13,186 matches
-
un rol pozitiv important l-au avut însă bunicii. Cu toate că uneori sunt prea înclinați spre a face toate poftele nepoților, am cunoscut numeroase cazuri în care datorită faptului că părinții sunt mereu ocupați și petrec foarte puțin timp cu copiii, bunicii sunt adevărați părinți, ei au răbdarea de a explica nepoților, de a tălmăci lucrurile, de a le transmite o mulțime de amănunte legate de literatură, de istorie, de artă, de religie, de a-i învăța despre politețe, maniere, norme de
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și asta era tot ce i se părea ei relevant. Vedea ce era antrenată, dresată să vadă. Sau hai să vă mai spun una din același registru, o prietenă care a fost în Italia îmi povestea că o tot asculta bunicul ei ce îndrugă, până când a izbucnit. „Mă, da’ măgari aveau ăia în Italia?“ Ca și cum lipsa măgarilor i-ar fi compromis definitiv și irevocabil. Ciudatul satului pot fi io. Nu cafea, nu țigări, cum îmi reproșează toți ăștia care poate ajung
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai la îndemână. Mă pot detașa, mă pot mira cu mai mare ușurință. Și asta pentru că, v-am spus, n-am încotro. Nu încerc să-mi descopăr cine știe ce merit. Chiar mă preocupă starea mea de indeterminare. Și mă obsedează întrebarea bunică-mii: bine, bine, scrii cărți, faci facultatea aia, publici pe la ziare, dar ce se cheamă c-ai fi tu? N-ai un nume, nu exiști. Ea nu știe de unde să mă ia, cum să-mi spună. N-am un nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
le-a ieșit pasența. Nae e furnizorul meu de materie primă narativă. Dacă stau să mă gândesc bine, io de la el am învățat să scriu, pentru că, așa cum îi spune și numele, Nae Stabiliment e o instituție. Se manifesta în bucătăria bunică-mii din Bușteni, o bucătărie igrasioasă, joasă, cu pereți umezi, cojiți, și o chiuvetă care țârcâia încontinuu. Se spârcâia. Un zgomot intermitent, supărător. O bucătărie importantă, pentru că aici își bea cafeaua cam toată strada pe care locuia bunică-mea. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în bucătăria bunică-mii din Bușteni, o bucătărie igrasioasă, joasă, cu pereți umezi, cojiți, și o chiuvetă care țârcâia încontinuu. Se spârcâia. Un zgomot intermitent, supărător. O bucătărie importantă, pentru că aici își bea cafeaua cam toată strada pe care locuia bunică-mea. Din când în când, trecea cineva și lăsa un pic de cafea, un pliculeț, contribuia la fondul comun. Și aici am auzit multe - și am învățat să scriu. Nae Stabiliment, dacă s-ar fi apucat de scris, îl bătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de culoare. Securiștii imediat și-au dat seama că astea sunt numele lor de cod. Conspirative. De agenți secreți. Mai erau și cosmopoliți. Doar ăia care-și aleseseră ca pseudonim Țiriac și Năstase au fost exonerați. Unul dintre infractori avuse bunicul simpatizant legionar. Securiștii au bănuit că aici precis se ascunde un grupuscul ce urmărește revitalizarea mișcării legionare. Și că scrisoarea pentru Cornel Chiriac era un mesaj cifrat. Asta a fost concluzia. Let it Be! Lasă să fie! Adică, rebeliunea se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai ciudat. Scriam, lucru extrem de periculos. Asta e mentalitatea, că Bucureștiul e un fel de uliță ceva mai lărguță, pe unde, dacă ești puțin mai atent, le poți întâlni pe Răduleasca, pe Esca. Cum, nu le știi? Vecine bune! Și bunică-mea mă întreabă câteodată, mă, pe a lu’ Cocozon, tu cu el te mai vezi p-acolo? Ca și cum e suficient să ieși în balcon, să dai o strigare și numa-ndată te trezești cu alde Cocozon la poartă. Bre, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un calendar micuț, cu un țăran care îmi plăcuse mie, poate l-ați văzut pe undeva, un calendar cu Gheorghe Tatomir, emblema Muzeului Țăranului Român, și l-am pus în cameră. Mi se păruse mie că Tatomir ăla seamănă cu bunicul meu. Bunicul meu care trăise acolo, Între Prahove, și fusese zidar. Nu-l cunoscusem bine și de-aia îl idealizam. Făcuse case. Mergeam, mă uitam la casele alea și mă simțeam bine. Lucrase și la o fabrică de hârtie. Pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
micuț, cu un țăran care îmi plăcuse mie, poate l-ați văzut pe undeva, un calendar cu Gheorghe Tatomir, emblema Muzeului Țăranului Român, și l-am pus în cameră. Mi se păruse mie că Tatomir ăla seamănă cu bunicul meu. Bunicul meu care trăise acolo, Între Prahove, și fusese zidar. Nu-l cunoscusem bine și de-aia îl idealizam. Făcuse case. Mergeam, mă uitam la casele alea și mă simțeam bine. Lucrase și la o fabrică de hârtie. Pleca dimineața într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu înțelegeam de unde nevoia, foamea asta de abjecție. De-aia voiam uneori să scriu un roman pășunist, de un pășunism habotnic, hotărât. Unii se protejează fiind abjecți, io aș protesta printr-o utopie. Unul dintre personaje ar fi putut fi bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut io prea bine, dar, din câte mi s-au povestit, era un om. Io-l mai țin minte doar cum stătea pe prispa casei lui din Bușteni și juca table cu un vecin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era un om. Io-l mai țin minte doar cum stătea pe prispa casei lui din Bușteni și juca table cu un vecin, Mitică. Muncitor, ceva, prelucrător prin așchiere, n-am date suficiente. Jucau cu niște piese murdare, pe care bunicul meu se jura că, atunci când o să aibă timp, sigur o să le spele c-un pic de spirt. Și Mitică ăsta îl bătea mereu, iar bunicul meu îi zicea: măi, Mitică, iartă-mă, că sunt om bătrân, dar mă cac în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva, prelucrător prin așchiere, n-am date suficiente. Jucau cu niște piese murdare, pe care bunicul meu se jura că, atunci când o să aibă timp, sigur o să le spele c-un pic de spirt. Și Mitică ăsta îl bătea mereu, iar bunicul meu îi zicea: măi, Mitică, iartă-mă, că sunt om bătrân, dar mă cac în gura ta! Nu știu dacă pe atunci înțelegeam sensul vorbelor astea, habar n-am, dar nu mi se păreau deloc vulgare. Nu cred că înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vină toate la timpul lor. Chiar chestiile mai vulgăruțe aveau, așa, o fantezie irepetabilă, nu știu cum io n-am avut niciodată organ pentru solemnitate, am reținut doar chestii marginale, micuțisme sau nimicuțisme, dar astea spuneau mult mai multe despre toată lumea asta. Bunicul meu nu era chiar ușă de biserică. De pildă, din ce mai țin io minte din partidele alea de table, când se enerva că pierde, arunca zarurile pe jos și, cât le căuta Mitică, cât încerca el să le recupereze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
câmpie a Brăilei. Mă urmărește planimetria acestei câmpii prin ochii mei de copil, o câmpie tabulară ce-și pierde deseori monotonia prin apariția unor spații concave, pe care mai târziu aveam să aflu că se numesc crovuri. Odată ajunși la bunicii din partea mamei, mă pierd în mulțime, dar mă secondează pas cu pas Rica, verișoara mea mult mai mare, care la cerința mamei îmi urmărește orice mișcare. Pe Rica mi-o aduc aminte doar asociind prezența sa, de cea a unui
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
localitatea nu-și dezminte nici pe departe latura toponimică, în sensul că toți cei care s-au stabilit aici erau tineri, în marea lor majoritate cupluri la început de drum, proaspăt însurăței, ceea ce a și conferit titulatura ulterioară a obștii. Bunicul, om falnic, extrem de generos, respectuos și îngăduitor, era unul din stâlpii acestei mari comunități și purta cu mare mândrie blazonul Bodaricilor. Probabil, undeva în vechime, careva dintre strămoșii noștri grămoșteni posibil să fi avut o configurație anatomică apropiată celei de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
mândrie blazonul Bodaricilor. Probabil, undeva în vechime, careva dintre strămoșii noștri grămoșteni posibil să fi avut o configurație anatomică apropiată celei de bot de arici, lucru preluat de tradiția orală a obștii și împământenit cu mult respect între semeni. Cu bunicul mă întâlneam destul de puțin și doar seara când revenea acasă ostenit și stors de muncă. Noi, nepoții, ne adunam grămăjoară în jurul său, ne așeza pe genunchii săi trudiți de munca câmpului, ne cântărea pe fiecare din priviri și ne spunea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de fiecare dată același lucru: „Țineți minte, iubiții lu’ tataia, voi să învățați, să învățați mult, să ajungeți oameni mari și să veniți doar în vizită aici, pentru că truda pământului este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului cu cei din jur și mai mereu consultat în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ritmic în raport cu acordurile muzicii, iar inflexiunile îți mergeau la suflet pentru cel puțin o lună. Era atât de iubită, mama, tata era răsfățatul familiei - îi spuneau Tomiță, iar noi ce mici înfloream sub privirile atente și protectoare ale rubedeniilor noastre. Bunicul cred că-n acele momente era cu totul alt om, uita atunci întregul periplu de suferințe, războiul, foametea, colectivizarea forțată, pierderea fiului cel mare la numai șaptesprezece ani, ceea ce-i măcinase sufletul, dar nu-i atinsese demnitatea, voința și credința
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dintre ei trimiși de centrul regional de partid. Era pe deplin recunoscută rezistența Bodaricilor, motiv pentru care activiștii nu se puteau prezenta în număr mic, veneau în efective mari, probabil și-n virtutea unei intimidări, știută fiind la centru poziția bunicului. Îmi povestește mama, care de-atunci nu a reușit să-și mai spele retina de povara acelor imagini șocante, cum cei mici s-au așezat în căruță, tușa Mița - sora mai mare a mamei, stătea cu furca în fața saivanului, iar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
atunci nu a reușit să-și mai spele retina de povara acelor imagini șocante, cum cei mici s-au așezat în căruță, tușa Mița - sora mai mare a mamei, stătea cu furca în fața saivanului, iar nenea Miculeț bătea ostentativ toba. Bunicul le-a opus rezistență cât a putut, iar bunica, fire mult mai aprigă și spirit năvalnic i a ocărât, ceea ce i-a îndârjit și mai tare, și s-au năpustit asupra ei, lovind-o. La trei ani s-a repetat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
trei ani s-a repetat povestea, de data aceasta a doua căruță, al doilea rând de cai, ultimele parcele de pământ fertil, lăsându-le doar câteva oi și capre, cât să-și poată hrăni familia. Dar nu s-a lăsat bunicul, a luat-o iarăși de la capăt, nevoințele sale le-a spulberat pe apa Călmățuiului, Dumnezeu i-a dat din nou jgheab, pentru că era om vrednic și credincios, cu trecere printre semeni și avea acea zestre genetică care-l capacita. Și-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
iar la momentul intrării pe strada noastră, saluta pe toți, se oprea și discuta mai cu fiecare în parte, mama spunându-i deseori: „Tătică, nu mai zăbovi atât pe stradă, nu-i ulița satului și nici rânduiala a lor noștri.” Bunicul n-aștepta mult, și-i răspundea pe măsură: „Fata tatii, nici Tomiță nu-i de-al nostru și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și nu mai avea puterea necesară să se ridice. Tata era cel ce-și găsea totdeauna
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ce-și găsea totdeauna timp pentru a-i veni în sprijin și nu era sezon în care să nu-și rezerve câteva „libere” pe o diagramă destul de solicitantă la vremea aceea, tata fiind mecanic de locomotivă. Amintindu-mi de cerința bunicului, mi-am dat seama că zbuciumul lăuntric nu-i fusese zadarnic, noi chiar i-am dat ascultare și-n mersul firesc al lucrurilor, fără prea multă consiliere și cu discreție desăvârșită - așa cum cereau perceptele educației noastre - ne-am ales fiecare
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
a recompensat cu așteptări viabile. Oriunde voi merge, orice voi întreprinde, am credința în bunul Dumnezeu că undeva acolo sus, între pulberi de stele sunt sufletele și energiile străbunilor noștri, care veghează atent pașii noștri, datoria fiecăruia fiind după spusele bunicului de a-și trăi viața în credință, iubire și demnitate. Bunicul a știut s-o facă, la fel și bunica, mintea și sufletul meu de copil identificând adesea acele vremuri cu o melodie celebră în interpretarea brăilencei Ștefania Stere, „Ce
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]