106,336 matches
-
nuclee de adevăr fără ca prin aceasta ficțiunea să-și piardă icoerenjța, consistența și unitatea tonală. Romanul acesta are șansa de a încheia o epocă și a deseheia o alta. Dacă nu inovează tehnic violent, inovează însă atitudinal, ceea ce în condițiile literaturii române de dinainte de 1990, care continua să aspire (sau se simțea obligată) a suplini sarcinile istoriografiei și sociografiei, înseamnă poate mai mult. Apariția, existența acestui roman a fost un semn al efectului fenomenului de tranziență la care fusese supus un
Cel mai iubit dintre pământeni (roman) () [Corola-website/Science/325671_a_327000]
-
o colecție de povestiri pe care Poe a anunțat-o, dar pe care nu a tipărit-o niciodată. „Folio Club” ar fi fost o societate literară fictivă pe care autorul a numit-o un grup de „netoți” pentru a „elimina literatura”. La fiecare reuniune lunară, un membru urma să prezinte o poveste. În cazul lui „Metzengerstein”, vorbitorul a fost „Mr. Horrible Dictû, cu gene albe, care a absolvit studii la Göttingen”, potrivit unui proiect timpuriu. "Baltimore Saturday Visiter" a prezentat o
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
hipnotizat în „Faptele în cazul domnului Valdemar”, sunetul scrâșnetului de dinți în „Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți” și obsesia cu privire la dinți din „Berenice”. Moartea prin foc va fi utilizată, mai târziu, în povestirea „Hopa-Hop” ca o pedeapsă. Deși Poe imita literatura de groază populară a timpului, „Metzengerstein” arată prin ce ies în evidență povestirile de groază ale lui Poe: mai degrabă decât concentrându-se asupra sângelui și a rănilor, el a explorat mințile personajelor pentru a le înțelege mai bine. Povestirea
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova) și de Mihu Dragomir și Constantin Vonghizas (publicată în vol. "Scrieri alese", editat în 1969 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri). Alte traduceri mai noi au fost realizate de Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București), de Liviu Cotrău (publicată
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
pasionat, Otto Ginz o întâlnise la un congres esperantist pe Marie Dolanská, care avea să devină mama lui Petr Ginz și a surorii sale, Eva Ginzova (născută în 1930; mai târziu și-a schimbat numele în Chava Pressburger). Pasionat de literatură și mai ales de operele lui Jules Verne, Petr a început prin a emula stilul acestuia, producând cinci romane: "De la Praga până în China", "Vrăjitorul din Munții Altaz", "Călătorie către centrul Pământului", "În jurul lumii într-o secundă" și "O vizită din
Petr Ginz () [Corola-website/Science/325695_a_327024]
-
al Bibliotecii Consiliului Național al Educației între 1924-38. În 1929 pune bazele partidului fascist "Lega Repubblicana". Devine prieten cu poetul nicaraguan Rubén Darío. Scrie proza (povestiri, un român, eseuri și studii istorice) și poezie. În 1926 primește "Premio Nacional de Literatură" ("Premiul Național pentru Literatură"). Se sinucide cu cianură în suburbia Tigre a orașului Buenos Aires pe 18 februarie 1938.
Leopoldo Lugones () [Corola-website/Science/325700_a_327029]
-
al Educației între 1924-38. În 1929 pune bazele partidului fascist "Lega Repubblicana". Devine prieten cu poetul nicaraguan Rubén Darío. Scrie proza (povestiri, un român, eseuri și studii istorice) și poezie. În 1926 primește "Premio Nacional de Literatură" ("Premiul Național pentru Literatură"). Se sinucide cu cianură în suburbia Tigre a orașului Buenos Aires pe 18 februarie 1938.
Leopoldo Lugones () [Corola-website/Science/325700_a_327029]
-
Basarabia, părinții săi fiind Alexei Romanciuc și Olga Romanciuc (n. Pirijoc). Absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a Universității Stat din Moldova (1972). Redactor la Radio Chișinău, consilier la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, redactor la editurile „Museum”, „Gh, Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut Internațional”.Debut editorial cu placheta "Genealogie"(1974). Urmează volumele de versuri: "Citirea proverbelor","Note de provincial", "Un timp fără nume", "Îndoiala de sine", "Marele pustiu invizibil", "Recitirea proverbelor", "Olimpul de plastic", "Lasă un semn", "Cuvântul ne adaugă vedere
Vasile Romanciuc () [Corola-website/Science/325708_a_327037]
-
Otilia Cazimir" al Salonului de Carte Românească(Iași, 2007), Marele Premiu "Ion Creangă" al Salonului Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții: Medalia "Mihai Eminescu", Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Ofițer, categoria A „Literatură”. ... Vasile Romanciuc cultivă cu aceeași dezinvoltură toate tipurile de vers - clasic, liber, alb; orice formă ar avea, versul său este sincer, muzical, încărcat de profunzimi etice și sentimentale... Pe o linie care îl apropie de Grigore Vieru, el pledează pentru
Vasile Romanciuc () [Corola-website/Science/325708_a_327037]
-
cuvânt ia adesea înfățișarea sentimentelor care „pentru a se face auzite / nasc liniștea mai întâi”... Acuitățile poetului se întrepătrund cu firele filosofiei vieții, de la simplele ei manifestări la cele mai complicate reacții și simptome... Talent viguros, Vasile Romanciuc știe că literatura, și prin excelență poezia, este o stare de grație, o experiență interioară a ființei, unică și irepetabilă...Nicolae BUSUIOC ("Recitirea proverbelor", rev. "Dacia literară", Iași, 2009, nr.1) Poet cu mari disponibilități lirice, Vasile Romanciuc își etalează discursul poetic de la
Vasile Romanciuc () [Corola-website/Science/325708_a_327037]
-
pagini, tipărită de Tip. Coop. Poporul din București, în cadrul Bibliotecii Facla, nr. 5 (1911). Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea, a cărui traducere a fost publicată în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de
Îngropat de viu (povestire) () [Corola-website/Science/325704_a_327033]
-
literar-septemînal" din București, anul XXVIII (1911), nr. 38, pp. 3-5. O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și a fost publicată sub titlul „Balerca de Amontillado” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Butoiul de Amontillado” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
Achimescu, Pompiliu Păltănea, C. Cioflec, D. Larungu și Sofia Nădejde. O variantă modernă a traducerii a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Umbră - O parabolă” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind republicată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași.
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118) și de Ion Vinea (publicată sub titlul „Tăcere - O fabulă” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București). Alte traduceri au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Liniște - O fabulă” în
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
în 2004 de către Editura Prut Internațional din Chișinău, fără cuvântul înainte și cu ilustrații de Olga Diaconu. Alte traduceri au fost realizate de Mircea Alexandrescu (publicată în 1965 sub titlul "Aventurile lui Arthur Gordon Pym din Nantucket" de Editura pentru Literatură din București, Colecția BPT, cu o prefață de Matei Călinescu, și retipărită în 1970 sub titlul "Aventurile lui Gordon Pym" de Editura Dacia din Cluj, Colecția Ultimatum; această traducere este o reeditare revizuită a traducerii din 1958 în care sunt
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
interpretări universal acceptate. Eruditul Scott Peeples scria că este „în același timp o falsă narațiune de explorare non-ficțională, saga de aventuri, bildungsroman, păcăleală, plagiat de jurnal de călătorie și alegorie spirituală” și „unul dintre cele mai derutante texte majore ale literaturii americane”. Biograful James M. Hutchisson scrie că intriga „urcă pe noi culmi de ingenuitate ficțională și coboară în noi abisuri de prostie și absurditate” în același timp. Unul dintre motivele confuziei vine din mulțimea erorilor de continuitate din cadrul romanului. De
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
Toni Morrison. În „Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination”, Morrison discută felul în care prezența africană din roman este folosită ca și un contrast față de care autorul definește „albul”, „libertatea” și „individualitatea”. Explorând descrierea personajelor africane în literatura americană scrisă de albi, Morrison scria „niciun alt scriitor american din perioada de început nu este mai important ca Poe în ceea ce privește conceptul afro-american” datorită importanței date simbolismului albului și negrului în romanul lui Poe. Acest simbolism rasial este explorat mai
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
Gordon Pym" și alte opere ale lui Poe. Quinn observa că există atât de multe similitudini încât Melville trebuie să fi aprofundat romanul lui Poe sau, dacă nu, ar fi vorba despre „unul dintre cele mai ciudate accidente din istoria literaturii”. McAleer considera că povestirea „Prăbușirea Casei Usher” a lui Poe a inspirat „caracterul discutabil al lui Ahab” din "Moby-Dick". Jack Scherting a constatat și el similitudini între "Moby Dick" și „Manuscris găsit într-o sticlă”. "Aventurile lui Arthur Gordon Pym
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
Cucu, București, 1912, pp. 62-70) și de Mih. St. Băișoiu (sub titlul „”, nedatată). Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea și publicată sub titlul „Masca Morții Roșii” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București; traducerea lui Ion Vinea a fost reeditată și de alte edituri. Alte traduceri au fost realizate de Alina Luca (publicată sub titlul „Masca morții roșii” în volumul "Nouă întâmplări bizare", editat în 2006 de Editura Pandora M
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
toate acestea, există o dispută cu privire la modul în care ar trebuie să se interpreteze „Masca Morții Roșii”; unii sugerează că nu este alegorică, în special ca urmare a faptului că Poe a admis că are o antipatie față de didacticismul din literatură. În cazul în care povestirea are într-adevăr o morală, Poe nu o prezintă în mod explicit în text. Este posibil ca povestirea să fie doar o fantezie de răzbunare, în care bogații indiferenți își suferă soarta pe care o
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
Fermi pentru descoperirea tahionilor. În anul 1980, cartea a câștigat premiile Nebula și BSF, iar în 1981 premiul memorial John W. Campbell pentru "Cel mai bun roman". Romanul a fost aclamat atât de criticii SF, cât și de cei ai literaturii mainstream pentru îmbinarea dramei interpersonale a unor personaje a căror dezvoltare este atent detaliată, cu elemente SF de genul călătoriei în timp și probleme ecologice.
Timperfect () [Corola-website/Science/325744_a_327073]
-
o reclamă care făcea abonaților un apel pentru a achiziționa cartea în octombrie 1833 pentru 1 dolar bucata. „Folio Club” ar fi fost o societate literară fictivă pe care autorul a numit-o un grup de „netoți” pentru a „elimina literatura”. Ideea a fost similară în anumite privințe cu "Povestiri din Canterbury" de Geoffrey Chaucer. La fiecare reuniune lunară, un membru urma să prezinte o poveste. O săptămână mai târziu, cu toate acestea, ziarul a anunțat că autorul și-a retras
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
conținea o copie a povestirii „Manuscris găsit într-o sticlă” (vezi imaginea din dreapta). Prima traducere în limba română a fost realizată de Ion Vinea și a fost publicată în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. Editorii care au
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
soțul ei. Deoarece pune accentul pe finalitatea morții, el pune la îndoială învierea Ligeii în povestire. De asemenea, includerea poemului amar ar fi fost menită să fie o ironie sau o parodie a convenției de la timpul scrierii sale atât în literatură, cât și în viața reală. La mijlocul secolului al XIX-lea era ceva obișnuit să se sublinieze sacralitatea morții și frumusețea de a muri (vezi personajul Micul Johnny din "Our Mutual Friend" de Charles Dickens și moartea lui Helen Burns în
Viermele biruitor () [Corola-website/Science/325773_a_327102]
-
de dolari la o licitație organizată la 27 iulie 2013 în orașul Marion din statul american Massachusetts. Prima traducere în limba română a fost realizată de Dan Botta și publicată în 1963 în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”. În 1935, compozitorul Franz Bornschein (născut în Baltimore) a scris un cor în trei părți pentru femei, cu orchestră sau acompaniament de pian, inspirat din „Viermele biruitor”. Poemul a fost, de asemenea
Viermele biruitor () [Corola-website/Science/325773_a_327102]