KorAP: Find »[drukola/base=susținător & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...416 417 418 ...442 >

11,031 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

a cărui povară apasă pe umerii plătitorului de taxe. Nu este deci surprinzător faptul că în propaganda Reformiștilor a existat o bună conlucrare ideologică între promovarea democrației directe "fără interese speciale" și critica statului social, a structurilor acestuia și a susținătorilor săi. Democrația directă era menită să înlăture acești factori de distorsiune ai "adevăratei voințe a poporului" și să ajute la producerea de politici care să fie în acord cu această "voință adevărată". Însă, în ciuda acestei adecvări ideologice, propusă de Reformiști

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
partid, care au fost foarte vizibile în reportajele mass-media, cu privire la eveniment, se putea citi: "Domnule președinte Bush - Vorbiți cu comuniștii". Rapoarte independente estimează că la manifestațiile de protest, care au coincis cu vizita lui Bush, au participat aproximativ 2000-3000 de susținători ai lui Sládek (Republika, 26 noiembrie 1990; Svobodné slovo, 19 Noiembrie 1990). În plus față de atitudinea anticomunistă , SPR-RSČ a preluat un amestec destul de eclectic de probleme și teme, menit să atragă un sprijin popular rapid. Formațiunea a militat pentru majorarea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
un acord secret între Reagan și Gorbaciov, semnat în 1987 și organizată prin colaborarea KGB și CIA. Partidul lui Miroslav Sládek a folosit, de asemenea, și argumentul mai larg acceptat, destul de influent atât la dreapta anticomunistă radicală, cât și printre susținătorii de dreapta din Forumul Civic - care susținea că reforma politicii comuniste profesată de numeroși disidenți în 1960, le-a creat acestora o afinitate ideologică și politică inacceptabilă cu elitele ex-nomenclaturi comuniste. Astfel de argumente, cu toate că puteau fi formulate ceva mai

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de regim, de tipul celei pe care Forumul Civic doar a pretins că a făcut-o în noiembrie 1989. Republicanii își priveau partidul ca pe un vehicul de campanie a cărui principală sarcină era aceea de a mobiliza membrii și susținătorii prin demonstrații permanente, întruniri publice și mitinguri, fiind foarte aproape de modul în care Forumul Civic a lui Havel a procedat în timpul Revoluției de Catifea. Propunerile Republicanilor cu privire la tipul de democrație pe care intenționau să-l introducă, după reformarea sistemului politic

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
proteste de amploare și refuzând să-l accepte pe Felipe Calderón de la Partidul Acțiunii Naționale (PAN) drept președinte legitim. Nucleul dur al partidului l-a sprjinit pe acesta, însă îngrijorarea privind instituțiile fundamentale ale democrației s-a extins mult dincolo de susținătorii dezamăgiți ai lui López Obrador. Potrivit unui sondaj de opinie din 2008, comandat de guvernul Mexican, 62% dintre respondenți se arătau în profund dezacord cu afirmația: "alegerile din țara noastră sunt curate". Este deci justificat să afirmăm că Mexicul este

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-i suspende imunitatea, ceea ce s-a și întâmplat în aprilie 2005. Chiar dacă ar fi fost achitat, existența unor acuzații penale l-ar fi descalificat în campania pentru prezidențiale. López Obrador a argumentat că acuzațiile sunt politice și și-a scos susținătorii în stradă, fapt care a determinat PAN să retragă plângerea. Însă, aserțiunea lui López Obrador potrivit căreia reglementările legale pot fi ignorate dacă sunt "nedrepte" a fost frapantă pentru mulți dintre cei care încercau să afle cum s-ar comporta

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
dar aproape niciodată nu s-a transformat în acțiuni politice. Strategiile electorale ale FPÖ (de câștigare a voturilor) s-au reflectat în motivele de bază pentru care electoratul i-ar fi votat (vezi Tabelul 6.2). Tabelul 6.2. Motivele susținătorilor FPÖ pentru a vota partidul (1990-1999) Motive pentru a vota FPÖ Susținătorii FPÖ în % 1990 1994 1995 1999 1. Doar FPÖ poate stopa cu adevărat scandalurile și privilegiile 62 68 79 65 2. Partidul adoptă atitudinea potrivită în chestiunea străinilor

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
ale FPÖ (de câștigare a voturilor) s-au reflectat în motivele de bază pentru care electoratul i-ar fi votat (vezi Tabelul 6.2). Tabelul 6.2. Motivele susținătorilor FPÖ pentru a vota partidul (1990-1999) Motive pentru a vota FPÖ Susținătorii FPÖ în % 1990 1994 1995 1999 1. Doar FPÖ poate stopa cu adevărat scandalurile și privilegiile 62 68 79 65 2. Partidul adoptă atitudinea potrivită în chestiunea străinilor 39 49 51 47 3. Partidul se străduie să facă economie și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
dea glas multiplelor nemulțumiri legate de coaliția de guvernare și de mecanismele sale birocratice, în numele "democrației" și a "libertății"" (ibidem: 60-1). Totuși, aceasta este doar o parte a problemei în discuție. Așa cum au arătat chestionarele de opinie derulate în 1998, susținătorii FPÖ erau antrenați de mai multe motive să voteze partidul: 27% din ei ar putea fi considerați "cetățeni de dreapta nemulțumiți de sistem", iar 21%, "șoviniști care apărau statul bunăstării". Aceste categorii formau 10%, respectiv, 14% din totalul populației (Plasser

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
persoanelor care credeau că "Oamenii ca mine nu au nicio influență asupra acțiunilor guvernului" a scăzut, de la 32% în 1996 la 25% în 2001. Plasser și Ulram (2002: 104-5) susțin că această scădere s-a datorat, mai presus de toate, susținătorilor FPÖ, care au catalogat drept mai bune acțiunile noului guvern. Cât privește politicile, putem porni de la ipoteza (vezi și Capitolul I) că FPÖ a contribuit la o întărire a democrației, prin aceea că și-a îndreptat atenția asupra unor chestiuni

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Conform European Values Study (EVS), încrederea în Parlament a scăzut de la 40% în 1999 la 28% în 2008. Doar 16% din respondenți aveau încredere în Guvern în 2008; partidele politice s-au clasat la coada listei instituțiilor, cu doar 14%. Susținătorii FPÖ au dovedit cea mai redusă încredere; doar 23% aveau încredere în Parlament, de exemplu. Din 1999 și până în 2008 numărul celor care erau "mulțumiți" și "foarte mulțumiți" de funcționarea "democrației în Austria" a scăzut, de la 73% la 50%. Scăderea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
până în 2008 numărul celor care erau "mulțumiți" și "foarte mulțumiți" de funcționarea "democrației în Austria" a scăzut, de la 73% la 50%. Scăderea a fost cea mai accentuată printre cei care se considerau de "dreapta" (de la 83% la 43%) și printre susținătorii FPÖ (de la 63% la 36%) (Friesl et al., 2009: 216-21). Desigur, oricine trebuie să fie precaut atunci când încearcă să deceleze în tendințe pe termen lung din sondajele de opinie, care măsoară probabil doar atitudini de moment. În 2008, Austria a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
din Venezuela democratică de după 1958. Rata abținerilor la vot a crescut spectaculos (Hellinger, 2003: 45; Maingón și Patruyo, 1996: 101), în timp ce atitudinea de identificafre cu un anume partid a scăzut dramatic. Procentul de venezueleni care pretindeau că sunt membri sau susținători ai unui partid a coborât de la 48,7% în 1973 la 32,4% în 1990 și la numai 22% în 1994 (Molina Vega și Pérez Baralt, 1996: 224). Până la mijlocul anilor 1990, un procent uimitor de 91% dintre venezueleni și-

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
multă putere pentru a trece peste constrângerile instituțiilor regimului existent. Pe scurt, participarea populară l-a ajutat pe Chávez să recreeze ordinea constituțională, să marginalizeze establishmentul politic și să ofere beneficii sociale și economice unui spectru mai larg de posibili susținători. Deci participarea a fost și un scop, și un mijloc pentru chavism - o componentă integrală a democrației, concepută că suveranitate populară și ca un mecanism de construire a noi forme de putere a poporului. Sub regimul democratic venezuelean post-1958, participarea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
obținut permisiunea neîndoielnică de a-și pune în aplicare planurile, 86,4% dintre alegători votând în favoarea alegerii unei adunări constituante (vezi Tabelul 7.3). Aceste alegeri au avut loc în iulie 1999, într-o formulă electorală pluralistă care a permis susținătorilor lui Chávez să solicite 121 din totalul de 131 de mandate ale adunării 3. În semn de respingere a establishmentului politic și ca un simbol al dorinței de includere a unor voci noi în arena politică, funcționarilor publici nu li

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
studiile de sondare a opiniei publice au arătat că organizațiile comunitare finanțate de stat au deschis căi de participare pentru cetățeni indiferent dacă îl sprijineau sau nu pe Chávez, chiar dacă, foarte probabil, partizanii săi profitau de oportunitățile participative. 39% din susținătorii lui Chávez, de exemplu, au declarat că au participat lunar la întâlnirile CC-urilor sau ale altor asociații comunitare - dar la fel au declarat și 28% din susținătorii altor partide și 21% dintre cei nonpartizani. Aceste cifre fac să pălească

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Chávez, chiar dacă, foarte probabil, partizanii săi profitau de oportunitățile participative. 39% din susținătorii lui Chávez, de exemplu, au declarat că au participat lunar la întâlnirile CC-urilor sau ale altor asociații comunitare - dar la fel au declarat și 28% din susținătorii altor partide și 21% dintre cei nonpartizani. Aceste cifre fac să pălească cele înregistrate în Chile, Brazilia și Uruguay, unde partidele de stânga mai instituționalizate guvernau, dar asigurau un impuls mai slab pentru participarea celor de jos (vezi Handlin și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
astfel în stare să învingă detașat încercarea opoziției de a-l schimba din funcția de președinte prin referendumul din 2004. Opoziția din ce în ce mai demoralizată "s-a descurcat greu" la alegerile locale din octombrie 2004 (Corrales și Penfold, 2007), dând astfel ocazia susținătorilor lui Chávez să câștige 21 din cele 23 de guverne locale și mai mult de 90% din municipalități. Anul următor, opoziția a luat o decizie de ultimă clipă de a boicota alegerile naționale legislative în întregime, în parte din cauza îngrijorării

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
cu siguranță în postura de a profita de contractele statului, de veniturile acestuia, de autoritatea sa de a emite licențe, de a reglementa și de a de sancțiuni legale (de exemplu, împotriva acuzațiilor de corupție) pentru a-și răsplăti astfel susținătorii și pentru a exclude sau pedepsi pe contestatari printr-o varietate de acțiuni economice și sociale. Într-adevăr, îngrijorarea că aceste forme de control financiar și legal erau folosite pentru a limita opoziția politică a crescut în timp (Human Rights

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
poporul" includea în mod potențial orice individ care era în afara disprețuitului establishment politic, sărăcimea ocupa un loc prvilegiat în tabăra populistă. Prin urmare, chavismul la putere nu doar a polarizat societatea venezuelenă din punct de vedere politic - semănând vrajba între susținătorii și oponenții lui Chávez și ai regimului său - ci și din punct de vedere socio-economic, date fiind diferențele dintre clase care au alimentat diferendul politic. Încadrat într-o perspectivă comparativă mai largă, cazul Venezuelei continuă în mod cert lunga tradiție

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
câștigate de președinți populiști, rezultatul este, de regulă, un teren politic distorsionat. Președinții pot acționa în direcția blocării congresului și a alegerii unuia nou, cu o majoritate pro-guvernamentală; pot controla sistemul judiciar, autoritățile electorale și alte instituții-cheie ale statului prin intermediul susținătorilor acestora; pot să rescrie legile electorale cu scopul de a slăbi partidele de opoziție; pot impune o nouă constituție care să crească puterile executivului și să extindă durata mandatului de președinte. În absența controlului și a echilibrului instituțional sau a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
mass-media și a elitei culturale și intelectuale. În aceste condiții, Fujimori a fost nevoit să lupte precum David cu Goliat, uriașul fiind establishmentul politic discreditat - această strategie a fost ușurată de atacurile xenofobe și rasiste împotriva lui Fujimori ale unor susținători ai lui Vargas Llosa (Guillermoprieto, 1995: 82; Vargas Llosa, 1993: 472-3, 476)7. Discursul lui Fujimori, devenit din ce în ce mai maniheist în turul doi, afirma că societatea era împărțită în "poporul pur" și "elita coruptă". El a conceput alegerile ca o "confruntare

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
spuselor lui Dušan Slobodník, deputat HZDS și președinte al Comisiei parlamentare pentru afaceri externe, activitățile opoziției puteau fi caracterizate ca o formă de furt spiritual: Avem propria noastră memorie istorică și nu vom îngădui să fim văduviți de ea de către susținătorii cehoslovacianismului și de ideea Ungariei Mari, de cosmopoliți cărora le-ar placea să jefuiască Slovacia de esența creștină și națională (Slovensko do toho!, 22 iulie 1997). Și conform deputatului parlamentar al HZDS Roman Hofbauer, eforturile opoziției porneau de la motivații imorale

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
definit din punct de vedere etnic, în conflict cu grupuri etnice rivale și cosmopoliți de-etnicizați, încât elementele sale unice populiste sunt destul de obscure. Diferența cea mai importantă rezidă nu în tonul moral al lui Mečiar sau în afirmarea omogenității susținătorilor și adversarilor săi, elemente pe care multe tipuri de naționalism și de populism le împărtășesc, ci în catalogarea oponenților ca elite, nu ca egali sau inferiori. Mečiar avea o capacitate deosebită de a-și eticheta adversarii naționali ca fiind privilegiați

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
perioada lansării lui Mečiar în politică, alegătorii slovaci se prezentau la urne în număr extrem de mare (într-un procent de aproape 85%), cu niveluri mari ale participării, dincolo de diferențele etnice, religioase, regionale și de vârstă. Devreme ce, în 1992, numărul susținătorilor lui Mečiar se suprapunea aproape perfect peste numărul total al votanților (FOCUS 1990-2000), nu pare să fi mobilizat pe atunci vreun anume grup demografic. În 1994 și în 1998, grupurile care tindeau să fie în favoarea partidului său erau formate din

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]