11,537 matches
-
iubesti țara în care te-ai născut. Și mai există o formă deosebită a iubirii: „iubirea aproapelui”. Cunoaștem expresia biblică „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, dar câți oare au pătruns înțelesul profund al acestor cuvinte? Spiritul Divin este etern, nemărginit și unic, el este prezent simultan în toate ființele vii de pe pământ, el se află în aceeași măsură și în mine și în tine și în toți cei care ne înconjoară. Recunoscând acest adevăr, vom înțelege că dacă același
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
să-mi pun o cravată - și să mă rad. Sfaturi literare nu are de ce să-mi dea, astea nu contează. E ultimul criteriu. Acum văd că avea dreptate în cinismul lui. Să mă deghizez. Cu geaca mea spălăcită, fesul meu etern, fesul meu negru și moaca nerasă, veterinarul avea dreptate să mă ia drept neserios. Ei așa te vor. Deghizează-te și dă-le la gioale tuturor nesimțiților. Așa te vor accepta. Îți vor fi chiar recunoscători. Dacă ești amabil, cazi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o sticlă de lapte, pâine, ceva. Mâncare, cărți și ziare, asta cumpăram, ca la hotel, întotdeauna mi-a plăcut să trăiesc la hotel, acum aveam o ocazie, în București trăiam pe permanent picior de plecare, ca într-un perpetuu tranzit. Eterna tobă târguiam, ceva cu preț fix, ca să nu mă tocmesc, să nu fiu obligat să negociez, să dialoghez. Îmi era interzis să vorbesc. Variantele de dialog sunt mereu aceleași. De obicei, pot citi de pe buze. Și prețurile de pe cântarul electronic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
da viață haiducilor și zmeilor spre desfătarea imaginației mele. În acea căsuță bătrânească eu am văzut întâia oară lumina zilei, după care am fost îmbrăcată cu cămașa de noapte brodată a bunicii. Ea credea în superstiția ce zice că iubire eternă va fi purtată de copil pentru cel a cărui îmbrăcăminte a purtat-o dânsul întâia oară. Așa a și fost, dar nu superstiția a fost factorul declanșator al simțămintelor mele, ci însăși personalitatea ei înfloritoare. Primii 7 ani din viață
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
că picturile au fost realizate cu mult talent în stilul renașterii italiene. Chipurile blânde și ochii ce te urmăreau din toate părțile îmi dădeau sentimentul că icoanele erau în realitate niște ferestre, iar în spatele lor se aflau însăși cei imortalizați etern în ulei. Ce om bun și ce glas duios avea părintele... Tot îmi răsare în minte imaginea mustăcioasă a bunicului când mi-a dăruit o tavă mică de plăcinte, pentru a lucra cot la cot cu bunica. Nu era atât
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
a căror prietenie am păstrat-o până În plină maturitate, contribuind, bănuiesc, la acel gust al meu cos mopolit, de care am pomenit, și pe care mi-l recunosc În tot decursul vieții și, În special, În preferința mea constantă pentru eternul feminin de coloratură semită. Cu David Mitrany, urât, fonf și cu părul roșu, dar serios, tandru și devotat prieten, m-am Întâlnit și mai târziu, la Ideea Europeană, unde i-am cerut colaborarea și unde m-a vizitat după Primul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bită cu anluminuri și titluri dese nate În stilul epocii. Lucrare considerabilă pentru literatura noastră de tălmăciri din clasicii străini și de care rafturile noastre sărăcă cioase ar trebui să se mândrească atât pentru ceea ce reprezintă ca un mare și etern capital omenesc, cât și pentru mândra ei Înfă țișare În straie de glas românesc; dacă formidabila și dezolanta incultură și nepăsare a cititorului român n-ar fi așa cum i le cunoaștem de mult și cum i le-am verificat din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
A fost un om nebun. Era un inspirat, dar și-a stricat viața și menirea prin nebunia lui. Cred că ați Înțeles drama vieții lui. Beldie are chemare pentru a adânci oamenii, dar Încă ochii lui sunt Închiși adevăru rilor eterne. El nu și-a mințit firea, cu toate că mulți Îl socotesc păcătos. El a urmat firul vieții lui și al destinului lui. Nu a mințit cu viața. S-a integrat ei.“ ...Asta s-a nimerit a fi chiar În ziua aceea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca un licean, după alte câteva din cale-afară de tinere, de drăgălașe și de inteligente; Încumetându-mă, peste astea toate, să scriu această carte de debut și de lăsare de cortină. Cartea a șasea Moralist fără moralitate Gama cromatică a eternului feminin dintr-o jumătate de veac (1900-1950). - Conjuncțiile fericite ale horoscopului În explicarea fenomenului erotic la eroul nostru. - Tristeți, tris teți postume. - Marea cu fascinațiile și seducțiile ei, cu femeile, aventurile, bu curiile și regretele pe urma ei. - Cum că
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un an, când asistam la Înmormântarea unui prieten, le-am văzut intrând, cu suflete pioase, În mausoleul lor de la Bellu Înălțat cu bani mulți și În care ele Își deretică, Încă din vreme și În viață fiind, repausul și amintirea eternă. Am cunoscut și eu pe una din obișnuitele acestor case de ren dez-vous - dar nu ca client al ei, ci ca prietenă a casei mele. Rozina era o fată bună, nepoata cunoscutului de pe vremuri farmacist Bruss, țapul cel bătrân, libidinos
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Om. Simbolic, acest semn de prietenie și apreciere. Autorul Isidor Doctoreanu Bacău, 16 februarie 1991 (Mi-e dor de tine, mamă, Editura Unirea, 1990); Dlui Galben cu deosebite sentimente de admirație Bc. 5 XII 96 (Alex. L. Iosif - Legământ de eternă neuitare!, Editura Plumb, 1996); Domnului Cornel Galben, editor de forță și efect, această primăvară Închipuită de mine cu flori de vis, (pentru că azi, de Sf. Gheorghe, Încă mai ninge la P.N.) asigurându-l de prețuirea și devoțiunea celui de care
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
eliptic: -Toate la vremea lor! Apoi își reia șirul gândurilor, cu seninătate și convingere: -Trebuie să fim conștienți de misiunea care ne-a fost atribuită și pe aceea s-o îndeplinim. Noi facem parte dintr-un uriaș plan, un plan etern, care este în desfășurare. Nu avem cum să modificăm cursul evenimentelor, sunt forțe uriașe care se confruntă după un anume scenariu imuabil... Această fatalitate enunțată de înger mă scoate din sărite: -Totuși, să constați răul și să rămâi indiferent, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
decât prin trezire. Să ne trezim și să ne facem singuri crezul în destinul nației române și fiecare suflet de român conștient să știe că neamul devine nație, numai dacă devine conștient, altfel devine popor inconștient. Cuvintele lui Nicolae Iorga etern rămân valabile—cel ce nu-și cunoaște istoria neamului, nu merită să trăiască. și acesta este un adevăr de care fiecare suflet de român să țină cont. Nimeni nu-i în stare să admire sacrificiul și efortul pe care îl
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
acel moment, ei - sau, cel puțin, Che - nu vedeau lucrurile atît de clar: „Acolo, [privind marea, legănați Într-o parte și-n alta pe balustrada vasului San Antonio] am Înțeles că vocația noastră, adevărata noastră vocație, era să ne deplasăm etern pe drumurile și mările lumii. Mereu curioși, cercetînd tot ce ne trecea prin fața ochilor, adulmecînd fiecare colțișor, dar numai cîte puțin - neprinzînd rădăcini niciunde și nerămînÎnd cît să vedem dincolo de suprafața lucrurilor; limitele exterioare ale lumii ne erau de ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aferente. Centrul sau buricul lumii, unde s-a Înfipt În pămînt săgeata de aur a Mamei Ocllo. Locul ales de Viracocha: Cuzco. Iar aici, În mijlocul unei procesiuni baroce a Zeului Cutremurelor, „o imagine maro a lui Hristos“, găsesc o amintire eternă a nordului care nu poate fi văzută decît din America de Sud, antiteza sa fatală, revelatoare: „Ridicîndu-se deasupra rîndurilor de indieni adunați pentru a vedea parada trecînd, se zărește din cînd În cînd capul blond al unui nord-american. Cu aparatul lui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fortăreței dinăuntrul meu și Îi amenința serenitatea maiestuoasă. Ni s-a făcut frig și am plecat de pe plajă, fugind de prezența răscolitoare care refuza să-mi dea pace. Marea dănțuia pe mica fîșie de plajă, indiferentă la propria sa lege eternă și reiterîndu-și semnalul de atenționare, avertizarea sa. Dar un bărbat Îndrăgostit (deși Alberto folosea un cuvînt mai rușinos, lipsit de subtilitate) nu stă să asculte o asemenea chemare a naturii; În pîntecele enorm al unui Buick, latura burgheză a universului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de reflecții cu pete albe sau verzui, sprijiniți unul de altul pe balustradă, dar fiecare În lumea lui, zburînd cu propriul lui avion spre stratosfera propriilor visuri. Acolo am Înțeles că vocația noastră, adevărata noastră vocație, era să ne deplasăm etern pe drumurile și mările lumii. Mereu curioși, cercetînd tot ce ne trecea prin fața ochilor, adulmecînd fiecare colțișor, dar numai cîte puțin - neprinzînd rădăcini niciunde și nerămînÎnd cît să vedem dincolo de suprafața lucrurilor; limitele exterioare ale lumii ne erau de ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și paradoxal în același timp, cu toții - sunt convins - s-au transformat, au devenit înțelepți, buni, și sfinți. Din multitudinea de fragmente ce ar putea inspira contemplația și rugăciunea noastră, acum la final, am ales doar câteva, ca pe niște epitafuri eterne și ca pe o floare ce aș dori să o depun, metaforic și de departe, pe mormintele unde acum dorm tăcuți și în pace: Bătaia bronzului de miez de noapte/mă-ntreabă cu misterioase șoapte,/de-s pregătit la cele
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
jertfa cristică, au preschimbat locurile de supliciu în Golgote pe care le-au urcat, purtându-și Crucea, păstrând în ei demnitatea și seninătatea unui sacerdoțiu. Ce perversiune ideologică i-a putut aduce pe acești pașnici și fideli cetățeni ai României eterne, dedicați prin profesie Păcii și Binelui, în postura de „bandiți”, de „criminali”, de „uneltitori”, așa cum pretindeau procesele verbale de anchetă și sentințele tribunalelor militare? Răspunsul este unul singur: ceea ce îi întărâta pe torționari era mărturisirea lor candidă, nedezmințită, de ostași
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
luat numele de Francisc la profesiunea religioasă emisă în anul 1924. Născut în Săbăoani, județul Neamț, la 28 martie 1903, din familie exemplară, a intrat în Ordinul Franciscan Conventual în toamna anului 1921. A fost trimis la studii în Cetatea Eternă, Roma, unde și-a luat și Doctoratul în teologie. În ziua de 7 iulie 1929 este hirotonit preot și, revenind în țară, ia în primire direcțiunea Seminarului din Hălăucești. În aceeași localitate el se zbate și obține dreptul de publicitate
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
orice natură, Leu se descurca numai cu simțul olfactiv, asemenea lui Marco Polo, Magelan, Columb și altor mulți și mari navigatori anonimi, care aveau la dispoziția lor drept ghid doar steaua polară vizibilă cu ochiul liber pe o hartă celestă, eternă și imuabilă. "Steaua polară pe cer, departe, În scurgerea timpului nu are moarte, Statornic arde în orice seară Capăt de osie, steaua polară." (N. Labiș) La întoarcere am trecut prin aceleași "furci caudine", numai că de această dată se prezentau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu toții secerați sub sfântul tricolor. "Ardea... ...Arde... Aaaaaa.......aaaa......" Acesta, pleoștit și amărât foarte privea încremenit la grupul de luptători morți pentru patrie, care sforăiau țepeni, unii peste alții, căzuți eroic în apărarea simbolului național. Adevărați eroi, domnule! Cinste lor! Eternă recunoștință! Patria ubi bene! (Patria este acolo unde mi-e bine!) Și lor le era foarte bine. Dormeau somnul nevinovat al întâilor născuți. După un somn reparator, scurt și zbuciumat, presărat cu vise fantastice în care predominau scenele sângeroase cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe-aicea în sfârșit nepoții lui Attila erau făcuți harcea-parcea și fugăriți de le scăpărau călcâiele într-un maraton al groazei până la marginea lacului Balaton, unde au căzut epuizați; leșinați de oboseală. Aici s-au oprit cu toții, semnând o pace eternă, având ca fundament material inegalabilul papricaș stropit cu celebrul vin de Tokay combinat cu minunata agheasmă de Zăvoaia. Încălziți binișor de cele două stimulente lichide, s-au hotărât să bea în stil teuton: Bruderschaft! S-au grupat doi câte doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
bănoasele fotolii parlamentare. ... patria, patriotism, patria-mumă, naționalism, etc., etc. Drept care, flăcăul nostru, ținându-se ferm pe poziția inițială, a adus drept argument în apărarea iubitei sale de origine hună un raționament zdrobitor din arsenalul filozofic al strămoșilor noștri din Cetatea Eternă. Și pentru a fi cât mai concludent și cât mai convingător că se simte foarte bine lângă frumoasa, pătimașa și zurlia strănepoată a viteazului han Attila, tânărul patriot român a strâns-o în brațe cu înfocare de i-au pârâit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
perenitatea sentimentelor sale. Ioi, Istenem, Istenem! O, Doamne, Doamne! Iar perechea de porumbei atinsă mortal de săgeata lui Cupidon subscria din toată inima la ideea că "Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieții. Fără ea ai fi un etern afon în corul imens al omenirii." (Roque Shneider), precum și citatul biblic atât de cunoscut, șlefuit cu măiestrie de autorul Moromeților: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e."(Corinteni) Cel mai mic membru al familiei Condor era Doina, colegă de clasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]