64,222 matches
-
narator care apare în fața cititorului ca o personalitate independentă sau unul care se retrage într-o asemenea măsură în spatele întîmplărilor narate, încît devine practic invizibil pentru cititor. Distincția dintre aceste două forme de narațiune fundamentale este în general acceptată în teoria narațiunii. Următoarele perechi de termeni sînt adesea aplicate: narațiune "reală" și narațiune "scenică" (Otto Ludwig), prezentare "panoramică" și prezentare "scenică" (Lubbock), "telling" și "showing" (Friedman), narațiune "de tip relatare" și "prezentare scenică" (Stanzel)126. În timp ce conceptele propuse pentru modul narativ
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și "prezentare scenică" (Stanzel)126. În timp ce conceptele propuse pentru modul narativ al unui narator pesonalizat sînt relativ clare, termenii care desemnează prezentarea scenică și fără narator îmbină două tehnici care adesea apar în conjuncție, însă care trebuie diferențiate în planul teoriei. Una dintre acestea este scena dramatizată care constă în dialog pur, dialog cu indicații scenice scurte sau dialog cu o relatare a acțiunii foarte condensată. Această tehnică este bine ilustrată de povestirea lui Hemingway intitulată Asasinii. Cealaltă tehnică este reflectarea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate fi observat în sistemul limbii, însă apare și în alte sfere de activitate intelectuală în care este necesară clasificarea unei palete bogate de percepții cu variații minimale. Opoziția binară este astfel un sistem de clasificare deosebit de potrivit pentru o teorie narativă, pornind de la faptul că textele narative concrete reflectă o mulțime de modificări și modulații ale anumitor forme de bază. Astfel, fiecare dintre continuum-urile formale corespunzătoare celor trei elemente constitutive poate fi înțeles ca o "opoziție binară a două
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru sistemul său. Avantajele acestui model sînt rigoarea sa logică și precizia distincțiilor posibile. Füger definește douăsprezece tipuri, dintre care o treime sînt aproape ipotetice. Un sistem de clasificare ce este atît de minuțios subdivizat e cu siguranță mai util teoriei narațiunii decît studiul interpretării. Un dezavantaj al acestui model este faptul că tipurile aflate în mod convențional în strînsă legătură sînt adesea separate unele de celelalte în cadrul sistemului reprezentat de diagrama-arbore genealogic. Astfel, de exemplu, tipul 10a al lui Füger
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dezavantaj al sistemului de prezentare al lui Füger este faptul că nu poate fi luată în considerare trecerea de la un tip particular la altul. Este limpede că nici o sistematizare a formelor narative nu poate satisface în mod egal atît cerințele teoriei, cît și pe cele ale interpretării cerințele legate de ordine și consistență, pe de-o parte, și cele referitoare la potrivirea față de texte și aplicabilitatea în interpretare, pe de altă parte. Füger și Doležel au acordat întîietate sistemului. În redefinirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
parte, și cele referitoare la potrivirea față de texte și aplicabilitatea în interpretare, pe de altă parte. Füger și Doležel au acordat întîietate sistemului. În redefinirea situațiilor narative care urmează, voi încerca totuși să găsesc o linie de mijloc între o teorie sistematică și un model practic pentru interpretare. Seymour Chatman, un reprezentant al "Noii stilistici" orientate lingvistic, a căutat deja o astfel de cale de mijloc prin analiza trăsăturilor distinctive pe care a întreprins-o142. Chatman realizează o descriere sistematică a formelor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de "transmitere narativă", prin care înțelege în primul rînd formele reprezentării intermedierii în narațiune. Acesta, la rîndul său, pornește de la problema prezenței unui narator și postulează diferite grade de conștientizare a prezenței naratorului de către cititor. Astfel el se folosește de teoria actelor de limbaj a lui Austin 143. Prin "trăsătură discursivă", Chatman înțelege "o singură proprietate a discursului narativ, de exemplu folosirea persoanei întîi singular sau nefolosirea rezumatului"144. Chatman subliniază în mod explicit faptul că aceste elemente narative pot fi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt acțiuni foarte diferite"145, această descoperire importantă nu are în cele din urmă nici o consecință, pentru că în spațiul analizei trăsăturilor nu există nici un cadru sistematic căruia să îi poată fi atașată. Unul dintre elementele constitutive ale situaților narative din teoria mea, modul, adică opoziția narator-reflector, oferă, totuși, un punct de referință teoretic pentru descrierea ambelor moduri de prezentare, dintre care unul este orientat către vorbire, iar celălalt către gîndire. Clasificarea sistematică a trăsăturilor individuale are, de asemenea, consecințe în ceea ce privește textele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
s-ar insinua ca interpretare a propoziției "John stătea jos". Dacă, pe de altă parte, predomină o situație narativă actorială, atunci interpretarea acestei propoziții ca o descriere a experienței interioare este de asemenea posibilă. Analiza trăsăturilor necesită astfel cadrul unei teorii narative cuprinzătoare și sistematice. În concluzie, aș vrea să subliniez o neînțelegere din partea lui Chatman, care a fost probabil cauzată de o formulare imprecisă din textul versiunii originale a Situațiilor narative (1955). Aceasta prezintă interes în relație cu redefinirea situațiilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
147. Persoana și identitatea spațiilor de existență (prezența naratorului în lumea ficțională), totuși, sînt doar doi termeni diferiți pentru unul și același element constitutiv. Acest lucru a fost discutat anterior în amănunt. Elementul "perspectivă" lipsește din lista lui Chatman 148. Teoria narativă concepută de mine pe baza situațiilor narative se distinge de toate teoriile discutate aici în primul rînd prin faptul că proiectează un sistem triadic în care toate cele trei elemente constitutive sînt luate în considerare în același fel. În
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt doar doi termeni diferiți pentru unul și același element constitutiv. Acest lucru a fost discutat anterior în amănunt. Elementul "perspectivă" lipsește din lista lui Chatman 148. Teoria narativă concepută de mine pe baza situațiilor narative se distinge de toate teoriile discutate aici în primul rînd prin faptul că proiectează un sistem triadic în care toate cele trei elemente constitutive sînt luate în considerare în același fel. În fiecare dintre cele trei situații narative alt element constitutiv sau pol al opoziției
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diagrama de la pagina 99). În comparație cu sistemele simple diadice sau monadice, aranjamentul tridaic al unui sistem implică un număr de avantaje precum cele care urmează: fiecare situație narativă este definită de trei elemente constitutive (persoana, perspectiva, modul). Conceptul este astfel, potrivit teoriei genurilor, determinat într-un mod mai cuprinzător decît sînt tipurile unui sistem monadic bazat pe o singură opoziție; structura triadică a tipologiei permite aranjarea tipurilor într-un cerc. Forma circulară reflectă natura solidară a sistemului, pe de-o parte, și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al tipologiei și sistemul de relații dintre formele narative particulare pe care îl reflectă tipologia, corespondența dintre sistemul general și forma istorică particulară abia dacă ar fi vizibilă. În sfîrșit, diagrama cercului tipologic oferă de asemenea o abordare a modificării teoriei normelor și deviației. Din cauza aranjării formelor de transmitere a unei povești pe cercul tipologic, o deviație de la un tip este întotdeauna în același timp și o apropiere de tipul altei situații narative. Operațiile pe care Jacques Dubois și colaboratorii săi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a structurii unei narațiuni, alcătuirea sa din motive fundamentale și mituri arhetipale, a fost în mare măsură stimulată de structuraliști precum Vladimir Propp și Claude Lévi-Strauss. Rezultatele acestei abordări, oricît de interesante ar fi ele, nu pot fi corelate cu teoria mea, dar să sperăm că acest lucru va fi posibil la un moment dat. În consecință, mă voi concentra asupra relației dintre alcătuirea romanului ca un complex de forme narative de bază și variația situațiilor narative. Lucrarea lui Eberhard Lämmert
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Helmut Bonheim de patru elemente cuprinde trei dintre formele de bază ale lui Petsch: descrierea, relatarea și dialogul. Cea de-a patra categorie a lui Bonheim, comentariul, este inclusă în conceptul lui Petsch de "relatare"169. Pentru o nouă teorie bazată pe intermediere drept caracteristică generică a narațiunii, aceste forme elementare pot fi împărțite în două categorii, și anume formele narative (relatarea, descrierea, comentariul, eseul auctorial) și formele non-narative sau dramatice (dialogul, scena dramatizată). Scena dramatizată constă în primul rînd
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a experienței de intensă conștientizare, prin intermediul căruia ninsoarea devine imaginea interiorizată a stării sale emoționale. Este firesc să ne întrebăm dacă mai putem vorbi despre un tipar narativ în acest caz. O încercare de răspuns ar conduce direct la problema teoriei deviației. Lipsa spațiului nu ne permite să explorăm această posibilitate. Fără a folosi el însuși acest concept, Helmut Bonheim s-a lovit recent de problema tiparului narativ în analiza formelor fundamentale de narațiune, pe care el le numește "moduri narative
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lîngă această calitate, rolul cititorului mai presupune libertatea imaginației care să adauge textului istoriei povestite banalitatea și natura stereotipizată a realității [...], pentru a forma aici o versiune interliniară 186. În această privință un cîmp amplu este încă deschis în domeniul teoriei narative. Pînă acum au fost studiate doar marginile sale și o analiză mai profundă este esențială. 4. Opoziția "persoană": identitate și non-identitate a spațiilor de existență ale naratorului și personajelor (narațiune la persoana întîi narațiune la persoana a treia) Cineva
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de existență ale naratorului și personajelor (narațiune la persoana întîi narațiune la persoana a treia) Cineva din interiorul romanului vorbește cu cineva din afara acestuia. Acesta mi se pare un fenomen remarcabil, aproape șocant. (David Goldknopf, Viața romanului) În ultimii ani teoria narațiunii a primit o serie de stimuli noi și puternici din partea lingvisticii. La rîndul său, aceasta a îmbogățit lingvistica textuală cu o serie de concepte și probleme noi. Lucrarea lui Egon Werlich intitulată A Text Grammar of English conține un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de tipuri predicative și tipuri nominale [ca elemente ale limbajului din structura de profunzime]"189. Folosirea conceptului de opoziție, care a fost acceptat la scară largă în lingvistică de la Saussure încoace, reflectă de asemenea o înțelegere a funcționării limbajului comună teoriei narațiunii și lingvisticii: Atunci cînd comparăm semnele [...] unul cu celălalt, nu mai putem vorbi despre diferență; [...] două semne [...] nu sînt diferite, ci doar distincte. Între ele este doar opoziție. Întregul mecanism al limbajului [...] se bazează pe opoziții de acest tip190
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
metodologice, voi începe cu opoziția cea mai evidentă, și anume aceea a persoanei. După aceea mă voi ocupa de opozițiile "perspectivă" și "mod" în următoarele capitole. 4.1. Abordări anterioare ale narațiunii la persoanele întîi și a treia Pînă acum teoria narațiunii nu a oferit un răspuns acceptat pe scară largă pentru întrebarea privind existența unei diferențe esențiale, bazate pe structură, între narațiunea la persoana întîi și așa-numita narațiune la persoana a treia. Acest eșec este oarecum surprinzător. Multă vreme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu îl identificăm pe tînărul Felix Krull cu bătrînul Felix Krull"195. Aceasta este o afirmație uimitoare; ea ignoră accentuarea tematică a evoluției personale a protagonistului și identificarea sa finală cu naratorul în romanul la persoana întîi cvasi-autobiografic196. În consecință, teoria lui Kayser nu reușește să facă dreptate principiului structural esențial al formei cvasi-autobiografice a romanului la persoana întîi, așa cum se regăsește ea în David Copperfield, Heinrich cel Verde și în romanul Felix Krull al lui Thomas Mann: tensiunea dintre "eul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situații narative în alte media încă nu a fost suficient studiată. 4.4. O nouă abordare a opoziției persoană Considerațiile anterioare pun problema dacă diferențele dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia pot fi explicate de teoria narațiunii. Încercarea de a găsi bazele acestei diferențe structurale în teoria narațiunii trebuie să pornească de la opoziția dintre identitatea și non-identitatea spațiilor naratorului și personajelor unei narațiuni ficționale. Trăsăturile distinctive ale narațiunii la persoana întîi, pe de-o parte, și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
4.4. O nouă abordare a opoziției persoană Considerațiile anterioare pun problema dacă diferențele dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia pot fi explicate de teoria narațiunii. Încercarea de a găsi bazele acestei diferențe structurale în teoria narațiunii trebuie să pornească de la opoziția dintre identitatea și non-identitatea spațiilor naratorului și personajelor unei narațiuni ficționale. Trăsăturile distinctive ale narațiunii la persoana întîi, pe de-o parte, și ale narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, derivă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45. Cea mai importantă obiecție pe care o aduc eu are
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45. Cea mai importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu încercarea sa de a-l elimina pe naratorul personalizat din forma la persoana a treia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]