10,713 matches
-
a fost dezvoltat pentru a face față puternicelor avioane americane Hellcat și Corsair, superioare in principal datorită puterii motorului și armamentului. Varianta era o îmbunătățire modestă a lui A6M3 Model 22, fără aripi pliabile și cu aripi subțiate prin reducerea grosimii materialului permițând astfel viteze mai mari în picaj, la care s-a adaugat un sistem de eșapament imbunătățit. Se utilizau patru sisteme de evacuare proiectate de-a lungul fuselajului, arhitectură ce oferea o forță de împingere crescută. Noul sistem de
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
se întindea între cele două clădiri. Cazărmile Lungi, clădire cu etaj, se aflau la nord de capelă. În colțul nordic al peretelui de est se afla un țarc de vaci și unul de cai. Zidurile ce înconjurau complexul aveau o grosime de cel puțin și o înălțime de . Pentru a compensa lipsa gurilor de foc, inginerul texan Green B. Jameson a construit niște eșafodaje pentru a permite tragerea de focuri de armă peste zid; această metodă, însă, lăsa expusă partea superioară
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
700 MB de date). Mini CD-ul are diametre variabile, între 60 mm si 80 mm și poate stoca pînă la 24 de minute de date în format audio. Un CD este alcătuit dintr-un plastic policarbonat, aproape pur, cu grosime de 1,2 mm și cu greutate între 15 si 20 de grame. Un strat subțire de aluminiu sau mai rar, de aur, este aplicat suprafeței pentru a o face reflexivă. Metalul este protejat prin aplicarea unui strat de lac
Dispozitive optice de stocare () [Corola-website/Science/321150_a_322479]
-
cu restul banilor să renoveze biserica. Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Ștefănești este un monument arhitectonic moldovenesc din secolul al XVIII-lea. Dimensiunile ei sunt următoarele: lungime - 32 m, lățime - 10 m, înălțime până la cheile arcurilor naosului - circa 15 m și grosime a zidurilor - circa 1,5 m. Biserica este compartimentată în patru încăperi: pridvor, pronaos (nartex), naos și altar. Inițial, accesul în lăcașul de cult se făcea prin două intrări (una pe latura sudică și alta pe latura nordică). Intrarea de pe
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Pridvorul este separat de pronaos printr-un perete care are o deschizătură mediană prevăzută cu două uși. Această încăpere este luminată prin două ferestre mici de forma unor nișe dreptunghiulare, amplasate în peretele vestic. Pridvorul este boltit "en berceau". În grosimea zidului despărțitor dinspre răsărit se află o galerie prin care se pătrunde în turnul-clopotniță pe o scară abruptă de piatră. Clopotnița are formă de prismă și este așezată pe două baze pătrate. Preotul N. Gh. Ștefănescu considera că prima bază
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
înălțime de aproximativ 60 cm, prin care se pătrunde într-un canal cilindric vertical având deschiderea de 60x60 cm, care penetrează miezul zidului în jos, pe o distanță de aproximativ 1 m. Acest tunel conduce la o încăpere, practicată în grosimea zidului, cu lățimea (E - V) de 0,80 m, lungimea de aproximativ 2,50 m și înălțimea maximă de 2,30 m. Această încăpere a avut rolul de tainiță, neavând inițial nici o fereastră. Abia în 1794 s-a construit o
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
germani au pus la punct proiectul bastimentului la sfârșitul lui 1934. Acesta prevedea o navă foarte bine blindată, foarte rapidă, dar slab înarmată în raport cu dimensiunile sale totale. Dimensiuni: Blindaj<br> Citadela cuirasatului proteja 70% din lungime pe linia de plutire. Grosimea blindajului vertical varia între 145 și 320mm, iar a celui orizontal între 50 și 110mm. Plăcile de armură se suprapuneau în zonele vitale ale navei, astfel că un proiectil ar fi trebuit să spargă 2 straturi succesive de armură pentru
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
opri cu ușurință un astfel de proiectil. c)Anti-torpila, plasată sub linia de plutire Orizontală Două punți blindate paralele, ce acopereau 70% din suprafața navei. Verticală Suprastructuri Elemente interne Sistem de cilindri vidați, susținuți cu plăci de armură Whotan, cu grosimea de 45mm. Testele făcute în Japonia după război au arătat că sistemul anti-torpilă al lui Bismarck era capabil să absoarbă energia unor explozii de până la 900 kg TNT, în condițiile în care cele mai puternice torpile folosite în război nu
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
în viața de zi cu zi și anumite ineficiențe în situațiile de luptă (se ajungea destul de greu din anumite puncte ale navei la posturile de luptă). Citadela navei acoperea circa 55% din volumul corpului navei. Armura orizontală Centura cuirasată avea grosimea de 305mm în partea cea mai solidă. Centura se subția gradual către chila navei, unde atingea doar 152mm. Din punct de vedere balistic, această armură era comparabilă cu armuri cu 15% mai subțiri folosite de navele construite după 1935. Astfel
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
Este boltit semicilindric, iar accesul este prevăzut pe latura de sud. Trecerea spre naos se face prin trei arcade sprijinite pe doi stâlpi de zidărie cu baza pătrată, iar între aceștia și pereți se află un parapet de zidărie cu grosimea egală cu cea a stâlpilor. Naosul, de plan pătrat, este acoperit cu o calotă. Altarul este semicircular la interior și pentagonal la exterior. Boltirea lui ș-a făcut cu o concă. Are o fereastră în ax și ambele pastoforii. Catapeteasma
Biserica bolniță a mănăstirii Polovragi () [Corola-website/Science/320524_a_321853]
-
21. Acest tanc, denumit inițial S-II-c, era urmașul tancului LT vz. 35, aflat deja în dotarea trupelor blindate ale armatei române. Tancul cântarea aproximativ 17 tone, fiind dotat cu un tun de 47 mm și cu un blindaj cu o grosime între 16 și 30 mm. Încercările din anul 1940 nu s-au materializat, fiindcă România nu era încă oficial țară membră a Axei. Negocierile au fost reluate, deoarece Germania a vândut Ungariei licența pentru construirea tancului T-22 în august
R-3 () [Corola-website/Science/320661_a_321990]
-
Sinagoga Mare, care nu mai funcționează din lipsă de enoriași. a fost construită din lemn în anul 1795. Ea fost distrusă într-un incendiu, fiind reconstruită în anul 1852, din piatră și cărămidă. Edificiul are dimensiuni mari, cu ziduri cu grosimea de circa 1 metru și ferestre înalte. Înfățișarea exterioară este modestă, fațadele fiind tencuite și zugrăvite, dar lipsite de volumetrie. În aceeași clădire se află și Sinagoga "Terkis", care era folosită în trecut de credincioșii hasidimi. Interiorul clădirii este decorat
Sinagoga Mare din Fălticeni () [Corola-website/Science/320751_a_322080]
-
în număr mare în timpul războiului. ul a fost creat de compania germană Chemische Werke Zimmer AG. Stratul de Zimmerit era o barieră care împiedica contactul dintre mina magnetică și metalul vehiculului. De obicei, pasta avea creste (zimți) pentru a mări grosimea totală. În contact cu acest înveliș, minele magnetice cădeau de pe vehicule din cauza propriei greutăți și din cauza vibrațiilor vehiculului. Zimmeritul nu avea proprietăți antimagnetice propriu-zise, materialul din care era compus împiedica contactul dintre mina magnetică și suprafața metalică. Zimmeritul a fost
Zimmerit () [Corola-website/Science/320764_a_322093]
-
acestea se păstrează și o icoană din secolul XIV. Pentru construcția bisericii s-au folosit bârne de stejar cu un diametru variabil între 34-54 cm și o lungime aproximativă de 11 m. Bârnele din pereți au fost cioplite cu o grosime de 11-15 cm și o înălțime de 30-40 cm. Fețele lemnelor sunt finisate neted cu barda pe toate cele patru părți. Planul bisericii era dreptunghiular, cu altarul în hexagon, interiorul fiind împărțit egal între bărbați și femei, avea toate cele
Biserica de lemn din Văleni, Maramureș () [Corola-website/Science/321510_a_322839]
-
cei mai talentați sculptori ai secolului XX au reprezentat tot universul uman în creațiile lor, dar au desfigurat sau au simplificat formele fără ezitare. Această tendință genrală, numită expresionism, caracterizează și opera lui Alberto Giacometti (1901-1988), ale cărui statuete, de grosimea unei lame, cuprinse de remușcări, de îngrijorare. După 1945, marea majoritate a publicului a acceptat tot mai mult sculptura modernă. Pionierul sculpturilor metalice David Smith care lucrase ca sudor cu ani în urmă a colorat câteva din creațiile sale, această
Sculptura secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/321557_a_322886]
-
chila falsă nu mai era de la mijlocul navei încolo. Lovită la babord, unde e scurgerea cea mare, dar nu pot ajunge acolo din cauza apei.” O inspecție a cocăi a relevat că unele scânduri nereparate erau roase și mai aveau o grosime de doar 3 mm. Cook a consemnat că „toți cei ce i-am văzut fundul ne-am mirat cum de am reușit să o ținem pe apă” pe parcursul călătoriei de trei luni pe mare. După ce a rămas ancorată timp de
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
estic al naosului și cel sudic al altarului. Terenul avea în zona bisericii o ușoară pantă naturală dinspre vest spre est și dinspre sud spre nord. Deasupra locașului se află depuneri de caracter aluvionar, cu pietriș și nisip, având o grosime totală de 1 - 1,20 m. Depunerile ulterioare construcției bisericii, cu o grosime de 0,25 - 0.50 m, sunt straturi de pământ cenușiu cu pietriș. Fundațiile naosului și altarului, din piatră spartă și mortar, străbat depunerile aluvionare, ajungând in
Biserica Sfântul Nicolae din Leșnic () [Corola-website/Science/321573_a_322902]
-
o ușoară pantă naturală dinspre vest spre est și dinspre sud spre nord. Deasupra locașului se află depuneri de caracter aluvionar, cu pietriș și nisip, având o grosime totală de 1 - 1,20 m. Depunerile ulterioare construcției bisericii, cu o grosime de 0,25 - 0.50 m, sunt straturi de pământ cenușiu cu pietriș. Fundațiile naosului și altarului, din piatră spartă și mortar, străbat depunerile aluvionare, ajungând in stratul de loess. Adâncimea lor este de 1.35 - 1.40 m în dreptul
Biserica Sfântul Nicolae din Leșnic () [Corola-website/Science/321573_a_322902]
-
rachetă antitanc, ci un aruncător de grenade. Tubul de metal era încărcat cu praf de pușcă. Dimensiunea tubului și greutatea explozivului propulsiv varia în funcție de model. Focosul era stabilizat cu ajutorul unui ax din lemn care avea aripioare din metal (cu o grosime de 0,25 mm) pliate. Acestea se îndreptau automat în momentul în care proiectilul părăsea țeava. Focosul consta într-un amestec de TNT și hexogen și era capabil să perforeze majoritatea tancurilor folosite de către Aliați. Explozibilul era amplasat în spatele unui
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
unor mingi de tenis. Era erbivor și avea simțul mirosului foarte dezvoltat. El a fascinat dintodeauna generații întregi de paleontologi, probabil prin ciudățenia ridicăturii sale osoase de pe cap. Capul său era bombat, cu o porțiune foarte ridicată, si atingea o grosime de 25 de centimetri. În jurul craniului avea un fel de coroană de oase mici, unele ascuțite, altele rotunjite. Un fapt cunoscut este ca o ridicătura osoasă împodobea capul acestui dinozaur. Această probabil că era folosită pentru luptele dintre masculi, iar
Pachycephalosaurus () [Corola-website/Science/321643_a_322972]
-
de siliciu (SiO2) folosit ca și izolator la poarta tranzistoarelor MOS, în special în aplicațiile cu consum redus. Dacă pelicula de oxid de sub poarta tranzistorului este sub 2 nm, curentul de pierderi este semnificativ. În această situație se impune creșterea grosimii stratului de dielectric, fără a reduce capacitatea. Permitivitatea dielectrică relativă depinde de temperatură, umiditate, de solicitările mecanice, de parametrii tensiunii aplicate, etc.
Permitivitate relativă () [Corola-website/Science/321737_a_323066]
-
și îngust este împărțit de două arce frânte într-un pătrat boltit în cruce și o absidă pentagonală. În mod similar bisericilor din Axente Sever și Agârbiciu, s-a încercat construirea unui turn deasupra corului, dovadă în acest sens stând grosimea pereților existenți astăzi. Lipsurile financiare au împiedicat, însă, realizarea acestui proiect. Pe peretele din nordul corului se poate vedea o nișă de tabernacul cu un frumos baldachin, ferestrele corului păstrând încă mulurile traforate în arc frânt. În anul 1625, ferestrele
Biserica fortificată din Țapu () [Corola-website/Science/320812_a_322141]
-
Neagră. Ea constituie și mărturia esențială a unei importante culturi, încă total ignorată la mijlocul secolului al XX-lea. Ca toți artiștii ceramicii, artiștii culturii nok și-au șlefuit operele cu mâinile. A trebuit, în această operațiune, să dea argilei o grosime uniformă, altfel piesa risca să crape la coacere. Ei s-au îngrijit și să modeleze capul după o formă geometrică, în acest caz o sferă, de preferat celorlalte două volume care se folosesc, conul și cilindrul. Fața, a cărei suprafață
Cultura Nok () [Corola-website/Science/320830_a_322159]
-
mașină de luptă a infanteriei. Transportorul blindat german Schützenpanzer Lang HS.30 a fost proiectat special pentru a menține ritmul cu unitățile de tancuri. Fiind dotat cu un tun automat de calibrul 20 mm și un blindaj frontal cu o grosime de 30 milimetri, transportorul putea acționa împotriva țintelor ușor blindate și în sprijinul infanteriei. Acest lucru permitea unităților de tancuri să se concentreze strict pe lupta contra tancurilor inamicului. Schützenpanzer Lang HS.30 a avut însă numeroase probleme tehnice și
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]