10,832 matches
-
acoperite cu stuf sau paie) din cauza slabei dotări a gospodăriilor cu inventar gospodăresc (predominau plugurile din lemn) și a gradului de înapoiere tehnică și economică specifică acelei perioade. Iobăgia în Transilvania a fost desființată abia la 16 iunie 1848, iar Principatul Autonom al Transilvaniei s-a aflat sub suzeranitate austriacă circa 180 ani, respectiv perioadă 1688-1867. După anul 1867, prin desființarea marelui Principat al Transilvaniei, comuna Aruncuta este încorporată și ea , alături de întreaga Transilvanie, la Regatul Ungariei, situație păstrată până la 1
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
tehnică și economică specifică acelei perioade. Iobăgia în Transilvania a fost desființată abia la 16 iunie 1848, iar Principatul Autonom al Transilvaniei s-a aflat sub suzeranitate austriacă circa 180 ani, respectiv perioadă 1688-1867. După anul 1867, prin desființarea marelui Principat al Transilvaniei, comuna Aruncuta este încorporată și ea , alături de întreaga Transilvanie, la Regatul Ungariei, situație păstrată până la 1 Decembrie 1918. Referitor la structura etnică a populației din Aruncuta ,în perioada 1867 - 1918, întâlnim un fenomen statistic aparent inexplicabil. La recensământul
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
situației economice nesigure în care se găseau românii, majoritatea fiind în stare de iobăgie și lipsiți de drepturi politice și religioase, biserica ortodoxă având doar statut de religie tolerată. Dacă protestantismul era predominant în viață religioasă în perioada în care Principatul transilvan se află sub suzeranitate otomană, odată cu expansiunea Imperiului Habsburgic și anexarea de către acesta a Transilvaniei la sfîrșitul secolului XVII-lea, în Transilvania pătrunde catolicismul- religia Imperiului Habsburgic. Prin unirea unei părți a românilor ortodocși cu Biserică Româno- Catolică a
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
Vierthaler (Schulreformer, Schriftsteller) und Lorenz Hübner (1785-1799: Herausgeber der ’’Oberdeutschen Staatszeitung’’). Colloredo a stăpânit, pe lângă germană și latină, franceza, italiana și ceha. A fost de asemenea un bun violoncelist. A murit în exil la Viena, după ce trupele napoleoniene au ocupat Principatul de Salzburg.
Hieronymus von Colloredo () [Corola-website/Science/328308_a_329637]
-
mai tânăr în 1095, Roger I se afla la conducerea comitatului de Sicilia, nepotul său de frate Roger Borsa era duce de Apulia și Calabria, iar un alt nepot al său, Richard al II-lea Drengot se afla la conducerea Principatului de Capua. Pe lângă acești trei conducători majori, se afla un mare număr de conți normanzi mai mici, care își exercitau puterea suverană în propriile lor localități. Cel puțin nominal, acești conți își datprau supunerea față de unul dintre cei trei conducători
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
el a pătruns în Basilicata și a cucerit Montescaglioso. Când Guillaume al II-lea de Apulia a murit fără a avea moștenitori în iulie 1127, Roger a emis pretenți asupra tuturor posesiunilor dinastiei Hauteville din Peninsula Italică, precum și domnia asupra Principatului de Capua, care fusese nominal cedat ducatului de Apulia cu aproape 30 de ani în urmă. Cu toate acestea, față de perspectiva unirii Siciliei și Apuliei sub o singură conducere a întâmpinat rezistența papei Honoriu al II-lea, ca și a
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
două ori victorios asupra lui Roger. Anacletus al II-lea a murit în ianuarie 1138, însă papa Inocențiu al II-lea a refuzat să se reconcilieze cu regele Roger. În primăvara lui 1138, armata regală a lui Roger a invadat Principatul de Capua, cu intenția precisă de a evita o bătălie în câmp deschis și de a dispersa armata lui Rainulf printr-o serie de marșuri de-a lungul unor terenuri strâmte. În timp ce contele de Alife părea lipsit de decizie, Roger
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
de Neapole și, împreună cu fratele său Roger, a pornit să cucerească Abruzzi. După moartea antipapei Anacletus în ianuarie 1138, Roger a căutat obținerea confirmării titulaturii sale regale de către papa Inocențiu al II-lea. Contrar acestei dorințe, papa își dorea un principat de Capua independent, ca un stat-tampon între Statul papal și Regatul Siciliei, ceea ce Roger nu putea accepta. În vara lui 1139, Inocențiu al II-lea a invadat regatul cu o puternică armată, însă a fost atras într-o ambuscadă la
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
tatălui său. După asasinarea lui Maio, palatul regal a fost luat cu asalt de către două rude ale lui Guillaume: Simon, fratele său vitreg și fiu ilegitim al lui Roger al II-lea, pe care Guillaume îl deposedase de stăpânirea asupra Principatului de Taranto la începutul domniei sale, și Tancred, conte de Lecce și fiul bastard al fratelui său mai mare, Roger. Regele a fost capturat împreună cu întreaga sa familiei, viața sa fiind cu greu cruțată de către Richard de Mandra, conte de Molise
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
000 de locuitori în secolul al XII-lea, dintre care majoritatea era formată din armeni și greci, alături de câțiva musulmani în afara orașului Antiohia. Cei mai mulți dintre cruciații stabiliți acolo erau de origine normandă din sudul Italiei, ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei Hauteville). Atunci când Balduin de Boulogne și Tancred de Taranto s-au îndreptat spre zona din răsăritul Asiei Mici, unde au întemeiat Comitatul de Edessa, grosul trupelor participante la prima cruciadă și-a continuat înaintarea spre
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
răspândit în tabăra cruciaților, una dintre victime fiind legatul Ademar de Le Puy. Primul principe de Antiohia, Bohemund I a fost capturat în urma unei bătălii contra danișmenizilor în 1100, regent devenind nepotul său de frate Tancred. Acesta a extins granițele principatului, cucerind orașele Tarsus și Laodiceea (Latakia) de la bizantini. Orașele respective, alături de alte teritorii, au fost pierdute după bătălia de la Harran din 1104, în care regele Balduin I al Ierusalimului a căzut și el prizonier. În ceea ce îl privește pe Bohemund
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
în 1104. Cu toate acestea, Bohemund a folosit respectivele trupe pentru a ataca Bizanțul, în 1107, fiind însă înfrânt de către trupele lui Alexios I Comnen la Dyrrachion în 1108, fiind silit de basileu să semneze tratatul de la Devol, în virtutea căruia Principatul de Antiohia se supunea Imperiului Bizantin până la moartea lui Bohemund; de altfel, Bohemund promisese încă din 1097 ca orice teritoriu cucerit de către cruciați (cu excepția Palestinei) să fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
și Josselin au fost capturați, Tancred a devenit regent și în Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios dorea ca Tancred să restituie integral Principatul de Antiohia Bizanțului, însă Tancred avea de partea sa pe contele de Tripoli și pe regele Ierusalimului; de fapt, Tancred fusese unicul conducător cruciat care refuzase în 1097 să jure retrocedarea teritoriilor cucerite către Alexios (cu toate că niciunul dintre ceilalți cruciați
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Ierusalimului ca regent până în 1126 (cu toate că Balduin și-a petrecut cea mai mare din timp fiind captiv în Alep). Bohemund al II-lea, care s-a căsătorit cu fiica lui Balduin, Alice, a condus vreme de numai patru ani, iar principatul a fost moștenit de către fiica sa minoră Constanța; Balduin al II-lea a activat din nou ca regent până la moartea sa din 1131, când puterea a fost preluată de Fulc de Anjou. În 1136 Constanța, având pe atunci doar 10
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
state cruciate, însă a murit în 1143. După ce Edessa a fost capturată în 1144 de către Nur ad-Din, Antiohia a fost la rândul său atacată de către același comandant musulman în timpul sosirii trupelor cruciadei a doua. Cea mai mare parte din estul principatului era pierdută, iar Raimond a căzut ucis în bătălia de la Inab din 1149. Nominal, regele Balduin al III-lea al Ierusalimului a devenit regent în numele văduvei lui Raimond, Constanța până în 1153, când aceasta s-a recăsătorit cu Rainald de Châtillon
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
intrat imediat în conflict cu bizantinii, de această dată confruntările desfășurându-se în Cipru. Noul principe a încheiat pace cu basileul Manuel I Comnen; cu toate acestea, în 1158 și 1159 Manuel a sosit pentru a prelua personal controlul asupra principatului. Din acel moment, Principatul de Antiohia a devenit vasal față de Bizanț, situația care a continuat până la moartea lui Manuel din 1180. Deși această înțelegere presupunea ca principatul să pună la dispoziția armatei bizantine un contingent militar (trupele din Antiohia au
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
cu bizantinii, de această dată confruntările desfășurându-se în Cipru. Noul principe a încheiat pace cu basileul Manuel I Comnen; cu toate acestea, în 1158 și 1159 Manuel a sosit pentru a prelua personal controlul asupra principatului. Din acel moment, Principatul de Antiohia a devenit vasal față de Bizanț, situația care a continuat până la moartea lui Manuel din 1180. Deși această înțelegere presupunea ca principatul să pună la dispoziția armatei bizantine un contingent militar (trupele din Antiohia au luat parte la un
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
în 1158 și 1159 Manuel a sosit pentru a prelua personal controlul asupra principatului. Din acel moment, Principatul de Antiohia a devenit vasal față de Bizanț, situația care a continuat până la moartea lui Manuel din 1180. Deși această înțelegere presupunea ca principatul să pună la dispoziția armatei bizantine un contingent militar (trupele din Antiohia au luat parte la un atac împotriva turcilor selgiucizi în 1176), ea asigura în același timp protejarea orașului împotriva lui Nur ad-Din într-un moment în care se
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
tronul Țării Românești, el a devenit secretarul personal al principelui, s-a mutat la Curte și și-a început cariera de înalt funcționar, în paralel cu continuarea studiilor de filosofie. Prima etapă a carierei lui Constantin Dapontes în cele două principate a fost strâns legată de destinul principelui fanariot Constantin Mavrocordat, pe care l-a urmat în domniile lui de la București (1735-1741) și Iași (1741-1743), ocupând funcția de locțiitor al șefului Cancelariei Domnești, pe care o refuzase inițial. În 1736, la
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
transferat la mănăstirea "Buna Vestire" din insula sa natală Skopelos - așezământ ctitorit de familia sa, de unde după șase luni a plecat la Mănăstirea Xiropotamou de la Muntele Athos. Acolo, călugărul - acum numit Chesarie - a primit sarcina de a se reîntoarce în Principatele Dunărene pentru a obține subsidiile necesare renovării bisericii mănăstirii. În 1757, împreună cu alți doi călugări, s-a îndreptat în acest scop spre Țara Românească, unde a fost primit cu onoruri de fostul său principe Constantin Mavrocordat și de către populația Bucureștiului
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
sau informații nedovedite. Chiar și cu acest defect, este pentru arealul balcanic una dintre cele mai importante surse ale perioadei istorice dintre anii 1731-1765. Informațiile sale geografice, etnografice și de antropologie socială acoperă teritoriul în care se găseau în timpul său Principatele Dunărene, precum și Constantinopolul, regiunea Mării Marmara și nordul Mării Egee. Deși a scris mult, Dapontes nu și-a văzut întreaga operă publicată, aceasta văzând parțial lumina tiparului numai după moartea sa sau rămânând în manuscrise încă inedite. Deoarece nu urmărea profitul
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
încă inedite. Deoarece nu urmărea profitul material, ci doar plăcerea de a-și vedea lucrările publicate și textele citite, o bună parte dintre operele sale au apărut cu suportul financiar al unor potentați administrativi ai epocii sau boieri de pe meleagurile Principatelor Dunărene. Aceasta a fost și explicația dedicațiilor făcute de autor către respectivii. A conceput alături de texte religioase atât versuri, cât și proză laică, absolut originale. Dapontes iubea și aprecia istoria, astfel că se găsesc în lucrările sale o multitudine de
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
și explicația dedicațiilor făcute de autor către respectivii. A conceput alături de texte religioase atât versuri, cât și proză laică, absolut originale. Dapontes iubea și aprecia istoria, astfel că se găsesc în lucrările sale o multitudine de date despre cele două principate românești în care a trăit. Observator - prin natura poziției sale - a descris și aspecte sociale sau de moravuri ale societăților valahe sau moldovene. S-a erijat chiar și în critic atât al opulenței, cât și al aroganței date de nivelul
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
în critic atât al opulenței, cât și al aroganței date de nivelul social, așa cum a făcut-o în ["Scrisori în versuri simple împotriva aroganței și asupra deșertăciunii lumii..."]. Având ocazia de a călători din nou în perioada 1756—1760 în Principate, posibilitatea de a face comparație la o distanță de 1—2 decenii îl face să prezinte într-o manieră destul de colorată viața societății, în „Epistola lui Chesarie Dapontes către marele vornic Constantin Dudescu” din 18 august 1759, în care accentele
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
fapt socială, economică și politică a societății din Țara Românească a acelor vremuri. Opinia sa este - ulterior - de mai multe ori reluată ca material de analiză de către istoriografia românească. Lucrarea ["Flori pe înțelesul tuturor"] - din 1768 - menționează câteva mănăstiri din Principate închinate Sfintei Marii, iar ["Istoria Geografică"] este un nou prilej de a face scurte descrieri ale teritoriilor Țării Românești și Moldovei, după cum vocația sa religioasă, l-a făcut să noteze și detalii semnificative ale vieții unor sfinți pământeni aparținând de
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]