10,526 matches
-
încât toată anxietatea anterioară a dispărut din inima sa și, cu sufletul plin de bucurie, a avut convingerea sigură că se va mântui. I-a chemat imediat pe frați și le-a povestit ceea ce văzuse, iar aceștia au fost foarte mângâiați de cele auzite. 16. Adăugire. Merită să amintim faptul că, pe când frații erau la Cornhill, a venit diavolul în mod vizibil și i-a spus fratelui Gilbert din Vyz, în timp ce stătea așezat de unul singur: « Crezi că poți să-mi
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
să predice. Fratele Aymon a predicat atât de profund, încât mulți au decis să amâne împărtășirea până când vor avea posibilitatea de a se spovedi la el. Prin urmare, s-a oprit în acea biserică timp de trei zile, spovedind și mângâind întreg poporul. 32. Așa cum s-a mai spus, când frații au ajuns în Anglia, a venit și fratele Aymon, iar prin intermediul predicării și a disputelor scolastice, atrăgând îndeosebi respectul multor prelați, a putut fi de mare ajutor simplității primilor frați
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
vino la mine și îți voi da să bei”. Novicele l-a întrebat cine era; acela a răspuns că era fratele Francisc. Trezindu-se, fratele de care vorbim nu a mai simțit tentația setei și s-a simțit întremat și mângâiat în suflet și în trup. 36. În acea perioadă, a venit și fratele Rudolf de Rochester, cel care, datorită talentului său oratoric, va deveni prietenul regelui Angliei. Modul în care a sfârșit demonstrează cât de periculoasă este pentru suflet prietenia
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
de la asemenea persoane, ce aveau pârga darurilor Duhului Sfânt (Rom 8,23)! O, har inefabil! O, privilegiu incomparabil! O, ce dragoste suavă de o nesfârșită delectare este posibilitatea de a ne bucura de prietenia unor asemenea oameni, de a fi mângâiați pe parcursul pelerinajului pământesc de dragostea specială a acestor persoane eminente, de a fi apărați de mijlocirea unor oameni atât de renumiți! 117. După acea predică, noii cavaleri s-au dus în vizită la papa, iar el le-a dat fiecăruia
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
lor. Pe al doilea - «Nu vă preocupați cum sau ce veți vorbi, etc. Într-adevăr, nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbește în voi» (Mt 10,19-20) - îl spunea ,voind astfel să-i mângâie și să le întărească inimile, pentru a fi siguri că Dumnezeu este îndeajuns pentru toate și suplinește defectele noastre când, activând cu dăruire totală, ne încredem în el. 11. Amintirile fratelui Illuminato Verba fratris Illuminati socii b. Francisci ad partes
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
dispreț din cauza concurenței predicării. 5. Pare a fi destul de cunoscut și nepotrivit faptul că unii dintre voi, abia află că cineva cade la pat răpus de o boală care îl mistuie, că imediat se grăbesc să meargă la el și, mângâindu-l cu vorbe ademenitoare, îi promit un remediu special de mântuire dacă alege să fie înmormântat în bisericile lor. În cele din urmă, atrăgându-i pe credincioși cu astfel de argumente, se amestecă în formularea testamentului lor și se bucură
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nota intimă și lascivă a versurilor, ci apa și verdeața, la care se adaugă o altă dimensiune, spațială și morală: singurătatea: „Zic c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasca-a lor putere Să mîngîie o vedere. Acest dar al frumuseții Cu al apei și-al verdeții Avînd și singurătatea Face rai pustietatea.” În fine, cum arată și versurile de mai sus, nici apa, nici verdeața, nici meditațiile omului delicat și subțire n-ar avea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împiedicate exprimarea acestui gînd: „CÎnd voi zice frumusețe, Voi și suflet cu blîndețe, Cu simțiri, cu isteciune Depărtat de-nșelăciune.” (s.n.) Frumusețea desăvîrșită, divină („care poate să numească / fitecine și cerească”) are, după acest improvizat filozof al erosului, menirea să „mîngîie”, să Îndulcească o vedere omenească și să sporească plăcerea privitorului. Faptul nu este posibil dacă cele trei elemente (apa, verdeața și frumusețea) nu sînt Împreună: „Tot un fel sînt trele D-opotrivă Între ele.” Alecu nu rămîne Însă prea mult filozof
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chin sfîșiitor, O știu, ar fi frăția-ți acea mîngîietoare, Acel simțiment tînăr ce eu Îți sînt dator. E scump prieteșugul ce-n suflă o femeie Deprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scînteie, MÎngîie orce suflet la care s-o ivi.” Între așteptare și prieteșug (Între promisiunea de fericire pe care o dă așteptarea și promisiunea de supraviețuire a sentimentului Între o prietenie amoroasă) există numeroase nuanțe. Iat-o pe aceea, văcăresciană, a plăcerii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cît se poate de darnică. Inimioara femeii este Însă mai reținută. Nu se-nduplecă ușor... „Di pi inima [lui]”, totul ar merge repede și bine, dar „di pi inima [ei]”, nu: „Numai inimioara ta Nu să poate-ndupleca Să mă mîngîie măcar După atîta oftat Cu care te-am supărat, Fără să cunosc vrun har.” O particularitate a lui Conachi este că nu cunoaște conflictul dintre inimă și rațiune. Sau nu În acele forme dramatice pe care le exprimă literatura occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru ce; Ci această mă omoară Și În mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e analizată din unghi sociologic, apare din nou în prim-plan Bizu, acum în ipostaza de purtător de cuvânt auctorial, și nu de "agronom". Eroul lovinescian se plimbă pe aceleași cărări, în peisajul binecunoscut, care (știm deja) adoarme conștiința și mângâie sufletul ca un narcotic plăcut. Atmosfera e însă dinamizată de apariția unui factor neprevăzut un grup de vilegiaturiști (oameni neancorați în peisaj) ce aduc lui Bizu vestea senzațională că un "rumân" oarecare s-a spânzurat de crengile copacului "sub care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
amanți, limpezind, după spusa naratorului, "apele sufletului". Nesigur pe el, cu toate că simte imboldul unor atingeri mai îndrăznețe, Bizu ezită s-o sărute pe Diana, căreia îi explică metodic mobilurile comportamentului său (face teoria amânării necesare). Femeia, în schimb, recunoscătoare, îi mângâie mâna pe care i-o respinsese anterior, mărturisindu-și mai întâi sentimentele prietenești (evident, cumplit de jignitoare pentru un bărbat), iar apoi, fără pic de milă, frigiditatea. Iubita lui Bizu nu e însă cu totul frigidă, de vreme ce "simțea chemarea căreia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bizu de a părăsi țara, Mili încearcă să-l înduplece să rămână și-l caută la hotel, unde agronomul petrecea deja în compania noii sale prietene. Impresionat de gestul femeii, care-și punea în joc onoarea de dragul lui, Bizu îi mângâie mâinile "blând, cum nu i le mai mângâiase nimeni", pentru a plânge apoi împreună, ca niște ființe din "același aluat sufletesc", împărtășind deopotrivă "dezgustul vieții". Mulțumită că și-a atins scopul, în drum spre casă Mili rememorează secvențe din întâlnirea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
-l înduplece să rămână și-l caută la hotel, unde agronomul petrecea deja în compania noii sale prietene. Impresionat de gestul femeii, care-și punea în joc onoarea de dragul lui, Bizu îi mângâie mâinile "blând, cum nu i le mai mângâiase nimeni", pentru a plânge apoi împreună, ca niște ființe din "același aluat sufletesc", împărtășind deopotrivă "dezgustul vieții". Mulțumită că și-a atins scopul, în drum spre casă Mili rememorează secvențe din întâlnirea abia consumată, impresionată de sensibilitatea bărbatului cu lacrimă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ochi, pe obraz, pe gură", în timp ce pe el îl încearcă, pe lângă lașitatea firească, "un sentiment de răspundere și de sfiiciune". În această stare confuză de suflet, Bizu îi propune Silviei o excursie la Constanța, iar fata, "roșie de plăcere", "îi mângâie frenetic mâna", privindu-l cu "seninătatea pură" (cum altfel?) a ochilor ei "de copil". Însă o dată ce ajunge la destinație, bărbatul pare a-și căuta dinadins "motive de neliniște", în amintirea defunctului amor pentru cealaltă femeie. Începe chiar să o bănuiască
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a-și lua rămas bun așa cum se cuvine unei femei îndrăgostite, gata să consimtă la marea jertfă. Preliminariile actului amoros repetă ceremonialul cunoscut: Veronica îi sărută mâna "de vlădică", apoi "se sculă de pe scaun și i se așeză pe genunchi, mângâindu-l, sărutându-l pe gură cu desperare", până când, dominatoare, femeia îi poruncește răspicat: "-Sunt a ta; ia-mă!", iar poetul se conformează cu resemnare, nevoit să accepte, finalmente, inevitabilul 178. Odată consumat actul fatal, femeia cu trup delicat, "feciorelnic încă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
experiență amoroasă concretă cunoaște pe Milly, o femeie blândă, care "nu mușca niciodată" ("blondă, cu ochi albaștri, cu gropițe în obraz și fără nici un moft") și care i se dăruise firesc ("dragostea i se părea un act natural"). Eminescu "o mângâia pe păr; uitase de Veronica", apoi se plictisi repede "femeia trebuie să fie fructul ce se refuză mâinii întinse". 120 Norbert Elias, Procesul civilizării. Cercetări sociogenetice și psihogenetice, vol. I-II, traducere de Monica-Maria Aldea, Editura Polirom, Iași, 2002. În
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1972. 122 Gherea interpretează alegoria Luceafărului ca pe o expresie camuflată a resentimentului: "Luceafărul desigur ar fi vrut să fie în locul lui Cătălin, în mândria lui ne pare că este ceva de al vulpei care, neputând ajunge la struguri, se mângâie cu ideea că-s acri, necopți, stricați. În orice caz, răspunsul este cu totul omenesc, cu desăvârșire real ca și toată poema" (Constantin Dobrogeanu Gherea, "Eminescu", în volumul Studii critice, I, Bucuresci [București], Tipografia Românulu, Vintila C.A. Rosetti, 1890
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la loc și „încearcă să developeze ce a fotografiat în fracțiunea de secundă cât a avut pleoapele despreunate”. Povestitorul Nae Stabiliment are o tehnică specială: „Alege, nu se știe cum, doar cuvântul potrivit și e, dacă vreți, nonparafrazabil. Se joacă, mângâie cuvintele, le împrăștie în urechile auditorului, ca un țăran care zvârle semințe pe holdă. Nici prea multe într-un loc, să nu fie tulpinile prea apropiate, nici prea departe pentru a înlătura spațiile inutile, pauzele, tăcerile”. Și în Neînțelesuri există
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289953_a_291282]
-
nouă este În necontenit urcuș. Ea suie mereu, pentru că, pe drumul ei „dogorește aprins” lumina celui mai Înalt ideal de perfecționare a existenței umane - idealul comunismului. La flacăra acestui ideal, În noaptea marii răfuieli cu exploatatorii moșieri și chiaburi visează, mângâindu-și pruncul, Mitrea Cocor. Visează și vede clar În viitor ogoarele, fărâmițate de până atunci, unite - prin Înțelegerea țăranilor - În mari tarlale, Întocmai celor din colhozurile sovietice. Cu același ideal În fața, Lazăr de la Rusca strigă ucigașilor săi credința sa nestrămutată
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
toate tonurile, folosind toate formele, de la glumă la patetic, de la compilația cea mai savantă și mai vastă pînă la romanul și pamfletul zilei; acoperind adevărul cu un voal care proteja ochii prea sensibili și lăsa plăcerea de a-l ghici; mîngîind prejudecățile cu abilitate pentru a le da lovituri mai sigure; neamenințînd aproape niciodată nici mai multe dintre ele deodată, nici chiar una singură în întregime; consolînd uneori pe dușmanii rațiunii, părînd a nu dori în religie decît o semi-toleranță, în
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
sau poate nu era decît tot o formă de panică, dar una de care nu puteai să nu te minunezi. Amușinînd ca niște cîini, veneau pînă sub copastie, încît ai fi zis că se domesticiseră ca prin farmec. Queequeg le mîngîia pe frunte, iar Starbuck le scărpina spinările cu lancea, pe care se abținea deocamdată s-o înfigă, de teama consecințelor posibile. Dar undeva, departe, dedesubtul acestei admirabile lumi de la suprafață, una și mai stranie se oferea ochilor noștri, cînd ne
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tot mai mult în apă, pe măsură ce el se străduia să scruteze adâncurile. Dar efluviile dulci ale aerului vrăjit părură să potolească, o clipă, focul ce-i mistuia sufletul. Aerul acela vesel și fericit, cerul acela îmbietor, sfîrșiră prin a-l mîngîia; lumea vitregă, atît de crudă și atît de nemiloasă, îi cuprindea acum gîtul țeapăn cu brațele-i drăgăstoase și părea că varsă lacrimi de bucurie peste el, ca peste o ființă pe care ar fi vrut s-o mîntuie și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica, nu s-a mai putut stăpâni... a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece, și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă..." etc.1 Ce departe suntem de toate personajele și întîmplările din Momente! Ce lume deosebită aici! Desigur, Caragiale nu idealizează pe țărani. Nu toți sunt buni, dar chiar când sunt răi sunt oameni adevărați. Dragomir din Năpasta e un
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]