KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...416 417 418 ...540 >

13,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Domnilor, poate vreți să beți șampanie! le propuse deodată Nastasia Filippovna. O am pregătită. Poate că o să vă înveselească. Vă rog, fără nazuri! Propunerea de a bea și, mai ales, făcută fiind într-o formă atât de naivă, părea foarte ciudată din partea Nastasiei Filippovna. Toți cunoșteau neobișnuita sobrietate care domnise la aniversările ei precedente. Și așa serata devenise mai veselă, dar nu în mod obișnuit. Totuși, nu refuzară vinul, în primul rând generalul, în al doilea rând - doamna vioaie, bătrânelul, Ferdâșcenko

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bătrânelul, Ferdâșcenko, apoi și ceilalți. Toțki luă și el o cupă, sperând să armonizeze noul ton în curs de instaurare, conferindu-i pe cât posibil caracterul unei glume simpatice. Numai Ganea nu bea nimic. Și era greu de priceput ceva din ciudatele, uneori bruștele și rapidele ieșiri ale Nastasiei Filippovna, care luase și ea vin și declarase că în această seară va bea trei cupe, din râsul ei isteric și lipsit de obiect, care alterna brusc cu momente de tăcere și chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să povestească cu glas tare ceva despre el, dar ceva despre care el, în adâncul sufletului, consideră că e cea mai urâtă dintre faptele urâte săvârșite în tot cursul vieții sale; condiția esențială era sinceritatea, adică nimeni să nu mintă! — Ciudată idee, spuse generalul. — Într-adevăr, Excelență, ciudată, dar tocmai prin asta a fost grozavă. — O idee ridicolă, spuse Toțki, însă, de altfel, poate fi înțeleasă: o lăudăroșenie de tip special. Poate că tocmai de asta era nevoie, Afanasi Ivanovici. — Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el, dar ceva despre care el, în adâncul sufletului, consideră că e cea mai urâtă dintre faptele urâte săvârșite în tot cursul vieții sale; condiția esențială era sinceritatea, adică nimeni să nu mintă! — Ciudată idee, spuse generalul. — Într-adevăr, Excelență, ciudată, dar tocmai prin asta a fost grozavă. — O idee ridicolă, spuse Toțki, însă, de altfel, poate fi înțeleasă: o lăudăroșenie de tip special. Poate că tocmai de asta era nevoie, Afanasi Ivanovici. — Cu un asemenea petit jeu, te-apucă plânsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înainte acasă la Ganea. — A-a-a! Iată și deznodământul! În sfârșit! E unsprezece și jumătate! strigă Nastasia Filippovna. Vă rog să luați loc, domnilor, urmează deznodământul! Spunând aceste cuvinte, se așeză și ea. Pe buzele ei flutura un zâmbet ciudat. Stătea tăcută, în așteptare înfrigurată, uitându-se la ușă. — Rogojin cu suta de mii, nu mai e nici o îndoială, bolborosi Ptițân ca pentru sine. XVtc "XV" Intră camerista Katia, foarte speriată. — Dumnezeu știe ce-i acolo, Nastasia Filippovna, au dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care rămăsese pe scaun, restul musafirilor se îngrămădeau împrejurul mesei. Mai târziu toți aveau să afirme că exact din momentul acesta Nastasia Filippovna și-a ieșit din minți. Continua să stea jos și îi învăluia pe toți într-o privire ciudată, mirată, parcă încercând și neputând înțelege cum stau lucrurile. Apoi, brusc, i se adresă prințului și, încruntându-și amenințător sprâncenele, îl privi cu atenție; dar nu dură decât o clipă; poate i s-o fi părut că e vorba de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
M-ai insultat și de aceea am venit ca să-mi despic pântecele sub ochii tăi“. Ei bine, spunând asta, într-adevăr își spintecă pântecele sub privirile ofensatorului și simte, probabil, o satisfacție extraordinară, ca și cum chiar s-ar răzbuna. Există firi ciudate pe lume, Afanasi Ivanovici! — Deci credeți că întâmplarea de acum e cam în genul acesta, îi răspunse zâmbind Afanasi Ivanovici. Hm! Totuși, ați spus-o la modul inteligent... și ați făcut o comparație excelentă. Dar, stimabile Ivan Petrovici, ați văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atât de mare! Dar, cu toate eforturile, chiar în pofida educației, totul s-a irosit! E un diamant neșlefuit, am mai spus-o de câteva ori... Și Afanasi Ivanovici oftă adânc. PARTEA a II-a Itc "I" La două zile după ciudata ispravă petrecută la aniversarea Nastasiei Filippovna, care a încheiat prima parte a povestirii noastre, prințul Mâșkin se grăbi să plece la Moscova cu treburi legate de luarea în posesie a neașteptatei moșteniri. Lumea vorbea atunci că puteau exista și alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cei care aveau unele motive să se intereseze de soarta lui au putut afla prea puține despre el în acest interval de timp. Ce-i drept, unii, deși destul de rar, aflau oarecari zvonuri, dar și acestea erau, în majoritatea lor, ciudate și aproape întotdeauna contradictorii. Desigur, de prinț se interesau cel mai mult membrii familiei Epancin, de la care acesta, plecând, nu apucase nici măcar să-și ia rămasbun. De altminteri, între timp generalul s-a văzut cu el, chiar de două-trei ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și destul de alandala, Aglaia se îmbujoră deodată și căzu pe gânduri. Ne-ar fi greu să redăm cursul gândurilor ei. Printre altele, se întrebă: „S-o arăt cuiva?“ Parcă i se făcu rușine. Până la urmă, cu un zâmbet zeflemitor și ciudat, băgă scrisoarea în sertarul mesei sale. A doua zi o scoase și o puse într-o carte groasă, legată cu scoarțe tari (întotdeauna proceda așa cu hârtiile ei, ca să le găsească mai repede când va avea nevoie de ele). Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
galben-vânăt și cel al cărui nume e Moartea, iar după el va urma de-acum iadul... Uite, întâlnindu-ne, despre asta vorbim și - a impresionat-o puternic. — Deci, ești credincios? întrebă prințul și îl măsură pe Lebedev cu o privire ciudată. — Cred și tâlcuiesc. Căci sunt sărman și gol, sunt un atom în învârtejirea omenească. Și cine să-l prețuiască pe Lebedev? Fiecare se dă mare față de el și mai că nu-l îmbrâncește afară. Însă aici, în această tâlcuială, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Deși îl invitase în cameră pe musafir, totuși deruta lui neobișnuită continua. În timp ce-l conducea pe prinț spre fotoliu și-l îndemna să se așeze lângă masă, acesta își întoarse capul din întâmplare și se opri sub privirea lui extrem de ciudată și de grea. Își aminti de ceva recent, greoi, sumbru. Rămânând nemișcat în picioare, îl privi câtva timp pe Rogojin drept în ochi; aceștia luciră parcă și mai tare în prima clipă. În sfârșit, Rogojin râse, dar întrucâtva fâstâcit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi sincer, știai sau nu că sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi că n-am greșit, adăugă acesta, zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu că o să sosești chiar astăzi? O anumită impulsivitate tăioasă și ciudata irascibilitate conținută de întrebare îl uimiră și mai mult pe prinț. — Chiar dacă ai fi știut că astăzi, ce rost are să te enervezi în halul ăsta? rosti prințul încet, intimidat. — Ce vrei să zici cu asta? — Mai înainte, coborând din vagon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar te-a binecuvântat; înseamnă că i s-a făcut chiar ei milă de tine... Asta-i, la revedere, nici eu, nici tu nu mai avem timp. Și deschise ușa de la apartamentul lui. — Hai să te îmbrățișez la despărțire, om ciudat ce ești! exclamă prințul, privindu-l cu un reproș gingaș și încercând să-l ia în brațe. Însă Parfion doar își ridică mâinile și le coborî imediat la loc. Nu se putea hotărî ; își ferea ochii ca să nu-l privească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui „ai cui erau ochii“! Dar coborâse în grabă din vagon și se dezmeticise de-abia în fața tarabei meșterului de cuțite în clipa când se oprise și evaluase la șaizeci de copeici un obiect cu mânerul din corn de cerb. Ciudatul și teribilul demon se agățase definitiv de el și nu mai voia să-l lase în pace. Acest demon îi șoptise în Grădina de Vară, când stătea sub tei, cufundat în gândurile lui, că, dacă Rogojin ține atât de mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prostia asta? Nu-mi zice nimeni ce-i cu „cavalerul sărman“? O fi vreun secret atât de grozav, încât nici nu mă pot apropia de el? Însă toți continuau să râdă. — Pur și simplu, e vorba de o poezie rusească ciudată, interveni, în sfârșit, prințul Ș., dorind probabil să mușamalizeze totul mai repede și să schimbe discuția. Poezia este despre un „cavaler sărman“, e un fragment fără început și fără sfârșit. Acum vreo lună râdeam cu toții după masa de prânz și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
provocat de ea. Ivan Feodorovici Epancin, de pildă, care nu știa și nu înțelegea nimic din această „nouă afacere“, se indignă chiar văzând niște persoane atât de tinere și cu siguranță ar fi protestat, dacă nu l-ar fi oprit ciudata, pentru el, fervoare pe care o manifesta soția lui față de interesele personale ale prințului. De altminteri, rămăsese atât din curiozitate, cât și datorită bunătății inimii, sperând să ajute și în orice caz să fie de folos cu autoritatea lui; însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nedumeriți în așteptare, Kolea desfăcu revista și începu să citească cu voce tare de la pasajul pe care i-l indicase Lebedev, care se repezise să-i arate: „Proletari și progenituri, un episod din jafurile cotidiene și dintotdeauna! Progres! Reformă! Echitate!“ „Ciudate treburi se întâmplă în așa-numita noastră sfântă Rusie, în secolul nostru de reforme și inițiative de asociere, în secolul naționalității și al sutelor de milioane, scoase în fiecare an peste graniță, secolul stimulării industriei și al paraliziei mâinii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și roși ca racul. După cuvintele nepotului lui Lebedev urmă o agitație generală și chiar se iscă o rumoare, deși toți cei prezenți evitau să se amestece pe față în această chestiune, cu excepția lui Lebedev, care părea apucat de frisoane. (Ciudat lucru: Lebedev, care era probabil de partea prințului, parcă resimțea acum o anumită satisfacție de familie pentru discursul nepotului său; în orice caz, îi învălui pe toți spectatorii cu o privire care-i trăda mulțumirea.) — După părerea mea, începu prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi-am dat seama că numai dumneavoastră veți fi impresionată, pentru că într-adevăr prințul îl va ierta și cu siguranță l-a și iertat... poate chiar i-a găsit o scuză în sinea lui, nu-i așa, prințe? Se sufoca, ciudata lui emoție creștea de la un cuvânt la altul. — Și?... spuse mânioasă Lizaveta Prokofievna, mirându-se de tonul lui. Și? — Am auzit multe de felul ăsta despre dumneavoastră... cu mare bucurie... m-am deprins foarte mult să vă respect, continuă Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Vorbea cu o umbră de ironie și în același timp emoția îi era disproporționat de mare, privea bănuitor în jur, se încurca vizibil și se pierdea la fiecare cuvânt, așa că toate acestea împreună cu înfățișarea lui de tuberculos și cu privirea ciudată, scânteietoare, parcă frenetică fără voie continuau să atragă atenția asupra lui. — De altminteri, necunoscând deloc înalta societate (recunosc acest lucru), m-aș mira nu doar de faptul că ați rămas în prezența noastră, a celor care am venit mai înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și dacă soția mea a rămas aici, continuă el, enervându-se și mai tare aproape la fiecare cuvânt, a făcut-o mai degrabă, domnule, din pricina uimirii și a curiozității actuale, pe care o înțelegem cu toții, de a vedea niște tineri ciudați. Am rămas și eu, așa cum mă opresc uneori pe stradă, când văd câte ceva la care te poți uita ca... ca... ca... — Ca la o raritate, îl ajută Evgheni Pavlovici. — Bine zis și exact, se bucură Excelența Sa, care se încurcase puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toate familiile onorabile. În ultimul timp, Lizaveta Prokofievna ajunsese să considere că de vină erau numai ea și „nenorocitul“ ei caracter, din care pricină suferea și mai mult. Clipă de clipă se ocăra singură zicându-și „ființă proastă, indecentă și ciudată“, o chinuia anxietatea, se pierdea permanent cu firea, nu găsea ieșirea din câte o stare de lucruri din cele mai obișnuite și exagera clipă de clipă orice pacoste. Însă, de la începutul povestirii noastre am amintit că Lizaveta Prokofievna se bucura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcut pe lume decât să-ți privească negul, să râdă de el și să te blameze, chiar dacă tu ai fi cel care a descoperit America. Neîndoielnic e și că, în societate, Lizaveta Prokofievna era într-adevăr considerată drept o persoană „ciudată“; însă nu mai încape vorbă că era respectată; iar Lizaveta Prokofievna, la urma urmei, ajunsese să nu mai creadă că se bucură de respect - și tocmai aceasta era toată pacostea. Privindu-și fiicele, era chinuită de teama că le dăunează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de asta și fiicele, și pe Ivan Feodorovici și se certa zile întregi cu ei, iubindu-i în același timp până la uitare de sine și aproape cu patimă. Cel mai mult o chinuia temerea că și fetele ei devin la fel de „ciudate“ ca ea și că pe lume nu mai există și nu mai pot exista fete de felul lor. „Cresc niște nihiliste și gata!“ își spunea ea în fiecare clipă. În ultimul an și mai ales în ultimul timp, acest gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]