10,751 matches
-
scilicet esse meremur)204. Ciudat este că populația își manifestă afecțiunea pentru el nu individual și nici în grupuri de persoane, ci sub forma unei simpatii publice, care cuprinde toate aspectele polis-ului: poetul declară că există decrete care-l laudă în mod public și tăblițe ceruite publice, care îi acordă lui Ovidiu anumite imunități (immunes publica cera facit); și deși nu este convenient ca cei oropsiți să se laude, orașele vecine îi acordă un privilegiu identic (Proxima dant nobis oppida
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
toate aspectele polis-ului: poetul declară că există decrete care-l laudă în mod public și tăblițe ceruite publice, care îi acordă lui Ovidiu anumite imunități (immunes publica cera facit); și deși nu este convenient ca cei oropsiți să se laude, orașele vecine îi acordă un privilegiu identic (Proxima dant nobis oppida munus idem)205. Nu este vorba, deci, de aprecieri private, ci publice, aș spune chiar politice. Și Ovidiu vrea să le aducă la cunoștință prietenilor de la Roma, prin intermediul lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a-i salva"220. Și pentru a-și demonstra afirmația, Ovidiu apelează la o listă de personaje mitologice, pe care toată lumea îi vorbește de rău pentru cruzimea acestora față de oaspeții lor, mai ales; și la alții pe care toți îi laudă și-i binecuvânteză pentru bunătatea și pentru ospitalitatea lor generoasă. Din prima categorie îi citează pe: Antiphates, regele lestrigonilor, de a cărui ferocitate antropofagă s-au salvat cu greu doar Ulise și cu o singură navă; Apolodor, tiranul Casandrei; Alexandru
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nous mène, des guerres civiles d'Octavien, aux drames du principat de Tibère"269. Pe lângă faptul că era orator, Cotta Maximus era și epigramist 270. Cât despre ale sale mores, ne-au parvenit judecăți discordante: în timp ce Ovidiu și Iuvenal îl laudă; dimpotrivă, Tacit, Persius și Pliniu cel Bătrân îl blamează 271. Poate în cazul acestor aprecieri contrastante, ar trebui să se facă o disociere între calitățile care aparțin lui Cotta Maximus, prietenul lui Ovidiu și fiul mai mic al lui M.
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
III, V, Ovidiu se bucură împreună cu prietenul Cotta Maximus pentru succesul unui discurs, ținut în Forul plin de oameni, fapt care, potrivit Sulmonezului, demonstrează că oratorul Cotta a moștenit elocvența paternă (o iuvenis patrii non degener oris: v. 7). Poetul laudă forța acestuia și spune că ar fi fost și mai fericit dacă ar fi putut aproba discursul în persoană. (Păcat că nu i se cunoaște conținutul!) Îl roagă apoi pe Cotta să-l țină la curent cu activitatea sa, pentru că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
i-a fost aplicată de două ori: prima dată a fost exilat la Creta; a doua oară, în anul 24, i s-au impus confiscarea bunurilor și relegarea la Serifo, unde muri într-o sărăcie lucie 295. Cassius Severus se lăuda că a învățat pe de rost istoria recentă scrisă de Labienus (= Rabienus "turbatul", din cauza sentimentelor sale anti-Cezariene) pe care Augustus o condamnase la ardere. De cele mai multe ori, se identifică ca destinatar al lui Ovidiu nu Cassius Severus, ci Cornelius Severus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
te numesc soție de exilat, întorci capul și roșeața îți invadează chipul. Vai mie, dacă consideri rușinos să fii soția mea! Vai mie, dacă deja ți-e rușine că ești soția mea! Unde sunt vremurile bune când obișnuiau să te lauzi că-ți eram soț și erai mândră de asta? Unde sunt vremurile bune (dacă nu vrei să eviți să-ți amintești), când îți plăcea să te proclami și să fii soția mea, și când așa cum e demn de o femeie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cazul unei asemenea ipoteze, Fabia ar fi avut cu adevărat motive să se rușineze de soțul său și de exilul acestuia. Ovidiu, însă, se preface că nimic nu s-a întâmplat și o incită să fie mândră și să se laude cu asta. Dar ce fel de vină e aceea cu care trebuie să te mândrești? Oricum, scandalurile amoroase ale Iuliei Minor trec fără îndoială în planul doi, în caz că ar fi avut vreodată ceva de-a face cu exilul lui Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
evenimentele potrivnice". (v. 79-80) Quae latet inque bonis cessat non cognita rebus, Apparet virtus arguiturque malis. De aceea Fabia are ocazia de a deveni celebră la fel ca eroinele trecute în revistă de poet: în loc să se rușineze, trebuie să se laude cu exilul poetului: "Soarta mea îți oferă un titlu de glorie (locum tituli) și afecțiunea ta (pietas) îți dă dreptul să ții capul sus. Folosește-te de circumstanțele care-ți oferă ocazia să-ți sporești onoarea: o arenă mare se
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
va purta pentru mult timp însemnele trupelor tale... Aici vei inspira cu nările multă tămâie și te vei bucura de cântece de liră și de flaut frigian și de cimpoi; Aici de două ori pe zi flăcăi cu tinere virgine lăudându-ți numele, cu piciorul candid precum Saliile în cele trei temple vor bate pământul...333 Îl lăsăm pe Horațiu să se emoționeze la gândul că cei cincizeci de ani ai săi nu-i mai permit să se bucure de asemenea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
invitații la banchetele tale festive (inter convivas tuos: v. 132), cel care a recitat himeneul în fața torțelor voastre de nuntă, și a cântat versuri demne de norocosul vostru pat conjugal, cel ale cărui cărți îmi amintesc că obișnuiai să le lauzi, cu excepția celor care au dăunat autorului lor; cel căruia adesea îi citeai scrierile tale pe care eu le admiram; cel, căruia i-a fost dată o soție din casa Voastră (de vestra cui data nupta domo: v. 137-138)". Există o
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Și atunci de ce să scrie? Ca să treacă timpul și fiindcă e prea legat de ceea ce este pe placul tău. Și apoi, nu poate sta fără să nu facă nimic: pentru el ar însemna moartea... Poate este hazardat, dar Ovidiu se laudă că Istrul nu are nici un geniu mai mare decât el Forsitan audacter faciam, sed glorior Istrum Ingenio nullum maius habere meo (v. 63-64). Așadar Roma să fie locul de exil hărăzit de destin pentru el! Și chiar dacă ar fi citit
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
IX, poetul a primit vestea despre moartea neașteptată a lui Celsus 372. Cum am menționat deja, Groag și după el Scholte 373 consideră că această scrisoare îi este adresată lui Cotta Maximus, deoarece în versurile 29 și urm. Ovidiu se laudă cu prietenia fratelui lui Maximus; potrivit lui Groag este evident că acest frate este M. Valerius Messalla Messalinus, cunoscut ca susținător al poetului. Din punctul nostru de vedere, nu este deloc evident, pentru că fratele la care se face trimitere poate fi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
II, III este foarte importantă pentru subiectul tratat de noi; aceasta însă ne ridică unele dificultăți sesizate deja de însuși Groag și alții în a-l desemna pe Paulus Fabius Maximus ca destinatar. În primul rând, faptul că Ovidiu se laudă cu prietenia fratelui destinatarului Maximus (II, III, 75 și urm.) nu mai este un inconvenient: acest frate nu trebuie considerat M. Valerius Messalla Messalinus, ci Africanus Fabius Maximus. Dacă apoi (ibid.) se desemnează ca tată a lui Maximus un celebru
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
monument, de unde vine Marcia cea pură, care din Ancus descinde, la sacrificii dispusă, de unde a ei trăsătură și nobilă figură. Cu sufletul ei bun și sângele-i de seamă Se poartă grațios și-nțelepciune emană. Nu e deloc nedemn să lăudăm a ei frumusețe, Pentru care venerăm și premăritele zeițe. Soție lui, mătușă lui Cezar: o, glorie ție, O, doamnă demnă de sacra casă imperială!"427 Trebuie să remarcăm că poetul o numește femina princeps (Tristele, I, VI, 25), așa cum o
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
am arătat la timpul potrivit, ducând la îndepărtarea nobilimii de viță veche și cu blazon, care s-a străduit să reintre în cercurile înalte prin lingușiri și amenințări. Unul dintre acești homines novi trebuie să fi fost Horațiu, care se lăuda că se trage dintr-un libert; un altul este M. Vipsanio Agrippa, cu care Augustus și-a împărțit puterea, coleg de Imperiu, și pe care tot el l-a desemnat ca fiind persoana cea mai demnă de a-i urma
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
necesitate vitală a scrisului: „dacă scriu mi-este o necesitate ca și răsuflarea, ca și repausul, ca și mîncarea. Și dacă scriu În folosul românilor, cum mă pricep, este un Învăț (s.n.) de 30 de ani [...]. Pentru ce să mă laude pentru niște cugetări ce au devenit a doilea natură?”... (cf. st. cit.). Scrisul este, dar, un Învăț și o a doua natură. Scriptorul este un om Învățat și un om folositor. Heliade nu rămîne, se știe, la aceste noțiuni modeste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ton eu Înțeleg...”. N-a trecut nici o jumătate de veac și registrul poeziei s-a schimbat odată cu mentalitatea creatorului față de obiectul artei lui. Iancu este un moștenitor spiritual fără complexe, spiritul lui este robust și firea sociabilă. Are prieteni și laudă prieteșugul, n-are, În orice caz, acel sentiment de solitudine În cultură (dat de lipsa modelelor culturale) pe care-l aveau stihuitorii de dinaintea lui. Actul de a serie trece pe primul plan. Cu Alecu ne aflăm Încă În faza oralității
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînt notate prin condice gospodărești și uitate acolo pînă ce un fiu sau un frate binevoitor le descoperă. De la versuri, Iancu trece la Poezie, adică la un proiect spiritual. Publică mai multe culegeri de poeme, devine, altfel zis, autor, este lăudat, laudă la rîndul lui pe alții, o generație Întreagă Îi recită cu evlavie versurile Întristate. Scrie epistole În versuri, primește răspunsuri În același fel, poezia fiind, pentru el și pentru alții, o formă de comunicare cu o sferă largă de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
notate prin condice gospodărești și uitate acolo pînă ce un fiu sau un frate binevoitor le descoperă. De la versuri, Iancu trece la Poezie, adică la un proiect spiritual. Publică mai multe culegeri de poeme, devine, altfel zis, autor, este lăudat, laudă la rîndul lui pe alții, o generație Întreagă Îi recită cu evlavie versurile Întristate. Scrie epistole În versuri, primește răspunsuri În același fel, poezia fiind, pentru el și pentru alții, o formă de comunicare cu o sferă largă de cuprindere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare”, dar fără regret. Grijile lui vin din altă parte: „Soț, tată plin de rane ce Încă sîngerează, Tovaroș bucuriei ș-al timpilor scîrbiți, El, o, soție dragă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
momente tipice pentru sensibilitatea romantică, precedînd, În unele nuanțe, pe Eminescu. * S-a pus problema dualității temperamentului liric al lui Gr. Alexandrescu, mai exact: oscilația lui Între stilul poetic propriu-zis și stilul didactic. Cei mai mulți critici acceptă această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că melancolia este necunoscută acestui temperament „hotărît și războinic”. Șerban Cioculescu neagă ideea dualității („Grigore Alexandrescu nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
istorice, Basmele, Macedonele, Bolintineanu coboară pe uscat și urcă spre nord. Părăsește lumea Bosforului. Nu-și părăsește temele (Îndeosebi tema erotică), Însă În sfera imaginației lui intră, acum, alt peisaj și, normal, alte subiecte. Desconsiderînd poemele dintîi, critica tradițională a lăudat blestemele și ritmurile iuți ale baladelor. Acestea sînt, Într-adevăr, extraordinare. Cine nu-și amintește de Mihnea și baba și de efectele auditive de acolo? Blestemul, ca formă lirică (retorică), apare Încă din Florile Bosforului, Blestemul dervișului, anticipează teribilele imprecații
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vremii rele Încă de tînăr. La 8 februarie 1847 scrie, de la Palermo, Zulniei Sturza (negri), sora Elenei, aceste rînduri disperate: „Astfel că la Neapole am simțit frigul tot așa de bine ca și la Iași, cu tot Vezuviul, atît de lăudat, și cu tot soarele, la fel de lăudat, iar cît despre albastrul cerului din Sicilia, nu-l cunoaștem Încă decît din nume. În schimb, de optsprezece zile am avut tot răgazul să observăm forma norilor, căderea ploilor și forța vîntului, căci de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită și Mitica. CÎnd e mai filozof, Alecsandri scrie despre dorul de pribegie și laudă orele dumnezeite („Pe albumul domnișoarei Z.”). CÎnd albumul aparține unei tinere mame, poetul face elogiul maternității: „Alei, mîndre sorioare! Puteți voi a-mi spune oare Ce-i mai bun În astă viață Ca iubirea de dulceață? Ce-i mai sfînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]