10,840 matches
-
curent cu Întețirea rapidă a sentimentului național la tinerii activiști de pe Întreg cuprinsul imperiilor (poate cu excepția Indiei, Însă și acolo ei au subestimat multă vreme amploarea și seriozitatea acestuia). Astfel, nici britanicii și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime. După cum atestă istoricul englez Eric Hobsbawm, sfârșitul imperiilor coloniale europene le părea foarte Îndepărtat În 1939 chiar și studenților de la un seminar pentru tinerii comuniști din Marea Britanie și coloniile sale. șase ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îndreptându-se spre Israel sau, cei mai mulți - asemenea evreilor marocani Înaintea lor -, spre Franța, unde vor forma cu vremea cea mai mare comunitate evreiască din vestul Europei, predominant sefardă. Mulți arabi au părăsit și ei Algeria independentă. Unii au plecat pentru că anticipau guvernarea opresivă și dogmatică a Frontului de Eliberare Națională. Alții, În special cei care cooperaseră cu francezii sau serviseră ca personal auxiliar pe lângă poliția franceză și autoritățile militare - așa-numiții harkis -, au fugit de furia previzibilă a naționaliștilor victorioși. Mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politic al acesteia. Acel „octombrie polonez” a avut așadar un sfârșit norocos: puțini știau pe atunci cât de aproape a fost Polonia de o a doua ocupație sovietică. În Ungaria Însă, lucrurile aveau să ia o Întorsătură diferită, greu de anticipat. Nu mai târziu de iulie 1953, conducerea stalinistă a Ungariei fusese Înlocuită (la inițiativa Moscovei) cu un comunist reformist, Imre Nagy. Ca și Gomu³ka, Nagy fusese eliminat din conducerea partidului și Închis, așa Încât nu purta o mare responsabilitate pentru perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau o parte din atracția sa - În special pentru tineri - nu mai departe de Începutul anilor ’50. Devenise acum doar un mod de viață care trebuia Îndurat. Ceea ce nu Însemna că nu putea dăinui pentru multă vreme - după 1956, puțini anticipau un sfârșit apropiat al sistemului sovietic de guvernare. Mai mult optimism În această privință existase Înainte de evenimentele acelui an. După noiembrie 1956, statele comuniste din estul Europei, chiar și URSS, au Început să se afunde Într-un marasm de stagnare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de cheltuit. Existau mai multe mașini disponibile pentru a satisface cererea Înăbușită pe toată durata Marii Crize și a războiului. Cu mult Înainte de 1939, unii producători europeni de mașini (Porsche În Germania, Renault și Citroën În Franța, Morris În Marea Britanie), anticipând un salt În cererea de automobile personale după revirimentul economic, au Început să se gândească la un nou tip de mașină de familie - analog ca funcție cu Modelul T al lui Henry Ford din urmă cu douăzeci de ani: fiabil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-a; În cursul anilor ’30, ei au tins spre un compromis istoric Între capital și forța de muncă. La Saltsjöbaden, În 1938, reprezentanții patronatului și sindicatelor suedeze au semnat un pact care avea să constituie fundamentul relațiilor sociale ale țării - anticipând parteneriatele sociale neocorporatiste formate În Germania și Austria după 1945, dar practic necunoscute Înainte de război, cu excepția celor Încheiate sub auspicii naziste 3. Social-democrații scandinavi erau deschiși la astfel de compromisuri pentru că nu Își făceau iluzii asupra presupusei baze „proletare” pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1953) de Françoise Sagan și The Outsider (1956) de Colin Wilson, cronici ale narcisismului postadolescentin (cu o tentă, În cazul lui Wilson, de autoritarism mizantrop), erau la vremea lor originale. Scrise când autorii aveau 18, respectiv 24 de ani, ele anticipau cu un deceniu Întreg, prin subiect și prin succes, „revoluția tineretului” din anii ’60. Deși numărul spectatorilor de cinema scădea constant, sfârșitul anilor ’50 și Începutul anilor ’60 reprezintă perioada În care filmele europene au dobândit o reputație durabilă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îl identifica pe de Sica. Mai multă influență avea, de pildă, Michelangelo Antonioni. În L’Avventura (Aventura, 1960), L’Eclisse (Eclipsa, 1962) și Il Deserto rosso (Deșertul roșu, 1964), toate cu Monica Vitti, realismul sever și personajele amare, cinice, raționale anticipează universul pustiu și detașat al artei de la sfârșitul anilor ’60, perfect ilustrat de același Antonioni În Blow-Up (1966). Filmului italian Îi lipsea intelectualismul seducător al filmului francez (sau suedez), dar ce aveau toate În comun - și din abundență - era stilul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și, așa cum am văzut, importanța crescândă a statului-administrator atenuase vechile animozități politice. Tot mai mulți oameni erau direct interesați de politica și cheltuielile statului, dar nu se mai luau la bătaie pentru reușita unui partid anume. Mai curând decât se anticipase, occidentalii ajunseseră pe „câmpiile largi și Însorite” (Churchill) ale păcii și prosperității: politica cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spania, Italia, Irlanda și Europa de Est precomunistă abandonau școala, aproape Întotdeauna, la Începutul toamnei, primăvara sau vara. Educația secundară rămânea un privilegiu rezervat clasei de mijloc și celei superioare. În Italia postbelică, mai puțin de 5% din populație avea studii liceale. Anticipând nevoile noii generații și ca parte a unui ciclu mai amplu de reforme sociale, guvernele din Europa postbelică au introdus schimbări majore În Învățământ. În Marea Britanie, școala a devenit obligatorie până la 15 ani (1947) și mai târziu până la 16 ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost Însoțită de redescoperirea lui Marx Însuși. Revelația unui Marx nou și vizibil diferit era tocmai esența atracției marxiste În acei ani. „Vechiul” Marx era cel al lui Lenin și Stalin: gânditorul victorian ale cărui scrieri neopozitiviste despre societate anticipau și validau centralismul democratic și dictatura proletariatului. Chiar dacă nu putea fi Învinovățit de aplicările date scrierilor sale de maturitate, acest Marx le era asociat iremediabil. În slujba comunismului sau social-democrației, el era vechea stângă. Noua stângă, conturată spre 1965, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reputația profesională și gloria efemeră pe un zid Înălțat Între tânărul Marx, hegelian, și celălalt Marx, matur și materialist. Numai scrierile celui din urmă, susținea Althusser, erau științifice și, prin urmare, realmente „marxiste”12. Comuniștii și alți marxiști conservatori au anticipat corect ușurința cu care acest Marx nou și umanist putea fi adaptat la gusturile și modele contemporane. Lamentația romanticului de Început de secol al XIX-lea Împotriva modernității capitaliste și efectului dezumanizant al societății industriale se potrivea perfect cu protestele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cincea Coloană a Poloniei a fost transmisă la radio și televiziune și auzită de milioane de polonezi. Mesajul era clar. Nu era limpede dacă Gomu³ka Își exprima propriile păreri, căuta țapi ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar mai ales În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scriitorii au consacrat Conferința de la Liblice din 1963 lui Franz Kafka. Până atunci, acesta fusese un subiect tabu: Kafka era un evreu praghez care scria În germană, ceea ce amintea de istoria trecută a Boemiei; mai grav, multe dintre scrierile lui anticipau cu o acuitate jenantă logica regimurilor totalitare. Astfel, autorizația de a-l discuta pe Kafka părea să prevestească o liberalizare de anvergură a discursului public: de la discuția scriitorilor interziși până la menționarea liderilor asasinați nu era decât un pas. În aprilie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a invada Cehoslovacia a fost luată oficial abia pe 18 august. Se pare că Brejnev a ezitat - intuind că, deși victoria va fi ușoară, urmările s-ar putea dovedi problematice -, dar În scurt timp ea devenise inevitabilă. Liderii sovietici anticipau că la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Cehoslovac aripa reformistă va prelua definitiv puterea și erau deja realmente Înspăimântați de efectul contagios al exemplului cehoslovac asupra vecinilor. Cum le spunea Gresko șefilor militari sovietici, când le-a comunicat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un obiect de consum cultural, reflectând o disjuncție mai amplă Între practică și teorie. La Paris sau Berlin, cei care Își declarau agresiv intenția de a „schimba lumea” erau adesea oamenii cei mai acaparați de obsesii locale și chiar corporale - anticipând politica solipsistă din deceniul ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs. „șaizecismul” devenise un obiect de cult chiar Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devenit limpede că cea mai mare parte a forțelor armate și chiar unii ofițeri de stânga erau Împotriva rebeliunii, până și Cunhal a dat Înapoi. Așa cum au recunoscut mai târziu persoane de la vârful MFA, rezultatul alegerilor din aprilie 1975 discreditase anticipat obiectivele ofițerilor revoluționari: stânga putea să aibă fie o democrație parlamentară, fie o „tranziție” revoluționară - dar nu pe amândouă. În februarie 1976, armata portugheză, care Încă mai controla țara la aproape doi ani după lovitura de stat, a predat oficial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de veto Împotriva propunerilor pe care le-ar fi considerat contrare interesului lor național. Schimbările erau reale și au fost aprobate deoarece toată lumea, de la Margaret Thatcher la ecologiști, susținea, În principiu, o piață comună - deși din motive diferite. Ele au anticipat și facilitat adevărata integrare economică din deceniul următor. Era inevitabil ca sistemul de veto național să fie abandonat În Consiliul European pentru a se putea lua În continuare decizii Într-o comunitate de state care se dublase În 13 ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adevărata integrare economică din deceniul următor. Era inevitabil ca sistemul de veto național să fie abandonat În Consiliul European pentru a se putea lua În continuare decizii Într-o comunitate de state care se dublase În 13 ani și care anticipa deja cereri de aderare din partea Suediei, Austriei și a altor țări. Cu cât creștea, cu atât Uniunea Europeană era mai atrăgătoare (și cumva „inevitabilă”) pentru cei aflați În afara sa. Pentru cetățenii statelor membre Însă, caracteristica fundamentală a Uniunii Europene În acei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oarecare grad de libertate literară și intelectuală. Aici, ca și În Ungaria, problema era adesea autocenzura. Pentru a-și asigura accesul la public, intelectualii, artiștii sau cercetătorii erau tentați să-și adapteze creațiile, să ajusteze sau să elimine un argument, anticipând eventualele obiecții oficiale. În aceste societăți În care cultura și artele erau la mare preț, un astfel de compromis avea beneficii profesionale și chiar materiale deloc de neglijat, dar și un considerabil cost moral din punctul de vedere al respectului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
progresiv altul și altul, Gorbaciov a erodat treptat Însuși sistemul care Îl propulsase. Folosindu-se de puterile nemăsurate ale funcției de secretar general, el a distrus din interior dictatura partidului. Aceasta era o realizare remarcabilă și fără precedent, imposibil de anticipat În 1984, la moartea lui Cernenko. Cum spunea unul dintre consilierii săi apropiați, Gorbaciov a fost „un defect genetic al sistemului”16. Cu trecerea timpului a devenit tentant să concluzionezi că ascensiunea lui a venit la un moment extraordinar de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
important, alegerea unei noi Adunări Naționale. La o analiză ulterioară, rezultatul convorbirilor de la masa rotundă a fost pentru comunismul polonez o ieșire negociată de la guvernare - cel puțin o parte dintre participanții la discuții Înțeleseseră deja acest lucru. Dar nimeni nu anticipase viteza dezondământului. Deși le acordau votanților o libertate fără precedent, alegerile parlamentare planificate pentru 4 iunie au fost manipulate În așa fel Încât să asigure o majoritate comunistă: votul pentru Senat urma să fie cu adevărat liber, dar În alegerile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja suficientă susținere electorală pentru a influența formarea unei majorități În parlamentul țării. De ce s-a prăbușit subit comunismul În 1989? Nu trebuie să cedăm determinismului retrospectiv, oricât de tentant. Deși comunismul era condamnat de absurditățile lui inerente, puțini au anticipat momentul și felul În care avea să ia sfârșit. Bineînțeles, ușurința cu care s-a destrămat iluzia puterii comuniste a revelat că aceste regimuri erau chiar mai slabe decât se credea, iar acest lucru pune istoria lor anterioară Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Versailles a fost punctul culminant al unui proces Îndelungat, Început la mijlocul secolului al XIX-lea sau chiar mai Înainte; nu a fost deloc o surpriză. Dar posibilitatea de a se produce ceva similar spre sfârșitul secolului XX nu a fost anticipată aproape de nimeni. Trei state care urmau să dispară În anii ’90 - Cehoslovacia, Iugoslavia și URSS - fuseseră ele Însele create după 1918. Totuși, nu este o coincidență faptul că acestea, și nu altele erau ultimele state federale multietnice din zonă. Fragmentarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
divizată și abandonase țelul postbelic al lui Stalin de a elimina Bonnul din alianța occidentală. Dar sovieticii, spre deosebire de francezi și britanici, aveau Încă posibilitatea de a bloca procesul de unificare, cel puțin În principiu. Gorbaciov, ca toți ceilalți, nu putea anticipa În 1990 ce va urma. Nimeni din Est sau din Vest nu avea un plan În eventualitatea dezintegrării RDG și nu existau modele pentru unificarea germană. Dar liderul sovietic, spre deosebire de omologii săi occidentali, nu avea opțiuni avantajoase. Nu putea Împiedica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]