13,806 matches
-
Bucuria Învierii 400 Cu femeile... este o chestie 403 Mi-au luat osul! 406 Boxerul Vasilică 410 Vamos a guarachar 413 Una cena amistosa 416 Bastonul 420 Bicicleta lui Héctor 423 Comoara lui Lázaro 427 Curățătorul de palmieri 430 Cutia armoniei 433 Deducții de amator 436 Două sute de dolari 441 El viaje (voiajul) 445 Eleggúa nu glumește 448 Dureri din exil 452 Capcane la tropice 458 Fructele de mango 462 Pălăria mexicană 465 Conflict de interese 468 Iguana neagră 471 Secretul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
model“, un ins care și-a făcut datoria. Tipul E: Căutarea de sine și construcția interioară. Ca și cei aparținând tipului C, ești preocupat de propria identitate, dar, spre deosebire de ei, nu reușita publică te interesează. Vrei să obții desăvârșirea lăuntrică, armonia și împlinirea alcătuirii tale de adâncime. Încerci să găsești și să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauți, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai șansa unei opțiuni limpezi, întemeiate
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe care și dânsa se simte chemată să o întruchipeze și să o „propage“. Această tradiție a autenticității o face pe autoarea scrisorii „să se simtă bine în pielea ei“, să țină, cu încăpățânare, la „verticalitate“, să fie mereu în armonie și „suprapunere“ cu ea însăși. Refuză orice „compromis“, nu se lasă ispitită de dorința „inautentică“ „de a dovedi că poți să realizezi ceva valoros, aducător de bunuri materiale sau recunoaștere socială“. Această atitudine e neînțeleasă și judecată aspru (și nedrept
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
orice ostentație. Omul autentic nu prea vorbește de autenticitatea sa, nu o transformă în titlu de noblețe, în comportament de paradă. Dacă o face, rămâne, în cel mai bun caz, un teoretician al autenticității. Cât despre înțelegerea autenticității ca strictă „armonie cu sine“, ea nu e lipsită de riscuri. Autenticitatea nu e o formă de solipsism. Autenticitatea care îi demite pe cei din preajmă e pură egolatrie. Nu mai spun că, dacă se întâmplă să fii Smerdeakov, e preferabil să nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
vremuri grele. Dar va trebui, la un moment dat, să reînvățăm (și) savoarea adunării consimțitoare, satisfacția de a trăi, alături de ceilalți, afecte tonice, bucurii asumate de toți. O a doua lecție a muzicii este virtutea ei constitutivă de a obține armonia din diferențe. Fiecare interpret are partitura lui, fiecare are de cântat o melodie proprie, dar rezultatul final e consonant. Sună bine. E invers decât în viața noastră politică. Acolo, cei de pe scenă cântă cam la fel: recurg la aceeași retorică
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ci să te „salveze“ omenește, să te transforme, să te apropie de versiunea optimă a firii tale. În limbaj creștin, s-ar fi spus că nu era de prețuit decât cunoașterea „mântuitoare“. Filozofia se recomanda, așadar, ca drum. Drum către armonia eului, examinare de sine în vederea perfecționării de sine. S-au scris pagini exaltante pe această temă, de la Platon la Epictet și Marc Aureliu, de la Epicur la neoplatonici. Iată un faimos pasaj din Plotin: Dar istoria filozofiei a părăsit, de mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să se ocupe numai de problemele Consistoriului și ale Administrației Bucovinei, fără a mai adresa rapoarte de serviciu direct acestui for central. Șefului Comandamentului General al Galiției i se reproșa faptul de a fi pretins că a reușit să restabilească armonia între Balș, Enzenberg și episcopul Dosoftei, fără ca acest lucru să se întâmple în realitate 67. Totodată, autoritățile centrale din Viena dispuneau îndepărtarea secretarul Mihalachi Cernovschi din funcțiile avute în Administrația Bucovinei și, în special, din cea de ajutor și sfătuitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
rezultată din lipsa de concentrare politică, a ferit-o de orice colonizare. „Deseori oprimat, poporul italian nu a fost niciodată opresor”, pe cînd popoarele iberice păstrează din trecutul lor colonizator dispoziții opresive care, se teme Comte, vor putea să tulbure armonia lumii occidentale. în schimb, lipsa de concentrare politică este numai în avantajul ansamblului italian. Comte se declară convins că aspi rațiile la unitate națională, atît de puternice la mijlocul secolului al XIX-lea, se limitează acolo doar la oamenii cultivați - astăzi
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
înapoi, încetul cu încetul, timp de cinci luni. Această opoziție dinamică va dicta structura poemului. El va cuprinde treisprezece cînturi, dintre care unul preliminar, idealizînd unitatea cerebrală ; următoarele trei vor fi consacrate coborîrii mentale de la relativ la absolut, „aspirînd mereu la armonia completă fără a putea vreodată să o ating”. Următoarele opt cînturi vor înfățișa inima și mintea urcînd încet încet spre unitatea pozitivă, iar al treisprezecelea va idealiza existența redevenită normală. Printr-o asemenea creație, geniul italian își va îndeplini misiunea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
timpurile istorice să înceapă cu turnul Babel, cînd oamenii au pierdut uzul unei limbi comune și au încetat să se mai înțeleagă, li s ar fi părut că ar exprima o viziune extrem de îngustă asupra lucrurilor. Acest sfîrșit al unei armonii originare s-a produs din punctul lor de vedere pe o scenă mult mai vastă ; el nu a lovit numai oamenii, ci toate ființele vii. Chiar și astăzi s-ar zice că păstrăm conștiința vagă a acestei solidarități inițiale dintre
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
se găsește un izvor cu apă tămăduitoare. Am vrut să luăm și noi, dar fiind mulți turiști, n-am reușit. Mai jos se află izvoarele Dafnei și Afroditei. Fiind vorba de Dafne, nimfă din mitologia greacă îndrăgită de Apolo zeul armoniei, al artelor, protector al muzicii și poeziei și de Afrodita zeița frumuseții și a dragostei născută după cum spune legenda din spuma mării, se crede că femeile care se spală cu apă de la aceste izvoare devin frumoase, iar de uzi ochii
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
cu alte moduri nepereche de intuiție. [...] Într-o operă lirică există o textură sentimentală organică și o imagine a vieții parțială și îngustă în chip specific, iar climatul sentimental și emoțiile lui mai pronunțate se află într-o relație de armonie cu imaginea realității prezentate 17. Așadar, imaginea lumii nu este [...] arbitrar inventată pe măsura sentimentului inițial (s.n), ci în ea intervin aporturile experienței 18. Așa stând lucrurile, nu am putea oare sugera un parțial semn de egalitate între experiență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace48. În sufletul poetului sună clopoțelul copilăriei despre care vorbea Giovanni Pascoli ori Esenin. Nicăieri atmosfera ipoteșteană nu este surprinsă în toată amplitudinea ei ca în acest fragment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
descris de poet, să te confunzi cu el, stând numai cu tine însuți sub jumalțul adânc și albastru al cerului. Lipsește doar goetheanul Oprește-te, timp!, dar și acesta ar trebui spus în șoaptă pentru ca nu cumva să fie tulburată armonia începutului de veac... Exemplul ales nu este singular la Eminescu. În Trecut-au anii49 găsim un exemplu tipic de manifestare lirică a atmosferei ipoteștene, termenii poeziei putând fi coborâți până la datele concrete ale spațiului. Lumea poetică eminesciană, recognoscibilă ca atare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ar putea spune, ducând lucrurile în absurd, că Eminescu s-a născut la Ipotești, înainte de a se naște la Botoșani, din moment ce în memoria sa ancestrală se vede pe sine, copil mic, dormind în tihnă și pace în pură atmosferă și armonie specific ipoteșteană: Că mama ție ți-a face,/ Sub cel tei bătut de vânt,/ Pătișorul la pământ 69 atunci când (se putea altfel?) [...] luna va străbate/ Dulcea ta singutătate 70. Ar fi aberant însă ca, adâncind tipul acesta de demers, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe glasuri molcome, venite din alte timpuri. Întocmai ca în poemul baudelairean, Les correspondances, senzațiile (auditive sau vizuale) se întrețes în mod natural abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură și când se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare 24. Când ar părea că satul trebuie să adoarmă, trudit de munca istovitoare de peste zi, abia atunci el se arată în toată splendoarea sa, prinzând viață, înviorat de răcoarea serii, uitând cu totul apatia și moleșeala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
presus de existența lor. Dorința este poemul eminescian care exprimă poate cea mai sinceră chemare, cel mai sincer strigăt de bucurie către ființa iubită. Comuniunea cu elementele codrului, participante la dragostea curată a celor doi, atinge în final o perfectă armonie, pe măsură redată de prozodia eminesciană: Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri,/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri120. Este cert că un anume spațiu vibrează într-un cântec, fiindcă spațiul acesta există undeva, și într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
exprimă poate cea mai sinceră chemare, cel mai sincer strigăt de bucurie către ființa iubită. Comuniunea cu elementele codrului, participante la dragostea curată a celor doi, atinge în final o perfectă armonie, pe măsură redată de prozodia eminesciană: Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri,/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri120. Este cert că un anume spațiu vibrează într-un cântec, fiindcă spațiul acesta există undeva, și într-o formă oarecare, în chiar substraturile sufletești ale cântecului 121
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost acela de împărat slăvit, căci toate înfloresc din mila/ Codrului, Măriei Sale128. Povestea codrului este, în fapt, povestea întregii structuri vii a cosmosului: Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb129. Toate vietățile trăiesc în armonii de Eden. De ce, atunci, nu s-ar tocmi și îndrăgostiții tovarăși pădurii, căci reacțiile lor sunt asemănătoare cu ale tuturor celorlalte viețuitoare ale sale ? O fac, adâncindu-se în vraja-i învăluitor-odihnitoare: Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea-i peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre licurind, suspină-n flori molatic, coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214, sunt vergine și sânte 215. Armonii cu rezonanțe auditive perfecte între cele două entități (a naturii, dar și a naturii sufletului uman) devin un întreg de lavă inseparabilă: Numai murmurul cel dulce/ Din izvorul fermecat/ Asurzește melancolic/ A lor suflet îmbătat 216. Chiar și atunci când autorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
izvorul/ Unde mi-i crăiasa oare?/ Părul moale despletindu-și/ Fața-n apa mea privindu-și/ Să m-atingă visătoare/ Cu piciorul?224 Element omogenizator al ritmurilor cosmice și al poemelor eminesciene, o stare plenitudinară în sine, izvorul dă o armonie cu totul specială și stărilor sufletești (Un cer de stele dedesubt/ Deasupră-i cer de stele 225), în așa fel încât exact ca-n cele două ceruri oglindite unul într-altul, în poemul eminescian fizica și metafizica spațiului să ocupe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
reflectă sub multiple fațete: dragostea-suferință, dragostea-așteptare, dragostea-semn. Numai norocul este cel care lasă un semn vizibil și explicit al iubirii pământene: de noroc i-s umezi ochii 108. În felul acesta, formele erosului dobândesc valențe simbolistice grave: facerea lumii, visul, armonia cântecului, gândirea profundă și plânsul. Unele dintre ele iau proporții de negândit pentru omul comun; facerea lumii implică nebănuite armonii siderale pe care numai poetul le percepe. Visul este împlinirea gândirii vii, iar plânsul dobândește dimensiuni neasemuite: Trecerea de la repaos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pământene: de noroc i-s umezi ochii 108. În felul acesta, formele erosului dobândesc valențe simbolistice grave: facerea lumii, visul, armonia cântecului, gândirea profundă și plânsul. Unele dintre ele iau proporții de negândit pentru omul comun; facerea lumii implică nebănuite armonii siderale pe care numai poetul le percepe. Visul este împlinirea gândirii vii, iar plânsul dobândește dimensiuni neasemuite: Trecerea de la repaos la febră și de la febră la repaos este o solemnă mișcare de pendul, în umbra căreia, ca un strigăt între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imposibil de tradus în cuvinte, Căci stăpânește tot ce-a fost/ Și tot ce o să vie/ Și câte nu avură rost/ Și nu au fost să fie125. Această credință, primită moștenire de la părinții din părinți, a știut să transforme în armonii depline cântecul melancoliei, care, apoi, într-un fluid inexplicabil s-a făcut vers. Lumile siderale ating corzi pe care numai "desenele" manuscriselor le-ar putea explica, iar muzica acestora, izvorând din firea lor, demonstrează cum cântecul e o cale de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]