11,066 matches
-
Orașul a fost reconstruit sub dinamica și inteligenta direcție a marchizului de Pombal, primul-ministru al regelui José I, iar noua Lisabonă, ulterior, a fost trasată conform unor schițe de urbanistică modernă. Am privit statuia acestui adevărat Erou Întemeietor al Portugaliei, aplecându-mi puternic capul pe spate. Marchizul stă în picioare, cu privirea ațintită spre centrul istoric al orașului, mărginit la orizont de dunga albastră a râului Tajo. Alături de el, un leu cu înfățișare prietenoasă simbolizează, presupun, teribila „fiară” tectonică pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Gara Atocha, unde prima victimă a subtilizatorilor locali fusese Peter Pistanek, slovacul, care avusese imprudența să-și lase o secundă, jos pe peron, laptopul de câteva mii de dolari, pentru a studia un panou cu harta Madridului. Când s-a aplecat să-l ia - n-a mai găsit urmă de computer!... Gras, greoi, cu geanta la vedere, Pistanek fusese reperat, pândit și „rezolvat” cu multă precizie. VASILE GÂRNEȚ: La Madrid am program liber. Asta înseamnă că nu sunt prins în nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un limbaj de critic literar, și zâmbește jenat... VITALIE CIOBANU: Se anunță niște ședințe literare în vagonul-restaurant, dar se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
străbați cu un sentiment tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare să fie mereu aceeași femeie, aplecată deasupra unor hârtii luminate de o veioză. La întrebarea dacă mai ai mult până la camera ta, ea te fixează cu o privire iscoditoare din spatele ramelor groase ale ochelarilor, apoi îți cere pe un ton imperativ să-ți declini identitatea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
politică. La sfârșitul anilor șaizeci erau ridicoli, pur și simplu, cei ce credeau în „esteticul pur” în anii în care critica oficială și „maeștrii critici” ai momentului, care înnodau și deznodau destine literare - și nu numai, unii autori stigmatizați ca aplecați spre „arta burgheză, idealistă” deveneau ușor ținte ale securității statului! -, cereau impetuos o „artă angajată, militantă”, răspunsul nostru nu putea fi decât „esteticul pur”, și nu ca o formă de recluziune, de evazionism, cum pare unora din România, de acum
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a o arunca, împreună cu impostorii și oportuniștii epocii, la „coșul de gunoi al istoriei literare”; se înșală, în vremuri normale, ea ar fi fost o figură de prim-plan! Dar, chiar și așa, vivacitatea ei psihologică, generozitatea cu care se apleca asupra textelor unor necunoscuți, admirația ei pentru marile nume universale, de la Kafka și Th. Mann la Ritsos și, prietenul ei și al lui Ali, Gellu Naum sunt - și au fost mai ales în acei ani în care o bună parte
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
începutul lui august, al X-lea. Dar nu am aflat acest lucru, în ceea ce mă privea, decât a doua zi dimineață, în timpul uriașei ședințe, cu câteva minute înainte ca tov. Mihai să „facă propunerile”. Tot de la Macovescu, care s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit „noutatea”. Da, e adevărat, atunci, în ultimul minut, aș fi putut să refuz, să părăsesc sala etc. Nu am făcut-o nici în zilele care au urmat, când știrea se făcuse publică și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
politic, s-ar fi spulberat în vânt. Acum când mi se pare că nu mai există pe planetă decât ciocniri de interese pentru petrol, pentru piețe sau pentru proprietatea asupra întreprinderilor, poate apărea inutil de pitoresc faptul de a mă apleca asupra ultimului loc în care, între șapte și șaptezeci și șapte de ani, oamenii se înverșunează să moară și să ucidă pentru o fantasmagorie (așa-zisele human bombs putând fi la fel de bine bunicuțe sau copii la o vârstă fragedă). Mă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
La fiecare cotitură, îmi zic: ard, ard. Ajungem acolo, la locul de unde totul a început (Isus avea treizeci de ani). Decorul îmi este de mult întipărit pe retină: maluri acoperite de lauri cu flori roz, de cătină și de sălcii aplecate peste un șuvoi primăvăratic, umbrit, un susur cristalin sobru și purificator, curgând de la nord la sud. Nu se lăuda și Flaubert că a băut fără nicio strâmbătură și fără să aibă niciun fel de colici din această apă împrumutând ceva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
față, o colibă acoperită cu paie, două pubele de cu-loare verde à la parisienne și o piatră cu inscripția Jordan River așezată chiar pe sol, lângă intrarea într-o estacadă de lemn. Victorie! Victorie! Am ajuns! Alerg până la balustradă, mă aplec peste ea și descopăr, la nivelul solului, un mic bazin de decantare cu apă mai curând stătută și aparent puțin adâncă, de culoare nedefinită, ceva între murdar și cafea cu lapte. Repet, apa nu curge, stagnează. Pasionați de botezuri sacre
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
el număra doar șaizeci și patru de ani de independență, din care jumătate îndoliați de războaie civile. Pe talerul celălalt, Dumnezeu are două mii de ani, iar Allah o mie cinci sute: tija care ar trebui să rămână orizontală e mereu aplecată într-o parte. De mult doritul echilibru evanghelic a fost vorba în discuțiile cu ușile închise pe care le-am purtat timp de trei zile la Beirut, întâlnindu-mă cu toate părțile, de la Hezbollah până la liberali. Toți "actorii societății civile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
relectura cărților lor nu-i mai este suficientă, din cauză că forța de vrajă a cuvintelor se atenuează odată cu trecerea timpului, sau poate pentru că noi citim tot mai puțin? Și atunci mergem să ne plimbăm în câte o grădină de zarzavat, ne aplecăm pe fereastra camerelor lor de culcare pentru a fixa, cu un ochi de fachir birman, malurile misterioase ale Senei la Nogent. Totul trece, sfârșește prin a agasa și șterge urmele, dar dulapurile normande, obiectele de pe marginea șemineului, ascuțitorile de creioane
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
al doilea seminar. Așadar, datele povestii. Toți zeii și toate zeițele Olimpului se aflau în plin chiolhan când apăru pe neașteptate Eris, zeița discordiei (urâcioasa nici nu fusese măcar invitată). Ea aruncă pe jos un măr de aur. Afrodita se apleacă, îl ridică și vede scris pe el: "Celei mai frumoase". Se scoală de la masă și alte două frumuseți, Hera și Atena, și tustrele se străduiesc să și-l adjudece, fiecare considerându-se mai îndreptățită ca celelalte două. Ceartă. Problemă. Dornic
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vestitul hoț, o frumoasă poiană cu mesteceni rari, cu coaja albă, văruită parcă, prin iarba verde a poenii pătată de flori și fragi, printre care din loc în loc se ridică buchete mari de ferigă verzi deschise bătând puțin în galben, aplecându-și spre iarbă cotorul de pană lung. Ne lăsăm spre băi, pe lângă groapa bursucilor; dăm de otel, de băi, de "restaurant cușer" într-o minunată poeană liberă, înconjurată de păduri care se înnalță măreț în jur. Drumul îndărăt prin fânețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
batozelor. E bine? și pare foarte fericit. Și începe a vorbi iar repede, repede bolborosind. La revedere, la revedere! zice doctorul depărtându-se; mă grăbesc. Trebue să ajung coloana. Care coloană? care coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai bine, iată că mă zărește: A! ce mai faci, doctore? îmi strigă cu mare veselie, comment ça va?" Mă trag îngrozit îndărăt, și pe când ne depărtăm, omul negru ne trimite sărutări cu mâna lungă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu găsește oamenii aplecați înnainte, cum îi place lui, e în stare să facă moarte de om. Cum moarte de om nu poate face, îi vine rău. Ghicindu-i gradații gustul, cum îl văd apropiindu-se dau ordine să se aplece toată lumea așa înnainte, cu palmele îndărăt încât să pară că toți stau gata să cadă cu fața la pământ. "Așa, așa, zice domnul maior; așa îmi place, bine, foarte bine, ca la vânători." Și zice că văzând într-o bună zi tunurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lui bucurie era pricinuită de dragostea pe care o avea pentru nevastă-sa, femee tânără numai de douăzeci și doi de ani. Dacă dragostea asta era împărtășită, cine putea ști. Călciurescu venise la masă, cu tot arestul. Căpitanul observase; se aplecase puțin pe după spatele vecinilor și privise la ofițer. Apoi, liniștit, își scosese supă și se pusese să soarbă. O lingură, două, trei... Era în fața mea. Deodată se lasă cu pieptul pe farfurie. Am crezut că vrea să ție farfuria ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
luat Ș-a plecat în plimbare Din vânare Ca să-și vadă grâul de mare. Grâul lui de departe-nverzea De aproape îngălbenea Față de copt își făcea În paiu ca trestia În spic ca vrabia În grăunte ca mazerea. El s-apleca de călare Și lua trei spicușoare Ș-a venit acasă Le-a pus pe masă. Măi femee, măi femee, Grâul nostru o să peie Grâul nostru-i Ca fața lui Hristos Iar femeia că zicea Nu te teme, omule, Că-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și urmărește pe dușman o viață până ce îl doboară, ori până ce e doborât. Au ca rânduială morală primirea de oaspeți, pe care îi apără de primejdie cu prețul propriei lor vieți. Ca să fie temeiul acestui act mai puternic, stăpâna casei apleacă la sânul său pe străin dându-i o picătură de lapte. Din clipa asta străinul devine membru al familiei și al tribului. De asemenea prietinia dintre războinici din triburi deosebite, chiar inamice, e în floare. Oameni viteji și leali, vrednici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
reținută însă, redusă la esențial”. Contrastul dintre trupul nemișcat al Domnului și curbele personajelor, care participă la dramă, sau zborul îngerilor în planul superior, atitudinea reculeasă a acestora, în planul inferior, conferă o anumită monumentalitate broderiilor moldovenești. Sfânta Fecioară stă aplecată asupra trupului neînsuflețit al Mântuitorului, în timp ce Maria Magdalena ridică brațele în semn de nesfârșită durere, iar Ion ține mâna domnului în mâna sa. Din Bizanț s-a moștenit structura logică a compozițiilor, din Orient predilecția pentru luxul materialului din care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Vâlcea). In plus față de ruja maritală, cununa înglobează și simbolul rodirii sacre pentru viitoarea ei familie: „Da de lucru ce lucrează?/ Tot învârstă la cunună;/ Cât învârstă, nu-i de-ajuns./ Ea se roagă mărului,/ Mărului și soarelui,/ Să-și aplece vârvurile,/ Vârvurile și stalpurile,/ Să-și rupă niște mlădiță,/ Să-mi vârste o cununiță,/ Cununa de cununie,/ Astăzi, mâne, ziua-mi vine”. Desăvârșirea cununii prin ramurile copacului vieții se face sub protecția solară, reverența dendrolatrică fiind aici implicită adulării astrului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ea a pus băetu pe perni. Și primar al comunei Sasca din care făcea parte și Bogata era Iorgu Vasiliu, pe care Mihai Sadoveanu [6] îl pomenește cu crâșma la doi meri în romanul Baltagul. Și poruncește mamei să se aplece și s-o bată primarul cu biciu. Și atunci Alexandra Loluță, țigan și vătăjel 15 zice: "Stați oameni buni, nu bateți femeia degeaba, asta-i fată de gospodar, n-a furat ea perna". Și întreabă el cine a mai fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
tuberculozei la păsări m-a Întrebat, poate fără răutate: Ai văzut tuberculoză la fazan? Nu! A fost iarăși răspunsul meu. Eu am văzut. Până la vârsta dumneavoastră sunt sigur că voi vedea și eu. Bine! mi-a zis profesorul cu capul aplecat pe catedră. Rezultatul era de acum sigur. Am fost respins. Se consumase un prim motiv pentru a fi trimis În producție, pentru reeducare. După câteva săptămâni a venit rândul meu să-i demonstrez conf. Dr. Vrejoiu incompetența. Nu știu după ce
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
ieșire, mergând pe drumul ales. Eu, mai visător, mă vedeam adesea "omul cu mârțoaga" din piesa lui G. Ciprian și așteptam ziua În care "mârțoaga" va câștiga premiul cel mare. Să menționez și faptul că În februarie 1955, pe când mă aplecam la microscop să arăt studentei Purcăroiu Magdalena, (devenită ulterior Brânzoiu, colaboratoare la disciplină) mi s-a declanșat o criză de apendicită perforantă. Dimineața următoare, d-na dr. Constanța Adameșteanu și Milly m-au internat la Clinica prof. dr. I. Țurai
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
după exemplul soțului, s-a identificat cu laboratorul. Dacă inițial, În fiecare dimineață mă Întreba: Astăzi ce am de făcut? În scurt timp, fiind Înscrisă la doctorat, la prof. dr. Valeriu Pintea, de la disciplina de Fiziologie din Timișoara, s-a aplecat asupra experiențelor din cadrul tezei de doctorat și lucrând de dimineața până seara a reușit să-și finalizeze teza și să o susțină În aprilie 1973, cu rezultate meritorii. Ca unul care i-am urmărit toate experiențele am fost numit referent
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]