10,832 matches
-
a fost determinat prin semnarea Tratatului de pace de la Oradea (Nagyvárad) din 1538. Conform acestui punct de vedere naționalist, regatul Ungariei Răsăritene este predecesorul Principatului Transilvaniei, care nu exista înainte de Tratatului de la Speyer ratificat în 1571, Imperiul Habsburgic fiind succesorul Principatului Transilvaniei a căriui existență încetează în anul 1711 când voievodul Francisc Rákóczi al II-lea este înlocuit printr-un guvernator austriac. Alt punct de vedere, bazat pe sursele vremii, pe existența și succesiunea principilor transilvăneni, pe instituțiile proprii și specificitățile
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
existență încetează în anul 1711 când voievodul Francisc Rákóczi al II-lea este înlocuit printr-un guvernator austriac. Alt punct de vedere, bazat pe sursele vremii, pe existența și succesiunea principilor transilvăneni, pe instituțiile proprii și specificitățile voievodatului, consideră că Principatul Transilvaniei a existat sub diferite forme (inițial ca voievodat, în final ca arhiducat și „Mare-principat”) din secolul XII până în 1867, așa-zisul "Regat al Ungariei Răsăritene" nefiind alteva decât Principatul transilvan, mărit prin Tratatul de pace de la Oradea la părțile
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
principilor transilvăneni, pe instituțiile proprii și specificitățile voievodatului, consideră că Principatul Transilvaniei a existat sub diferite forme (inițial ca voievodat, în final ca arhiducat și „Mare-principat”) din secolul XII până în 1867, așa-zisul "Regat al Ungariei Răsăritene" nefiind alteva decât Principatul transilvan, mărit prin Tratatul de pace de la Oradea la părțile răsăritene ale regatului ungar propriu-zis, cum de altfel o arată limpede însuși textul acestui Tratat, care precizează că Ioan Sigismund Zápolya va fi recunoscut ca « "princeps Transsylvaniae et partium regni
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Gheorghe Martinuzzi și cu sprijinul sultanului Suleiman Magnificul. Începând cu anul 1541, Ungaria a fost împărțită în trei regiuni: Ungaria Regală, ai cărei nobili îl aleseseră rege pe împăratul Ferdinand, Regatul Ungariei Răsăritene, cel care avea să se transforme în Principatul Transilvaniei, și Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin), regiunea controlată de Imperiul Otoman. La jumătatea secoluli al XVI-lea, Regatul Ungariei Răsăritene era format din comitatele Máramaros, Szabolcs, Szatmár, Közép-Szolnok, Bihar, Külső-Szolnok, Békés, Csongrád, Arad, Csanád și Temesköz. Orașele mari precum Várad
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
au fost încredințate lui Ioan al II-lea Zápolya, care a renunțat la titlul regal, câștigând controlul oficial asupra Partium, al cărui control de facto îl deținuse și până atunci de altfel. Există două interpretări naționaliste: una maghiară pentru care Principatul ardelean nu este altceva și mai mult decât o parte, cea de răsărit, a Regatului maghiar, Principatul existând numai pe hârtie în textul Tratatelor de la Oradea și de la Speyer; cealaltă română pentru care Transilvania este o „țară românească” împreună cu principatele
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
oficial asupra Partium, al cărui control de facto îl deținuse și până atunci de altfel. Există două interpretări naționaliste: una maghiară pentru care Principatul ardelean nu este altceva și mai mult decât o parte, cea de răsărit, a Regatului maghiar, Principatul existând numai pe hârtie în textul Tratatelor de la Oradea și de la Speyer; cealaltă română pentru care Transilvania este o „țară românească” împreună cu principatele Moldovei și Țării Românești. Aceste două interpretări nu corespund cu sursele epocii, conform cărora Transilvania avea structuri
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Principatul ardelean nu este altceva și mai mult decât o parte, cea de răsărit, a Regatului maghiar, Principatul existând numai pe hârtie în textul Tratatelor de la Oradea și de la Speyer; cealaltă română pentru care Transilvania este o „țară românească” împreună cu principatele Moldovei și Țării Românești. Aceste două interpretări nu corespund cu sursele epocii, conform cărora Transilvania avea structuri statale, legi și oști proprii cu mult înainte de Tratatele de la Oradea și de la Speyer, nefiind deci nici o simplă parte din Ungaria, dar nici o
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
ale lui Mihai Viteazul care nu era ardelean), ci de suverani maghiari sau maghiarizați, iar românii ardeleni și credința lor ortodoxă fiind doar „tolerați” prin statutul țării denumit "Unio trium nationum". Cea mai obiectivă definiție este așadar „un voievodat apoi principat multietnic și multireligios, vasal al Regatului ungar, condus de nobili maghiari, și cuprinzând o importantă populație românească”. Prin urmare, expresia „Regatul Ungariei Răsăritene” desemnează practic Principatul Transilvaniei în cea mai mare extindere a sa, care, în schimbul tributului plătit ca vasali
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
țării denumit "Unio trium nationum". Cea mai obiectivă definiție este așadar „un voievodat apoi principat multietnic și multireligios, vasal al Regatului ungar, condus de nobili maghiari, și cuprinzând o importantă populație românească”. Prin urmare, expresia „Regatul Ungariei Răsăritene” desemnează practic Principatul Transilvaniei în cea mai mare extindere a sa, care, în schimbul tributului plătit ca vasali ai Imperiului Otoman s-a bucurat de un grad de autonomie ridicat, intrând în jocul sferelor de influență austriacă și otomană pentru mai mult de două
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
a opri o incursiune a tătarilor la hotarele de sud ale statului. În anul următor (1595) a avut mai mult succes, obținând victoria în Bătălia de la Țuțora și ajutându-l astfel pe Ieremia Movilă (pol. Jeremi Mohyła) să obțină tronul Principatului Moldovei. În 1600 a luptat împotriva lui Mihai Viteazul (pol. Michal Waleczny), voievodul Țării Românești și noul stăpân al Transilvaniei (din 1599), care cucerise și Moldova. Învingând armatele lui Mihai Viteazul la Bucov, Jan Zamoyski l-a restaurat pe Ieremia
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
Aversa a fost recunoscut în 1037 de către împăratul Conrad al II-lea. După înfrângerea bizantinilor din 1038, el s-a autoproclamat ca principe, devenind astfel independent și "de facto" față de Neapole și de foștii săi aliați longobarzi. Rainulf a cucerit principatul vecinului său Pandulf, iar Conrad a aprobat uniunea dintre cele două stăpâniri, care au devenit în acel moment cea mai mare putere din sudul Italiei. În 1039, el s-a aflat în aceeași tabără cu principele Guaimar al IV-lea
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
o parte a Imperiului Otoman în 1478, după o perioadă îndelungată de rezistență militară sub comanda lui Gjergj Kastrioti Skanderbeg, eroul național al Albaniei. După primul război balcanic, Albania și-a declarat independența față de Imperiul Otoman în 1912, devenind un principat. După 1928, țara a fost condusă de către Regele Zog I până în 1938 când a devenit o posesiune a Italiei. Comuniștii au preluat controlul țării în timpul celui de-al doilea război mondial în noiembrie 1944, sub liderul rezistenței, Enver Hoxha. Din
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
Iordan că senior de Nocera este datata în mai 1109, însă nu lămurește asupra naturii senioriei ("dominatus"). Înainte de a cădea în fața trupelor contelui Roger I al Siciliei, Nocera fusese reședința centrală a uneia dintre subdiviziunile, fie "actus", fie "comitatus", a Principatului de Salerno. Există unele certitudini asupra faptului că vechile subdiviziuni teritoriale ale principatului au supraviețuit cuceririi normande. Nocera, străjuind o vale strâmta ce asigură legătură Principatului de Salerno cu cel de Capua, și-a menținut semnificația sa strategică atâta vreme cât normanzii
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
asupra naturii senioriei ("dominatus"). Înainte de a cădea în fața trupelor contelui Roger I al Siciliei, Nocera fusese reședința centrală a uneia dintre subdiviziunile, fie "actus", fie "comitatus", a Principatului de Salerno. Există unele certitudini asupra faptului că vechile subdiviziuni teritoriale ale principatului au supraviețuit cuceririi normande. Nocera, străjuind o vale strâmta ce asigură legătură Principatului de Salerno cu cel de Capua, și-a menținut semnificația sa strategică atâta vreme cât normanzii din dinastia Hauteville îl controlau pe cel dintâi, iar familia lui Iordan, Drengot
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
Siciliei, Nocera fusese reședința centrală a uneia dintre subdiviziunile, fie "actus", fie "comitatus", a Principatului de Salerno. Există unele certitudini asupra faptului că vechile subdiviziuni teritoriale ale principatului au supraviețuit cuceririi normande. Nocera, străjuind o vale strâmta ce asigură legătură Principatului de Salerno cu cel de Capua, și-a menținut semnificația sa strategică atâta vreme cât normanzii din dinastia Hauteville îl controlau pe cel dintâi, iar familia lui Iordan, Drengot, pe cel din urmă. Oricum, nu existtă niciun document care să îi atribuie
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
ostile împotriva Cavei. În ianuarie 1115, el a confirmat unele bunuri mănăstirii Sân Massimo di Salerno, dependentă de Cava. De asemenea, Iordan a făcut importante concesii mănăstirii Sân Angelo în Formis, dependentă de Montecassino. Iordan nu se aștepta să moștenească Principatul de Capua. Fratele său mai mare, Richard al II-lea, a murit fără urmași și a fost succedat de Robert I, care a murit în 3 iunie 1120. Acesta a fost urmat de către fiul său minor, Richard al III-lea
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
III-lea, pe care deja îl nominalizase în poziția de co-principe, însă acesta i-a supraviețuit doar o saptămână tatălui său, murind în circumstanțe neclare în 10 iunie. Toate aceste decese i-au asigurat lui Iordan calea de a prelua principatul în aceeași lună, iar unii istorici moderni au sugerat că el ar fi avut vreun rol în moartea prematură a nepotului său de frate. În orice caz, Iordan a fost numit principe în 4 iulie. Puținul care se cunoaște asupra
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
di Aversă. Generozitatea sa către lumea ecleziastica nu era probabil cu totul inocentă și pioasa. Dania către castelul Pico din Montecassino din februarie 1125 poate fi pusă pe seama eforturile sale de a-si extinde autoritatea către părțile mai îndepărtate ale principatului. Cu toate acestea, puterile principilor de Capua erau palide. Generozitatea să nu a fost totuși uitată: Iordan al II-lea este unicul principe de Capua de dupa Iordan I a cărui moarte, petrecută în 19 decembrie 1127, este consemnata în necrologia
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
în favoarea normanzilor. Richard s-a aflat în mod constant în căutarea lărgirii posesiunilor sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de Capua și Gisulf al II-lea, fiul și succesorul lui Guaimar al IV-lea în Principatul de Salerno. El a extins hotarele în detrimenul acestuia din urmă, până când principatului de Salerno i-a rămas un teritoriu foarte redus, redus la orașul Salerno. Atunci când principele de Capua a murit în 1057, Richard a trecut imediat la asediul
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
sale prin războaiele împotriva vecinilor săi longobarzi, Pandulf al VI-lea de Capua și Gisulf al II-lea, fiul și succesorul lui Guaimar al IV-lea în Principatul de Salerno. El a extins hotarele în detrimenul acestuia din urmă, până când principatului de Salerno i-a rămas un teritoriu foarte redus, redus la orașul Salerno. Atunci când principele de Capua a murit în 1057, Richard a trecut imediat la asediul asupra Capuei și a dobândit titlul princiar (1058) de la fratele lui Pandulf, Landulf
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de Apulia, Calabria și Sicilia, iar pe Richard în poziția de conte de Aversa și principe de Capua. Richard a jurat supunere față de papalitate, obligându-se să respecte teritoriul papal. Episodul marchează transformarea politică a sudului Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
20.000 verste. Acesta era și motivul pentru care unii ierarhi ai Proilaviei se intitulau "Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului". Rușii au ocupat în patru rânduri Principatele Române, în timpul fiecărei ocupații având grijă ca Mitropolia Proilaviei să mai piardă din teritoriile aflate sub jurisdicție canonică, o desființare lentă desăvârșită practic prin dispozițiile Tratatului de la Adrianopol din 1828, chiar dacă ea a fost desființata în mod formal abia în
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
dintre cele două imperii. Astfel la 10 martie 1779, la insistențele guvernului rusesc, a fost încheiată între Imperiul Rus și Imperiul Otoman Convenția explicativă de la Constantinopol, așa numita Convenție de la Ainalî-Kavak (turcește: "Aynalıkavak tenkihnamesi") care prevedea, printre altele, restituirea către principatele românești a teritoriilor ocupate de turci și incluse în raiale (Brăila, Tighina și Hotinul), aflate sub jurisdicția Mitropoliei Proilaviei. Imperiul Otoman s-a eschivat de la punerea în practică a acestor prevederi, fapt care avea să devină pretextul pentru declanșarea unui
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
sub jurisdicția Mitropoliei Proilaviei. Imperiul Otoman s-a eschivat de la punerea în practică a acestor prevederi, fapt care avea să devină pretextul pentru declanșarea unui nou război ruso-otoman, care se va desfășura între 1787-1892. Imperiul Rus ocupă Ucraina, Crimeea și Principatele Române. Țara Românească și Moldova sunt puse de către țarina Ecaterina a II-a, între anii 1788-1792, sub guvernarea unică a prințului Grigori Potemkin. Ocupația rusească avea să aibă și o componentă religioasă. În ciuda protestelor Patriarhiei Ecumenice, Ecaterina a II-a
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Akkermanului), la conducerea căreia este înscăunat în 1791 episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni, originar din Bistrița-Năsăud, care devenea totodată și arhiereu vicar al Poltavei.. Totodată, mitropoliții Țării Românești și Moldovei sunt depuși din scaun, Amvrosie de Poltava fiind numit și exarh al principatelor, până la 1792, „când dânsul s-a înapoiat la Poltava”. Mitropolia Proilaviei era iarăși desființată. Încă de la 1789, nu se mai știe nimic despre mitropolitul Chiril. La 14 septembrie 1792 Iosif (Argutinski), arhiepiscopul Gaicanschiei scria mitropolitului Moscovei "„Cea mai convingătoare rugăminte
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]