10,832 matches
-
11 februarie 1792, când granița Imperiului țarist a ajuns la Nistru, la fruntariile răsăritene ale Moldovei. Tratatul de pace de la Iași a confirmat toate paragrafele păcii de la Kuciuk-Kainargi și a Convenției din Ainalî-Kavak. Imperiul Rus a încercat să mențină teritoriile principatelor române sub jurisdicția Patriarhiei Ruse numindu-l după încheierea păcii pe episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni ca mitropolit al ambelor principate române. Acesta a fost însă imediat îndepărtat prin alegerea - rânduită în aprilie 1792, de către noul domnitor, Alexandru Constantin Moruzi, la insistențele
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
de la Iași a confirmat toate paragrafele păcii de la Kuciuk-Kainargi și a Convenției din Ainalî-Kavak. Imperiul Rus a încercat să mențină teritoriile principatelor române sub jurisdicția Patriarhiei Ruse numindu-l după încheierea păcii pe episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni ca mitropolit al ambelor principate române. Acesta a fost însă imediat îndepărtat prin alegerea - rânduită în aprilie 1792, de către noul domnitor, Alexandru Constantin Moruzi, la insistențele Patriarhiei Ecumenice - a unui nou mitropolit al Moldovei, în persoana lui Iacob Stamati. Spre supărarea Petersburgului, Bodoni a fost
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
raialelor turcești sub jurisdicția divanului unificat al domnului. Prin acest act Mitropolia Proilaviei era practic din nou desființată, teritoriile sale intrând iarăși sub jurisdicția eparhiilor românești (Episcopia Hușilor și Episcopia Buzăului). Chiar din timpul conflictului, în speranța ocupării teritoriale a Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, și a dominării lor prin Biserică, țarul Alexandru I a hotărât înființarea unui exarhat, subordonat Sinodului Patriarhiei Ortodoxe Ruse din Petersburg, care să cuprindă Mitropolia Moldovei și a Țării Românești, acestea fiind scoase, din nou
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Răsculații s-au grupat în dreptul orașului Benevento, care, deși credincios față de regele Roger al II-lea, s-a predat imediat. Roger, surprins de acest atac, și-a retras armata întorcându-se pentru a ataca Nocera, cel mai fortificat oraș din Principatul de Capua după Capua însăși. Retragerea peste Munții Apenini a fost surprinzător de rapidă, însă rebelii s-au mișcat cu aceeași viteză, pentru a intercepta armata regală la Nocera. Roger a reușit să distrugă unicul pod de deasupra râului Sarno
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
magister Italiae comesque Normannorum totius Apuliae et Calabriae" ("Duce și stăpân al Italiei și conte al normanzilor din toată Apulia și Calabria"), primul titlu comital legitim pentru normanzii din Melfi. În același context, Henric l-a privat pe Guaimar de Principatul de Capua, pe care l-a retrocedat fostului principe, Pandulf al IV-lea. Pe parcursul domniei lui Drogo, fratele său vitreg Robert Guiscard a sosit și el în Italia (cca. 1047). Drogo s-a menținut ca aliat apropiat al lui Guaimar
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
domniei lui Drogo, fratele său vitreg Robert Guiscard a sosit și el în Italia (cca. 1047). Drogo s-a menținut ca aliat apropiat al lui Guaimar și i-a acordat sprijinul împotriva lui Pandulf după reinstalarea celui din urmă în Principatul de Capua. Cu toate acestea, nereușind să își controleze proprii baroni, Drogo nu a fost în stare să pună capăt acțiunilor de brigandaj și disputelor interfeudale care zdruncinau sudul Italiei. El s-a văzut nevoit să alunge atât pe fratele
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
În 1053, Umfredo i-a primit pe fratele său Geoffroi și pe frații vitregi Mauger și Guillaume, la sosirea acestora în Italia. El i-a acordat lui Mauger Capitanata (în provincia Foggia), iar pe Guillaume l-a numit conte "al Principatului". Domnia sa și-a avut începutul într-un context în care persistau neînțelegerile de la sfârșitul domniei fratelui său Drogo. Umfredo a pedepsit cu asprime pe cei care instigaseră asasinarea fratelui său. Mulți cavaleri normanzi se aflau în stare de rebeliune și
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Drogo a capturat Bovino. Odată cu moartea lui Guillaume "Braț de Fier", perioada serviciului de mercenariat al normanzilor a ajuns la final, momentul coincizând cu ridicarea a două mari state normande, ambele datorând supunere direct Imperiului german: comitatul de Aversa, ulterior Principatul de Capua, și comitatul de Apulia, devenit ulterior Ducatul de Apulia. În 1046, Drogo de Hauteville a pătruns în Apulia și l-a înfrânt pe catepanul bizantin Eustațiu Palatinos în apropiere de Taranto. Între timp, fratele său Umfredo i-a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Richard a purtat războaie neîntrerupte cu vecinii săi longobarzi, precum principele Pandulf al VI-lea de Capua, ducele Atenulf I de Gaeta și principele Gisulf al II-lea de Salerno. El a împins hotarele acestuia din urmă până când din marele principat de Salerno s-a redus aproape numai la orașul Salerno însuși. Scopul lui Richard I era acela de a-și extinde influența în mod pașnic, atunci când și-a logodit fiica cu fiul mai mare al lui Atenulf de Gaeta; însă
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În 1077, a murit ultimul principe longobard de Benevento. Papa l-a numit pe Robert Guiscard ca succesor în 1078. Totuși, în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și împrejurimile; mărimea sa fusese redusă de către normanzi prin cuceriri în deceniile anterioare, în special în urma bătăliei de la Civitate. În iunie 1080, la Ceprano, papa i-a acordat încă o dată lui Robert controlul asupra
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în teritoriul papal, și de asemenea asupra teritoriul din Abruzzi care era tehnic legat de Benevento, pe care rudele lui Robert la cuceriseră pentru ei înșiși. Ca urmare imediată a bătăliei de la Civitate, normanzii au început cucerirea litoralului adriatic al principatului beneventin. Geoffroi, frate cu conții de Hauteville din Melfi, a cucerit comitatul longobard de Larino și a luat cu asalt castelul Morrone din regiunea Samnium-Guillamatum. Fiul lui Geoffroi, Robert a transformat aceste cuceriri într-un comitat unic, cel de Loritello
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
1076, orașul a trebuit să se supună asediatorilor, iar principele și apropiații săi s-au retras în citadelă, care la rândul său a capitulat în mai 1077. Posesiunile lui Gisulf au fost confiscate, însă el a fost lăsat în libertate. Principatul de Salerno deja își redusese suprafața la orașul în sine și împrejurimile acestuia ca urmare a războaielor anterioare purtate cu Guillaume al Principatului, Roger de Sicilia și Robert Guiscard. Cu toate acestea, orașul rămăsese cel mai important din Mezzogiorno, iar
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
capitulat în mai 1077. Posesiunile lui Gisulf au fost confiscate, însă el a fost lăsat în libertate. Principatul de Salerno deja își redusese suprafața la orașul în sine și împrejurimile acestuia ca urmare a războaielor anterioare purtate cu Guillaume al Principatului, Roger de Sicilia și Robert Guiscard. Cu toate acestea, orașul rămăsese cel mai important din Mezzogiorno, iar capturarea sa era esențială pentru constituirea unui regat 50 de ani mai târziu. În 1073, ducele Sergiu al III-lea de Amalfi a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în poziția de conte de Apulia în 1057, fiind preferat față de fratele său vitreg mai vârstnic Geoffroi. În compania fratelui său mai mic, Roger Bosso, Guiscard a trecut la noi cuceriri în Apulia și Calabria, în vreme ce Richard Drengot a cucerit Principatul de Capua. La puțină vreme după preluarea domniei, probabil în 1058, Guiscard s-a despărțit de soția sa Alberada, din cauza unei supoziții de consanguinitate. La puțin timp, el s-a recăsătorit cu Sichelgaita, sora principelui Gisulf al II-lea de
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
1072, a condus la ocuparea Palermo și a restului Siciliei. Orașul Bari, reședința catepanului bizantin a fost cucerit în aprilie 1071, după un asediu de trei ani, iar forțele bizantine au fost astfel alungate definitiv din Italia de sud. Teritoriul principatului salernitan era și el deja în puterea lui Guiscard; în decembrie 1076, conducătorul normand a preluat și controlul asupra orașului, expulzându-l pe principe longobard Gisulf, cu a cărui soră Sichelgaita se căsătorise. Atacurile normande asupra Benevento, un fiel al
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Bohemund al II-lea (Boemund) (n. 1108-d. 1130) a fost un nobil normand din dinastia Hauteville, devenit principe de Taranto și de Antiohia din 1111. Bohemund era fiul fondatorului celor două principate, Bohemund I, cu Cecilia, fiică a regelui Filip I al Franței. În privința stăpânirii asupra Taranto, aceasta a fost pierdută în favoarea lui Roger al II-lea al Siciliei în 1128. Atunci când tatăl său Bohemund I a murit pe când era absent din
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
momentul sosirii acestuia în Orient. Cu toate acestea, lucrurile s-au complicat atunci când a căzut în bătălia de la Ager Sanguinis din 1119, iar nobilii din Antiohia l-au invitat pe regele Balduin al II-lea al Ierusalimului să preia administrarea principatului. În 1124, ajungând la vârsta de 16 ani, Bohemund a fost considerat major. El și-a petrecut următorii doi ani pentru rezolvarea problemelor de stat din sudul Italiei. În cele din urmă, în octombrie 1126, odată împlinită vârsta de 18
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
Telese, care afirmă că Bohemund și-a lăsat teritoriile posedate în Italia sub administrarea papei, și de către Romuald de Salerno, care notează că regența asupra Taranto a trecut pe seama unei rude a lui, contele Alexandru de Conversano. Indiferent de soarta Principatului de Tarent, ca parte a acordului privitor la venirea la Antiohia, Boemund a fost nevoit și să se căsătorească cu fiica regelui Balduin al II-lea, Alice. Potrivit lui Matei de Edessa, se presupune că Balduin i-ar fi promis lui
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
principele Boemund ("ibn-Maymun", "fiul lui Bohemund", cum îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele cu contele Josselin I de Courtenay, conducătorul Edessei și de hărțuieli armate cu acesta la granița de nord a principatului. Atât Bohemund cât și Josselin au atacat separat unul de celălalt Alepul, refuzând să coopereze într-un asediu pe scară largă asupra acelui oraș. Roger de Salerno retrocedase unele teritorii lui Josselin, însă Bohemund nu a considerat aceste donații ca
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
Prințul (20 iulie 1859 - 9 iulie 1916) a fost regent al Principatului de Lippe din 1895 până în 1897. Născut la Palatul Bückeburg Palace () în Bückeburg, a fost al șaptelea copil al lui Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1817-1893) și a soției acestuia, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont (1827-1910). În urma decesului Prințului
Adolf de Schaumburg-Lippe () [Corola-website/Science/328280_a_329609]
-
parte a bătăliei de la Rignano au consolidat reputația sa de războinic de mai târziu. După moartea lui Rainulf de Alife (1139), stăpânirea sa asupra Apulia|Apuliei a devenit sigură, însă papa Inocențiu și principele Robert al II-lea, deposedat de Principatul de Capua au început marșul către Capua. La Galluccio, Roger a organizat o ambuscadă asupra trupelor papale cu numai 1.000 de cavaleri, capturându-l pe papă și consilierii acestuia. Trei zile mai târziu, în 25 iulie, prin Tratatul de la
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
Oradea) din 1538 și, după ocupația otomană din 1541 în trei părți: o parte centrală controlată de turci, (Eyaletul Budin), una vestică aflată sub controlul Sfântului Imperiu Roman, (Ungaria Regală) și Regatul Ungariei Răsăritene, care avea să fie succedat de Principatul Transilvaniei. Ungurii au cucerit Bazinului Panonic la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul celui de-al X-lea. Societatea maghiară veche se paza pe familiile patriarhale. Mai multe familii formau un clan, care erau unite la rândul lor în
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
a numărat printre cei care au inițiat rebeliuni încununate de succes împotriva Regatului Ungariei, ceea ce a dus la cucerirea independenței Moldovei. Suzeranitatea lui Ludovic asupra Moldovei a fost restaurată doar după alegerea sa ca rege al Poloniei în 1370. Celălalt principat român, Valahia, care își cucerise la rândul lui independența sub domnia lui Neagoe Basarab a rămas cu o situație juridică incertă. Vladislav I al Țării Românești s-a aliat cu nou putere apărută în Balcani, Imperiul Otoman, pentru a-și
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
turcii s-au implicat în lupta pentru controlul regatului și au ocupat Buda și regiunea înconjurătoare, creând Eyaletul Budin în 1541. Regatul Ungariei a dispărut de pe harta politică a Europei, pe ruinele sale apărând Ungaria Regală, Regatul Ungariei Răsăritene (predecesorul Principatul Transilvaniei), restul teritoriilor intrând pentru o lungă perioadă de timp sub controlul Imperiului Otoman.
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Anatoliei . Papa Urban al II-lea a răspuns apelului creiând Cruciadele , expediți militare cu scopul de a cucerii Locurile Sfinte . Cruciații catolici îi înfrâng pe selgiucizi musulmani și cuceresc Ierusalimul și alte regiuni formând noi state cruciate cum ar fi Principatul Antiohiei și Regatul Ierusalimului . În anul 1157 , Imperiul Selgiucid este distrus sub presiunea luptelor interne cu dinastiile irakiene , siriene și palestiniene , a invaziilor catolice venite din Europa Apuseană și a rivalilor din Dinastia Turcă a Hozem-șahiilor . Doar câțiva reușesc să
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]