60,569 matches
-
parcă să creadă. Ce naiba vorbești? Suntem exact unde trebuie să fim. — La patru zile de mers de Sidi-Kaufa? Celălalt nu răspunse; intră în mașină, examină cu atenție instrumentele de bord și reveni ținând în mână un carnet gros cu coperți negre. — Astea sunt coordonatele; și conform GPS-ului ne aflăm exact aici, cu o marjă de eroare de mai puțin de un kilometru. Și conform hărții, ăsta e Sidi-Kaufa. Păi oamenii ăștia cumsecade sunt de altă părere, și am impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi tuaregi... Cine săvârșește o faptă rea trebuie să plătească pentru ea. — Așa să fie! Cei doi bărbați își opriră mașina chiar lângă puț, coborâră transpirați și obosiți, își scoaseră căștile grele și nici măcar nu putură să reacționeze în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din nou de magicele zboruri deasupra dunelor, savanelor și pădurilor. Nené Dupré, descendentul unor de coloniști ce se văzuseră obligați să se întoarcă la oraș când vastul imperiu francez se dezmembrase definitiv, continua să păstreze în suflet dragostea pentru continentul negru pe care i-o insuflase familia sa și, de aceea, luna pe care obișnuia s-o dedice competiției nu era doar o slujbă, ci și un mod de a fi din nou aproape de o lume pe care o iubea. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
anumit logotip pe retina telespectatorului cu scopul ca mesajul publicitar să meargă direct la creier și să se fixeze acolo. Beduinul îl privea de parcă i-ar fi vorbit în chinezește, apoi dădu din cap ca pentru a alunga niște gânduri negre, în cele din urmă, spuse cu oarecare candoare: — N-am înțeles nimic, dar îmi place să cred că același efect se poate obține cu oricare dintre anunțurile care ne atrag atenția și, pe deasupra, au și o muzică molipsitoare. — Există milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
important nu e să mori, ci cum mori, la fel cum important nu este să trăiești, ci cum trăiești. — Felul în care trăim noi este mizerabil. — Greșești, fetițo, îi spuse fratele său, întinzând mâna ca să-i mângâie părul lung și negru. Felul în care trăim noi poate fi umil, deoarece suntem cele mai sărace ființe de pe fața pământului, dar niciodată mizerabil. Sunt mulți bogați care trăiesc ca niște mizerabili, înconjurați de tot luxul posibil, și săraci care trăiesc în mod demn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
viitorul lor ar fi fost să devină servitoare, iar în cazul fetei - poate concubina vreunui negustor pe care l-ar fi durut în cot de cine-a fost taică-său. Dacă soarta vitejilor luptători tuaregi nu părea foarte fericită, mai neagră era soarta femeilor, deoarece trăiau vremuri grele, iar cei din neamul lor nu mai erau considerați temuții stăpâni ai nisipurilor deșertului, ci se transformaseră într-o armată de dezrădăcinați fără țară și fără speranțe. Împrăștiați prin douăsprezece țări, fără căpetenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se întoarse și tăie cureaua care-l ținea legat pe Pino Ferrara de coada ultimului animal. — De acum încolo n-am de gând să te mai păzesc... - spuse în timp ce făcu un gest amplu cu mâna, arătând pustiul labirint de roci negre ce se întindea în jurul lor. Dar nu uita că toată apa pe care-o avem e la mine. Dacă-ți trece prin cap să fugi, te asigur că te așteaptă cea mai groaznică moarte. Nu-s tâmpit... - răspunse acru celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tâmpit... - răspunse acru celălalt. Cunosc destul de bine deșertul ca să știu ce risc. Tot ce vreau e să ajung cât mai repede la mașină și să vorbesc cu tata. Sper să facă ce-i spui, căci altfel îți prezic un viitor negru... Continuară să înainteze repede până când soarele începu să ardă ca plumbul topit. Atunci tuaregul căută umbra unei ieșituri de stâncă sub care obligă animalele să îngenuncheze, în timp ce italianul se trânti într-un colț și ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rarele momente când își recupera luciditatea, își repeta că, fără îndoială, era vorba de o obsesie nejustificată, dar numai gândul că ar putea fi legat de mâini din nou îi dădea fiori. La rândul său, Gacel Sayah, rezemat de peretele negru de stâncă, cu arma pregătită și cu urechea atentă la tot ce se petrecea în jur, se uita cufundat în gânduri la tinerelul cu trăsături delicate și pielea albă, și se întreba din ce motiv absurd se afla în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
joc de lumini, umbre și curbe atât de pronunțate, că uneori părea o încântătoare pajiște cu fecioare uriașe complet despuiate. Când, în sfârșit, lăsară în urmă râul de dune, pătrundând într-o nemărginită întindere pietroasă, își făcură apariția la orizont negrele siluete dințate ale unui mic lanț muntos, așa încât Nené Dupré se îndreptă spre sud-est și, după câteva minute, arătă un punt întunecat ce ieșea în relief la vreo zece kilometri distanță. — Acolo este puțul - spuse. Te las aici. Când începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fortărețe împrăștiate ici și colo de-a lungul și de-a latul unei întinderi ondulate de nisip, formând un fel de ciudat și agresiv labirint în care era foarte greu să distingi, la prima vedere, dacă suprafața ocupată de lava neagră era mai mare decât cea ocupată de nisipul roșiatic sau invers. Își dădu seama imediat că acum i-ar fi absolut imposibil să înainteze în linie dreaptă și că ar fi obligat să facă mereu alte ocoluri în căutarea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să-l urmeze, sâsâi, așa cum văzuse că făcea tuaregul. Când, jumătate de oră mai târziu, călcă iarăși pe nisip, se simți într-un fel reconfortat, ca și cum finețea și moliciunea lui alungase în parte groaza pe care i-o producea lava neagră și fierbinte. Se lăsa înserarea și înaintea lui umbra i se alungea. Își îndepărtă gândul ce-l îndemna să o urmeze, conștient fiind că în felul acesta s-ar abate spre miazăzi, și făcu tot posibilul ca acea stilizată umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de fitness și cheltuise mulți bani în dorința lui nemăsurată de a deveni expert în „autoapărare“, dar nu se întrebase niciodată la ce i-ar servi „centura neagră“ și atâta „karate“ dacă ar trebui să se înfrunte cu o haită formată din cele mai respingătoare animale, cu un șarpe ce se târește fără zgomot sau cu un minuscul scorpion. Căută o piatră mare, dar faptul c-o simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul când noaptea devenise și mai neagră, și doar un perfect GPS și un radar sofisticat de ultimă generație i-au permis pilotului să stabilească, fără nici o urmă de îndoială, că survolează exact punctul ales pentru lansare. Când ușa din spate se deschise complet și aparatul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oră. Soarele, aproape la zenit, părea că vrea să-i facă una cu pământul - nu se zărea nici cea mai mică umbră cât vedeai cu ochii și temperatura trecea cu mult peste cincizeci de grade. Nu se vedea decât piatră neagră și nisip roșiatic. Absolut nimic altceva. Nisip și piatră, piatră și nisip. Un aer sufocant și un soare ca focul. Și vulturi. Zeci de vulturi ce zburau la mare înălțime, descriind cercuri ample, fără ca măcar să-și miște aripile, lăsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vot. Atacăm sau așteptăm? — Eu aș ataca acum. Gacel Sayah își îndepărtă privirea de la grupul compact care, de la distanță, părea un fel de conciliabul, și se întoarse spre fratele său, ce stătea pe vine cu spatele rezemat de un colț negru de piatră. — Și eu la fel... - recunoscu. Cu cât trece mai mult timp, cu atât o să le fie mai greu. Dar sunt „francezi“ și niciodată nu știi ce reacție pot avea. N-am cunoscut niciodată vreunul care să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dacă stai în cur pe nisip n-o să ți se rezolve problemele“ - așa că mișcă-te... Începea vânătoarea. Soarele îngădui ca ultima-i rază să se prelingă peste întinderea de nisip, ca apoi să-și ia rămas-bun de la vârfurile de piatră neagră și, aproape în aceeași clipă, se lăsă să cadă în spatele unei mici dune cu sfârșeala moleșitoare a celui ce și-a încheiat o lungă zi de trudă în care, timp de douăsprezece ceasuri, a izbit o nicovală cu un ciocan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întâmplă cu adevărat și care e cauza acelui imens vacarm. Regulile unei lumi ce se conducea de veacuri după niște norme foarte stricte se dăduseră cu totul peste cap. În zori, pacea pusese stăpânire din nou pe insulița de pietre negre împrăștiate într-o mare de nisip roșiatic. Bruno Serafian numără pierderile și constată cu uimire că, în ciuda celor întâmplate și a faptului că cele două grupuri reușiseră să stabilească contactul strângând cleștele, nimeni nu murise, cu toate că patru dintre oamenii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca să comanzi trebuie să demonstrezi că știi s-o faci, și tu ai dovedit că nu știi. Cine spune asta? — Eu! Fac meseria asta de mai bine de douăzeci de ani. Multe binocluri de noapte, multe arme automate, multe parapante negre, multe transmițătoare de lungă distanță, multe planuri de luptă și tot tacâmul absurd, dar ai uitat ceva de care într-adevăr trebuia să ții seamă: că ne înfruntam cu deșertul și că cel mai important lucru era apa. — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
femei frumoase și respect, dar soarta a vrut să se oprească chiar în pragul acestui tentant viitor. Acum era deja prea târziu ca s-o apuce pe calea cea bună, și știa asta. Luna se ascunse, noaptea deveni și mai neagră, și, pe întuneric, imaginația lui o luă razna, făcându-l să creadă că urletul vântului devenea insuportabil. Singura lui speranță era să vadă vulturii zburând în zori. Zbura foarte sus, în cercuri. Dedesubtul lui, în lumina neclară a primilor zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
primilor zori ce abia se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în suspensie, care făcea să te gândești că lumea se transformase într-un ceaun cu mămăligă din care ieșea doar, ca un bob de năut negru, vârful singuratic al masivului muntos. — Căcat! Nu se vede nici pe dracu’! — Ce facem? — Așteptăm... Ce altceva putem face? Un mare ocol. Apoi altul. Și altul. Jos, câțiva oameni care în ultimele două ore nu făcuseră altceva decât să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Încet Înfundat celelalte uși de la parter sînt toate Închise oamenii dorm Încă Îmi fac curaj și intru scoarțe decolorate de prea mult spălat pe pereți ștergare miros de levănțică și ceară topită pe pat e Întins nea Dumitru În haine negre de ginere „s-a dus doamnă s-a stins azi noapte ca un pui de găină cine o să-mi mai poarte de grijă?“) — M-oi plăti și eu la nevoie la dumneata că d-asta sîntem vecine să ne ajutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de uscăciune. „Am văzut un pui de drac / lîng-o trestie pe lac / broasca face oac, oac, oac / mîine pornim la atac...“ Oare degetele cîtor mîini trebuiesc pentru un scut și gîtlejurile cîtor oameni pentru un tun? Vreau o rochie lungă, neagră, de dantelă, cu decolteu adînc la spate, o pereche de pantofi de lac escarpen, un șirag de perle veritabile, să mă plimb prin casă de la bucătărie la baie și să murmur un poem disperat: „Ești cea mai frumoasă“. Tronc Marițo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ne adunăm În bucătărie. Aștept atunci s-o aud pe Omama povestind Întîmplări cu strigoi: „Și Moșu Circu ieșea noaptea din șopru și se vîra mintenaș În soba mică cu săcurea izinită de sînge ca scoasă din borîndău; avea mustețe negre și ierea numa-n nădragi și se preumbla În patul meu pe dușeg și fulgii de la gîști foșneau...“. Am văzut țigani fericiți. Și ce bine Îmi semăna eroina din film, În furoul ei vechi cu breteaua ruptă, parcă eram eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-a trezit și-mi comunică fericită că a venit apa. CÎnd nu e el acasă, a plecat să mai dea o raită prin cartierele demolate, parcă Îmi trece cineva cu furtunul prin creier. Pantofii lui sînt ca două pîini negre, uscate. Își Întretaie drumul cu alții care vin din sens opus Încărcați cu plase pline de morcovi și gogoșari, cu funii de usturoi spînzurate pe umeri, cocîrjați sub sacii cu varză. El e insul fără sacoșă. El e cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]