60,569 matches
-
dește, la mătușa Despina care-l scăpase de râie, la toți cei care, într-un fel sau altul, îi desăvârșiseră personalitatea. Tuturor acestora le aducea acum mulțumire în cuget și se gândea, în timp ce Cosette se apropia zâmbitoare, cu ochii ei negri, aprinși, că va trebuie să facă mult mai mult pe viitor, să muncească mai cu sârg, să fie mai activ, ca să răsplătească astfel încrederea pe care cei de-acasă o aveau în el. Episodul 56 COSETTE — Vino după mine! - îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Vodă ăl Bătrân, urmat de vistiernicul Ximachi. Pe brațul drept Sima-Vodă avea ceea ce călugării crezură la început că e un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii, frumos retezate, cu niște ochi negri smoliți, cu buze roșii, cărnoase și cu nas puternic coroiat de care toți care-l cunoșteau pe Drăguțescu își aminteau cu nostalgie. în locul nasului era acum o plagă hâdă, netedă, căci bi-vel-vornicul își pierduse podoaba sa vulturească în pivnițele niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o ușoară tristețe - unde ne întoarcem, dac-ați băgat de seamă, la momentul potrivit, ba unii dintre noi chiar înainte de soroc. Murim, dragii mei, și ne mănâncă viermii. Dar fiindcă nici unul din cei prezenți aici nu-și cunoaște clipa cea neagră, permiteți-mi să ridic acest pahar în sănătatea dumneavoastră, și, dacă tot trebuie să intrăm în pământ, măcar s-o facem cu burta plină! La mulți ani! — La mulți ani, Măria-Ta! - strigară în cor boierii. Afară, în fața porții domnești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aristotelic, pe scurt o întreagă bibliotecă ambulantă din care Ianis împrumuta în țările dunărene pe grâu, orz, ovăz, rachiu de pere, icre de morun și miere de albine. Suntem deci pe mare, într-o frumoasă dimineață cu soare. O, Mare Neagră! Câți poeți, prozatori, critici nu ți-au cântat cu meșteșugite cuvinte valurile vijelioase! Pe câți mateloți cuprins-ai de-ai morții reci fiori! Câte lighioane groaznice la vedere și atingere adăpostești în întunericu-ți matern! Pe dâra albă de spumă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam, cei patru eroi ai noștri ședeau pe punte. în special Cosette ședea atât de frumos cu vițele negre de păr fluturând în bătaia fumului pipei spătarului Vulture, încât un marinar mărunțel numai mușchii și osu’, ce căra înspre pupă un sac umplut cu stoici și eleați, avu trecând pe lângă țigăncușă intuiția că, oricât s-ar strădui, oricât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Căsătoria este, finalmente, oricât am coti-o, un lucru concret, nu o lamentatio mentis - mai spuse pan Bijinski, scuturându-se de colb. — Vai, cum m-ai speriat! - bătu din palme doamna Potoțki și sări să acopere cu pătura gaura mare, neagră ce se căscase în pat. Așa e pan Bijinski - zise ea în chip de scuză către călugări. Nu suportă să apară pe ușă. Odată, pe când trăia Potoțki, a ieșit din sobă. — Alte vremuri - zise pan Bijinski. E mare mizerie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
obrăjori, glezna lucitoare, fină, balansându-se într-un dolce far’ niente picior peste picior, eventualul mic neg poznaș de pe năsucul în vânt, ci și de ecourile întretăiate pe care le trezeau în el trecerea molatecă și rău prevestitoare a motanului negru al gazdei, strunga imposibil de ocolit cu privirea din dantura tatălui fetei, carpeta de pe perete cu BUCATE BUNE EU GĂTESC PENTRU SOȚUL CEL IUBESC etc. întrebări chinuitoare frământau mintea sa fragedă: ce legătură există între lucruri? Sunt ele dispuse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Malgorzata. Frumoși tineri! El, înalt, cu mustăcioară, bine legat, având pe chip una din acele expresiuni nobile ce trezesc considerațiune în rândurile sexului atent; ea, subțire, mlădioasă, cu obrajii rumeni unde se putea ghici sănătatea nației și cu un păr negru, bogat, în care câteva răzlețe fire de fân mărturiseau belșugul acelor ținuturi. Ivirea lor tinerească din cadrul ușii, ca doi copii neastâmpărați care veneau de la o neastâmpărată, îndelungată hârjoană, fu atât de fermecătoare, încât doamna Potoțki bătu veselă din palme: — Dragii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o singură intrare și, pe cât se putea vedea, cu două ferestre mici din care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu era frumoasă, dar avea ceva măreț într-însa. Metodiu observă că era părul. Avea un păr negru nespus de bogat, negru, căzând aproape de talie. Fără piaptăn sunt moartă - explică Laura, uitându-se în jur. Unde l-oi fi lăsat? începură tustrei să-l caute. — Nu de alta, dar îl aveam de la Marco Polo și trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu era frumoasă, dar avea ceva măreț într-însa. Metodiu observă că era părul. Avea un păr negru nespus de bogat, negru, căzând aproape de talie. Fără piaptăn sunt moartă - explică Laura, uitându-se în jur. Unde l-oi fi lăsat? începură tustrei să-l caute. — Nu de alta, dar îl aveam de la Marco Polo și trebuia să-l curăț - spuse îngrijorată femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
despre ea, însă n-ai avut posibilitatea s-o cunoști personal. De-a dreptul dificilă devine relatarea când ființa de care te ocupi nici măcar nu-ți e contemporană, ci o personalitate scoțând încă bustul ori numai capul din apele îndepărtate, negre ale istoriei. Când însă eroul paginii tale nu-ți e nici prieten, nici cunoștință, nici contemporan, nu ți-a povestit nimeni despre el, nu-l consemnează nici o arhivă, nici un rând și te despart de dânsul patru secole, două concepții despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
seamă că tânăra femeie nu-i tocmai în apele ei. Din când în când, zgâria cu unghia arătătorului de la plinuța mână dreaptă tăblia mesei, își freca ușor genunchii rotunzi unul de altul sau își trecea, degetele prin părul bogat și negru, oftând prelung și lăsându-și perfectul cap pe spate, cu nările răsfrânte. Tot ceea ce vedea de la înălțimea cerdacului, în lumina dumnezeiască a acelui început de aprilie - două slugi tuciurii, voinice, purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Stoenescu-Balcâzu. Cu ce iese din Poiana Morii, aș face vreo 50 de saci, să-l năimim pe armașul Curții, care e cutră și pentru atâta l-ar vinde și pe tat-su, cum a și făcut în 1621. Din Dealul Negru aș scoate vreo 100 de saci, din care 75 am trimite hanului tătărăsc, să stea liniștit o vreme până terminăm noi treaba, 20 i-am împărți boierilor, să nu cârtească, iar 5 i-am azvârli prostimii, să strige pentru noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
izvor, teancul cu jalbe frumos aranjat și netezit pe noptieră, iar proțapurile orânduite pe lângă perete. în picioare, la căpătâiul patului, îmbrăcată în catrință și ie din care inevitabil, rimând, ieșea miros de iasomie, Măriuca îl privea cu ochii ei mari, negri și-l întreba șoptit dacă mai are nevoie de ceva. Sigur că avea, fiind singur și burlac, dar de fiecare dată, suind la timp din adâncurile ființei lui, conștiința de clasă îi atrăgea atenția: „Stai liniștit, nu te prosti!”. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Vodă. Vasâle, feciorul de casă, apăru din odaia de-alători, cu ochii umflați de somn, împleticindu-se. Arăta ca vai de el, cu un surtuc verzuliu ponosit și cu niște ițari arnăuțești pe care, la genunchi, cândva fuseseră brodați cu fir negru doi zimbri. Acum, din zimbri nu mai rămăsese decât niște ață destrămată. — Dormi, ai? - făcu Sima-Vodă. Vasâle se uită tâmp la Vodă, apoi își descleștă cu greutate buzele: — Boruncă, Băria-Ta! Ce zici, mă? - nu înțelese Sima-Vodă. — Boruncă, Băria-Ta! - repetă Vasâle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu iataganul. — Negreșit - răspunse Metodiu. După ce vasul ajunse în mijlocul Dunării, bunul părinte se-ndreptă spre grec. — Chiar v-a luat tot? — Ei, scârț! - răspunse zâmbind grecul. Un butoi cu halva mucegăită, altul cu sardele stricate și încă unul cu icre negre da’ care acum sunt verzi. De schepsis le-am lăsat așa, să aibă și ei ce confisca; restul mărfii l-am dat pe bani buni la Beci. Ce știu ăștia? Oameni de trei lulele, au un imperiu, da’ n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
portocalele mele. Apoi făcu mai domolit: împarte-le echipajului. Grecul cel nemulțumit se-ntoarse pe călcâie și plecă. Abia acum băgă de seamă că omul era numai în ciorapi. — E frate-miu - zise căpitanul, observând privirea compătimitoare a călugărului. Oaia neagră a familiei. Un puturos și jumătate, toată ziua nu-i stă capul decât la răscoale și revoluții. Vrea să dezrobească Grecia. Parcă și ai pe cine... Dacă nu era mama să mă roage să-l țin cu mine pe vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu. Iat-o vorbă simțită. Turcul se uită chiorâș la călugăr, apoi trase o dușcă și dădu plosca unuia din ieniceri. Acesta bău, o trecu celui de-al doilea care făcu la fel și întinse plosca ultimului, cu o meșă neagră peste ochiul drept. Ultimul refuză. — Acum ce rost are să te abții? - întrebă turcul pe cel fără un ochi. A intrat băut într-o luptă cu croații - explică el lui Metodiu și grecului - și i-a sărit o suliță-n ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oazele și oprindu-se doar în locurile unde găseau o urmă de verdeață cu care să-și hrănească animalele tot mai istovite. În cele din urmă, într-o dimineață fierbinte de la începutul verii, pătrunseră într-un masiv muntos cu stânci negre, de unde se zărea un imens amfiteatru deschis spre miazăzi. Îl cercetară îndelung, cu experiența pe care ți-o dă o viață întreagă petrecută în deșert, și ajunseră la concluzia că în albia unei vechi sekia ce cobora din munți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
destul de uscat, căci sute de ani nu căzuse nici cel mai mic strop de ploaie, de aceea nisipul aluneca din când în când în nestăvilite cascade, obligându-i să aducă din munții din apropiere o mulțime de bucăți de piatră neagră și netedă și să le așeze, cu răbdare, de-a lungul pereților. Fără uneltele necesare, ciment sau mortar, făceau eforturi imense și abia dacă reușeau să sape o jumătate de metru pe zi, așa că, până la urmă, cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu care ar fi făcut-o Gacel Sayah. La apusul soarelui își reluară munca. Era într-adevăr o muncă istovitoare. Cel care se afla în fundul puțului trebuia să sape, fără nici un ajutor, doar cu mâinile, dedesubtul ultimei bucăți de piatră neagră, având mereu grijă ca aceasta să nu cadă înainte de a pune alta, care să suporte greutatea peretelui de deasupra ei. După aceea, relua operația, mereu spre dreapta, punea o nouă pană, încărca un coș cu nisip, le striga celor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Vulturii veneau acum în stoluri. Sângele se îngroșa în vene ca magma care se ridică bolborosind în craterul unui vulcan, dar care, pe măsură ce se scurge pe pantă la vale, își pierde culoarea și consistența, transformându-se într-o masă vâscoasă, neagră și greoaie ce se împrăștie formând ochiuri mari de lichid, care după câteva zile devin întinderi enorme de rocă. De-acum nu mai asudau. Nici măcar nu mai asudau. Retrasă într-un ungher al jaimei celei mari, Laila închise ochii și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]