106,263 matches
-
de nord ale Flandra, prin căsătoria cu Gertrude de Saxonia, contesa văduvă de Olanda. După moartea fratelui său, contele Balduin al VI-lea din 1070, nepotul de frate ale lui Robert, Arnulf al III-lea a succedat în comitat, cu sprijinul mamei sale, Richilde de Hainaut. Cu toate acestea, Robert a contestat succesiunea la tronul Flandrei și s-a răsculat împotriva lor. El a început să recruteze trupe în special în nordul Flandrei. Pe de altă parte, trupele lui Arnulf includeau
Robert I de Flandra () [Corola-website/Science/324534_a_325863]
-
început să pretindă domnia asupra Flandrei în 1071 în defavoarea contelui legitim, Arnulf al III-lea (fiul celuilalt fiu al Adelei, Balduin al VI-lea), ea a solicitat regelui Filip I să îl oprească pe Robert. Filip a trimis trupe în sprijinul lui Arnulf, printre care și un contingent de cavaleri normanzi conduși de William FitzOsborn. Forțele lui Robert au atacat armata lui Arnulf (mult superioară numeric) înainte ca aceasta să se poată organiza, iar Arnulf însuși a căzut în luptă. Victoria
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
1067 și ei au domnit în Flanders și Hainaut până la moartea lui din 1070. Fiul lor, Arnulf al III-lea a devenit conte de Flandra, însă el a fost contestat de către fratele mai mic al lui Balduin, Robert Frizonul. În pofida sprijinului primit din partea regelui Filip I al Franței, forțele Richildei au fost înfrânte în bătălia de la Cassel, în care Arnulf a căzut în luptă, Richilde însăși a fost capturată, iar regele Filip a sfârșit prin a-l învesti pe Robert Frizonul
Richilde de Hainaut () [Corola-website/Science/324535_a_325864]
-
a contelui Robert I "Frizonul" de Flandra. După asasinarea în 1127 vărului său Carol I "cel Bun"", Thierry a revendicat Comitatul de Flandra ca nepot al lui Robert I, însă comitatul a revenit lui Guillaume Clito, care se bucura de sprijinul regelui Ludovic al VI-lea al Franței. Politica lui Guillaume și atitudinea sa față de autonomia Flandrei l-au făcut în curând impopular, astfel încât până la finele anului orașele Bruges, Gent, Lille și Saint-Omer l-au proclamat pe Thierry drept conte. Susținătorii
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
VI-lea a fost excomunicat de către Raymond de Martigné, arhiepiscopul de Reims, într-un moment în care regele deja asediat Lille. În noul context și în condițiile în care regele Henric I al Angliei, unchiul lui Guillaume, își manifestase transferarea sprijinului către Thierry, Ludovic a fost nevoit să se retragă. Cu toate acestea, Thierry a fost înfrânt la Tielt și la Oostkamp, fiind astfel silit să se retragă la Brugge. Apoi, a trebuit să plece și de acolo, pentru a ajunge
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
a stabilit reședința la Gent și a fost recunoscut de către toate orașele flamande, ca și de regele Henric I al Angliei. La rândul său, Thierry a jurat omagiu lui Ludovic al VI-lea după 1132, în scopul de a obține sprijinul regelui Franței împotriva contelui Balduin al IV-lea de Hainaut, care la rândul său emitea pretenții asupra Flandrei. În 1132, soția sa Suanhilda a murit, lăsându-i doar o fiică. În 1139, Thierry a plecat în pelerinaj în Regatul Ierusalimului
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
Ierusalimului, a participat la Conciliul de la Acra, unde s-a luat nefericita decizie de a se ataca Damascul. Thierry a participat la asediul Damascului din 1148, sub comanda regelui Ierusalimului Balduin al III-lea (cumnat al lui Thierry), și, cu sprijinul acestuia, ca și al regilor Ludovic al VII-lea al Franței și Conrad al III-lea al Germaniei, Thierry a revendicat Damascul pentru sine; în paralel, baronii cruciați nativi preferau pe unul dintre ei în această poziție, anume Guy Brisebarre
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
Tarent, Raymond de Saint-Gilles și Godefroy de Bouillon, Robert a fost printre primii care au ocupat citadela, însă imediat după aceea Bohemund a revendicat orașul pentru sine. La rândul său, Raymond emitea și el pretenții, însă Robert și-a declarat sprijinul pentru Bohemund în această dispută. Disputele dintre cruciați au întârziat cruciada de la a continua mai departe către Palestina. Raymond de Saint-Gilles a părăsit Antiohia pentru a ataca orașul Ma'arrat al-Numan, care a fost capturat, după ce Robert participase și la
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
a pus stăpânire pe un număr de castele imperiale. Pacea a fost restabilită în 1102, iar Robert a prestat omagiu împăratului pentru Flandra imperială. Însă după 1105, noul împărat Henric al V-lea, a pornit în marș asupra Flandrei, având sprijinul contelui Balduin al III-lea de Hainaut și trupe trimise din Olanda. Robert al II-lea a reușit să oprească invazia în afara zidurilor orașului Douai și o nouă pace a fost semnată, prin care Henric al V-lea recunoștea revendicările
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
comitatul de Vermandois. Aceasta a condus la extinderea autorității Flandrei mult către sud, într-un punct în care nu mai ajunsese anterior și amenința la completa răsturnare a balanței puterilor din nordul Franței. Filip a guvernat cu înțelepciune, având și sprijinul lui Robert d'Aire, al cărui rol a fost aproximativ acela al unui prim ministru. Cei doi au instituit un sistem administrativ eficient, iar relațiile externe ale lui Filip erau dintre cele mai bune. El a fost mediator în disputele
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
Valea Dunării, Dobrogea, Delta Dunării, Podișul Getic, Subcarpații Getici, Subcarpații de Curbură, Carpații Orientali și Munții Apuseni. Încă din primii ani de observații climatice și topoclimatice - perioadă când sub îndrumarea prof. Tiberiu Moraru a întocmit teza de doctorat, cât și sprijinul permanent acordat de prof. V. Mihăilescu au făcut posibilă conturarea direcției științifice a lui Neamu cu prioritate către topoclimatologie și climatologie regională, domenii abordate preferențial în cei 37 de ani de cercetare. Astfel, în anii elaborării tezei de doctorat, cât
Gheorghe Neamu () [Corola-website/Science/324550_a_325879]
-
al IV-lea de Capua, încercase să o violeze pe nepoata sa, fiică a cumnatei lui Guaimar și a ducelui de Sorrento. Apoi, el a primit omagiu de la fostul vasal al lui Pandulf, normandul Rainulf Drengot. Astfel, Guaimar a obținut sprijinul normanzilor pentru acțiunile sale din Italia de sud. În 1037, Guaimar a făcut un apel la arbitrajul ambilor împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru a se stabili dacă Pandulf merită să guverneze. Împăratul Conrad al II-lea a dat
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
a oferit-o abației de Montecassino. Între timp, normanzii din Aversa pacificau valea râului Sangro. După ce Pandulf al IV-lea a fugit la Constantinopol pentru a căuta ajutoare, Guaimar și-a îndreptat atenția către Amalfi. În aprilie 1039, venind în sprijinul ducelui depus și orbit Manso al II-lea, Guaimar l-a forțat pe noul duce de Amalfi, Ioan al II-lea și pe mama acestuia, Maria, o soră a lui Pandulf, să abdice și să plece în exil. Guaimar s-
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
urmare a unor neînțelegeri cu generalul Maniakes, normanzii și longobarzii s-au întors fiind într-o stare de revoltă antibizantină și imediat au trecut la cucerirea Apuliei, aflate în teritoriul catepanatului bizantin. Față de această situație, Guaimar le-a acordat tot sprijinul, iar în 1042, răsculații l-au ales pe Guillaume Braț de Fier drept conte și au solicitat aprobarea din partea lui Guaimar, pe care l-au aclamat, în totală opoziție cu procedurile bizantine (1043). Guaimar, în concordanță cu teoria feudală, le-
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
sau oguzi (populație turkmenă) care au emigrat în Moldova presați de cumani. Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial se află pe Dealul Coșna din Oituz, județul Bacău și a fost ridicat în anul 1924 de către Societatea „Cultul Eroilor” cu sprijin obștesc. Sculptura a fost realizată de către Vasile Ionescu Varo.
Oituz, Bacău () [Corola-website/Science/324577_a_325906]
-
II-lea, lupta cu Emilia pentru regență. Abia în 1025 această criză a fost rezolvată. După aceea, Ioan al V-lea l-a adăpostit pe fugarul Sergiu al IV-lea de Neapole și l-a sprijinit în recucerirea orașului, cu sprijinul mercenarilor normanzi. Pentru această poziție, Ioan al V-lea și-a atras dușmănia principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, iar ducatul de Gaeta a fost cucerit de noul inamic în anul 1032. Dinastia locală, descendentă din vechii Docibilieni
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
diferite posesiuni în regiunea Salerno. "Chronicon Salernitanum", care constituie cea mai importantă sursă pentru viața lui Landulf, nominalizează regiunile Marsi, Sarno și Lauro ca fiind preluate de Guaimar, Indulf și respectiv Landenulf, fără să numească posesiunea primită de Landulf. Cu sprijinul aliaților săi, Marin al II-lea de Neapole și Manso I (duce de Amalfi, Landulf și fiii săi rămași în viață (Landenulf a murit în 971), a preluat în anul 974 puterea în Salerno după alungarea principelui de atunci, fiu
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
a intrat în negocieri cu noul împărat bizantin, Vasile I Macedoneanul. S-ar fi discutat cu această ocazie chestiunea căsătoriei dintre fiica lui Ludovic și Symbatios Constantin, fiul mai mare al lui Vasile I, împăratul de la Constantinopol promițând în schimb sprijinul pentru occidentali din partea flotei bizantine în cadrul preconizatului atac asupra Bari. Atacul conjugat a fost proiectat pentru sfârșitul verii anului 869, iar Ludovic a rămas la Benevento. Flota bizantină (de 400 de vase, dacă este să dăm crezare precizării din "Annales
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
al III-lea. Cândva în jurul anului 955, papa Ioan al XII-lea a condus o armată de romani, toscani și spoletani împotriva lui Landulf al II-lea și a lui Pandulf, însă principele Gisulf I de Salerno a venit în sprijinul celor din urmă și confruntarea a fost evitată. Papa și Gisulf au încheiat un tratat la Terracina. După acest episod, o puternică alianță s-a înfiripat între Gisulf și Pandulf. În 961, Landulf al II-lea a murit, după care
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
Bari în sarcina lui Pandulf, însă acesta a fost capturat în bătălia de la Bovino din 969 de către bizantini și trimis la Constantinopol. Pe timpul absenței sale, principatul a fost administrat de către arhiepiscopul de Benevento Landulf I și de către tânărul Landulf, cu sprijinul mamei sale, soția lui Pandulf Aloara, timp în care Benevento a devenit arhidioceză (în 969). Tot în lipsa lui Pandulf "Cap de Fier", în 970, bizantinii au asediat Capua în vreme ce ducele Marin al II-lea de Neapole a produs ravagii în
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
Cariddi, în calitate de bancher, a devenit și un om de afaceri important în complicitate cu Mafia (care îi încredințează bani pentru că acesta să-i investească). El încearcă acum să obțină controlul asupra unei importante companii internaționale de asigurări. În speranța obținerii sprijinului președintelui companiei de asigurări, Filippo Rași, el solicită (și obține prin șantaj) să se căsătorească cu Esther Rași (Simona Cavallari), fiica onestului președinte al companiei. Cattani încearcă să o convingă pe Esther să nu se căsătorească cu Tano, dar nuntă
Caracatița 4 () [Corola-website/Science/324608_a_325937]
-
cu fiecare ocazie contra ocupării insulelor, încercând să rezolve această problemă teritorială prin instrumentele oferite de dreptul internațional. Problema a rămas nerezolvată până în ziua de azi. După al doilea război mondial, în contextul procesului de decolonizare, Marea Britanie a invocat în sprijinul său dreptul la autodeterminare al “poporului” din Insulele Malvine. Organizația Națiunilor Unite a replicat că o populație “transplantată” din metropolă, care nu se deosebește câtuși de puțin de populația Marii Britanii, nu poate constitui un popor, care să beneficieze de dreptul
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Securitate al ONU), în care era condamnată invazia insulelor, cerând Argentinei să-și retragă forțele, a fost adoptată a doua zi, cu 10 voturi pentru, unul împotrivă (Panama) și patru abțineri (China, Uniunea Sovietică, Polonia și Spania) Marea Britanie a primit sprijin politic din partea Commonwealth-ului și Comunității Economice Europene. CEE a asigurat și suportul economic, impunând sancțiuni economice Argentinei. Chiar și țările din America Latină, ca și cele aparținând Mișcării de Nealiniere, au criticat acțiunea Argentinei. Pe 20 mai 1982, Primul Ministru al
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
refuzat oferta americană, Secretarul de Dtat al Statelor Unite, Alexander Haig, a anunțat că SUA va interzice orice export de armament către Argentina și că va oferi suport material operațiunilor britanice. Ambele camere ale Congresului American au aprobat rezoluții ce aprobau sprijinul american acordat Marii Britanii. SUA au livrat Marii Britanii echipament militar de ultimă generație, începând cu detectoare de submarin, până la rachete de ultimă generație. Președintele Ronald Reagan a aprobat cererea Royal Navy de a împrumuta pentru avioanele Sea Harrier - dacă britanicii ar
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]