10,567 matches
-
rezidă posibilitatea maladiilor de destin. Iată de ce alături de sănătatea lumii, alături de toți aceia care - eroi sau umili, excelenți sau de rând - trăiesc în adevărul destinului lor (frumusețea sau adevărul unui destin nu provin din excelență, ci din calma asumare a premiselor lui), se deschide zona vastă a vieților care, practicând o retorică falacioasă a posibilului, reflectă o inadecvare la resursele de libertate conferite. Din lumea celor care se amăgesc că e în ei mai mult decât li s-a dat, sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
un scenariu inițiatic. Misterul supunerii, în jurul căruia gravitează puterea, nu se poate naște decât în virtutea recunoașterii că altcineva te poate conduce și spori pe drumul dobândirii libertății. Supunerea este prima formă a libertății, pentru că ea se naște din însăși recunoașterea premiselor ei. Libertatea care își ignoră posibilitatea propriului început - ca supunere - se anulează din capul locului ca libertate. Pentru a sfârși ca emancipare, orice libertate trebuie să înceapă ca supunere. Cel ce se supune ca încă-neliber se așază sub autoritatea celui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru proiect, căci însăși perpetuarea puterii a devenit singurul proiect. Libertatea lui a devenit libertatea negativă a preluării celuilalt în proiectul perpetuării puterii. Supunerea celuilalt nu mai este în acest caz o premisă a eliberării, ci participare neliberă la perpetuarea supunerii. Blocarea mecanismului puterii se manifestă ca perpetuare a raportului comandă- supunere de dragul raportului însuși. Întrucât posibilitatea oricărui alt proiect dispare, libertatea, ca parcurgere a secvențelor de depășit-de atins (deci ca naștere a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cel primit să se simtă bine. Trebuie mai întâi să existe un amour propre pentru ca iubirea de altul, un amour „impropre“, să fie cu putință. Iubirea de sine stă la baza oricărei preluări pozitive în proiect. Iubirea de sine este premisa libertății. Cu toate acestea, iubirea de sine, care îmi dă certitudinea conturului și a identității mele, nu se poate realiza doar ca tautologie a eului. În simpla oglindire care îmi reflectă conturul eu nu ajung să obțin decât un rudiment
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
măsură în care celălalt comandă și se supune. Sunt rând pe rând stăpân și sclav și hotărăsc și sunt hotărât în aceeași măsură în care celălalt hotărăște în privința mea și se lasă hotărât de mine. El îmi acceptă supunerea, ca premisă a eliberării mele, și îmi acceptă libertatea, ca premisă a eliberării lui. El îmi acceptă autoritatea, ca semn al libertății mele sporite, și îmi cere să mă supun, în numele autorității și libertății lui. El, cel puternic, se îndură de mine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
rând pe rând stăpân și sclav și hotărăsc și sunt hotărât în aceeași măsură în care celălalt hotărăște în privința mea și se lasă hotărât de mine. El îmi acceptă supunerea, ca premisă a eliberării mele, și îmi acceptă libertatea, ca premisă a eliberării lui. El îmi acceptă autoritatea, ca semn al libertății mele sporite, și îmi cere să mă supun, în numele autorității și libertății lui. El, cel puternic, se îndură de mine, cel supus, și mi cere mie, celui puternic, să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eroul antic, existența unei limite insurmontabile nu constituie o provocare. Dimpotrivă. Destinul tragic se realizează aici în măsura în care eroul avansează imperturbabil către propriile lui limite (prescrise prin destin) și se împlinește înăuntrul lor. Tocmai „conștiinciozitatea“ față de limita care îl determină este premisa tragicului, și nu contestarea lui. Creon, de pildă, este tiranul perfect, care și-a interiorizat legea cetății (aceea care-i cere să refuze dreptul la îngropăciune unui trădător al cetății). Antigona, la rândul ei, este sora perfectă, care și-a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Nu. Aceste atitudini devin consecvente dacă nu uităm că Iorga încerca să apere România Mare în cadrul idealurilor lui sămănătoriste. România Mare și sămănătorismul constituiau temeliile lumii lui. Ele erau pentru el apogeul moralității și al conștiinței. Erau oare posibile aceste premise? Serveau pozițiile lui Iorga interesele României? Iorga credea sincer că da. El nu era avid în atitudinile sale, așa cum erau mulți dintre contemporanii săi din București. Pe parcursul acestui deceniu, presiunile asupra lumii lui Iorga au fost aproape insuportabil de puternice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
revolta din România Împotriva dictaturii nepotiste a lui Nicolae Ceaușescu. Un cutremur politic fărâma topografia Înghețată a Europei postbelice. O eră se sfârșea și o nouă Europă se năștea. Nu Încăpea Îndoială. Dar, odată cu apusul vechii ordini, multe dintre vechile premise urmau să fie puse sub semnul Întrebării. Ceea ce păruse cândva permanent și oarecum inevitabil urma să capete un aer trecător. Războiul Rece, schisma dintre Est și Vest, Întrecerea dintre „comunism” și „capitalism”, poveștile separate și necomunicante ale Occidentului prosper și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În urma celorlalte țări occidentale 1. În 1958, economia vest-germană era deja mai prosperă decât cea a Marii Britanii. În ochii multor observatori, Regatul Unit avea toate șansele să devină oaia neagră a Europei. Sursele acestei răsturnări ironice de situație sunt instructive. Premisa „miracolului” economic german al anilor ’50 a fost revirimentul din anii ’30. Investițiile naziștilor - În comunicații, armament și producția de autovehicule, În optică, În industriile chimică, constructoare de mașini și a metalelor neferoase - au fost Întreprinse pentru o economie adaptată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era clar cum s-a Întâmplat acest lucru sau de ce s-au implicat anumiți actori sociali individuali. Ca interpretare a experienței umane, o teorie redusă la un ansamblu de structuri din care lipsea alegerea umană era handicapată de propriile premise. Subversiv din punct de vedere intelectual, structuralismul era pasiv din punct de vedere politic. Impulsul juvenil al anilor ’60 nu era să Înțeleagă lumea; cum spunea Marx În Teza a XI-a despre Feuerbach, scrisă când autorul avea doar 26
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deceniul anterior, tinerii marxiști foloseau masiv conceptul de „falsă conștiință” pentru a explica incapacitatea muncitorilor (și nu numai a lor) de a se elibera de identificarea cu interesul capitalist. Am văzut cum, Într-o variantă denaturată, această idee era și premisa terorismului de stânga. Un alt avatar al ideii a răsărit, În fine, În cercuri mai puțin politizate: adaptând limbajul educației marxiste la teme freudiene, gânditorii postfreudieni autodesemnați subliniau acum necesitatea eliberării - nu pentru clasele sociale, ci pentru subiecții individuali. Au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
proiectele tradiționale de revoluție socială (În care feministele vedeau pe bună dreptate mișcări politice conduse În principal de și pentru bărbați). Căutau În schimb să mineze Însăși noțiunea de subiect care le făcuse posibile. Această abordare se baza pe două premise foarte populare, adoptate În linii mari de Întreaga comunitate intelectuală de atunci. Prima era că sursa puterii nu o constituie - cum crezuseră iluminiștii și, după ei, mai toată lumea - controlul resurselor naturale și umane, ci monopolul cunoașterii: cunoașterea lumii naturale, cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
narațiunea interesată produsă de societatea burgheză. Așa-zisa cunoaștere revoluționară trebuia, pe scurt, să se substituie cunoașterii stăpânilor; În cuvintele lui Antonio Gramsci, atât de apreciate cu câțiva ani În urmă, lupta se ducea Împotriva „hegemoniei” clasei dominante. A doua premisă, care avea să domine și mai net módele intelectuale, era și mai Îndrăzneață. E vorba despre ideea seducătoare de a submina nu doar vechile certitudini, ci Însăși posibilitatea oricărei certitudini. Toate comportamentele, opiniile și cunoștințele trebuiau privite cu suspiciune, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai tradiționale În care ei sau părinții lor activaseră odinioară. Logica politicii s-a schimbat așadar destul de puțin: ideea era În continuare mobilizarea persoanelor cu vederi similare În jurul unui program legislativ ce urma să fie aplicat de către stat. Nouă era premisa organizatoare. Până atunci (În Europa), bazele electorale rezultau din afinitățile elective ale unor mase de alegători din aceeași clasă sau profesie, uniți printr-un set comun, moștenit și mai degrabă abstract de principii și obiective. Măsurile politice concrete contau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu siguranță să trăiască mai mult. Grijă la care adăuga acum costul tot mai mare al ajutorului de șomaj, care În 1980 era o componentă bugetară majoră În fiecare stat vest-european. Aceste temeri generalizate nu erau lipsite de temei. Două premise implicite fundamentau statele asistențiale postbelice: 1) creșterea economică și crearea de locuri de muncă (și, prin urmare, venitul guvernului) se vor menține la nivelul din anii ’50 și ’60; 2) rata natalității va rămâne deasupra ratei mortalității: vor exista suficienți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vag dedicați „societății”, grupul lui Blair era la fel de alergic la „stat” ca și thatcheriții cei mai fanatici. Tocmai aceasta este măsura realizărilor doamnei Thatcher. Ea nu numai că a distrus consensul postbelic, dar a creat unul nou. Înainte de ascensiunea ei, premisa standard În politica britanică era că sursa firească a legitimității și inițiativei este statul. Când ea a ieșit din scenă, această concepție devenise minoritară chiar și În Partidul Laburist, altminteri profund atașat de stat. Pentru Întâia oară În două generații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi trezit după douăzeci de ani, țara ar fi fost de nerecunoscut: nu semăna nici cu Anglia din trecut, nici cu Europa din prezent. și Franța s-a schimbat dramatic În acești ani, suportând consecințe asemănătoare. Dar dacă În Marea Britanie premisele consensului postbelic au fost spulberate de o revoluție de dreapta, În Franța, șabloanele politice au fost alterate de renașterea și transformarea stângii necomuniste. Ani buni, politica franceză s-a rezumat la două tentații paralele și opuse: la stânga comuniștii, la dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de reglementată trebuie să fie cutare ramură; era o schimbare mult mai profundă. Timp de aproape jumătate de secol, europenii văzuseră statul și autoritățile publice jucând un rol din ce În ce mai important În problemele lor. Acest proces devenise atât de banal, Încât premisa lui - că implicarea statului este o condiție necesară a creșterii economice și a progresului social - era practic subînțeleasă. Fără destrămarea cumulativă a acestei prezumții În cursul unor decenii dificile, nici thatcherismul, nici o volte-face precum cea a lui Mitterrand nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că nu exista nici o autoritate care să o contracareze, nici o mișcare disidentă - În Uniunea Sovietică sau În statele-satelit - capabilă să-i pună capăt. Numai un comunist putea să o facă - și un comunist a fost cel care a făcut-o. Premisa fundamentală a proiectului comunist era credința sa În legile istoriei și interesele colectivității, care primau invariabil asupra motivelor și acțiunilor indivizilor. Ironia sorții este că În final, soarta comunismului a fost pecetluită de destinul unor indivizi. Pe 10 noiembrie 1982
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmau să slujească drept modele reușite și chiar profitabile pentru alte Întreprinderi similare. țelul Îl reprezentau modernizarea controlată și adaptarea treptată la sistemul de producție și stabilire a prețurilor În funcție de cerere. Însă o asemenea strategie era sortită eșecului prin Însăși premisa ei operațională - și anume că autoritățile puteau crea Întreprinderi eficiente prin fiat administrativ. Pompând puținele fonduri În câteva ferme, unități prelucrătoare, fabrici sau servicii-model, partidul a reușit Într-adevăr să creeze Întreprinderi temporar viabile și chiar teoretic profitabile - dar numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de autonomie care răzbăteau de la periferia imperiului nu ar trebui să ne surprindă. După cum am văzut, Gorbaciov fusese de la bun Început un „comunist reformist”, deși unul cu totul neobișnuit: el susținea nevoia de schimbare și reînnoire, dar ezita să atace premisele fundamentale ale sistemului În care se formase. Ca mulți din generația sa, În URSS și nu numai, el credea sincer că singurul mod de a ameliora situația era o reîntoarcere la „principiile” leniniste. Ideea că Însuși proiectul leninist ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suspect de liniștită. Absurditățile din ultimii ani ai regimului ceaușist au dispărut, Însă poliția, aparatul birocratic și mare parte din partid au rămas Întregi și la locul lor. Numele s-au schimbat - Securitatea a fost oficial desființată -, dar nu și premisele și practicile lor Înrădăcinate: Iliescu n-a făcut nimic pentru a Împiedica tulburările de la Târgu-Mureș de pe 19 martie, unde opt oameni au fost uciși și trei sute răniți În atacuri coordonate asupra minorității maghiare locale. Mai mult, după ce Frontul Salvării Naționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
managementului de partid manifestată de colegii săi laburiști, prim-ministrul britanic Clement Attlee atrăgea cândva atenția asupra unei „erori fundamentale”: convingerea că „este posibil, prin elaborarea unor mecanisme, să te poți lipsi de Încrederea În semeni”10. Tocmai aceasta era premisa pe care au fost clădite instituțiile unității europene postbelice, iar consecințele Începeau În sfârșit să se facă simțite. UE suferea de un serios „deficit democratic”. Cu fiecare scrutin direct pentru Parlamentul European, participarea a scăzut; singura excepție de la regulă o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ele materiale sau spirituale. Acestea „sunt” Franța. Dacă ele se pierd sau nu mai sunt Împărtășite, Franța Încetează să fie ea Însăși - la acest lucru se referea Charles de Gaulle când declara că „Franța nu poate fi Franța fără glorie”. Premise Împărtășite deopotrivă de politicieni, intelectuali și oameni cu opinii politice din cele mai diverse - de aceea Les lieux de mémoire a avut atât de mult succes, rezumând pentru zeci de mii de cititori o francitate evanescentă care În viața de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]