10,489 matches
-
opiumului etc.), În industrie - marile familii parse (Wadia, Tata) reușesc să dobândească poziții de prim rang În plan internațional, aducând astfel mai multă influență și prosperitate Întregii comunități. Legătura strânsă pe care parsii au reușit să o stabilească cu administrația imperială a Indiei britanice, căreia i-a oferit cadre bine specializate, a constituit un dezavantaj În perioada care a urmat cuceririi independenței de către India, față de care aceștia au avut, În mare parte, o poziție ostilă, critică sau indiferentă (Kulke, 1978, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al unui legat și a doi prefecți care au făcut dedicații Mamelor. Din lumea germană (și celtă), acest cult se extinde mai apoi, În special datorită soldaților, În tot Imperiul Roman, existând mărturii clare chiar la Roma, unde În garda imperială erau numeroși soldați germani. Aceste grupuri de Mamexe "Mame" (care sunt probabil nenumărate) pot fi individualizate prin referire la funcție sau la apartenență. În primul caz avem de-a face, de exemplu, cu Matresxe "Matres" Alagabiae, „care dau totul”, Matres
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii Între Orient și Occident: continuitate și noi experiențe religioase 403 1. Observații preliminare 403 2. Religia polisului și cultele străine 405 3. Misterii grecești și misterii orientale 413 4. Cultul suveranilor elenistici și cultul imperial: de la oameni la zei 416 3. Aspecte ale vieții religioase În lumea elenistico-romană 418 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermetică 418 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristides 422 3. Alexandru din Abonotichos: un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
drept " ...o hegemonie naționalistă cu pretenții sociale", și nu a crezut că poate dăinui multă vreme în fața unicei realități adevărate: națiunea. De Gaulle trata comunismul cu același dispreț, considerîndu-l drept o beteală strălucitoare, dar trecătoare, drept o mască a hegemoniei imperiale. Iar atotputernica supraputere comunistă s-a destrămat pe linia de separație a componentelor sale reale: cele naționale și cele religioase. Așa cum a prezis De Gaulle, Germania s-a unit, Europa central-răsăriteană este liberă, iar calea spre o "Europă de la Atlantic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
slujind renașterii spiritului național românesc. În 1783-1784, Iosif, împărat acum, a emis cîteva decrete ca să îmbunătățească situația iobagilor români. Bunele lui intenții, date fiind ignoranța și suferințele oamenilor, au dus la răscoala sîngeroasă condusă de Horia, Cloșca și Crișan. Trupele imperiale au restabilit ordinea, iar lucrurile au continuat să meargă ca și înainte. Următoarea revoltă a românilor s-a produs în 1848, atunci cînd Lájos Kossuth a unit Transilvania cu Ungaria fără a ține seama de majoritatea populației românești. Astfel că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
antisemite 16. Pe la 1890, rata nașterilor în rîndul evreilor a început să scadă. Motivele emigrării evreiești trebuie căutate în restricțiile la care erau supuși evreii în Imperiul rus. În perioada cînd a intrat Iorga în politică, Pobedonostev, tutorele odraslelor familiei imperiale (pînă la 1905 stăpînul de facto al scenei), a emis cu insistență legi noi care le făceau evreilor traiul amar. El a declarat oficial că (drept urmare a politicii sale) o treime din evrei vor pieri, o altă treime vor pleca
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
existența poporului român și trebuie deci să fie protejată. Literatura trebuie să devină expresia lui. Iorga spera că literatura aceasta va stabili un mod de viață cu adevărat românesc. Națiunea română a putut fi divizată de granițele săpate de puterile imperiale în carnea acestei "ființe gigantice", dar pentru Iorga exista o singură cultură română. Unitate culturală care trebuie să însemne solidaritate națională. Unificarea României se va realiza dacă și atunci cînd românii vor deveni conștienți de moștenirea lor națională și de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga decît ponderea extraordinară a istoriei acestei regiuni, dar utopia este o proiecție indispensabilă a imaginației creatoare, ca pol opus al ideologiei. Iar Iorga, întotdeauna plin de idei noi, nu era lipsit de imaginație creatoare. Dușman de moarte al alianțelor imperiale și al imperiilor (România a fost victima a cel puțin patru din acestea în timpul vieții lui), Iorga le respingea și pe baza teoriilor lui istorice. Convins de faptul că națiunea este cea mai firească și mai organică societate, el condmna
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
urma urmei, el nu credea nici în sociologie. Iorga nu putea înțelege ce-i făcuse pe acești români să-și părăsească satele natale. Statuia Libertății l-a impresionat profund pe Iorga. Văzînd-o din depărtare, spunea că "poruncește cu un gest imperial de mîntuire; e impresionantă". Păcat că Iorga nu a traversat niciodată ca să se uite mai de aproape, să citească poezia Emmei Lazarus și să mediteze asupra sensului ei! Dacă ar fi făcut-o, ar fi arătat mai multă înțelegere față de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
palimpsest al trecuturilor complicate și Întrepătrunse ale Europei. În primii ani ai secolului XX, Viena era Europa: lăcașul fertil, excentric și autoamăgit al unei culturi și civilizații aflate În pragul apocalipsei. Între cele două războaie, transformată dintr-o glorioasă metropolă imperială În capitala secătuită și Împuținată a unui stat-reziduu minuscul, Viena a intrat pe o pantă descendentă, sfârșind ca bastion de provincie al unui imperiu nazist căruia majoritatea vienezilor i-au jurat frenetic credință. După ce Germania a fost Înfrântă, Austria, repartizată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
privind optimist și profitabil spre Vest, cealaltă trădând cu neglijență vocația estică a Vienei -, străzile capitalei austriece reprezentau o mărturie a abisului tăcerii care separa prezentul senin al Europei de trecutul ei tulbure. Clădirile impunătoare de pe Ringstrasse aminteau de chemarea imperială a Vienei de altădată (deși bulevardul era parcă prea grandios pentru o simplă arteră de circulație Într-o capitală europeană de talie mijlocie), iar orașul se mândrea pe bună dreptate cu edificiile publice și spațiile sale civice. Viena Își invoca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al doilea război mondial nu are o formă tematică. Dimpotrivă: are chiar mai multe. Ca o vulpe, Europa știe multe lucruri. În primul rând, aceasta este o istorie a „retrogradării” Europei. Statele constituente nu mai puteau aspira la un statut imperial sau internațional după 1945. Cele două excepții de la regulă (Uniunea Sovietică și, parțial, Marea Britanie) erau, În propriii ochi, doar pe jumătate europene și, oricum, la sfârșitul perioadei evocate aici, erau ele Însele mult diminuate. Mai tot restul Europei continentale fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din originea specifică a reformismului britanic. Legislația socială din Anglia postbelică s-a bazat pe faimosul raport al lui sir William Beveridge, publicat În noiembrie 1942 și devenit instantaneu bestseller. Născut În 1879 În familia unui judecător britanic din India imperială, Beveridge era animat de aspirații și ambiții comune marilor liberali reformatori din epoca edwardiană. Raportul său reprezenta o Înfierare a nedreptății sociale din Regatul Unit de dinainte de 1939, dar și un proiect politic de reformă radicală după terminarea războiului. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era una din rarele situații când SUA obținea un avantaj direct și imediat. Dulles avea dreptate: Planul Marshall era de folos Americii fiindcă repunea pe picioare cel mai important partener comercial al său, nu fiindcă transforma Europa Într-o anexă imperială. Însă miza era cu mult mai mare. Chiar dacă nu toată lumea realiza la vremea aceea, În 1947, Europa era pusă În fața unei alegeri. Ea oscila Între refacere și colaps, dar Întrebarea mai subtilă era dacă nu cumva Europa și europenii pieduseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încredere În Stalin, nu era din cauza planurilor lui În estul Europei, ci fiindcă anticipau manevre sovietice În Asia Centrală și Orientul Apropiat. Ceea ce era logic, fiindcă Marea Britanie nu-și schimbase prioritățile: Asia de Est, India, Africa și Caraibele. Dar aceleași iluzii imperiale (cum li se spunea deja, nu doar la Washington) Îi făceau pe strategii britanici să fie mult mai lucizi În privința Europei decât aliații lor americani. Londra luptase pentru Înfrângerea Germaniei, iar dacă prețul acestei victorii era un Imperiu Sovietic În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Ministerului de Finanțe britanic din martie 1945, soluția ar fi să se renunțe la ideea unei rezoluții pentru Întreaga Germanie și, În schimb, zona vest-germană să fie perfect integrată În economia occidentală. Generalul Alan Brooke, șef al Marelui Stat-Major Imperial, nota la 27 iulie 1944 În jurnalul său: „Marea putere În Europa nu mai este Germania. E Rusia... Ea.... nu are cum să nu devină, În cincisprezece ani de acum Încolo, principala amenințare. De aceea, Germania trebuie Încurajată, remontată treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la cea țaristă. Rusia domina prin „protecția” vecinilor Încă din vremea lui Petru cel Mare. Sub Ecaterina cea Mare, imperiul s-a extins spre sud și sud-vest. Iar țarul Alexandru I a consacrat modelul de implicare În Europa a Rusiei imperiale. La Congresul de la Viena din 1815, unde puterile aliate victorioase și reciproc suspicioase s-au Întâlnit pentru a restabili echilibrul continental În urma Înfrângerii unui tiran (exact ca În 1945), intențiile țarului Alexandru I au fost foarte clare. Preocupările țărilor mici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
teme durabile ale politicii străine țariste În Europa se adăugau calculele personale ale lui Stalin. El credea sincer În apropiatul colaps economic al Vestului - conform dogmei marxiste și extrapolând precedentul interbelic - și exagera conflictul „inevitabil” dintre Statele Unite și Marea Britanie, competitori imperiali pentru o piață mondială tot mai mică. În concluzie, el se aștepta nu numai la vremuri turbulente - de unde nevoia Uniunii Sovietice de câștiguri categorice -, ci și la scindarea foarte probabilă a Aliaților din cauza Orientului Mijlociu, poate și a Germaniei. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doar o posibilitate printre altele, ci singura cale de acces la putere. Polonezii erau și ei predestinați sferei sovietice după al doilea război mondial: din cauza poziției geografice (Între Berlin și Moscova), din cauza istoriei lor de etern obstacol În calea ambițiilor imperiale ale Rusiei și, În fine, pentru că și În cazul Poloniei emergența spontană a unui guvern prosovietic din voința poporului era extrem de improbabilă. Spre deosebire de statele balcanice, Polonia nu fusese Însă aliata lui Hitler, ci victima sa: sute de mii de soldați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin așa părea. Pentru majoritatea politicienilor era imprudent - și practic imposibil - să incluzi Marea Britanie Într-un sistem continental european, care i-ar fi eclipsat o dimensiune esențială a existenței. Marea Britanie făcea așadar parte din Europa, dar și dintr-o comunitate imperială de limbă engleză, la scară mondială. și avea o relație aparte cu Statele Unite. Englezii aveau păreri Împărțite În privința Americii, pe care o antipatizau fiindcă o percepeau de la distanță ca pe un „paradis al splendorilor consumului” (Malcolm Bradbury), la antipodul existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treia putere nucleară după testarea cu succes a unei bombe britanice În 1952. Se baza și pe colaborarea strânsă dintre cele două țări În timpul războiului. și puțin pe senzația foarte englezească de superioritate față de cei care Îi Înlocuiseră pe tronul imperial 11. Americanii erau frustrați de faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
englezească de superioritate față de cei care Îi Înlocuiseră pe tronul imperial 11. Americanii erau frustrați de faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din Încăpățânare sau prin prisma amăgirilor imperiale. Cum avea să recunoască mai târziu și Monnet În memoriile sale, Marea Britanie nu fusese invadată sau ocupată: „Nu simțea nevoia să exorcizeze istoria”. Britanicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din Încăpățânare sau prin prisma amăgirilor imperiale. Cum avea să recunoască mai târziu și Monnet În memoriile sale, Marea Britanie nu fusese invadată sau ocupată: „Nu simțea nevoia să exorcizeze istoria”. Britanicii au trăit al doilea război mondial ca pe un moment de unitate și reconciliere națională, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din fonduri (mai mult decât oriunde altundeva) au fost folosite pentru achitarea imensei datorii externe. Pentru orice țară europeană medie, aceste probleme ar fi fost destul de grave În circumstanțele vitrege ale perioadei postbelice; pentru Marea Britanie, ele erau exacerbate de responsabilitățile imperiale la scară globală. După 1939, Marea Britanie a plătit din ce În ce mai scump pentru statutul de mare putere. Între 1934 și 1938, cheltuielile militare și diplomatice ajungeau la 6 milioane de lire sterline pe an. În 1947, bugetul prevedea 209 milioane de lire
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adevăr unul pentru apărarea țării. Stalin Încurajase exprimarea autonomă a sentimentelor naționale și religioase, astfel Încât Partidul și țelurile sale au fost temporar eclipsate de iluzia unității În bătălia colosală cu invadatorii nemți. În mod similar, conexiunea dintre URSS și trecutul imperial al Rusiei i-a permis lui Stalin să jefuiască mai bine Europa Centrală după război. Cum am văzut, În Europa, Stalin dorea mai presus de orice securitatea. Dar nu era indiferent la beneficiile economice ce puteau decurge din victoriile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]