KorAP: Find »[drukola/base=imperial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...416 417 418 ...420 >

10,489 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

și alte mijloace. Istoricii colonialismului cunosc bine acest gen de hartă a beneficiilor variabile În relațiile economice: din acest punct de vedere, relația dintre URSS și teritoriile de la vest era una clasic „imperialistă” (cu observația că, În cazul sovietic, centrul imperial era mai sărac și mai Înapoiat decât periferia subjugată). Ce Îl deosebea pe Stalin de alți ziditori de imperii, chiar și de țări, era mania de a reproduce În teritoriile controlate forme de guvern și organizări sociale identice cu cele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
finite (la prețuri stabilite de Moscova), În timp ce Polonia și România se specializau În producția și exportul de alimente și produse industriale de bază. În schimb, Uniunea Sovietică urma să comercializeze combustibil și materii prime. Cu excepția bizarei inversiuni deja remarcate - puterea imperială furniza materii prime, iar coloniile exportau produse finite -, structura amintește de colonizarea Întreprinsă de statele europene. În estul Europei, ca și În colonii, economiile indigene au fost afectate de subdezvoltare și au suferit deformări. Unele țări au fost Împiedicate să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cei cinci acuzați s-au declarat nevinovați, În ciuda torturii și a mărturiilor falsificate 7. După criza iugoslavă din 1948, atitudinea lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală pe sentimente naționale. Paranoic, Stalin Își vedea monopolul puterii amenințat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
realizarea planurilor lui Stalin. În primii ani postbelici, Stalin nu a manifestat nici o ostilitate față de subordonații săi evrei. La Națiunile Unite, URSS era un suporter entuziast al proiectului sionist, favorizând crearea unui stat evreiesc În Orientul Mijlociu ca piedică pentru ambițiile imperiale britanice. Acasă, Stalin Încuviința activitatea Comitetului Antifascist Evreiesc, format În timpul războiului pentru a mobiliza opinia evreiască din URSS și (mai ales) din exterior În timpul luptei antinaziste. Evreii sovietici, ca mulți alții aflați sub influența Moscovei, sperau că starea de spirit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
publică, pentru austrieci costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
administrație și asigurarea serviciilor publice a fost transferată către Länder, unitățile regionale În care era Împărțită țara. Unele dintre acestea, ca Bavaria și Schleswig-Holstein, corespundeau statelor germane independente de odinioară care În secolul al XIX-lea fuseseră Înghițite de Germania imperială. Altele, ca Renania-Westfalia În nord-vest, rezultaseră din unirea sau Împărțirea unor unități teritoriale mai vechi În vederea unei administrări mai ușoare. Berlinul de Vest a devenit Länd În 1955, fiind reprezentat În Bundesrat (camera superioară a parlamentului, formată din delegații regiunilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să se guverneze și să-și asigure subzistența, continuau să stăpânească o mare parte a globului. Această situație neverosimilă, ale cărei implicații nu scăpau elitelor indigene din coloniile europene, a avut consecințe perfide. Pentru mulți britanici, francezi sau olandezi, posesiunile imperiale alinau suferința și umilințele războiului din Europa. Ele Își demonstraseră valoarea materială În acel război ca resurse naționale vitale. Dacă n-ar fi avut acces la teritoriile Îndepărtate și la resursele materiale și umane din colonii, britanicii și Îndeosebi francezii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lupta cu Germania și Japonia. Acest lucru le era limpede mai ales britanicilor. Pentru oricine a crescut (precum autorul) În Marea Britanie postbelică, „Anglia”, „Britania” și „Imperiul Britanic” erau cvasisinonime. Hărțile geografice din școala primară ilustrau o lume Împestrițată de roșul imperial; cărțile de istorie examinau În detaliu istoria cuceririlor britanice, mai ales În India și Africa; jurnalele cinematografice, buletinele de știri de la radio, ziarele, revistele ilustrate, poveștile pentru copii, benzile desenate, Întrecerile sportive, cutiile de biscuiți, etichetele de pe conservele de fructe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai puțin o valoare materială și mai mult una strategică: posesiunile din Africa de Est sau teritoriile și porturile controlate de britanici În Orientul Mijlociu și În jurul Peninsulei Arabice și Oceanului Indian erau apreciate În principal ca accesorii ale Indiei, principala posesiune imperială - care, la vremea respectivă, includea Sri Lanka, Birmania și teritoriile care formează astăzi Pakistanul și Bangladeshul. Toate imperiile europene se formaseră prin anexiuni sporadice, episodice și (cu excepția rutelor terestre și maritime care serveau India britanică) fără calcule privind coerența logistică sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
enclave, Marocul și Guineea Ecuatorială, care aveau să fie abandonate de Franco (cel mereu realist) Între 1956 și 1968. Însă cea mai mare parte din Africa și Asia era Încă În mâinile europenilor. Guvernarea coloniilor se făcea fie direct din capitalele imperiale, printr-o castă de guvernanți locali recrutată din rândul intelectualilor educați În Europa, fie prin conducători indigeni aflați În alianță servilă cu stăpânii europeni. Din acest motiv, politicienii Europei postbelice, care cunoșteau numai astfel de oameni, nu erau la curent

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În special vechile colonii de pe coasta mediteraneană a Africii de Nord: Tunisia, Maroc și Algeria. În cărțile de istorie franțuzești Însă, acestea aveau un statut mai ambiguu decât coloniile britanice, În parte fiindcă Franța era o republică În care dominionul imperial nu-și găsea un loc firesc, În parte pentru că multe din primele cuceriri ale Franței trecuseră de mult În stăpânirea lumii anglofone. În 1950 trăiau Încă milioane de francezi care puteau rememora „incidentul Fashoda” din 1898, când Franța cedase În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Marii Britanii era mai vastă și mai complicată. Imperiul Britanic, ca și cel sovietic, deși slăbit, supraviețuise intact războiului. Marea Britanie era puternic dependentă de fermierii din imperiu pentru asigurarea alimentelor de bază (spre deosebire de Franța, unde producția internă era suficientă, iar teritoriile imperiale, În mare parte tropicale, produceau bunuri de cu totul altă natură); În anumite arene ale războiului mondial - Africa de Nord În special -, Commonwealthul contribuise cu un număr mai mare de soldați decât britanicii. Rezidenții Marii Britanii erau, așa cum am văzut, mult mai conștienți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mare de soldați decât britanicii. Rezidenții Marii Britanii erau, așa cum am văzut, mult mai conștienți decât francezii că trăiau În inima unui imperiu. Unul dintre motivele pentru care Londra era mult mai mare decât Parisul era că prosperase datorită rolului său imperial de port, antrepozit comercial, centru de producție și capitală financiară. Ghidul intern al BBC Îi avertiza pe angajați să nu uite de audiența predominant necreștină de peste mări: „Remarcele condescendente, nemaivorbind de cele peiorative, la adresa budiștilor, hindușilor, musulmanilor și așa mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
necreștină de peste mări: „Remarcele condescendente, nemaivorbind de cele peiorative, la adresa budiștilor, hindușilor, musulmanilor și așa mai departe... reprezintă insulte grave și trebuie evitate În mod absolut”. Însă, după 1945, britanicii nu puteau spera În mod realist să-și conserve moștenirea imperială. Resursele țării erau epuizate, iar costurile menținerii, fie și numai a imperiului indian, nu mai erau compensate de vreun avantaj economic sau strategic: exporturile către subcontinentul indian, care În 1913 formau aproape o optime din totalul exporturilor britanice, ajunseseră după

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
creat prin Statutul de la Westminster din 1931 pentru a elimina mișcările bruște spre independența colonială, oferind un cadru În care teritoriile autonome și semiautonome rămâneau legate prin loialitate și obediență de Coroana britanică, scutite Însă de simbolurile neplăcute ale dominației imperiale. Acum Însă Commonwealthul era pe cale să devină un club al fostelor colonii, state independente pe care statutul de membru nu le obliga la nimic În plus față de ce le dictau propriile interese și sentimente. India, Pakistanul și Birmania au obținut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din punctul de vedere al britanicilor). Conflictul dintre arabi și evrei s-a dezlănțuit abia după ce britanicii au ieșit din scenă. În Irak, unde Marea Britanie și America aveau interese petroliere comune, americanii i-au Înlocuit treptat pe britanici ca influență imperială dominantă. Egiptul a reprezentat Însă locul - deși, culmea, nu fusese niciodată o colonie britanică În sensul convențional al cuvântului - unde Marea Britanie a resimțit din plin umilințele și drama decolonizării, suferind o Înfrângere de proporții istorice. În criza Suezului din 1956

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Wilson a tras concluzia finală și ineluctabilă a evenimentelor din noiembrie 1956 și a anunțat că forțele britanice vor fi de acum Înainte permanent retrase din diferitele baze, porturi, antrepozite, porturi de alimentare cu combustibil și alte stabilimente din epoca imperială pe care țara le menținuse la „est de Suez” - inclusiv În fabulosul port natural Aden din Peninsula Arabică. țara nu-și mai permitea să aibă pretenții coloniale. În general, această decizie a fost primită cu ușurare În Marea Britanie: așa cum prevăzuse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu poate nici să le abandoneze, nici să le schimbe. El o insultă pe Alison, soția lui, pentru originea-i burgheză, iar ea este captivă Între un soț provenit din clasa muncitoare și un tată bătrân (fost ofițer În armata imperială din colonii), dezorientat și rănit de o lume pe care nu o mai Înțelege. Alison Îl mustră cu blândețe: „Tu suferi fiindcă totul s-a schimbat. Jimmy suferă fiindcă totul a rămas la fel. și nici unul dintre voi nu poate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
colonii În politica externă și o liniște prosperă În țară. Electoratul mai În vârstă era destul de mulțumit cu acest rezultat; numai dezamăgirea celor tineri creștea. Retragerea din Imperiu a alimentat o neliniște crescândă În legătură cu pierderea orientării naționale. În absența gloriei imperiale, Commonwealthul slujea Marii Britanii mai mult ca sursă de alimente. Mulțumită regimului tarifar preferențial pentru importurile din statele membre, produsele alimentare provenite din Commonwealth erau ieftine și reprezentau o treime din valoarea totală a importurilor Regatului Unit la Începutul anilor ’60

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și 1956, din Gulag au fost eliberați cinci milioane de prizonieri. În democrațiile populare, epoca de după moartea lui Stalin nu a fost marcată numai de revolta de la Berlin din 1953 (vezi capitolul VI): a existat rezistență chiar și În avanposturile imperiale obscure și terorizate ca Bulgaria, unde lucrătorii din industria tutunului s-au răsculat În mai-iunie 1953. Deși dominația Moscovei nu era nicăieri pusă În pericol, autoritățile sovietice au luat În serios amploarea nemulțumirii publice. Misiunea lui Hrușciov și a colegilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sovietice - a fost susținut și de alți comuniști din partid. Însă inițiativa nu-i mai aparținea. În toată țara apăruseră comitete insurecționale populare, partide politice și ziare. Sentimentele antirusești se făceau auzite pretutindeni și era evocată frecvent reprimarea de către Rusia imperială a revoluției maghiare din 1848-1849. Mai grav, liderii sovietici Își pierdeau Încrederea În el. Când Nagy a anunțat, În după-amiaza zilei de 31 octombrie, startul negocierilor pentru retragerea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, soarta lui era probabil deja pecetluită. Ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aplicau Însă celei de-a treia categorii de muncitori „de import”: imigranții din fostele și actualele colonii europene. Inițial, numărul lor nu a fost semnificativ. Mulți dintre cei care s-au Întors În Olanda, Belgia și Franța din vechile așezări imperiale din Asia, Africa, America de Sud și Pacific erau albi educați sau fermieri pensionați. Chiar și cetățenii algerieni care trăiau În Franța În 1969 se cifrau la doar 600.000, mai puțin decât minoritatea locală italiană sau spaniolă. Chiar și În Marea Britanie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și 40% dintre ei se născuseră În Regatul Unit. Diferența, desigur, era că acești oameni erau mulatri sau negri - și, fiind cetățeni ai Commonwealthului, aveau un drept prezumtiv de ședere permanentă și, În cele din urmă, de cetățenie În metropola imperială. Deja În 1958 conflictele rasiale din vestul Londrei au avertizat guvernul că intrarea „prea multor” imigranți Într-o societate istoric albă prezenta un anumit risc. De aceea, deși nevoia economică de imigranți necalificați rămânea acută, iar numărul lor total nesemnificativ

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
două guverne social-democrate timp de paisprezece ani; În Suedia, Tage Erlander și-a cârmuit partidul și țara timp de 23 ani, din 1946 până În 19692. Societățile scandinave moșteniseră o serie de avantaje. Mici și omogene social, fără colonii sau ambiții imperiale, ele erau de mulți ani state constituționale. Constituția daneză din 1849 a adus un parlamentarism moderat, dar o libertate substanțială a presei și cultelor. Constituția suedeză (și norvegiană, pe atunci) din 1809 (care a rămas În vigoare până În 1975) a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
60 nu erau foarte preocupați de Holocaust. Ca și părinții lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului și subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă și puterea imperială - care făceau legătura cu Bonn și Washington. Adevăratul „aparat represiv de stat” erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]