11,710 matches
-
se supune lirismului: Mereu prea însetați de viitor, Luăm răul obicei de a aștepta. Ceva se tot apropie; zi cu zi Ne spunem până atunci, Cu ochii la ținta măruntă, precisă, Scânteietoare a făgăduinței care vine. Descoperă acum și tema singurătății. În tot ce scrie, Larkin e un poet solitar. "Inima înghețată" era destul de neconvingătoare. Dând la o parte emfaza, versul impresionează. Cuvintele au mai mare îndrăzneală. Poetul începe să folosească vorbele indecente fiindcă sunt autentice. Îl simțim roșind ori de câte ori îndrăznește
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la lenta retragere a lirismului din narațiune și reversul ei, amestecul poeziei cu proza, sau, mai bine zis, la apariția poetului Desperado. Intenția ascunsă a poeziei lui este să găsească modul de a comunica tema esențială pentru el, aceea a singurătății celui ce îmbătrânește. Târziu identificată, tema nu apucă să îl bântuie mult timp. Un singur volum, ultimul, dezvăluie disperarea ei neputincioasă. Cuvintele nu pot îmblânzi poemele dureroase ale acestui poet care nu se poate împăca nici cu el însuși, nici
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
indiferență. Rima subtilă, caracteristică pentru Mole, împerechează cuvinte doar în parte asemănătoare, creând o nouă idee despre muzică, portivire a rimelor și mai ales sfidarea ei. Poezia lui Mole e una a surâsului trist și a sentimentului constant de însingurare, "singurătatea / Pe care încă o ții minte" (Cutia cu jucării). Tiparele rimei diferă de la poem la poem. Răsucire rimează b-e, c-d. Rimele sunt evidente, ca și sentimentul pierderii. E vorba de un mic poem perfect, clădit pe gradarea emoției, care
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu mare acuitate.) LV. Two Blue Dresses (Două rochii albastre) e un fel de definiție a poeziei tale în versurile care într-un context diferit pomenesc " Probabilitatea / însingurării". Toți autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică. Poezia ta este firească și mută, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilității un scop în sine, ori e acesta doar o reacție instinctivă, inexplicabilă? RF. Nu fac un efort conștient de a suprima exprimarea emoției
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
doar un fond de amintiri ale altora? RF. Am avut norocul să fiu cruțată de Holocaust, nu am avut experiența lui directă, nici familia mea. Dar e de la sine înțeles că, fiind evreică, m-a afectat profund. Pomenești spaime vârstă, singurătate, pierdere, eșec; nu le avem cu toții? Poetul resimte poate mai intens, e drept, și pune pe hârtie mai articulat emoțiile esențiale, bucurie sau spaime, pe care cu toții le trăim. Cred că sunt "normală" în reacții, ca toți ceilalți de altfel
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trebui să-ți șoptesc/ direct în inimă: suntem toți / supranaturali zi de zi/ ne ridicăm ființe noi neprevăzute". E o mărturisire a speranței. Toate poemele tale sunt o așteptare a afecțiunii, de toate felurile. Ce te face să scrii așa? Singurătatea, iubirea, nevoia de solidaritate, dorința indirectă de a te mărturisi? EF. Poemul acela a fost scris pentru soțul meu, ca dar de ziua lui. Miezul lui este conștiința diferenței dintre știință soțul meu a fost un strălucit specialist în biologia
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scrii? EF. Îmi place cum spui acest lucru. Așa e, îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu. LV. Te deranjează dacă lectorul caută datele vieții tale reale în poem? Spui în Bed: "Să fie aceste cuvinte farmec de iubire / împotriva spaimei de singurătate". Nu pot să nu mă întreb care e povestea existenței tale. EF. Scriu romane și acelea se folosesc explicit de existența mea. Vezi The Border, Mother's Girl, Loving Brecht, Lady Chatterley's Confession. LV. În The First Wriggle vorbești
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romanele polițiste în care cauți făptașul, iar dacă personajele și atmosfera sunt interesante, finalul îmi taie orice chef. În viață nu există răspunsuri sau rezolvări unice ori simple. Nu poate susține contrarul decât o propagandă primitivă religioasă sau politică. LV. Singurătatea e unica trăsătură pe care o au în comun eroii tăi. O singurătate gânditoare, nu tragică. Ce aștepți de la cititor? AG. Încerc să-mi țin deoparte eul, personalitatea proprie când scriu, și atunci o împart între toate personajele mele, deși
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
finalul îmi taie orice chef. În viață nu există răspunsuri sau rezolvări unice ori simple. Nu poate susține contrarul decât o propagandă primitivă religioasă sau politică. LV. Singurătatea e unica trăsătură pe care o au în comun eroii tăi. O singurătate gânditoare, nu tragică. Ce aștepți de la cititor? AG. Încerc să-mi țin deoparte eul, personalitatea proprie când scriu, și atunci o împart între toate personajele mele, deși e drept că Duncan Thaw a căpat mai mult decât ceilalți. Când scriu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mele se comportă cu bun simț, oricât ar fi împrejurările de bizare. LV. Cititorul învață de la tine să iubească fața hidoasă a realului. Creezi o nouă sensibilitate, născocești o alchimie care preschimbă într-o soartă bună tot ce e spaimă, singurătate și întuneric. AG. Emerson spunea că viețile multora sunt pline de disperare mută. Viața lui Jack McLeishe este așa. Thaw e disperat doar în finalul părții a doua, iar Lanark nu disperă deloc ruga lui e împlinită. Dacă un Desperado
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
abuzul afirmativ, de portretul instituționalizat, el apare drept Străinul de urmat. Laicitatea, în care Dumnezeu are o nemaiîntîlnită discreție, ne oferă reflexul, inversat ca orice reflex, al îndepărtatului divin, de dincolo de chip. Ea îl pune pe omul religios într-o singurătate riscantă, desigur, dar și stimulatoare pentru trăirea religiei pe dimensiunea verticalei ei absolute. într-un sens mai larg, laicitatea ne poate ajuta să recuperăm conștiința legii de analogie inversă potrivit căreia lucrează simbolul. La tot pasul, ea ilustrează principiul potrivit
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
esențial, înalt, consistent în ordine absolută se reflectă pe plan mundan în ceea ce este marginal, discret, inaparent dar operant prin prezență, prin grăuntele calitativ pe care îl poartă în sine. Discreția lui Dumnezeu, calitatea Bisericii de a fi turma mică, singurătatea omului religios modern sînt exemple pentru analogia inversă care nu încetează să lege starea lumii de jos de ordinea lumilor de sus. Democrația: experiența alterității tim și, mai mult, trăim în fiece clipă faptul că democrația modernă e un model
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de destin excepțională. Ea a devenit o figură de destin obișnuită pentru omul credincios, dar nu din motive contemplative, ci de stilistică socială : profilul individual pe care l-a luat în genere căutarea spirituală, renunțarea instituțiilor religiei la monopolul social. Singurătatea omului credincios în fața religiei ca situație socioculturală poate fi însă privită/valorificată drept un suport concret pentru orientarea spre cealaltă singurătate, cea care adună în dialog, ca pe doi intimi, omul și divinul. E de la sine înțeles că, pentru acest
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
stilistică socială : profilul individual pe care l-a luat în genere căutarea spirituală, renunțarea instituțiilor religiei la monopolul social. Singurătatea omului credincios în fața religiei ca situație socioculturală poate fi însă privită/valorificată drept un suport concret pentru orientarea spre cealaltă singurătate, cea care adună în dialog, ca pe doi intimi, omul și divinul. E de la sine înțeles că, pentru acest efort, instituțiile religiei își păstrează neștirbite rostul de ghid, autoritatea și prestigiul, în măsura în care se mențin transparente față de adevărul pe care îl
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
ei orizontală, ci comandînd-o și înglobînd-o pe aceasta din urmă. E de ales între situația de opoziție a contrariilor și situația coincidenței lor în principiul care le e sursă. Cînd, în programul său ideal, omul spiritual din diferite tradiții alege singurătatea, celibatul, concentrarea interioară în locul traiului în colectivitate, al căsătoriei, al stării de risipire sau distracție lăuntrică, el face, desigur, o foarte dificilă alegere. Dar ea urmărește să îl elibereze tocmai de pluralitate, să-l facă să devină strîns în sine
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
prin care lumina ultimă se lăsa deja întrevăzută. începînd cu secolul al XIV-lea, se înmulțesc în schimb imaginile și discursurile privind nu atît învierea, cît judecarea fiecărui suflet: o judecată poate mai înfricoșătoare, date fiind imediatul ei post-mortem și singurătatea individului care o îndură, decît atotcuprinzătoarea Judecată de Apoi. Cele două judecăți, individuală și universală, puse cu aceeași teribilă insistență sub ochii omului medieval, nu marcau ele distanța dintre clipa cea repede a fiecărei vieți terestre și capătul timpului? Nu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Caraiman. Întuneric adânc, compact și groaznic, „se varsă de sus”. Negurile ce se ridică din văi către vârful muntelui îl fac și mai înfiorător. Nici o stea, nici un licăr de lumină de nicăieri. Nici o ființă, nici o mișcare. Tăcere încremenită ca stâncile, singurătate neagră și pustie. întreaga lume, întreaga viață a murit parcă sub bezna universală. Chiar sufletul poetului parcă a murit și s-a îngropat. Totul e groază sacră și haos cosmic. Suntem la începutul lumii: „Și pământul era fără chip și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
simți din plin va fi pentru totdeauna liberat de mizeriile pe care ceilalți le târăsc după ei”(în E.Marguery: L’ oeuvre d’ art, p. 39). Conștiința că geniul e mult mai aproape de divinitate decât de oameni îl izolează în singurătatea și în singularitatea care îl fac și fericit și nefericit totodată. Arta e o suspensie între pământ și cer, dar nu mai puțin creatorul ei. Această izolare ce decurge din conștiința misiunii lui de a revela frumusețea divină și de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nostru cunoaște nostalgia sub chipul dorului de casă și al dorului de țară. Dorul e sentimentul distanței și al înstrăinării. El e specific vieții păstorești, rătăcitoare între munte și mare. În arta noastră folclorică, dorul e geneza doinei. Izolat în singurătatea înfiorătoare a muntelui, departe de sat și de ai lui, geniul păstoresc a ridicat sentimentul nostalgiei la proporțiile unui mit grandios. Chipul ciobanului asemuit în umbra din lună nu e altceva decât portretul proiectat în cosmos al acestui sentiment de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înfiorătoare a muntelui, departe de sat și de ai lui, geniul păstoresc a ridicat sentimentul nostalgiei la proporțiile unui mit grandios. Chipul ciobanului asemuit în umbra din lună nu e altceva decât portretul proiectat în cosmos al acestui sentiment de singurătate și de înstrăinare; iar doina, cu nesfârșitele ei inflexiuni melodice și cu pătrunzătoarele-i nuanțe cromatice de o prăpăstioasă melancolie, nu e altceva decât sublimarea muzicală a distanței. Doina e strâns legată de mitul ciobanului din lună și nu putem
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nuanțe cromatice de o prăpăstioasă melancolie, nu e altceva decât sublimarea muzicală a distanței. Doina e strâns legată de mitul ciobanului din lună și nu putem înțelege toată adâncimea ei afectivă decât considerând-o în complexul acestui simbol cosmic al singurătății și al înstrăinării. În structura ei melodică, alcătuită din modulații înscrise într-o monotonie dominantă, jelania durerii de a nu fi unde te dorești se rostește prin aceste nesfârșite ghirlănzi de tonuri minore, iar distanța, care rămâne mereu aceeași între
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care e imaginea cea mai tipică a nostalgiei, vin parcă din zădărnicia oricăror strădanii de-a înfrânge captivitatea unui destin fără ieșire Chipul, care apare mereu pe cer, al ciobanului din lună dă un accent aproape tragic acestui sentiment al singurătății și al înstrăinării. Legat de ideea paradisului, sentimentul nostalgiei capătă o perspectivă dincolo de lume și dincolo de moarte. Din omenesc cum era, el devine un sentiment fundamental religios al supranaturalului. Căci nostalgia paradisului nu mai e dorul de casă sau dorul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu Cătălin, ci iubirea de Luceafăr e iubirea de lumina și de frumusețea înălțimii de dincolo de lumea noastră, iubirea sau aspirația care persistă în noi oricât am fi de robiți de celelalte chemări pământești. Aceasta se vede limpede atât din singurătatea de la început a eroinei cât și din scena unde, fericită cu Cătălin, ea invocă la fel ocrotirea astrului ceresc să-i lumineze viața și norocul. De-a lungul poemei eroina rămâne cu aceeași îndoită sete de veșnicie și de pasiunea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
iubirea de oameni și pornirea spre bine locuiesc în ea. O, oameni, când odată veți citi acestea, gândiți-vă ce nedreptate mi-ați făcut!” între Dumnezeu de sus și oamenii de jos se mohorăște din an în an dureroasa lui singurătate. „O, Providență, fă numai o dată să-mi răsară și mie o zi curată de bucurie!” Dar ziua aceasta nu va veni niciodată. Tragică restriște pentru om, cerească transfigurare pentru geniu! Căci din infernul acesta s-au zămislit Simfonia IX și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de operă muzicală este dat de melodia care arec același scop, dar cu mijloacele armoniei sonore; melodia se caracterizează printr-o mișcare lentă și un ritm liber; neprecizat, ceea ce însemnăm în muzică prin „tempo rubato”; este un cântec individual, al singurătății, o confesiune lirică; o etalare a unor sentimente puternice, care cer stringent dezvăluirea lor; - o culme a poeziei lirice populare, prin care sentimentele personale sunt făcute publice; - reprezintă latura gravă a vieții sufletești; - este o poezie de instinct vital;sunt
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]