11,679 matches
-
și doar încerca să se uite unde se ascunsese bărbatul care strigase. N-apucă să se-ntoarcă, fiindcă o lovitură puternică o izbi, încât, pentru o clipă, avu impresia că îi zburaseră dinții. Începuse să sângereze, dar nu-și simțea rana. Se clătinase și geanta îi căzuse pe undeva, dar nu o vedea și, oricum, nu avea puterea să o ridice. O înconjuraseră, erau trei, „atâta risipă pentru o femeie!“, gândise, cu gura năclăită de sânge, și bolborosi: — Ai să-mi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o fantomă a ierburilor, Ana aștepta. Nu există nici un rug în pădure" am zis. "Dar nu în pădure, Galilei, mi-a replicat ea. Privește în tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o liniște care să stea cu ochii deschiși. ― Nu cred că se poate. ― De ce? ― Așa simt. Mi-ar fi greu să-ți explic de ce. Înainte mi-ar fi fost mai simplu să-ți dau dreptate, probabil. ― Acum îți zgândări singur rănile. ― Poate. Cei ca mine nu se plictisesc niciodată să privească în urmă și să recapituleze. ― Uneori, parcă ai vrea să semeni cu Ana. ― Într-o noapte, mi-a mărturisit că și ea are nevoie să uite." Ce anume să uiți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
un zid. Am luat-o de-a lungul lui și am nimerit afară din cetate, într-un pustiu, unde m-am culcat, ca să-mi treacă sila. Când m-am trezit, soarele dogorea nemilos și tot trupul meu ardea ca o rană. M-am sculat și am vrut să pornesc spre colinele care se vedeau în zare, dar m-am izbit de același zid. Am mers până mi-am însîngerat picioarele prin nisipul fierbinte, uitîndu-mă la măslinii și chiparoșii care se clătinau
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
decât să arzi pe un rug? Deși istoria îi reține pe cei care au ars și îi ignoră pe cei care au înfruntat viața. ― Dacă ar fi să mă iau după ce spui, cei nedreptățiți sunt cei care și-au îngrijit rănile. ― Tu știi bine că am dreptate. ― Tocmai că nu sunt convins, Galilei. Moartea lui Socrate ne-a învățat, poate, mai mult decât filosofia lui. Și amintește-ți ce s-a întîmplat imediat după aceea. Cadavrul nu era încă înmormîntat când
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în ținte. Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mișuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălțară. Aveau tălpile negre, tăiate și pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât niște viței, flocoși și răi. Lătrară spre groapă și se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și fata ceva. Linei nu-i plăcea. Privea pe sub gene la bărbatul înalt și gros. Mai mult o speriau mînile sale mari, muncite, boante și noduroase pe care și le trosnea. O apuca plânsul pe neașteptate pentru că o ținea o rană veche. Tată-său știa. Se uita după unul Nicolae, băiețandru de vârsta ei, crescuți împreună, n-avea ce le face. Se întîlneau seara la capul mahalalei, își dădeau mâna și roșeau. Linei îi tremura inima de dorul lui, că o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră. - Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul? - Dacă -la adus mandea! se fasoli ăl bătrân. - Le-ați făcut formele? - În regulă. 61 Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete și clătină mulțumit din cap. - O să ne mai odihnim și noi până le-o crește părul. Dacă scoatem un preț bun, avem biștari frumoși! - Le mărităm taman bine la târgul Oborului, se amestecă Oacă. Fața lui ciupită de vărsat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în tot corpul o slăbiciune. Se rezemă de zidul de ciment și așteptă o clipă. Un animal ager, îndesat, veni drept asupra lui. Ridică mâna și înfipse cuțitul întors sub beregată. Taurul simți arsura loviturii și sângele care curgea din rană. Marin știu că nu 1-a lovit unde trebuie. Îl cuprinse frica. Corpul lucios din fața lui nu căzu. Când să mai izbească o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Acarul lipea o cratiță în curte. Cam aprins, că era la începutul săptămânii și el se grijea lunea la Stere, să-i meargă bine. Când și-a văzut câinele cu sângele baltă sub el, -lau apucat dracii. Animalul își Ungea rana și avea o privire sfârșită, rugătoare. Chirică ținea la al lui ca la un copil. Încă la cârciumă mai glumea cu Spiridon: "Ehe, Spiridoane, păi al meu mă cunoaște după miros. Ia să viu seara nebăut, ce, crezi că mă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ațipit târziu. La miezul nopții, auziră iar lacătul. Săriră buimaci și înspăimîntați în sus. - Tot așa, Paraschive! spuse repede ăl bătrân. Dacă nu ne dovedesc, n-au ce ne face... Ucenicul simți o mândrie care-i umplea pieptul și parcă rănile nu-l mai durură. De acum putea să spună că e și el călit și nu-i mai fu frică. Prin ușa deschisă, văzură cerul limpede de vară. Sergentul se schimbase. Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la spate. Îl apucau căldurile și se uita în urmă dacă nu vine cumva Bozoncea după el. Nu știa încotro pornise. La pompă îl aștepta Gheorghe, plin de sânge și el, tremurînd: - Scăpași? - Scăpai, leagă-mă tu bine... Codoșul văzu rana adâncă, pe marginile căreia sângele se închegase. - Aoleu... - Taci, du-mă mai repede undeva la căldură. Ăl bătrân îi apucă umerii zdreliți și-l purtă. Pe drum, Paraschiv leșină. -La dus în Crucea de Piatră la o țiitoare a lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spinare i se bășica pielea. Stăpânul nu ostenise: - Mai na! Mai na! - Las-o! strigă Mînă-mică de sus, de pe trepte. 307 Starostele nu mai auzea. I se măriseră ochii și-și căuta cuțitul, să-i taie nasul ibovnicei. Îl durea rana de la mână, că-l pălise și pe el Paraschiv, și furia fl orbi. Sandu a crezut c-o omoară și s-a aruncat între ei: - Las-o! a strigat, c-o mai iubea încă. Las-o! Bozoncea a dat să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au întors târziu la casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un chip străin, pe care, de cele mai multe ori, Îl detestă. Narcisul modern e Abel și, exact În aceeași clipă, Cain. Cu el Însuși are de luptat, cu partea nevăzută din sine, creație a unui tată mai presus decât cel pământesc. Rana acestui suflet de orfan trebuie vindecată cu orice preț, chiar dacă - supremă capcană În care se lasă prins de bunăvoie - În locul Tatălui din ceruri apare masca unui demon. Aproape toți dandy-i pomeniți aici, persoane reale, dar și proiecții imaginare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
tot ceea ce credeai pierdut să reapară, lizibil, puternic, strălucitor. În zilele noastre, Puritanismul rănit - Împotriva căruia dandysmul a pornit un război crâncen, mai curând hărțuindu-l decât atacându-l frontal, cu săgețile zeflemelei sale ușuratice -, se ridică și Își Îngrijește rănile. După Byron, după Brummell - cei doi mari ironici atât de diferiți, dar exercitând o influență poate egală -, cine ar mai fi crezut În forța bătrânei moralități anglicane? Ei bine, ea nu mai exista! Dar acea sclifoseală ipocrită, de neclintit, veșnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
deloc entuziasmat, o luă agale către aula bisericească. Sophie chicotea. —Huge1 ăsta e o figură, zise ea. Ori ți-e drag de mori ori vrei să-i sucești gâtul. Odată ce și-a înfipt cuțitul în cineva, îl tot răsucește în rană. —Distractiv, pentru noi, ceilalți. Asta dacă Bill nu sare la gâtul lui. Ei, remarcai eu, și asta ar putea fi amuzant. Sophie se uită lung la mine. Doar nu-l iei în serios pe Hugo? zise ea, pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcut observații anodine legate de vestimentația sculptorului respectiv sau nu m-aș fi prefăcut că știu mai puține lucruri despre problema aceea decât în realitate. Evident, era un subiect dureros pentru mine și vorbind despre el îmi răsuceam cuțitul în rană. Cu toate astea, îmi displăcea profund metoda pe care o alesese pentru a mă aborda. Mobilul a fost lăsat să cadă în capul cuiva în mod intenționat, sării eu. Dar nu de către mine. Pe cei de la poliție i-au convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
perete cu brațul, după care am căzut într-o parte și m-am lovit la cap. Îți amintești altceva despre el? zisei eu, în disperare de cauză. Violet părea că-și aduce mai bine aminte în ce ordine își făcuse rănile decât cum arăta atacatorul. — De unde ai tras concluzia că era înalt? — Păi, părea înalt, făcu Violet, irascibilă. Și era foarte puternic. — Și mâinile? I le-ai văzut? Sau dacă mirosea a loțiune de după bărbierit sau ceva de genul ăsta? — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a ști că de acum Mohamed nu mai putea s-o părăsească niciodată fără a pierde orice urmă de considerație; și, în timp ce ea tremura în colțul ei, se mângâia cu gândul că fusese victima unei nedreptăți. Un sentiment care poate răni, dar care pune și balsam pe rană, un sentiment care uneori poate ucide, dar care, mult mai des, dă femeilor puternice motive de a trăi și de a se bate. Salma nu avea nimic din toate astea. — Eram zdrobită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai putea s-o părăsească niciodată fără a pierde orice urmă de considerație; și, în timp ce ea tremura în colțul ei, se mângâia cu gândul că fusese victima unei nedreptăți. Un sentiment care poate răni, dar care pune și balsam pe rană, un sentiment care uneori poate ucide, dar care, mult mai des, dă femeilor puternice motive de a trăi și de a se bate. Salma nu avea nimic din toate astea. — Eram zdrobită de soartă, pentru mine venise ziua Judecății, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de regulă momentul morții. Era ca și cum trupul lui ar fi intrat de urgență într-o stare de criogenie, știind că acum era prins într-o luptă pentru supraviețuire. Cunoștea bine toate astea pentru că mai trecuse o dată prin ele înainte. Atunci rana fusese psihologică. Se afla într-un tanc, dincolo de granița libaneză, când au fost loviți de o bombă a Hezbollahului, aruncată de pe marginea drumului. Șoferul și tunarul au fost omorâți pe loc. În calitate de comandor, el ar fi trebuit să fie cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
prizonier. Inima începu să-i bată mai tare. Începu să se agite, să-și scuture încheieturile. Înțelese curând că nu îi erau legate pur și simplu una de cealaltă, ci și de scaunul pe care stătea. Vru să-și cerceteze rana, dar nu putu s-o atingă și, în întunericul acela, nici nu putea fi sigur care dintre picioare fusese lovit. Cine îl răpise? Își imagină niște bărbați mascați, îmbrăcați în negru; dar asta ar fi putut fi o eroare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era desfășurat încet. Poate că se afla într-un spital și era pe cale să fie tratat. Poate că bărbații ăștia nu erau torționari, ci doctori. Era pe cale să vorbească, să le ceară ajutorul, când simți niște degete explorându-i exteriorul rănii; inspiră adânc în momentul împunsăturii. Apoi, o clipă mai târziu, simți o durere care îl făcu să urle cum nu mai urlase niciodată. Ciudat, nu-i așa, ce poate face un degețel? Durerea încetă pentru un moment. Doar atât, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ce trebuie să fac este să apăs chiar acolo, în gaura asta din piciorul tău, și... Uri urlă în agonie. Jurase să reziste la tortura lor, să nu-i lase să vadă că suferă. Dar nu-și putea învinge durerea. Rana îi era vie și sângerândă, toate extremitățile nervilor expuse. Luați mâna de pe mine, ticăloșilor, luați mâna! Atunci roșul pe care îl văzuse se transformă în alb. Durerea explodă în intensitate, apoi dispăru, ca și cum ar fi sărit de limita maximă. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]