106,263 matches
-
au avut loc ultimele deportări de la Lucera. Apariția sarazinilor în sudul Italiei a avut ca stimulent și cazurile anumitor duci și principi regionali care au solicitat sprijinul mercenarilor musulmani pentru rezolvarea unor dispute interne. Primii care au recurs la acest sprijin au fost ducele Andrei al II-lea de Neapole și principele Sicard de Benevento în 836 și 837, apoi principele Radelchis I de Benevento și principele Siconulf de Salerno în 841. Încă din secolul al VIII-lea, berberii musulmani din
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat sprijinul lui Carol cel Mare. Carol încheiase anterior o alianță cu longobarzii, căsătorindu-se cu una dintre fiicele lui Desiderius, Desiderata; însă după numai un an de la acest eveniment, regele franc își schimbase opțiunea politică și a trimis-o pe soție
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
Adalchis) se retrăsese în mai bine fortificata cetate a Veronei pentru a proteja familia refugiată a lui Carloman. Carol a trimis o mică forță pentru a asedia Verona, drept pentru care Adalgis, înspăimântat, a fugit spre Constantinopol, pentru a căuta sprijin în Bizanț, în vreme ce Verona și familia lui Carloman au fost luate de către invadatori. În primele luni din 774, Carol a început să pună stăpânire pe întreaga regiune din jurul Paviei. El și-a permis ca, între timp, să facă o vizită
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
permis totuși ducilor longobarzi (în special celor din sud) să își întărească poziția în noile teritorii și să se manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor, ale căror ziduri fuseseră distruse de regele ostrogot Totila în timpul the Războiului gotic dintre anii 535 și 554. Ducii longobarzi de Spoleto s-au aflat în război aproape continuu
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
se află din nou în Tărâm, în încăperea Consiliului Nobililor de la Piatra Sărbătorii. Înfuriat că a fost răpit din ceea ce el consideră a fi "realitatea", Covenant crede că experimentează din nou o stare iluzorie provocată de lovitura la cap. În sprijinul ipotezei sale vine faptul că, deși în lumea lui au trecut doar câteva săptămâni de la ultima lui vizită aici, pe Tărâm s-au scurs deja patruzeci de ani. Cea care l-a chemat din nou este Înalta Nobilă Elena, fiica
Războiul uriașilor () [Corola-website/Science/324691_a_326020]
-
și totodată actor de seamă în cadrul conflictului dintre papa Grigore al VII-lea și regele german Henric al IV-lea, care ajunsese într-un punct critic. Papa îl excomunicase pe Henric, fapt care a condus la o slăbire evidentă a sprijinului avut de acesta în Germania. Regele romano-german a traversat Alpii în acea iarnă, compărând la începutul lui 1077 ca un desculț penitent în zăpadă la porțile castelului Matildei de la Canossa, unde papa rezida în acel moment. Acest faimos episod, "Penitența
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
numele de Otto al III-lea, ea devenind împărăteasă-regentă. Ducele de Bavaria, Henric al II-lea l-a asediat pe Otto în primăvara lui 984, însă în cele din urmă a fost nevoit să predea copilul către mama acestuia. Având sprijinul arhiepiscopilor Willigis de Mainz și Hildebald de Worms, Theofano s-a menținut la guvernare până la moartea sa din 991. Ea a fost înmormântată în Biserica Sfântului Pantaleon din Koln. Cronicarul Thietmar de Merseburg îi oferă un elogiu, după cum urmează: Deși
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
duce longobard de Spoleto între 742 și 744. La finele anului 741, ducele Thrasimund al II-lea de Spoleto a refuzat să restituie papei Grigore al III-lea orașele primise, drept pentru care succesorul papei Grigore, papa Zaharia, a cerut sprijinul regelui Liutprand. Zaharia a oferit o armată romană pentru a-l sprijin pe regele longobard și împreună au cucerit Spoleto, unde Liutprand l-a instalat ca duce pe propriul său nepot, Agiprand. La acel moment, Agiprand era deja duce de
Agiprand de Spoleto () [Corola-website/Science/324718_a_326047]
-
ducele Thrasimund al II-lea de Spoleto a refuzat să restituie papei Grigore al III-lea orașele primise, drept pentru care succesorul papei Grigore, papa Zaharia, a cerut sprijinul regelui Liutprand. Zaharia a oferit o armată romană pentru a-l sprijin pe regele longobard și împreună au cucerit Spoleto, unde Liutprand l-a instalat ca duce pe propriul său nepot, Agiprand. La acel moment, Agiprand era deja duce de Clusium. El l-a escortat pe papa Zaharia înapoi la Roma, restituindu
Agiprand de Spoleto () [Corola-website/Science/324718_a_326047]
-
Thrasimund. Grigore al III-lea chiar i-a scris lui Carol Martel, majordom al francilor, pentru a interveni împotriva lui Liutprand, însă Carol a refuzat. În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și l-a ucis pe Hilderic, având sprijinul atât al papei, cât și al ducelui de Benevento, însă nu a retrocedat orașele papale confiscate, drept pentru care alianța sa cu papa a fost ruptă. De asemenea, Liutprand nu a recunoscut recucerirea lui Thrasimund și a militat pentru depunerea
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
într-o mănăstire, iar poziția de duce de Spoleto a fost preluată de Agiprand, nepotul de frate al lui Liutprand însuși. Noul duce de Benevento, Godescalc, care a preluat acel ducat fără consimțământul regal și care continua să îi acorde sprijin lui Thrasimund, a constituit noul obiect al răzbunării regelui longobard. La moartea lui Liutprand din 744, Thrasimund a reușit să preia încă o dată puterea în Spoleto, profitând de slăbiciunile noului rege, Hildeprand, și a deținut puterea până la moarte.
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
Landelaica, fiica principelui Lando I de Capua. Din 877, el a fost asociat la domnie de către tatăl său, o practică ce se instituise odată cu dinastiile anterioare și caer va continua până la sfârșitul independenței salernitane, în 1078. Guaimar a venit în sprijinul împăratului Carol cel Pleșuv pentru a lupta contra sarazinilor în 877, însă acesta din urmă nu s-a implicat în luptă, ci a părăsit Italia. În schimb, sarazinii s-au instalat la Agropoli în 881, de unde constituiau o amenințare constantă
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
de mercenari pentru a lupta împotriva amenințării musulmane. Între timp, Benevento căzuse sub controlul biyantin, iar Guaimar s-a căsătorit cu Itta, fiica ducelui Guy al II-lea de Spoleto și sora ducelui Guy al IV-lea de Spoleto. Cu sprijinul lui Guaimar, Guy a reușit să recupereze Benevento în 895, contribuind la creșterea prestigiului principatului salernitan inclusiv prin oferirea lui Guaimar a regenței în Benevento. Nu se știe cu certitudine dacă Guaimar a acceptat oferta. Se cunoaște doar că el
Guaimar I de Salerno () [Corola-website/Science/324738_a_326067]
-
Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând ravagii până la Ascoli. În final însă, s-a văzut nevoit să îl trimită pe cel de al doilea fiu al său, Landulf "cel Roșu", la Constantinopol ca ostatec. În 923 sau 926, prin înțelegere
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
alianța. În 933, Landulf l-a asociat pe fiul său Atenulf Carinola la domnie, alături de fratele său. În 934, Guaimar a fost convins de către agentul bizantin Cosma de Salonic să părăsească alianța. În 935, regele Hugue de Italia a acordat sprijin grecilor. Ca urmare, în numai câțiva ani, politica antibizantină promovată de Landulf a eșuat, el fiind nevoit să încheie pace cu Bizanțul, deși ciocnirile cu bizantinii au continuat: la Siponto în 936 și la Matera în 940. În 939, fratele
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
său, Callinic, un nou război în plină desfășurare cu longobarzii și a refuzat să renunțe la fiica regelui longobard Agilulf și la soțul acesteia, ambii capturați de către bizantini încă din 601. În același an, regele Agilulf a asediat Cremona cu sprijinul avarilor, cucerind-o la 21 august 605, după care a distrus orașul din temelii. În continuare, regele longobard a capturat Mantova, la 1 septembrie. Când longobarzii au ajuns în dreptul fortăreței de la Vulturina, garnizoana s-a predat, dând foc orașului Brescello
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
deținuseră la rândul lor titluri înalte, precum cel de prefect de Corsica sau duce de Lucca. Familia "Bonifaciilor" a deținut conducerea asupra mărcii de Toscana până la 931. La finele secolului al IX-lea și în prima parte a celui ulterior, sprijinul markgrafilor de Toscana constituia un atuu pentru oricine aspira la titlul de rege al Italiei. În 931, Ugo de Arles, care a devenit rege al Italiei, i-a deposedat pe "Bonifacii" într-o tentativă de consolidare a tuturor fiefurilor importante
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
vreme după aceea, longobarzii au ocupat Perugia, la care Roman a trimis o armată pentru a reocupa Umbria. Regele longobard Agilulf, luând notă de atacul exarhului, a străbătut Italia centrală, ajungând chiar să amenințe direct Roma. Disperat de lipsa de sprijin a exarhului (R. A. Markus îl descrie pe acesta ca fiind "un mare spin în tabăra lui Grigore"), papa a încercat să ocolească autoritatea lui Roman prin apelul făcut în 595 direct către împăratul bizantin Mauriciu, însă această încercare nu a
Roman de Ravenna () [Corola-website/Science/324753_a_326082]
-
lemnului uscat. Comisia de cultură din cadrul Camerei Deputaților a ajuns la concluzia că incendiul de miercuri constituie „un semnal deosebit de grav” și o dovadă că „nu s-a învățat nimic din precedentele erori”. Prin eforturile întregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din țară și prin susținerea financiară a Ministerului Culturii și Cultelor precum și a unor sponsori, lucrările de restaurare, efectuate la construcțiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar o
Al doilea incendiu de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” () [Corola-website/Science/324751_a_326080]
-
un blestem și, ca urmare, vom lua măsuri împotriva celor vinovați”. Pagubele produse de incendiul de la muzeu se puteau ridica la cel mult 500 de milioane de lei, potrivit unor surse din Poliție. Prin eforturile întregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din țară și prin susținerea financiară a Ministerului Culturii și Cultelor precum și a unor sponsori, lucrările de restaurare, efectuate la construcțiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar o
Al doilea incendiu de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” () [Corola-website/Science/324751_a_326080]
-
Cei doi reușesc să strângă o oaste numeroasă, cu care pornesc spre Buda, cucerind teritorii întinse traversate de râul Tisa. Marea nobilime maghiară se simte amenințată de forța armatelor lui Mihai Szilagyi și , care numărau 15.000 de oameni. În sprijinul familiei Szilágyi vine, în ianuarie 1458, Nicolas Garai, palatinul Ungariei, cel care s-a oferit să susțină alegerea lui Matia ca rege al Ungariei, dacă acesta se va căsătorii cu fiica sa, Anna. Copila de opt ani era fosta logodnică
Elisabeta Szilágyi () [Corola-website/Science/324749_a_326078]
-
artropodele cum ar fi scorpionii de mare erau încă prădători de top. Viața complet terestră a evoluat, formele ei incuzând și arahnide timpurii, ciuperci, și miriapode. De asemenea, evoluția plantelor vasculare ("Cooksonia") a permis plantelor să obțină un punct de sprijin pe uscat. Aceste plante terestre timpurii sunt precursorii tuturor plantelor de pe uscat. În acest timp există patru continente: Gondwana (Africa, America de Sud, Australia, Antarctica, India), Laurenția (America de Nord, părți ale Europei), Baltica (restul Europei) și Siberia (Asia de Nord). Creșterea recentă a
Fanerozoic () [Corola-website/Science/324746_a_326075]
-
Grimoald I s-au arătat, provocându-le bizantinilor o înfrângere și silindu-i să se retragă. În continuare, Romuald a reușit să captureze de la bizantini Taranto și Brindisi, reducând mult influența bizantină în sudul Italiei. De asemenea, el a primit sprijin de la Alcek, conducătorul unei hoarde de bulgari, care se afla în sudul Peninsulei Italice. Ca recompensă, Romuald le-a acordat acestora drepturi de pășunare în 667. Romuald nu a apucat niciodată să moștenească stăpânirea tatălui său din Langobardia Major. La
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
portugheză asupra comerțului cu mirodenii. În această perioadă, Imperiul Otoman a intrat în competiție directă cu puterile europene aflate în expansiune și în plin proces de creare a imperiilor coloniale în Oceanul Indian. Turcii au trimis soldați, marinari și corăbii în sprijinul regilor musulmani din Kenya și Aceh. De asemenea, flota otomană a luptat pentru apărarea comerțului turc cu mirodenii și sclavi. Otomanii au construit o fortăreață în Aceh, pe care au dotat-o cu tunuri de mare calibru. Protestanții olandezi au
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
tronul a fost preluat de către Desiderius însuși, în 756. În acel moment, predecesorul lui Aistulf, Ratchis, a părăsit mănăstirea de la Montecassino unde se retrăsese și a încercat să reia conducerea regatului, însă Desiderius a reprimat rapid această răscoală, având și sprijinul papei Ștefan al II-lea. La încoronarea sa, Desiderius a promis să restituie cea mai mare parte a orașelor pe care Sfântul Scaun le pierduse anterior în favoarea regilor longobarzi anteriori, în schimbul aprobării papale față de revendicările sale. Însă conflictul cu papa
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]