15,241 matches
-
teologiei clasice au decretat kitsch-ul drept componentă principală a canonului postmodernist. Kitsch-ul mai este văzut ca dictatura inimii asupra rațiunii. Dar el poate fi la fel de bine drept dictatura rațiunii asupra inimii. Acestea și sunt extremele. De aceea a insistat Eminescu atât de mult asupra echilibrării antitezelor, arta fiind, în concepția lui, "împăcarea" minții cu inima. Dacă kitsch-ul tradițional a dat naștere simulacrelor ideale, cel postmodernist a ajuns să se confunde cu dezacordul absolut cu ființa chiar în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a revistei ieșene "Feed back", an. II, nr. 2, ianuarie 2005, p. 39. 134 În Observator cultural (an.I, nr. 1, 26 februarie-6 martie 2000, p. 6), Ion Bogdan Lefter includea antinaționalismul printre dimensiunile grilei postmoderniste. În varii contexte, a insistat asupra respingerii naționalului. În 2001, declara: "vremea națiunilor omogene a trecut, cu toate miturile ei romantice: culturi naționale, state naționale" (Opinia studențească, răspuns la ancheta Minorități culturale, an. XXX, nr. 94, 26 martie-2 aprilie 2001, p. 13). Ba, adaugă, spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
relație care, conform tradiției, dateaz], prin Moise, de la Avram. Interpretarea dat] de Ezdra și Neemia acestei înțelegeri solemne necesită separarea evreilor de toți ceilalți, interzicerea c]s]toriilor între evrei și neevrei (Neemia 10.30), mergând pan] acolo încât se insistă că și c]s]toriile deja consumate s] fie desf]cute (I Ezdra 10.18-19). Cei doi conduc]tori erau convinși c] mariajele între evrei și neevrei nu numai c] întinau puritatea iudaismului (Neemia 13.23-26), dar inc]lcau și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care se opune moralei utilitariste a lui Mo Tzi (li comportând o scriere diferit]) și moralei intuitive (ren i) a lui Mencius. Confucius nu a pledat nici pentru conținutul C]rții codului Li, nici pentru autoritatea să de orientare. A insistat ins] pe o dilem] de natur] practic], si anume modalitatea de a sesiza corect orientarea din limbajul unui text și de a folosi cartea cu scopul de a ne formă propriile virtuți, prin însușirea conduitei (orient]rii) propuse de c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
face un înțelept într-o astfel de împrejurare?”. Orice posibilitate de acțiune este unic] și, de aceea, o intuiție dezvoltat] este preferat] oric]rui sistem etic bazat pe limbaj. În lipsă intuiției am interpreta greșit discursul orientativ. Prin urmare, Mencius insist] asupra conceptelor de ren și i, în timp ce Confucius îl accentueaz] pe cel de li. Opoziția gânditorului fâț] de ideile lui Mo Tzi și Yangzhu cu privire la limbaj, se transform] într-o opoziție direct] la adresa limbajului, pe care îl consider] drept principala
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dup] cum se spune în Deuteronom, dac] umbl]m în c]ile Sale. Dat fiind c] iudaismul acord] prioritate aspectelor de ordin practic, si nu metafizic, în momentul în care se introduce o doctrin] care necesit] o interpretare metafizic], se insist] imediat pe abordarea acesteia din punct de vedere practic. Astfel, imitarea lui Dumnezeu nu este un aspect ce ține de metafizic], ci unul practic, de ordin moral. De fapt, evreului nu i se cere (nu trebuie uitat c] porunca legat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
face prin imitarea milostivirii și drept]ții divine, dup] atingerea, în prealabil, a celui mai înalt nivel posibil de perfecțiune. Astfel, filosoful Maimonide ne îndeamn] la a-L imită pe Dumnezeu ținând cont de speculații de ordin metafizic; rabinul Maimonide insist] că aceast] imitare s] aib] un impact practic asupra vieții desf]surate în cadrul comunit]ții. Poate că r]spuns la scrierile etice ale filosofilor evrei din perioada medieval] (vezi „Introducere”, în Kellner, 1978), scriitorii care erau adepți ai tradiției rabinice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rivale cu privire la motivele care justific] divorțul, ținând cont de legea mozaic] a Deuteronomului (24,1). Ce-a de-a patra evanghelie ilustreaz] într-un mod aparte tr]s]turile distinctive ale înv]ț]turii etice a lui Iisus. Nu se insist] asupra modului de comportare legat de probleme specifice. Accentul este pus pe provocarea radical] pe care Iisus o aduce, în comparație cu viziunea tradițional]. Totul este întuneric, exceptând lumină care Îl înconjoar] și care se transmite, prin El, ucenicilor S]i apropiați
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Totul este întuneric, exceptând lumină care Îl înconjoar] și care se transmite, prin El, ucenicilor S]i apropiați. Inițial, iubirea reciproc] se limiteaz] la ei, dar acest lucru este temporar, întrucat lumea trebuie salvat] și nu abandonat] (17,20). Se insist] pe dovedirea iubirii prin cuvânt, voinț] și fapt], aceasta fiind chiar o condiție inerent] cunoașterii (7,17). Paralelă cu marxismul clasic a fost abordat] de teologia recent] a eliber]rii: doar cei care susțin în mod activ cauza s]racilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
libidoului sexual la cele mai înalte nivele de aspirație, trebuie s] fie poziționat în contextul iubirii de tip agape pentru a se salva de la egocentrism. Biserică a întâmpinat greut]ți în menținerea acestui mod radical de a percepe iubirea. Se insist] pe modul de interpretare a afirmațiilor radicale din Predică de pe munte (Maț. 5-7), o colecție remarcabil] a înv]ț]turilor lui Iisus. Au existat mai multe abord]ri, toate având drept efect neutralizarea acestor elemente radicale și aducerea lor în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
socratice sunt indispensabile pentru a duce o viat] bun]. Cu exceptia momentului când el se îndreapt], în mod surprinz]tor, spre a aduce un elogiu vieții intelectuale pure, aceasta p]rând a fi poziția lui Aristotel; și hedoniștii, ca și Epicur, insist] asupra faptului c] aceste „virtuți” cardinale își merit] locul, în m]sura în care contribuie la pl]cerea privit] că un întreg. Dac] pl]cerea este singurul scop rațional din viat] și dac] poate fi definit] - așa cum a definit-o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
din latinescul: voluntas, care înseamn] „voinț]”) este urmat] în relație atât cu subiectul, cât și cu criteriul bun]ț]ții. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, standardul este, dup] cum este precizat, conformitatea cu voință divin]. În primul caz, Abélard insist] c], în esență lor, acțiunile sunt neutre. Mai mult, el susține c] dorințele sau inclinațiile sunt asemenea: nici bune, nici rele. Obiectul evalu]rii morale este intenția agentului. Viciul nu este altceva decât consimt]mântul conștient de a p]c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai acceptabil risc al acestor valori. Dar acum putem s] ne referim mai în detaliu la afirmațiile teoriei nonconsecințialiste. Exist] dou] tipuri de teorii nonconsecințialiste, dou] moduri de a afirma c] anumite valori ar trebui respectate, nu promovate. Un tip insist] asupra faptului c], desi exist] opțiuni ce trebuie respectate, noțiunea de promovare a valorii abstracte a respectului nu are sens. Prin această se neag] prima afirmație a consecințialismului, care susține c] valori că loialitatea și respectul nu determin] sensuri abstracte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cea mai bun] alternativ] pentru mine. Pe ce se bazeaz] atunci oponenții teoriei consecințelor? Bineînțeles, ar trebui ca adepții ei s] aib] un r]spuns pentru aceast] întrebare și s] ofere o explicație pentru poziția greșit] a oponenților lor. Vom insistă asupra acestui aspect în concluzia articolului. Exist] cel putin dou] observații care trebuie incluse într-o astfel de explicație. Prima dintre ele a fost deja sugerat] în acest eseu. Se pare c] oponenții consecințialismului se concentreaz] pe deliberare, măi degrab
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lor, care va r]mane aceeași. Cea mai recent] substituire de acest fel se realizeaz] între principiul hedonismului psihologic al lui Bentham și ideea de „satisfacere a preferințelor”, conform c]reia adepții acestui utilitarism de natur] preferențial] ar trebui s] insiste cu prec]dere asupra satisfacerii opțiunilor prevalente, în general, si mai putin asupra întâiet]ții pl]cerilor în raport cu suferință. Cea de-a doua teorie s-a dovedit a o include pe cea dintâi în majoritatea situațiilor în care hedonismul de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în care indivizii pot acționa din proprie inițiativ] în scopul reducerii s]r]ciei. Pe lang] acestea, sunt multe lucruri pe care guvernele le pot realiza, atât prin intermediul asistenței oficiale, cât și prin cel al politicilor comerciale potrivite. Doresc s] insist asupra faptului c] argumentele obișnuite în favoarea ofertei de asistent] se aplic] în mod egal la ambele niveluri. Cuvântul „ajutor” poate semnala ideea c] asistență este expresia bun]voinței, dorinței de a face bine, fiind adesea relaționat cu ideea de „caritate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
diminuarea suferinței în afara propriei ț]ri deoarece cei care sufer] aparțin unei alte societ]ți și, prin urmare, unei comunit]ți morale diferite. Datoriile apar între membrii aceleiași comunit]ți, determinate de leg]turile cooper]rii și reciprocit]ții. Dac] insist]m asupra datoriei de a micșora suferință, a celei de a face bine, de a respecta drepturile sau datoriei de a implementa dreptatea social], vom observa c] toate acestea sunt limitate de contextul lor social. Ele sunt datorii pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
anumite lucruri sau de a-i economisi. Pan] la urm] deci stilurile noastre de viat] sunt cele care reprezint] cauza (negativ]) s]r]ciei continue. În timp ce distincția dintre acțiune și omisiune poate fi cu ușurinț] înl]turat], consider c] trebuie insistat asupra ideii de „responsabilitate negativ]”, idee conform c]reia suntem, cel puțin într-o anumit] m]sur], responsabili pentru r]ul pe care îl putem preveni, ca și pentru r]ul pe care il provoc]m în mod activ. O
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
promisiunilor, inc]lcarea legilor etc. (Singer, 1979). Interpretarea utilitarist] a beneficiului pune accentul asupra faptului c] trebuie promovat mereu cel mai mare echilibru al binelui în defavoarea r]ului. Aceleași lucruri sunt punctate și de c]tre orice alt] teorie care insist] asupra promov]rii drept]ții în cea mai mare m]sur] posibil]. Din moment ce promovarea drept]ții este diferit] de acțiunea dreapt] în cadrul propriilor noastre interacțiuni (vezi în capitolul 19 distincția lui Philip Pettit între promovarea și onorarea valorilor), ceea ce poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Adesea, criticile la adresa feminismului sunt foarte specifice. De exemplu, separatistele lesbiene ar susține c] numai separarea total] de b]rbați poate permite femeilor exercitarea puterii și controlului asupra trupurilor lor. Pe de alt] parte, feministele mai puțin radicaliste și nonfeministele insist] c] o asemenea situație nu este necesar] și, de asemenea, c] ea limiteaz] alegerile femeilor și neag] chiar și posibilitatea teoretic] de a se angaja într-o activitate heterosexual] consensual] neexploatativ]. Din aceast] perspectiv] radical], b]rbatul este incapabil de la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cazul mai multor r]uf]c]tori: hoțul f]r] bani, tâlharul f]r] dinți care îi sparge dinții victimei sale, cel care realizeaz] fraud] fiscal] etc. În cazul în care, fiind conștienți de defectele legii talionului, retributiviștii inc] mai insist] că pedeapsa s] fie proporțional] cu gravitatea moral] a faptei comise, atunci aceast] condiție este îndeplinit] în momentul în care crimă este pedepsit] mai aspru decât infracțiunile mai puțin grave. Astfel, nu este nevoie de pedeapsă capital]. Din punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
particular care s] fie în leg]tur] direct] cu activit]țile politicienilor. Nici scriitorii din acest domeniu nu clarific] întotdeauna ceea ce vor s] spun] prin moral], politic] sau „mâini murdare”. Cred c] Machiavelli poate fi cel mai bine înțeles că insistând pe ideea c] necesitatea politic] cere uneori în mod rațional inc]lcarea adev]ratelor rațiuni morale, care, în alt] situație, ar fi decisive. Ins] discuțiile moderne abordeaz] ceea ce este recunoscut că aceeași problem] sugerând c] exist] o moral] specific], potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în serios atât experiență moral], cât și provocarea lui Machiavelli, inevitabil se va exercita o presiune asupra ideii clasice care spune c] virtuțile formeaz] o unitate. Machiavelli pune în mod intenționat la îndoial] unitatea virtuților, la un moment dat, atunci când insist] c] nu este posibil (mai ales pentru un principe) s] respecte toate virtuțile „deoarece condiția uman] nu permite asta” (1513, p. 52). De aceea, „f]când ceea ce este bine” în politic] va însemna uneori, de fapt, cultivarea unui viciu uman
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prin care politică poate afecta sensibilit]țile morale sunt variate, si c] unele nu pun probleme la fel de dramatice că cele invocate de paradigmă machiavelic]. Este una s] susții c] politică ar putea cere crime morale, si cu totul altceva s] insisți c] implic] un stil de viat] care nu permite anumite opțiuni morale atractive. Viața politic] poate însemna c] valorile și pl]cerile prieteniei, ale vietii de familie și ale anumitor forme de spontaneitate sau intimitate sunt mai puțin disponibile. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reflecție, aș dori s] fac acest lucru. Și acest gen de fapt] ar putea, cu sigurant], constitui obiectul unei percepții. Mai mult, aceast] explicație pentru motivație clarific] motivele pentru care imaginea standard a psihologiei umane nu este îndrept]țiț] s] insiste asupra distincției complete dintre percepții și dorințe; și, pe de alt] parte, motivele pentru care percepțiile cu privire la ceea ce suntem motivați s] facem implic] în mod rațional anumite dorințe de a face ceea ce credem c] suntem motivați s] facem. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]