12,062 matches
-
panturcice și le-a închis toate publicațiile. Unul dintre cei mai importanți exponenți ai panturcismului timpuriu a fost Enver Pașa, ministrul de război otoman și cel care a fost comandantul de facto al armatei otomane în timpul Primului Război Mondial. După înfrângerea Imperiului Otoman în război, el a devenit liderul mișcării de eliberare națională a basmacilor împotriva dominației Rusiei Sovietice în Asia Centrală. Ultimul episod din istoria panturcismului s-a desfășurat în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, când nazitii au încercat să determine populația
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
de genocid împotriva grecilor, armenilor și asirienilor. Există critici care consideră că panturcismul este cauza directă a Genocidului Armean din 1915, în care a fost implicat Enver Pașa, prin care s-a încercat îndepărtarea minorităților neturce și nemusulmane din Imperiul Otoman, pentru crearea unui stat panturcic pur din punct de vedere etnic Genocidul Grec este un termen utilizat în unele cercuri academice cu privire la soarta populației elene din Imperiulu Otoman în timpul și după încheierea Primului Război Mondial (1914-1923). La fel ca în cazul armenilor
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la Mudros. Se estimează sute de mii de greci otomani au murit în această perioadă din cauza persecuțiilor În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922, într-un memorandum al Consiliului Național Asiro-Caldeean, se estima că aproximativ
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922, într-un memorandum al Consiliului Național Asiro-Caldeean, se estima că aproximativ 275.000 de asirieni fuseseră uciși la ordinul oficialilor otomani. În 1937-1938, aproximativ 65.000-70.000 kurzi aleviți au fost uciși și mii au fost obligați să fugă din țară în timpul unor acțiuni represive ale autorităților turce. Una dintre componentele principale ale procesului de turcificare promovat de autorități a fost
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
de lipsa de implicare a guvernului de la Ankara, care ar fi irosit o mare șansă pentru realizarea obiectivelor panturcice. Istoriografia de inspirație panturcică și naționalistă a fost utilizată ca instrument pentru minimalizarea rolului armenilor și kurzilor în Turcia și Imperiul Otoman. În același timp, istoriografia panturcică a fost folosită ca paravan pentru pretențiile revizioniste ridicate împotriva vecinilor. Scriitorii naționaliști panturcici au pretins de-a lungul timpului că diferite grupuri etnice precum parții, sciții, sumerienii, indienii, akkadienii, elemiții, hitiții, mitannii sau hurienii
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina). Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman. Cele 17 articole enumerate în document repetau, în mare măsură, acordul semnat de Mitropolitul Gedeon în 1686, în urma căruia Mitropolia Ucrainei trecea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Principatul Moldovei trebuia să recunoască puterea supremă a Moscovei, păstrându-și statutul de
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
independență și tradițiile neamului. Privilegiile boierimii nu s-au schimbat. Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale. Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea să Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale. Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea să Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și în politica lor externă. Tratatul a expirat în 1711, cănd Petru I a pierdut conflagrația cu turcii din Campania de la Prut. Moldova redevine vasal al Imperiului Otoman, iar Cantemir se refugiază la Moscova. Articolul III prevedea că moștenitorii tronului rusesc nu au dreptul să pună domn în Moldova nici pe pământul muntenesc. Articolul VI prevedea că: "După vechiul obicei moldovenesc toată puterea să fie la domn". Articolul
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
ceea ce a avut ca rezultat o victorie zdrobitoare a Marilor Puteri europene. Factorul decisiv care a precipitat intervenția acestor puteri europene în conflictul din Grecia a for ambiția Rusiei de a-și extinde teritoriile din regiunea Mării Negre în dauna Imperiului Otoman. De asemenea, un rol important l-a avut starea de spirit a rușilor favorabilă sprijinirii coreligionarilor ortodocși greci, care erau într-o neîntreruptă luptă împotriva ocupanțior otomani din 1821. Intențiile de extindere a influenței rusești în regiune erau privite ca
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
pe tronul de la Sankt Petersburg a venit împăratl Nicolae I, care a inițiat o politică externă mult mai agresivă, ceea ce a forțat Regatul Unit să intervină. Britanicii s-au temut ca rușii să nu fie capabili să distrugă complet Imperiul Otoman și să câștige o poziție hegemonică în Balcani și Orientul Apropiat. Regatul Franței a intrat în coflict dorind să-și recâștiger rolul conducător în politica europeană, după înfrângerile suferite în timpul războaielor napoleoniene. Guvernele celor trei puteri se aflau de asemenea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
grecilor, în special după învazia Peloponezului de către Ibrahim Pașa și trupele sale egiptene, responsabile de comiterea a numeroase atrocități împotriva populației elene. Cele trei puteri europene au semnat Tratatul de la Londra în 1827, prin care se urmărea să oblige guvernul otoman să acorde autonomie grecilor. Pentru aceasta, puterile europene urmau să-și deplaseze forțele navale în Mediterana răsăriteană. Bătălia navală a fost mai degrabă rezultatul unui accident. Comandatul flotei aliate, amiralul Edward Codrington a încercat să îl oblige pe Ibrahim să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
puterile europene urmau să-și deplaseze forțele navale în Mediterana răsăriteană. Bătălia navală a fost mai degrabă rezultatul unui accident. Comandatul flotei aliate, amiralul Edward Codrington a încercat să îl oblige pe Ibrahim să se supună somațiilor sale. Distrugerea flotei otomane din Mediterana a salvat Prima Republică Elenă de la pieire. Pentru că se asigure supraviețuirea statului elen a mai fost nevoie de două intervenții militare: a Rusiei în războiul din 1828 - 1829 și a Franței prin campania din Moreea. Prin aceste două
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fost obligați să se retragă din sudul Greciei, și a fost asigurată independența acesteia. Contextul istoric bătăliei de la Navarino a fost determinat de Războiul de Independență al Greciei. Acest conflict începuse în 1821 prin revolta naționaliștilor greci - Eteria - împotriva Imperiului Otoman, care stăpânea Grecia de aproape trei sute de ani. În 1827, rebeliunea grecilor părea că va fi înăbușită. Sultanul Mahmud al II-lea a reușit să reușit să scoată conflictul din impas. El a reușit să-și convingă puternicul vicerege al
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
era Imperiul Rus, chiar dacă trebuia să ia atitudine împotriva unei puteri musulmane, asupritoare a creștinilor. Revoluția elenă a complicat și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
puteri musulmane, asupritoare a creștinilor. Revoluția elenă a complicat și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului Bizantin a fost desăvârșită prin ocuparea capitalei bizantine în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului Bizantin a fost desăvârșită prin ocuparea capitalei bizantine în 1453. În acest fel, Imperiul Otoman a devenit stat succesor al celui bizantin. În Imperiul Otoman, etnicii turci erau „națiunea stăpânitoare” din imperiu, deținătoarea puterii politice și militare (dar nu și a celei financiare, controlate în principal de greci și evrei). Cu toate acestea, turcii erau
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin controlat de aristocrația elenă. Cucerirea Imperiului Bizantin a fost desăvârșită prin ocuparea capitalei bizantine în 1453. În acest fel, Imperiul Otoman a devenit stat succesor al celui bizantin. În Imperiul Otoman, etnicii turci erau „națiunea stăpânitoare” din imperiu, deținătoarea puterii politice și militare (dar nu și a celei financiare, controlate în principal de greci și evrei). Cu toate acestea, turcii erau totuși o minoritate în imperiu, chiar și printre supușii musulmani
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
printre supușii musulmani, fiind depășiți numeric de arabi. Mai mult, deși imperiul era în mod oficial unul islamic, supușii creștini (popoarele balcanice, armenii, arabii creștini) reprezentau aproximativ jumătate din populație. Creștinilor li se garantau libertăți religioase mai largi în Imperiul Otoman decât li se garantau nemusulmanilor în cele mai multe țări europene. În conformitate cu legile islamice, libertatea religioasă a nemusulmanilor în Imperiul Otoman era condiționată de plata unei taxe pe cap de locuitor, "jizya", care afecta profund nivelul de trai al țăranilor în anii
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
creștini (popoarele balcanice, armenii, arabii creștini) reprezentau aproximativ jumătate din populație. Creștinilor li se garantau libertăți religioase mai largi în Imperiul Otoman decât li se garantau nemusulmanilor în cele mai multe țări europene. În conformitate cu legile islamice, libertatea religioasă a nemusulmanilor în Imperiul Otoman era condiționată de plata unei taxe pe cap de locuitor, "jizya", care afecta profund nivelul de trai al țăranilor în anii în care recoltele erau proaste. Legea recrutării "devșirme" impunea comunităților creștine să predea 20% dintre băieți pentru armatei otomane
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Otoman era condiționată de plata unei taxe pe cap de locuitor, "jizya", care afecta profund nivelul de trai al țăranilor în anii în care recoltele erau proaste. Legea recrutării "devșirme" impunea comunităților creștine să predea 20% dintre băieți pentru armatei otomane. Tinerii urmau să fie separați definitiv de familiile lor, convertiți la islam și antrenați să completeze efectivele regimentelor de elită otomane, printre care și cele ale corpului de ieniceri. Imperiul Otoman fusese într-o anumită perioadă istorică una dintre cele
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
anii în care recoltele erau proaste. Legea recrutării "devșirme" impunea comunităților creștine să predea 20% dintre băieți pentru armatei otomane. Tinerii urmau să fie separați definitiv de familiile lor, convertiți la islam și antrenați să completeze efectivele regimentelor de elită otomane, printre care și cele ale corpului de ieniceri. Imperiul Otoman fusese într-o anumită perioadă istorică una dintre cele mai importante puteri militare din Europa. Apogeul puterii sale militarea a fost atins în secolele al XVI-lea și al XVII
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
comunităților creștine să predea 20% dintre băieți pentru armatei otomane. Tinerii urmau să fie separați definitiv de familiile lor, convertiți la islam și antrenați să completeze efectivele regimentelor de elită otomane, printre care și cele ale corpului de ieniceri. Imperiul Otoman fusese într-o anumită perioadă istorică una dintre cele mai importante puteri militare din Europa. Apogeul puterii sale militarea a fost atins în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când amenința securitatea întregului continent european și nu numai
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
într-o anumită perioadă istorică una dintre cele mai importante puteri militare din Europa. Apogeul puterii sale militarea a fost atins în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când amenința securitatea întregului continent european și nu numai. Armatele otomane au cucerit toată peninsula Balcanică și Grecia și au amenințat Austria, asediind Viena în două rânduri (în 1529 și 1683). În această perioadă, marina otomană a stăpânit Marea Mediterană. Otomanii au decăzut treptat, fiind depășiți din punct de vedere militar și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]