11,179 matches
-
Numele Transilvaniei, derivat din latină medievală de cancelarie, este atestat în anul 1075 sub forma „terra ultra silvam”, în traducere "țara de pește pădure". Ulterior, la începutul secolului al XII-lea, teritoriul apare menționat că "Partes Transsylvana", adică "Părțile de dincolo de pădure". Denumirea maghiară "Erdély" este
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
erdő elve" (v. mai jos). Anonymus face aceasta mențiune o dată în capitolul 12, dedicat „Lodomeriei” și „Galiției”, dar în contextul localizării geografice a țarii lui "Menumorut" și a codrului "Igfon". Citat (în ortografia latină din original): Variantele cele mai vechi, medievale, din cronici și texte oficiale, ale denumirii "Transilvania" sunt "terra ultrasilvana" sau "terra ultra silvam". Spre exemplu, Anonymus, notarul regelui Béla, scrie în cronică să: "De terra ultra siluana" (titlul cap. 24); "Nam terram ultra siluanam posteritas tuhutum usque ad
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
a fi derivare maghiară, având drept caracteristică adaptarea întâlnită și în alte nume proprii: "Erdőd" -> Ardud etc. Cuvântul maghiar "erdő" înseamnă „pădure, codru” (din verbul maghiar de origine fino-ugrică "ered" = a izvorî; o derivare este "eredet" „origine, sorginte”). În textele medievale este atestat "erdeuelu" = "erdő elő ", interpretat în maghiară modernă că "erdőelv" > "erdő elve" > "erdő elő" > "Erdély" „de dinaintea pădurii”, în contrast cu interpretarea „(de) dincolo de pădure”. (Având însă în vedere ortografia oscilanta a cronicii lui Anonymus, cât și a celorlalți autori medievali, interpretările
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
textele medievale este atestat "erdeuelu" = "erdő elő ", interpretat în maghiară modernă că "erdőelv" > "erdő elve" > "erdő elő" > "Erdély" „de dinaintea pădurii”, în contrast cu interpretarea „(de) dincolo de pădure”. (Având însă în vedere ortografia oscilanta a cronicii lui Anonymus, cât și a celorlalți autori medievali, interpretările sunt nesigure, deoarece „u” putea reprezenta pe latinește deopotrivă literele (implicit sunetele): „u”, „v”, „ü”, „ö” scurt, „ő” lung.) Controversată este semnificația și originea termenului românesc "Ardeal", atestat documentar de regele hazar Iosif, care a trimis o scrisoare în jurul
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
Nägler da în acest sens exemplul orașului Brașov care datează dintr-o perioadă mai târzie decât Sibiul, Clujul sau Sebeșul, adică din secolul al XIII-lea. În plus, susține Nägler, până în secolul al XIII-lea în Transilvania nu existau orașe medievale. Eduard Robert Rösler avansează ideea că sașii nu au înțeles denumirea veche a orașului Sibiu, „"Cibinium"” sau cea presupus a fi a unui greav localnic, „"Villa Hermanni"”, si au numit așezarea „"Cibinburg"”. Din „"Cibinburg"”, după părerea să ar fi luat
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
a constituit un extins ținut de frontieră situat în nord-vestul Regatul Italiei medievale, datând de la finele secolului al IX-lea până la începutul celui de al XI-lea. Reședința sa se afla la Ivrea, în Piemontul de astăzi și s-a aflat în posesia Anscarizilor, familie de markgrafi din regiunea Burgundiei. Marca a reprezentat
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
plasă în județul Baia. O locuință de aproximativ 92 mp din prima fază a perioadei pre-Cucuteni datând din 5200-5100 Î.Hr. a fost descoperită de arheologi în Baia . După unii istorici, printre care și Ion Nistor, Baia exista ca așezare medievală închegată de pe la leatul 1200, sau, după Carol Auner și M. Lepădatu, din prima jumătate a veacului al XIII-lea. În epoca modernă a fost reședința județului cu același nume. Astăzi, comuna Baia, aflată la 8 km de Fălticeni, face parte
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
Carpați”. Pecetea cetății reprezintă un cerb, precum și imaginea lui Cristos răstignit între coarnele cerbului (evocare a legendei sfântului Eustațiu, preluată în cea a ), cu inscripția: "Sigiliul orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești". În veacurile XIV-XVI Baia a fost unul dintre orășelele medievale cele mai dezvoltate din Principatul Moldovei. Baia nu a fost doar prima cetate de scaun a Moldovei ci și un foarte important centru religios. În veacul al XIII-lea misionari dominicani au ridicat aici o biserică, iar în 1337 e
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
Gherla este un oraș construit de către armeni, în cadrul muzeului este amenajată o sală armenească unde pot fi văzute piese provenite din mediul religios aparținând cultului armeano - catolic. În anul 2007 a fost amenajat în curtea muzeului un lapidar roman și medieval, ce cuprinde coloane, ancadramente, cărămizi cu inscripții precum și stele funerare. Cele mai importante exponate ce se găsesc la muzeul din Gherla sunt: o sobă de fontă cu cap și corp de femeie (există doar două astfel de exemplare în Europa
Casa Karácsonyi din Gherla () [Corola-website/Science/324988_a_326317]
-
Guglielmo de Apulia și de Goffredo Malaterra. Scrierea lui Amato, "L'Ystoire de li Normant" ("Istoria normanzilor"), realizată în opt cărți, scrisă în original în limba latină în jurul anului 1080, dar păstrată doar într-o versiune mai tîrzie în franceza medievală, constituie o sursă de primă mână pentru istoria normanzilor din zona medieraneană, văzută din perspectiva marii abații de la Montecassino, unul dintre cele mai importante centre culturale și religioase ale creștinătății din secolul al XI-lea. Amato descrie asediile efectuate de
Amato de Montecassino () [Corola-website/Science/324439_a_325768]
-
număr de manuscrise separate, dar similare,descinse dintr-o sursă originală care nu a supraviețuit, dar care se pare că ar fi fost scrisă de Ernoul însuși. Baza lor o constituie o traducere din secolul al XIII-lea, în franceza medievală, a cronicii în latină a lui Guillaume de Tyr, care a scris la mijlocul și în a doua parte a secolului al XII-lea, pe când se afla în Regatul Ierusalimului. Această traducere în franceză a ajuns să fie cunoscută sub numele
Ernoul () [Corola-website/Science/324434_a_325763]
-
sat, pe malul stâng al Șiretului și încă unul numit "Țarina de Jos", la circa 300 m. SE de sat, la confluenta Pârâului Țigăncilor cu râul Siret, prezentând urme de locuire succesiva în perioadele: sec. XVII - XVIII, sec XV epoca medievală, sec IV epoca daco-romană și sec ÎI - I î.Hr. cultură geto-dacică.
Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/324457_a_325786]
-
din Imperiu , fiind supuși imperiali, continuă să stăpânească la Cordăreni. În iunie 1814, Vasile și Andrei Gafenco, nepoții lui Dimitrii, își împart moșiile din Moldova, Vasile rămânând stăpân la Cordăreni, iar Andrei la Hilișeu. Ultima generație de stăpâni, în înțelesul medieval al termenului, este reprezentată de frații Ionică, Gheorghe și Andrei Gafenco. Stăpâni împreună până în 1839, din acest an doi dintre frați renunță la părțile lor din Cordăreni în favoarea lui Gheorghe von Gafenco, acesta stabilindu-se de altfel în Cordăreni, încă
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
Dudaș, Vechi cărți românești călătoare, vol. I, București, 1987. Gheorghe Ghibănescu, Ispisoace și zapise, vol. II2, Iași, 1910. Idem, Surete și izvoade, vol. XII, Iași, 1924; vol. XIV, Huși, 1925; vol. XXIV, Iași, 1930. Ștefan S. Gorovei, Note de antroponimie medievală, în „Arhiva Genealogică”, IV (IX) 1997, 1-2, p. 55-57. D. I. Grigorescu, Monografia satelor care compun parohia Cordăreni din comuna Dumeni, plasa Centru, județul Dorohoi, Dorohoi, 1912. Nicolae Iorga, Istoria industriilor la români, București, 1927. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe "Dealul Citadelei", având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Are statut legal de monument istoric cu Codul LMI: AB-II-a-A-00088
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
Are statut legal de monument istoric cu Codul LMI: AB-II-a-A-00088. Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII). Expansiunea militară otomană spre Europa de Vest a luat sfârșit în 1683 sub zidurile Vienei prin biruința armatelor austro-polone. Victorioși, Habsburgii au avansat militar și politic spre est eliberând de sub dominația turcilor în 1687 Ungaria și în 1688 Transilvania
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
în Franța pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale. Planul originar al cetății a fost trimis la Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primește în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora. Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos). Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș. Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri - platforme de tragere. Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
apărarea Imperiului Roman). Pe lîngă toate acestea satul ca așezare se presupune că a fost fost constituit de diferite grupe de ciobeni din Ardial, care au venit trecînd cu turmele de oi și au ramas cu traiul permanent. În epoca medievală pe teritoriul satului și-au avut drumul multe popoare, dintre care romani, ucraineni, turci, greci, bulgari, ceea ce demonstrează de ce populația de astăzi din sat este multietnică, desigur impactul l-au avut și alte evenimente din epoca modernă și contemporană. Cele
Comuna Găvănoasa, Cahul () [Corola-website/Science/327519_a_328848]
-
se bucurau și ei de protecție. Dupa cronica lui Djenabi, Hadji Ghirai avea 12 fii. În schimb, după Abulghazi a avut 8: Dupa cronicile ruse avea 5 fii: După moartea sa, i-a urmat la tron Nurdevlet Han. Annual of Medieval Studies at CEU, XI (2005), pp. 191-206 de asemenea ediția din 1880 ch VIII Crimean Tatars (O Gaivoronski - „Dinastia Ghirai. Scurte biografii ale hanilor Crimeii”, în l. rusă, Simferopol, Dolia, 2003)*
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
de Mori, județul Hunedoara a fost construită în 1880. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . În mijlocul satului Clopotiva se înalță astăzi, la mică distanță una de cealaltă, două biserici de zid, succesoarele unei ctitorii medievale din piatră, răpită de calvini în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În acel lăcaș de cult va fi slujit însuși Zampa, preotul menționat ca făcând parte din scaunul de judecată întrunit la Hațeg, în ziua de 2
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Clopotiva () [Corola-website/Science/326948_a_328277]
-
condus de acesta capătă denumirea de voievodat. În unele ținuturi învecinate cu slavii ele se mai numeau cnezate banate sau jupânate. Procesul de unificare a micilor voievodate în formațiuni teritoriale mai mari și mai viabile a reprezentat debutul constituirii statului medieval. Procesul de apariție a unor formațiuni statale mai avansate în spațiul extracarpatic, a întârziat deoarece acesta era suplimentar afectat de invaziile migratorilor. După invazia mongolă (1241-1242), evoluția formațiunilor statale de pe teritoriul de la răsărit de Carpați era posibilă doar în partea
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
Siret-Suceava, cu centrul la Suceava, și care includea și Țara Șipenițului Conform acestei concepții, relatările izvoarelor străine despre o formațiune statală de la est de Carpați începând cu sec. al XIII-lea se referă anume la această formațiune, atestată pe hărțile medievale ca Valahia Minor. Astfel în 1276-1277 regele Ottocar al II - lea al Boemiei nu a putut primi ajutor de la ruteni (bruteni) în lupta cu împăratul Rudolf de Habsburg, deoarece aceștia se aflau în conflict militar cu valahii (blacii) de la hotarul
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
V, germanii invadează Galia. În 481, Clovis devine regele francilor și unifica teritoriile ( Nordul Franței și Belgia, apoi și o mare parte al perimetrului actual al Franței). Dinastia Merovingiana, succesorii francilor, apoi Imperiul Carolingian ( Carol cel Mare) ocupă începutul perioadei medievale. Wimille se atașează la comună Boulogne, regiunea este convetită la creștinism, suferind apoi mai multe războaie. Philip al II-lea al Franței ( Dinastia Capețienilor) cîștigă bătălia de la Bouvines în 1214 și reia nordul Franței. Urmează o perioadă de pace pînă
Wimereux () [Corola-website/Science/326974_a_328303]