105,709 matches
-
aici la teoria heliocentrică, confirmată de observațiile lui Galilei, sau la descoperirea microorganismelor grație observațiilor lui Leeuwenhoek. Leonardo da Vinci (1452 - 1519) este unul dintre primii savanți care au afirmat că lumina ar putea fi un fenomen ondulatoriu, comparând răsfrângerea luminii cu ecourile, adică cu reflectarea undelor sonore. De asemenea, Leonardo emite ideea conform căreia lumina emisă de Lună noaptea s-a datora reflexiei razelor solare pe așa-numitele "mări lunare". Marele geniu era preocupat și de problemele vederii binoculare și
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
lui Leeuwenhoek. Leonardo da Vinci (1452 - 1519) este unul dintre primii savanți care au afirmat că lumina ar putea fi un fenomen ondulatoriu, comparând răsfrângerea luminii cu ecourile, adică cu reflectarea undelor sonore. De asemenea, Leonardo emite ideea conform căreia lumina emisă de Lună noaptea s-a datora reflexiei razelor solare pe așa-numitele "mări lunare". Marele geniu era preocupat și de problemele vederii binoculare și de modul de percepere a reliefului și distanțelor. În manuscrisele sale s-a regăsit una
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
mări lunare". Marele geniu era preocupat și de problemele vederii binoculare și de modul de percepere a reliefului și distanțelor. În manuscrisele sale s-a regăsit una dintre primele descrieri ale camerei obscure cu lentilă. În lucrarea sa "Photismi de lumine et umbra" (scrisă în perioada 1521 - 1555 și apărută abia în 1611), Francesco Maurolico (1494 - 1575), care cunoștea bine scrierile lui Alhazen, încearcă să dea o explicație funcționării lentilelor și ochelarilor. Deoarece nu cunoștea legile refracției, nu reușește să interpreteze
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
perioada 1521 - 1555 și apărută abia în 1611), Francesco Maurolico (1494 - 1575), care cunoștea bine scrierile lui Alhazen, încearcă să dea o explicație funcționării lentilelor și ochelarilor. Deoarece nu cunoștea legile refracției, nu reușește să interpreteze corect drumul razelor de lumină. În lucrarea sa intitulată "Magiae Naturalis" (1558), Giambattista della Porta (1535? - 1615) realizează o descriere a lunetei: "Cu ajutorul lentilei concave vezi obiectele foarte mici dar distincte, iar cu ajutorul celei convexe, obiectele apropiate le vezi mai mari dar neclare; dacă însă
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
a atribuit astfel o valoare inestimabilă, marele savant realizează descoperiri astronomice fără precedent, cum ar fi: studiul craterelor și munților lunari, observarea Căii Lactee, descoperirea celor patru sateliți ai lui Jupiter. Galilei descrie și o metodă de determinare experimentală a vitezei luminii. Chiar dacă modalitatea aleasă s-ar solda cu un eșec (dat fiind valoarea destul de mare a vitezei), această metodă va sta la baza experimentelor de mai târziu pentru determinarea acestei mărimi fizice. Johannes Kepler (1571-1630) este primul om de știință care
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
mici. Observând eclipsele, remarcă forma inexplicabilă a contururilor umbrelor, predominarea culorii roșii la eclipsele de Lună și haloul luminos în cazul celei de Soare. Toate acestea le atribuie refracției atmosferice. În lucrarea "Astronomiae Pars Optica", Kepler descrie legea variației intensității luminii cu pătratul distanței, reflexia prin oglinzi plane și curbe, precum și efectul de paralaxă, motiv pentru care tratatul poate fi considerat fundamentul opticii moderne. Willebrord Snellius (1580-1626) enunță, în 1621, legea matematică ce guvernează refracția, cunoscută mai târziu sub numele legea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
numărul culorilor fundamentale este trei (roșu, verde și violet). În tratatul său intitulat "Thaumantias" (apărut în 1648), Jan Marek Marci (1595 - 1667) descrie unele experiențe cu prisme, ce le anticipează pe cele ale lui Newton. Acesta ajunge la concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Marci (1595 - 1667) descrie unele experiențe cu prisme, ce le anticipează pe cele ale lui Newton. Acesta ajunge la concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis de lumine, coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că "... uneori lumina transformă o suprafață deja luminată într-
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că "... uneori lumina transformă o suprafață deja luminată într-una mai întunecoasă." Fizicianul italian descoperise încă un fenomen, care va fi studiat de Young un secol și jumătate mai târziu și va fi numit interferență. Tot în 1665 apare și lucrarea lui Robert
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Boyle (1627 - 1691) " Experiența și reflecții asupra culorilor, în special asupra naturii albului, cu observarea diamantului care strălucește în întuneric". Cu ajutorul experinței cu emisferele din Magdeburg, avându-l pe Robert Hooke (1635 - 1703) ca asistent, Boyle demonstrează că în vid lumina se propagă, dar nu și sunetul. În același an, 1665, apare și "Micrographia" lui Robert Hooke (1635 - 1703), care descoperă, independent de Grimaldi, fenomenul de difracție. În ceea ce privește culorile, diversitatea acestora este explicată de Hooke prin combinațiile în diverse proporții a
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Hooke (1635 - 1703), care descoperă, independent de Grimaldi, fenomenul de difracție. În ceea ce privește culorile, diversitatea acestora este explicată de Hooke prin combinațiile în diverse proporții a două culori considerate fundamentale: roșu și albastru. În 1666, Isaac Newton (1643 - 1727) descoperă dispersia luminii prin prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
de Grimaldi, fenomenul de difracție. În ceea ce privește culorile, diversitatea acestora este explicată de Hooke prin combinațiile în diverse proporții a două culori considerate fundamentale: roșu și albastru. În 1666, Isaac Newton (1643 - 1727) descoperă dispersia luminii prin prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
este explicată de Hooke prin combinațiile în diverse proporții a două culori considerate fundamentale: roșu și albastru. În 1666, Isaac Newton (1643 - 1727) descoperă dispersia luminii prin prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat de Islanda, fenomen căruia nu i-a găsit explicație
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat de Islanda, fenomen căruia nu i-a găsit explicație. Observând eclipsele lui Io, unul dintre sateliții lui Jupiter, Ole Rømer (1644 - 1710) reușește, în 1675, prima determinare aproximativă a vitezei luminii și obține valoarea de 215
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat de Islanda, fenomen căruia nu i-a găsit explicație. Observând eclipsele lui Io, unul dintre sateliții lui Jupiter, Ole Rømer (1644 - 1710) reușește, în 1675, prima determinare aproximativă a vitezei luminii și obține valoarea de 215.000 km/s. Astfel astronomul danez infirmă toate teoriile care presupuneau că lumina se propagă instantaneu, lucru susținut și de Descartes. Newton și Huygens rămân de partea lui Rømer susținând ideea vitezei finite a luminii
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
explicație. Observând eclipsele lui Io, unul dintre sateliții lui Jupiter, Ole Rømer (1644 - 1710) reușește, în 1675, prima determinare aproximativă a vitezei luminii și obține valoarea de 215.000 km/s. Astfel astronomul danez infirmă toate teoriile care presupuneau că lumina se propagă instantaneu, lucru susținut și de Descartes. Newton și Huygens rămân de partea lui Rømer susținând ideea vitezei finite a luminii. Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de personalitatea lui Christiaan Huygens (1629 - 1695). Cartea sa intitulată "Tratat
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
luminii și obține valoarea de 215.000 km/s. Astfel astronomul danez infirmă toate teoriile care presupuneau că lumina se propagă instantaneu, lucru susținut și de Descartes. Newton și Huygens rămân de partea lui Rømer susținând ideea vitezei finite a luminii. Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de personalitatea lui Christiaan Huygens (1629 - 1695). Cartea sa intitulată "Tratat despre lumină" (apărută în 1690), prin noutatea și originalitatea ideilor, a influențat într-o mare măsură evoluția ideilor despre lumină. Interesul lui
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
propagă instantaneu, lucru susținut și de Descartes. Newton și Huygens rămân de partea lui Rømer susținând ideea vitezei finite a luminii. Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de personalitatea lui Christiaan Huygens (1629 - 1695). Cartea sa intitulată "Tratat despre lumină" (apărută în 1690), prin noutatea și originalitatea ideilor, a influențat într-o mare măsură evoluția ideilor despre lumină. Interesul lui Isaac Newton (1643-1727) pentru optică se manifestă încă din perioada studenției. În acea perioadă, în lumea științifică se făcea resimțit
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
finite a luminii. Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de personalitatea lui Christiaan Huygens (1629 - 1695). Cartea sa intitulată "Tratat despre lumină" (apărută în 1690), prin noutatea și originalitatea ideilor, a influențat într-o mare măsură evoluția ideilor despre lumină. Interesul lui Isaac Newton (1643-1727) pentru optică se manifestă încă din perioada studenției. În acea perioadă, în lumea științifică se făcea resimțit ecoul produs de descoperirile epocale ale lui Galilei din perioada 1609 - 1610. După o perioadă de relativă indiferență
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
opticii. În lucrarea "Treatise of the reflexions, refractions, inflections and colours of light" (pe scurt "Opticks", apărută în 1704), Newton descrie, folosind metoda ipotezelor, dar și a principiilor, fenomene optice ca reflexia și refracția. Marele savant englez studiază și dispersia luminii prin prismă și descompunerea acesteia în culori. Studiind interferența, obține experimental ceea ce ulterior va căpăta denumirea inelele lui Newton și ajunge la concluzia: "Orice rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
principiilor, fenomene optice ca reflexia și refracția. Marele savant englez studiază și dispersia luminii prin prismă și descompunerea acesteia în culori. Studiind interferența, obține experimental ceea ce ulterior va căpăta denumirea inelele lui Newton și ajunge la concluzia: "Orice rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare provizorie, care revine le intervale egale pe măsura trecerii razei..." Această periodicitate îl determină să înțeleagă că, în afară de carcterul corpuscular, lumina are și proprietăți ondulatorii. La începutul
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
ajunge la concluzia: "Orice rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare provizorie, care revine le intervale egale pe măsura trecerii razei..." Această periodicitate îl determină să înțeleagă că, în afară de carcterul corpuscular, lumina are și proprietăți ondulatorii. La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea teoriei
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]