți la categoria rufeturilor - contribuabili scutiți de plată birului și de unele prestații către stat, plătind în schimb dajdie, adică impozit în bani. Erau 29 de călărași serdărești, slujitori care executau
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
1.19% - ruși, 0.00% - găgăuzi, 0.04% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.00% - țigani, 0.29% - alte etnii. În prezent în satul Cuhureștii de Sus există 788 gospodării casnice, asociații agricole "Olver-agro SRL" și "Ervas-agro SRL", ocol silvic, moară, oloiniță, filiala băncii comerciale "Banca de Economii", spital de circumscripție, școala profesionala polivalentă Nr.2, liceu teoretic, cinematograf, 4 biblioteci, 2 farmacii, farmacie veterinara, oficiu poștal, secție de poliție, parc, stadion. În Cuhureștii de Sus, se află Conacul
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
a avut loc la 1 iunie 1667. Referitor la proveniența denumirii sunt două versiuni: În literatura de specialitate nimeni din autori nu se referă la denumirea acestui sat. De la început și până la anul 1817 teritorial-administrativ satul a fost în componența Ocolului Nistrean de jos al Ținutului Orhei. Ulterior localitatea Cobusca Veche împreună cu alte sate a fost transferată în Ținutul Tighina (mai târziu - județ). Conform informațiilor particulare la localnicii satului în anul 1783 au construit biserica din lemn, reconstruită în 1868. Mai
Cobusca Veche, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305130_a_306459]
-
deținea 550 de fălci de fâneață, 500 de fălci de pământ arabil, 350 de fălci de imaș, 1 heleșteu, 1 moară, 3 livezi. Ralli avea 750 de fălci de fâneață și 300 de fălci de pământ arabil. Teritorial satul aparținea Ocolului de Mijloc, Ținutul Hotin. Ulterior Corjeuții devin proprietatea generalului I. Nicoriță. Se presupune că în acea perioadă s-a construit o ratușă cu han, baie, o dugheană, grajduri. În 1820 biserica este reconstruită din piatră. În 1859 în sat erau
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
ascundă prin păduri, la 25 dec. 1772, administrația militară rusă înregistrează aici 32 de gospodării și le supun la bir. Aceste date aproape coincid și cu cele ale recensănоntului populației Moldovei din 1774, din care aflăm că s. Hrămăncăuti din ocolul Mijlociu țin. Hotin avea o sumă totală de case de 36, dar, deși 2 sunt scutite de bir, 34 de oameni rămîn birnici. Aflăm și lista lor, care au nume de familie Toma, Vatamanu, Gogian, Bоrcă, Moraru, Josu, Cojocaru, Căldare
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
la 21 apr. 1835, cînd preot în sat era Constantin Cunițchi în vîrstă de 60 de ani, diac - Teodor Gherbonoschi, iar dascăl - lacob Colibaba.După recensămîntul din 1817 s. Hrimăncăuți cu seliștea Hrubna(seliște- sat vechi,desființat), se afla în ocolul Ciuhurului din județul Hotin.(” Memoriile Comisiei Arhivare a Basarabiei” 1907 autor studiu I.Hallipa).Pe la 1859 Grimăncăuții erau sat mare: 200 de gospodării cu 634 de bărbați și 645 de femei, dar moșia apartinea boierilor Marazli. Ei aveau aici 4
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
vite vechi de oameni s-au păstrat, peste ani și veacuri pînă în zilele noastre. Pe de altă parte, în cursul vremii, populația s-a înnoit cu familii stamutate din alte localități și regiuni. Din 1817 consemnează pentru Horilcanii din ocolul Nistruluide Sus 87 de gospodării, moșia aparținînd de asemenia Mănăstirii “Sf. Sava” din Iași. În lunca Nistrului erau multe grădini și livezi. Locuitorii posedau semamaturi de cereale, cultivau tutunul, pescuiau, se ocupau cu păstoritul și creșterea vitelor. Aici era o
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
un nou nume - Ruorești/Răurești. În secolul XVIII localitatea a fost pângărită adesea de tătari, deoarece pe dealul dintre Sărata-Galbenă și satul Caracui trecea "hotarul lui Halil-pașa". În 1817 satul este atestat cu numele de Sărata, ce făcea parte din ocolul Hotărniceni, ținutul Codru, așeuat de-a lungul râușorului Sărata și aparține moșierului Vasile Iamandi. La recensământul din 1858 satul are de acum numele de Sărata Golbani, numărul locuitorilor este impunător de mare - 1268 de oameni; satul era divizat în partea
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
8.8 km la nord de Buțeni și 9.7 km sud-vest de Bardar. Logănești este cea mai apropiată localitate de Fundul Galbanei, dincolo de pădure la nord-vest, dar accesul către această de la Fundul Galbanei, rutier, se poate face printr-un ocol semnificativ de circa 18 km distanță, pe drumul E584 și apoi drumul R44 care duce către nord din Hîncești. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 2507 oameni, dintre care 49.94% - bărbați și 50.06% - femei. Structura
Fundul Galbenei, Hîncești () [Corola-website/Science/305180_a_306509]
-
grădini de zarzavaturi, 4 mori de vânt, poșta de cai a zemstvei, telefon, poștă. În fiecare marți se făcea târg de vite și manufactură. În ceea ce privește instituțiile administrative, acestea constituiau: reședința de voloste, postul de jandarmi, agentul sanitar, judecătoria rurală de ocol, primăria, agenția de percepție, cooperativa de consum. La 28 iunie 1940, ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov și protocolului adițional secret din 23 august 1939, Uniunea Sovietică ocupă Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. În viața poporului moldovenesc s-a produs
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
Cobani, vizavi de localitatea română Ștefănești, la o distanță de 36 km de or. Rîșcani, și 180 km de Chișinău. În trecut a fost punct vamal, în documentele vechi mai purta și numele Buteștii lui Stavru, fost boier vestit în ocolul Ciuhurului. In Valea Adâncă de aici se află un iaz cu o suprafață de peste trei ha. Din pădurea de pe câmpia Dereni bat la suprafață câteva izvoare cu apă minerală potabilă și curativă. Între stâncile de pe aceste meleaguri se așterne un
Braniște, Rîșcani () [Corola-website/Science/305199_a_306528]
-
Grigore Clichici ot Scoreni [...] au mers la hotarul ce este în șesul Bâcului, să grijească pricina moșiei Sfintei Vineri, ce se chiamă Strășeni”. În timpul recensămintului ad-hoc din 1772-1773, organizat de țariști în timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774, satul Scoreni, aflat în „ocolul Botnei”, aparținea Mănăstirii Căpriana și număra 16 case, 14 moldoveni și 2 văduve neplătitoare. Un an mai târziu, în 1774, un recensământ similar atestează Scoreni în „ocolul Cogâlnicului”, cu 24 de case, 21 dintre care birnici (plătitori de bir). La
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
1772-1773, organizat de țariști în timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774, satul Scoreni, aflat în „ocolul Botnei”, aparținea Mănăstirii Căpriana și număra 16 case, 14 moldoveni și 2 văduve neplătitoare. Un an mai târziu, în 1774, un recensământ similar atestează Scoreni în „ocolul Cogâlnicului”, cu 24 de case, 21 dintre care birnici (plătitori de bir). La 9 noiembrie 1817 în localitate este sfințită o biserică de lemn, pe temelie de piatră, având hramul Sf. Ierarh Spiridon. O altă biserică cu același hram, Sfântul
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
Climăuții de Jos cu suprafața de 668 ha este situată la sud de satul Climăuții de Jos, de-a lungul rîulețului Cușmirca în partea inferioară (afluientul drept al rîului Nistru cu lungimea de 24 km) și include în componența sa ocolul silvic Șoldănești, Climăuți, parcele 5-9; Socola, parcele 10-11; Pridnestrovscoe, parcela 1. Un deosebit interes prezintă porțiunea defileului situat în partea de jos a rîulețului, cu apă mai multă și viteza mult mai mare, care are o lungime de circa 10
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]